18,995 matches
-
ale acesteia - Aurul Rinului, Walkiria, Siegfried, Amurgul zeilor - fiind regizate de cunoscutul om de cultură, de octogenarul Tankred Dorst, poet, dramaturg, de data aceasta director de scenă, personalitate artistică interesantă, care inaugurează cu acest prilej o carieră deloc promițătoare de regizor de operă. Marile publicații germane - atât ,Spiegel" cât și ,Süddeutsche Zeitung" - au remarcat, deja, caracterul static, lipsa de imaginație privind acțiunea scenică, totala libertate de mișcare acordată cântăreților actori. Este comentată, de asemenea, intenția privind marginalizarea zeilor Walhalei lui Wotan
La Radio România Muzical - Festivalul de la Bayreuth by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/10396_a_11721]
-
Archambault și Vincent Baudriller: din 2004 Fiecare a continuat tradiția și a înnoit-o. Fiecare a avut o contribuție esențială la întreținerea mirajului. Fiecare și-a asociat numele cu invitarea unor mari artiști. Fiecare s-a însoțit cu un mare regizor care a adus suflu nou, experiențe, modalități de a vedea lumea, viața și teatrul, polemici, dialog, tensiune. Fiecare a inventat forme de seducție a publicului. Fiecare își leagă numele și existența de spații, de locuri noi care au intrat în
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
O sumă de imagini selectate de propriul eu. Peter Brook, o conștiință. Seara, am luat naveta din fața marii poște din Avignon. Locul tradițional din care se pleacă spre spațiile de joc situate în afara cetății. De-a lungul timpului, cîte un regizor a descoperit, intra muros, un loc nou, tentant, cu altfel de energie. Rînd pe rînd, dincolo de Curtea de Onoare a Papilor, axis mundi a festivalului, centru și inima lui, s-au adăugat, biserici, curți interioare, mînăstiri, licee, spații special amenajate
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
lui Bernard Fevre d'Arcier, așa cum mai scriam și cu alte prilejuri, au inaugurat odată cu primul lor mandat ideea asocierii la fiecare ediție cu o personalitate artistică. Extrem de interesantă și de provocatoare se pare că a fost cea cu Ostermeier, regizor viguros, provocator și inteligent care a invitat atît personalități cu care are afinități, cît și artiști diferiți, care contează, dar cu care nu comunică estetic neapărat. Mai retras ca prezență, cel puțin în aparență, fără să dea senzația că s-
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
dintre actori spre casă. Numai pe acest drum se formulau observațiile, nemulțumirile, se stimulau încercările, curajul aventurii. Sub semnul discreției lui s-au născut, la Sibiu, și sub ochii mei, miracole. Spectacole care se nasc, firesc, din ei, actori și regizor, din nevoile lor, din mesajul pe care simt că îl au de transmis, din ce și cum construiesc acum, mîine, peste doi ani. "Cartoteca","Decameronul", "Chang-Eng"... Spectacolele lui Vișa de la Sibiu, de după întoarcere, care mă obsedează, care ocupă un loc
Insuportabila lejeritate a ființei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10395_a_11720]
-
pe care puțini s-au ostenit să le accepte atunci. Pentru că puțini s-au ostenit să se ducă la Sibiu. Bucureștiul continua să fie atracția numărul unu. Singura excepție, Purcărete și Craiova. Spectacole în care minunea întîlnirii dintre actori și regizor devine concretă, palpabilă. Spectacole în care Flonda și Chiriac și toți ceilalți mi-au creat iluzia că pot să fiu parte din zborul lor. Nobil, rafinat, elegant. Ceva ne-a unit atunci. Poate nici nu am înțeles exact cum și
Insuportabila lejeritate a ființei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10395_a_11720]
-
Gore Verbinsky (mda, cel cu Pirații din Caraibe care amenință să devină noul Harry Potter și cu Avertizarea, și ea lăsată cu "sechele") face un joc subtil, asta dacă te convinge să te prinzi în el. Mai precis, dacă alți regizori încurajează sutura, Verbinsky îți ține bine implicarea în frîu și nu te lasă să abuzezi de ea. Mizanscena încurajează această manevră, arătînd de obicei aseptică și nesărată, marcată de o sărăcie în obiecte. Exteriorul de Chicago este înghețat și frigid
Familii în război by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10417_a_11742]
-
-n western și vorbește ca Andrew Undershaft". Comportamentul se referă și la familie, pe care o domină cu o mînă. Necazul apare cînd îl implică pe fratele său în afacere - lui, warbizz-ul îi e fatal. Scenariul lui Andrew Niccol (și regizor) s-ar putea să fie prea mult pentru amatorul de mall, tocmai din cauza umorului negru împins foarte departe. Pe de altă parte, verva replicilor din voice off e suficientă să te țină alert. Plauzibilitatea variază, de la o imunitate parcă puțin
Familii în război by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10417_a_11742]
-
