571 matches
-
naționaliste. Intelectualii mai moderați Încercau să depășească asemenea retorici ale adversității. Ei construiau utopia politică a unui spațiu european definit de ideea toleranței și a egalității, care să le permită românilor o integrare simbolică neconcurențială. O „Europă” de acest gen relativiza problema „locului” ocupat În topul imaginar al națiunilor sau cea a „meritelor” câștigate, sub raport istoric sau cultural. Nu Întâmplător promotorul acestei viziuni este Timotei Cipariu XE "Cipariu" , cel care, În primăvara anului 1848, Înlocuiește Imperiul Habsburgic „conservator” cu noua
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
finalul descrierii sale, Mátyási oferă și obișnuita explicație de natură istorică a frumuseții româncelor: Dar cum să nu fie printre ele figuri frumoase, Când poporul român este drojdie romană! În acest fel, imaginea „bunului sălbatic” (În variantă feminină), menită să relativizeze avantajele vieții moderne și să Îi contrapună acesteia utopia unei vieți În afara civilizației, mai autentică și mai valoroasă sub aspect moral, Își găsea o ipostază dintre cele mai convingătoare În portretul idealizat al sătencelor românce. Atitudinea de clasă, pe care
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Oțetea și S. Schwann. Chiar dacă nu În toate aceste cazuri putem vorbi de o manifestare a obedienței istoriografice, se remarcă totuși fascinația exercitată de un asemenea subiect, indiferent dacă preferințele autorilor merg sau nu spre ideologia marxistă. Tocmai pentru a relativiza o asemenea atracție - nefirească, totuși, pentru un demers științific —, cred că nu este de dorit nici alunecarea În cealaltă extremă, iar asemenea subiecte pot fi oricând abordate, fără nici un fel de complexe. În contextul ideologic din România de după 1989, un
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
astfel statut de instrumente de joncțiune apropiat de al conjuncțiilor. Procesul poate fi reprezentat prin schema: relativizator ==> clișeu sintactic ==> relator ==> conjuncție 1. 2.1. Relatori Ceea ce numim relator 2 este un "cuvânt relativ" care nu se mai asociază unei categorii relativizate din propoziția subordonată pe care o introduce. În structura sintactică a construcțiilor relative introduse prin relator, lanțul relativ 3 nu (mai) este întreg, conectorul semantic nu prezintă decât parțial trăsăturile anaforice ale relativizatorilor. Relatorii se opun relativizatorilor, cuvinte relative prototipice
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
alt iaurt în afară de Activia, existența ta devine demnă de pana unui Cioran. Se poate menționa și o remarcabilă excepție care confirmă regula : „Carlsberg, probably the best beer in the world”. Acest „probably”, care într- o lume publicitară a absolutului totalitar relativizează surprinzător, realizează un efect de superioritate absolută mai puternic decât simplul „the best”. Secundum non datur poate fi deviza stăpânilor tărâmului propagandei. Propaganda este sistematică, ceea ce înseamnă că este repetată identic, puternic și regulat de un număr considerabil de ori
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
aproximativ și de a evita dihotomia adevărat-fals din teoria tradițională a adevărului.” (Teodor Dima, Criteriologia adevărului, în P. Botezatu (coordonator), 1981:189). În aceste condiții, o secvență discursivă nu mai prezintă o consistență “tare”, ci ne întâlnim cu un “concept relativizat de consistență.” (idem:190). Principiul rațiunii suficiente ne cere să acceptăm orice enunț pentru care dispunem de un temei capabil să-l justifice și să luăm sub semnul îndoielii (ca ipoteze) enunțurile pentru care nu dispunem de un astfel de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
meu sau prin zeii religiei mele. Apoi descopăr că există alte sate, alte obiceiuri, alte limbi, alte peisaje, alte seminții, alte altare și că prin toate acestea trece de asemenea o „axă a lumii“. Din acest moment centrarea mea se relativizează, ea devine inventariabilă, numărabilă în rând cu celelalte centrări existente. Ceea ce survine în urma conștientizării diversității centrărilor este o descentrare. Această descentrare îmi deschide dintr-odată câmpul alegerii și ceea ce mi-a fost dat poate fi comparat, reevaluat și, în final
