547 matches
-
bine, de rău, lucrurilor trebuie să li se spună pe nume? Și niciodată în studii mai ample de câteva mii de caractere? N-a fost în intenția mea să acuz în bloc o întreagă categorie de comentatori. Ci doar să relativizez succesul, destul de facil de altminteri, de care se bucură la noi acest gen de discurs exclusivist. Dacă există (și există!) o poezie leneșă, n-ar fi oare indicat să depistăm în preajma acesteia, fără patimă și fără resentimente, prezența a unei
Critica de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5556_a_6881]
-
programat. Șocul astfel provocat unifică istoria și istoriile sub semnul unui nenorocit prezent continuu, al cărui stupid determinism presupune un reînnoit exercițiu de exorcism, nu și o salvare sub zodia cine știe cărui utopic falanster. Ironia combinativă devine legea morală, liberul arbitru relativizînd tirada patriotardă dar și emfaza hipertextuală a dramaticului". Celelalte două texte din volum Decembrie, în direct și Cafeaua domnului Ministru (sau Rigor Mortis) continuă linia de forță paralelă a teatrului lui Horia Gârbea, în care fără a oculta satisfacția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
o reperăm? Dar întâlnirea dintre un fanatic și un „intelectual“ poate produce un bun articol pe Wikipedia nu pentru că ei ar renunța benevol la „vocabularele“ lor, ci pentru că întreaga platformă tehnică și regulile de funcționare îi obligă să renunțe. Wikipedia relativizează fiecare individ pornit să cucerească lumea de pe o poziție esențialistă și dominatoare. Nu-i relativizează în totalitate „arhiva de concepte“, dar o aruncă, tocmai pentru că el este orgolios și centrat în propria cultură, în conversația cu celălalt. Dacă refuzi conversația
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
pe Wikipedia nu pentru că ei ar renunța benevol la „vocabularele“ lor, ci pentru că întreaga platformă tehnică și regulile de funcționare îi obligă să renunțe. Wikipedia relativizează fiecare individ pornit să cucerească lumea de pe o poziție esențialistă și dominatoare. Nu-i relativizează în totalitate „arhiva de concepte“, dar o aruncă, tocmai pentru că el este orgolios și centrat în propria cultură, în conversația cu celălalt. Dacă refuzi conversația, dispari. Richard Rorty a murit vineri, 8 iunie. În ultimii 30 de ani de activitate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
să-l dezvăluie. Acest pact al autorului cu lectorul nu poate fi decât un garant al genului autobiografic. Autorul poate afirma că spune adevărul, însă povestirea sa să nu fie întru totul autentică. De aceea, definiția lui Philippe Lejeune trebuie relativizată în ceea ce privește noțiunea de adevăr pentru că ea spune că autobiografia a încetat să facă o povestire a propriei existențe. Pare, deci, că doar identitatea autor-narator- personaj poate să fie garant al genului. Însă pentru ca identitatea între aceste trei instanțe să fie
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
static” ar fi de a nu da niciodată toate explicațiile, ci de a sugera numai. El insista asupra necesității de a lăsa deschisă narațiunea, problematizând viziunea eroului. Acel „Poate a lunecat” din finalul romanului O moarte care nu dovedește nimic relativizează versiunea sinuciderii Irinei și împinge pe cititor spre o continuare personală a cărții. Elucidarea unei situații epice i se pare romancierului o lezare a principiului veridicității. Din punctul de vedere al organizării materialului epic, romanul se înfățișează ca un text
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
meu sau prin zeii religiei mele. Apoi descopăr că există alte sate, alte obiceiuri, alte limbi, alte peisaje, alte seminții, alte altare și că prin toate acestea trece de asemenea o "axă a lumii". Din acest moment centrarea mea se relativizează, ea devine inventariabilă, numărabilă în rând cu celelalte centrări existente. Ceea ce survine în urma conștientizării diversității centrărilor este o descentrare. Această descentrare îmi deschide dintr-o dată câmpul alegerii și ceea ce mi-a fost dat poate fi comparat, reevaluat și, în final
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care de astă dată eu le-am ales. Recentrarea este o ajustare a elementelor fondului intim-străin. OBSERVAȚIE. Sursa fanatismului este centrarea care nu a fost confruntată cu alte zări ale lumii, care nu ajunge la comparație, care nu se poate relativiza, pe scurt centrarea căreia descentrarea îi este refuzată. Eu nu pot ajunge astfel la gândul generos că în cântarul mare al lumii toate concretizările elementelor fondului intim-străin atârnă la fel și că, de aceea, ele sânt egal îndreptățite. Descentrarea nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