cu doctorate în literatură (Jeff Daniels și Laura Linney) divorțează și se decid asupra unei custodii comune a celor doi fii: Walt (Jesse Eisenberg) de 16 ani și Frank (Owen Kline, fiul lui Kevin Kline) de 12. Se știe deja, regizorul și scenaristul Noah Baumbach este băiat de romancier și de critic de film. În consecință, în Cîinele și pisica veți găsi exact contrapunctul intelectualității din Regii și regina. De data asta, cultura se poartă la vedere, mereu triată și filtrată
Regenți, scriitori și un stomatolog by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10459_a_11784]
-
au lăsat cu titlul original. Și el are o recoltă de premii - Lou Pucci, interpretul rolului principal (fără a fi avut studii de actorie) s-a ales cu Premiul special al juriului la Sundance și cu Ursul de Argint, iar regizorul Mike Mills, expert în: reclame, videoclipuri, scurtmetraje și documentare, dar debutant pe marele ecran, nu era departe de trofeul de aur, obținînd în schimb Premiul pentru Debut la Edinburgh. Asta în pofida tuturor dificultăților cu care s-a făcut filmul: după ce
Regenți, scriitori și un stomatolog by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10459_a_11784]
-
poanta e să înveți să trăiești fără vreo soluție, fără a încerca să găsești o normalitate oricum inexistentă. Filmul progresează în ritmul lent al protagonistului și finalul reprezintă tocmai lipsa unei soluții. Stilul de filmare e extrem de bine definit de regizor: "un extraterestru care tocmai a aterizat pe pămînt și nu știe ce e important". Există numeroase cadre care curg de la stînga la dreapta, peste personaj, către anumite obiecte. Mills elucidează: ele sînt parte a istoriei noastre. Ce nu merge? Sutura
Regenți, scriitori și un stomatolog by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10459_a_11784]
-
m-am gîndit că Harms se poate pune în scenă. Mi s-a părut cinematografic, mai degrabă, mai aproape de un delir fellinian. Găsind în text sîmburele zborului Margaretei lui Bulgakov, dramatizat și jucat de atîtea ori, am mers pe mîna regizorului Alexandru Tocilescu. Pînă la capăt. Și n-am greșit. Ba dimpotrivă. După spectacolul cu același titlu de la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, am plecat cu o stare specială. Ca atunci cînd am ascultat, înainte de '89, la radio, dramatizarea lui după
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
simte doar bucuria a ceea ce fac, a faptului că sînt împreună și formează o trupă. Care se intuiește, care se simte, care se dăruiește spectacolului acesta puțin obișnuit. Plecînd de la text, la muzică, la miza grea, asumată de compozitoare, de regizor, de scenograf. Ludicul subtil, suprarealist cumva al lui Harms este extraordinar decodat de regizor, amplificat de muzica lui Irinel Anghel, de fabulosul unei scenografii care dezvoltă în valuri rîsul, comicul unor tărîmuri aberante, în care copii sînt matrioști suspendate în
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
trupă. Care se intuiește, care se simte, care se dăruiește spectacolului acesta puțin obișnuit. Plecînd de la text, la muzică, la miza grea, asumată de compozitoare, de regizor, de scenograf. Ludicul subtil, suprarealist cumva al lui Harms este extraordinar decodat de regizor, amplificat de muzica lui Irinel Anghel, de fabulosul unei scenografii care dezvoltă în valuri rîsul, comicul unor tărîmuri aberante, în care copii sînt matrioști suspendate în cer, cu poponețurile pictate cu norișori, din cer coboară obiecte amenințătoare, art deco, Elisaveta
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
ocupă de ecranizare, nu toți au citit cartea, categorie în care se încadrează și actorul principal. Cineastul ar fi trebuit deci să se aștepte ca o foarte mică porție a publicului să fie familiară cu Laurence Sterne. Aici intervine tupeul regizorului: dacă nu știi cartea, te alegi cu jumătate de distracție, chiar dacă pelicula mai face un effort, de bine de rău, să îți explice niscaiva detalii. Dacă nu știi postmodernismul, doar cu un sfert. Iar dacă nu prizezi umorul britanic, chiar
TIFF-ul dulce și te duce by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10501_a_11826]
-
care i-a dat-o, ani mai tîrziu, dramaturgul John Osborne care nu o putea suferi, anume "Big Van" (van însemnînd furgonetă în engleză). La capitolul prieteni, Vanessa o înregistrează pe Jane Fonda. Fiica pe care aceasta o are cu regizorul Roger Vadim poartă același prenume ca și actrița britanică. Viața personală nu i-a fost ușoară: lupta pentru diferite cauze a ținut-o uneori departe de copii, adică de cele două fiice, Natasha și Joely, plus fiul Carlo (actualmente regizor
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
regizorul Roger Vadim poartă același prenume ca și actrița britanică. Viața personală nu i-a fost ușoară: lupta pentru diferite cauze a ținut-o uneori departe de copii, adică de cele două fiice, Natasha și Joely, plus fiul Carlo (actualmente regizor, autorul Febrei care a fost proiectată onorific la TIFF), rezultat din relația cu actorul Franco Nero. A fost căsătorită cu Tony Richardson, un regizor bisexual, care a murit de Sida. Actrița își amintea șocată - la conferința de presă - că în timp ce
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
uneori departe de copii, adică de cele două fiice, Natasha și Joely, plus fiul Carlo (actualmente regizor, autorul Febrei care a fost proiectată onorific la TIFF), rezultat din relația cu actorul Franco Nero. A fost căsătorită cu Tony Richardson, un regizor bisexual, care a murit de Sida. Actrița își amintea șocată - la conferința de presă - că în timp ce soțul ei murea de această boală, nimeni nu știa prea mult despre ea. Vanessa Redgrave e cunoscută în aceeași măsură pentru rolurile din teatru
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
firma care deține exploatarea auriferă din zonă, se afla printre sponsorii festivalului. O persoană care i-a mers la inimă - știu pentru că m-a rugat să îi explic de ce a demisionat din postul de ministru - a fost Mona Muscă. Dintre regizori, Redgrave îi declară minunați pe "cei doi Radu" (Mihăileanu și Muntean). În ceea ce privește filmele românești, actrița vorbește cu drag de Marilena de la P7 a lui Cristi Nemescu și de Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii de Cătălin Mitulescu. Din cîte știu eu
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
Troienele adaptate după Euripide ale lui Michael Cacoyannis. Co-starurile erau Irene Papas și Katharine Hepburn). Oricum, mi se pare că un actor trebuie să depună la fel de mult efort, să fie la fel de implicat și de atent indiferent de scenariu. - Cu ce regizor ați colaborat cel mai bine? - N-aș putea alege unul singur. Am fost foarte norocoasă, am lucrat cu cei mai buni. Trei dintre maeștrii ar fi Karel Reisz, Michelangelo Antonioni și Fred Zinnemann. Apoi l-aș menționa pe Elio Petri
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
colaborat cel mai bine? - N-aș putea alege unul singur. Am fost foarte norocoasă, am lucrat cu cei mai buni. Trei dintre maeștrii ar fi Karel Reisz, Michelangelo Antonioni și Fred Zinnemann. Apoi l-aș menționa pe Elio Petri, un regizor italian minunat care a murit destul de tînăr. Recent am lucrat cu Roger Michell, sînt pe punctul de a începe colaborarea cu Joe Wright, care mi se pare fantastic. - Ați jucat în numeroase adaptări ale unor romane sau piese celebre? Aveți
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
rol secundar, vă reamintesc), în 1978. Co-scenarista era Lillian Hellman, autoarea poveștii pe care se baza lungmetrajul, poveste publicată în volumul Pentimento (una dintre cele trei părți ale memoriilor scriitoarei - n. red.). Ea a fost cea care i-a sugerat regizorului Fred Zinneman ca eu să joc rolul Juliei, iar el m-a văzut și a decis că eram cea mai bună alegere. Prima dată cînd am vorbit față în față cu Lillian Hellman mi-a spus că semănam atît de
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
festivalul a avut peste 15.000 de spectatori și numeroase proiecții șold ouț, jumătate din numărul total de bilete fiind achiziționate înainte de începerea evenimentului. Extrem de activ la cei 80 de ani ai săi, Ken Loach este unul dintre cei nouă regizori care au câștigat marele trofeu al Festivalului de la Cannes de două ori - prima dată în 2006, cu The Wind that Shakes the Barley. Este unul dintre regizorii favoriți ai Cannes-ului, cu peste 15 filme prezentate pe Croisette, din 1970
ICR, partener al Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest [Corola-blog/BlogPost/94328_a_95620]
-
cei 80 de ani ai săi, Ken Loach este unul dintre cei nouă regizori care au câștigat marele trofeu al Festivalului de la Cannes de două ori - prima dată în 2006, cu The Wind that Shakes the Barley. Este unul dintre regizorii favoriți ai Cannes-ului, cu peste 15 filme prezentate pe Croisette, din 1970 încoace. Cineast al nedreptății și inegalității sociale, Ken Loach s-a preocupat dintotdeauna de soarta muncitorilor. „I, Daniel Blake este unul dintre cele mai bune filme ale
ICR, partener al Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest [Corola-blog/BlogPost/94328_a_95620]
-
Croisette, din 1970 încoace. Cineast al nedreptății și inegalității sociale, Ken Loach s-a preocupat dintotdeauna de soarta muncitorilor. „I, Daniel Blake este unul dintre cele mai bune filme ale lui Loach”, scrie Variety. Împreună cu scenaristul sau dintotdeauna, Paul Laverty, regizorul a călătorit prin Scoția pentru a documenta cât mai îndeaproape problemele din sistemul social. Așa a aparut Daniel Blake, excelent interpretat de actorul Dave Johns, un tâmplar de 59 de ani din Newcastle silit să se retragă după o criză
ICR, partener al Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest [Corola-blog/BlogPost/94328_a_95620]