existența unui (prim) agent al puterii și libertății, care este cauză a scenariului, dar nu și efect al lui. Apare astfel problema "celui ce se eliberează singur" sau a celui care este, din capul locului, liber. Existența unui asemenea personaj relativizează teoria scenariului puterii prin acceptarea unei libertăți induse în planul istoriei, ca prim impuls sau ca formă de generare a scenariului puterii. Pentru că nu poate primi o explicație coerentă în plan uman, acest tip de putere apare, chiar pentru cei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
realității, el ia atitudine, prin modul în care tratează subiectele, le ierarhizează și le prezintă publicului lui. Libertatea de exprimare este un drept fundamental, pe care l-am cucerit cu greu, și pe care nu ne putem permite să-l relativizăm, prin acțiuni de relativizare a lui sau de îngrădire a accesului la informație, prin presiuni ale puterilor publice asupra ziarelor și ziariștilor. Sunt alături de toți cei care, cu bună credință, promovează dreptul la liberă informare și liberă exprimare. Doar în
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
uneori acea luminozitate de ora cinci după-amiaza pe care o au și filmele lui Eric Rohmer. Cafting și fairplay Mihaela Michailov Eduard al III-lea (Teatrul Național București) este un manifest politic și un statement deontologic. Într-o Românie care relativizează haotic principii etice, care deconstruiește public semnificații morale prestabilite, care branșează justiția la eroare și investește enorm În retorica disimulărilor și camuflărilor, opțiunea regizorală are valoarea unei atitudini politice ferm afirmate și inteligent susținute. Tocilescu toacă tipuri de coduri etice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
ministru român Petre Roman, iar poza o reprezintă pe doamna Carmen Florea, anunțată în intro "a doua amantă a lui Petre Roman", cu o declarație: "Ziariștii puteau să mă bage în groapă". Știrea pare senzațională, însă, în șapou, lucrurile se relativizează, întrucât faptul de a fi amantă nu este sigur, fiindcă femeia "este bănuită că ar avea un copil din flori cu Petre Roman". Alături de articolul principal, sunt introduse alte cinci știri de aceeași natură: "Becali a inventat zece porunci pentru
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Journalistic/1409_a_2651]
-
parțial adevărate. În toate țările există presă serioasă, de mai mică sau mai mare calitate, și presă tabloidă, care abuzează de formele cele mai degradante ale senzaționalului pentru a câștiga un public cât mai larg. De altfel, Sparks (2004) a relativizat această segmentare, considerând că ar trebui nuanțată distincția între "jurnalismul responsabil" și junk journalism, practicat mai ales de tabloidele care se hrănesc din nevoia de senzațional existentă în societățile contemporane. Una dintre cele mai pătrunzătoare teorii despre evoluția istorică a
Conflictele din ştiri. Impactul asupra cinismului, încrederii şi participării politice by Mădălina-Virginia Boţan [Corola-publishinghouse/Journalistic/928_a_2436]
-
le-ai cunoscut? Care sunt diferențele? Care sunt asemănările? Suntem, nu-i un clișeu, o cultură latină, foarte diferită de culturile din jurul nostru. Avem spirit critic, ingeniozitate și o anumită doză de neseriozitate care mie îmi place foarte mult, pentru că relativizează și umanizează cultura, care, altminteri, ar deveni solemnă și plicticoasă (nu fac nici o aluzie la Germania). Avem, de asemenea, finețe, calitate pe care scriitori români formați în alte medii culturale, ca Slavici, Stere sau Goga, nu erau capabili să o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
valori mobiliare perfect diversificate care ar prezenta același nivel de risc. Meulbroek (2002Ă estimează că diversificarea incompletă din cauza proporției excesive acordate titlurilor angajatorului generează echivalentul unei pierderi de randament de 42% din suma alocată economiilor pentru pensie. Motiv pentru a relativiza pe o perioadă lungă atracția măsurilor preferențiale (abundent, discountă acordate de angajator pentru fondurile plasate în acțiuni ale întreprinderii. Dacă vreți să știți mai mult BENARTZI S. (2001Ă, «Excessive extrapolation and the allocation of 401 (kă accounts to company stock
[Corola-publishinghouse/Administrative/1954_a_3279]
-
viziune fără interpretare poate deveni primejdioasă pentru neinițiați. și nu numai atât. Argumentul cel mai tare al rabinilor este de natură teologică: ascensiunile de-a lungul cerurilor suprapuse, până la fața lui Dumnezeu, riscă dacă nu să anuleze, cel puțin să relativizeze caracterul absolut transcendent al divinității. Conform literaturii apocaliptice, există câteva personaje privilegiate, care pot „sparge”, metaforic vorbind, „învelișul” divinității și pot crea o rețea de comunicare permanentă între lume și Dumnezeu. Pe urmele lui Scholem, trebuie făcută distincția netă între
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
bombă atomică” lansată de la Roma de către teologul aproape oficial al Vaticanului, Garrigou-Lagrange: „La nouvelle théologie: où va-t-elle?”246 Ambele texte exagerează și deformează tendențios afirmațiile lui Daniélou, politizând oarecum afacerea. Garrigou-Lagrange, de pildă, reproșează acestei „noi teologii” că încearcă să „relativizeze” și să „subiectivizeze” noțiunea de adevăr (care nu mai este adequatio rei et intellectus, ci conformitas mentis et vitae) și că substituie filozofiei ființei, proprie catolicismului și a cărei supremă expresie rămâne ontologia tomistă, o filozofie a acțiunii, inspirată din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unii care aruncă și copilul din copaie odată cu apa murdară. Numai un incult fanatic poate contesta valoarea acestei descoperiri. Dar, dacă valoarea descoperirii în sine este de netăgăduit, nimeni nu ne oprește să-i analizăm și - de ce nu? - să-i relativizăm ori să-i dezamorsăm conținutul, dacă avem competența necesară și mai ales dacă o facem onest. M.G.: Până la urmă, care e povestea Evangheliei lui Iuda și a scandalului din jurul ei? C.B.: Textul a fost descoperit în 1978, în regiunea Minieh
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu mai poată mișca nici neuronii obosiți ai unui subsecretar de stat. Lucrul care mă uimește cel mai tare la omul politic contemporan este convingerea cu care își emite propozițiile. Ba nu, sentințele. El nu dialoghează. Intelectualul de bună-credință afirmă, relativizează, are îndoieli, acceptă că a greși e omenesc și, cum e și el uman, poate, desigur, greși. Vrea să discute, să schimbe păreri, să convingă, ba chiar să se lase convins. Față în față cu un politician, n-are nici o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
Doar moartea pare a se mai desfășura „de la sine”, cu toate că, aparent, omul începe să o programeze chiar și pe ea. De fapt, omul devine agentul și programatorul propriei morți. Revoltat împotriva conceptului de natură, pe care se căznește să-l relativizeze, omul ajunge să smulgă, naturii, până și tutela asupra morții. Dar, în felul acesta, el rămâne singur. Singur, față în față cu propriile incertitudini. Oricunde ar privi, nu mai reușește să vadă nimic altceva în afara propriului sine: peste tot e
A doua oară unu by Ciprian Voloc () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92969]
-
venerat de Antonia, se dovedea muritor, legătura lui specială cu Dumnezeu nerezolvînd nimic, ce-ar mai fi putut pretinde, de la același Dumnezeu, un păcătos? Ingrid Îl iubea pe Thomas. Mult, puțin, nu exista Încă o măsură a sentimentelor, vorbele doar relativizau ceea ce, de fapt, ar fi trebuit să fie un absolut. Ingrid Îi amintea uneori lui Thomas, poate prea des, cît de mult ținea la el; asta Îi spusese ea, desigur, și prințului moștenitor, care În loc să o ducă În țara lui
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
nivel mental, este o prostie să încercăm să delimităm elementele care le-ar putea genera de cele care nu ar putea face așa ceva. Mai mult decât atât, modul de gândire din care este observată și analizată chestia este în sine relativizat de o multitudine de alți factori. Cea mai bună analogie ar fi aceea cu o persoană căreia i se cere să folosească teodolitul pentru a măsura ceva, în condițiile în care și persoana, și obiectul de măsurat se află în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
familiară, ordonată și normativă încetează de a mai fi sigură; artiștii trăiesc sentimentul incapacității de a mai viețui în acestă lume metamorfozată, devenită străină, ostilă uneori, lipsită de principii ordonatoare sau de semnificații. Salvador Dali „Timpul ireversibil” “Valorile ghid” se relativizează într-o “morală a ambiguității” ce deturnează totul în deriziune și grotesc - un grotesc care nu rezidă din frica de moarte (cum credea Ruskin), ci din “teama de viață” (Kayser). Categoriile care se aplicau lumii noastre vizibile devin inaplicabile, se
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
fără birul durerii? Un conglomerat amorf, nesusceptibil de progres. Societatea perfectă, în care nu mai e nimic de realizat, este faza de agonie. De aceea, socialismul netezește terenul pentru muribunzii și imbecilii viitorului”. Într-un text intitulat „Supoziții“, Ernest Poldi relativizează percepția „realității” imediate din perspectiva unui vizitator venit dintr-o altă dimensiune: „Locuită de mii de taine, firea pare un basm nesfîrșit și straniu pe care îl poți opri oricînd și relua. Dacă mîine, un om rătăcit din alte lumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cea mai nouă dintre formule”, „disprețul oricărui sistem”, „desfiderea celei mai orgolioase discipline”. Vinea simte însă, din nou, nevoia să ia distanță, repliindu-se — prudent și „înțelept”, nu fără un anume complex de superioritate — pe pozițiile unei tradiții menite să relativizeze prejudecata noutății radicale: „...totuși nimic nou. Școala asta ține de cînd lumea. Cel mult, astăzi, pentru prima dată, cei ce sînt, prin puteri și temperament, adepții acestui libertarism estetic s-au grupat ca să-l afirme prin reviste, manifeste și șezători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]