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de astă dată eu le-am ales. Recentrarea este o ajustare a elementelor fondului intim străin. OBSERVAȚIE. Sursa fanatismului este centrarea care nu a fost confruntată cu alte zări ale lumii, care nu ajunge la comparație, care nu se poate relativiza, pe scurt centrarea căreia descentrarea îi este refuzată. Eu nu pot ajunge astfel la gândul generos că în cântarul mare al lumii toate concretizările elementelor fondului intim-străin atârnă la fel și că, de aceea, ele sunt egal îndreptățite. Descentrarea nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
existența unui (prim) agent al puterii și libertății, care este cauză a scenariului, dar nu și efect al lui. Apare astfel problema „celui ce se eliberează singur“ sau a celui care este, din capul locului, liber. Existența unui asemenea personaj relativizează teoria scenariului puterii prin acceptarea unei libertăți induse în planul istoriei, ca prim impuls sau ca formă de generare a scenariului puterii. Pentru că nu poate primi o explicație coerentă în plan uman, acest tip de putere apare, chiar pentru cei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
evaluate decât prin raportarea la standardele culturale (valori, norme, simboluri) existente în societate, comunitate sau grup. Relativitatea devianței, acceptată ca un loc comun în sociologie, constituie un aspect cu o semnificație variabilă, în funcție de factorii care o determină.Acești factori, ce relativizează conceptul de devianță, sunt reprezentați de: a) contextul normativ specific unui grup sau unei comunități; ceea ce este apreciat ca deviant într-o comunitate, cultură sau epocă este deseori tolerat într-un alt context normativ-valoric. Dacă luăm în discuție societățile contemporane
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
Eroarea logicii rezidă în incapacitatea sa de a integra ideea potențialității, în afara noțiunilor clasice: virtualul și actualul. Noutatea filosofiei lupașciene vizează posibilitatea de a repune în discuție trei teme obsesive pentru istoria gândirii: distincția între materie și spirit care se relativizează; distincția între subiect și obiect, subiectivitatea devenind nu numai apanajul conștiinței, ci și al oricărui dinamism activ; distincția între formal și material care se relativizează, de asemenea 1. După Ștefan Lupașcu, imaginea este în interiorul subiectului, fiind subiect și obiect, în
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
în discuție trei teme obsesive pentru istoria gândirii: distincția între materie și spirit care se relativizează; distincția între subiect și obiect, subiectivitatea devenind nu numai apanajul conștiinței, ci și al oricărui dinamism activ; distincția între formal și material care se relativizează, de asemenea 1. După Ștefan Lupașcu, imaginea este în interiorul subiectului, fiind subiect și obiect, în același timp. Subiectul este o actualizare care scapă conștiinței, iar obiectul este o potențializare care generează conștiința obiectului. În fenomenul psihic al imaginii, obiectul păstrează
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
logice, bazate pe explicații deductive și nomologice date istoriei - așadar inclusiv la istorici și filosofi ai pozitivismului anilor '70, din rândul cărora Danto făcuse parte. Narațiunea devine categoria principală a metodologiei "noii istorii". Mișcarea anti-pozitivistă pune în valoare tocmai temporalitatea, relativizează perspectiva asupra istoriei și susține o nouă formă în care ea ne este accesibilă, ca un mozaic de istorii. Introduce așadar multiplul în reconsiderarea trecutului, fără să renunțe la materialul istoric, pe care îl reconsideră, îl redefinește, îl completează cu
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
intermediar, este o interfață a realității cu imaginarul − lumi considerate de cei trei istorici a fi "realități" diferite ca substanță și configurație, cu legi de organizare proprii, însă fără multe elemente în comun. În comentariul anterior, dimpotrivă, am propus să relativizăm granița rigidă dintre realitate și imaginar și, plecând de la o platformă (inter)disciplinară cu mult mai generoasă (care să integreze antropologia și sociologia), să trasăm o altă hartă conceptuală, sub forma metaforică a două bazine ce comunică permanent. Am renunțat
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de lectură creativă a realității, pentru că "realul" este de fapt o noțiune insesizabilă și care nu poate fi cunoscut altfel decât prin reprezentări, întotdeauna simbolice (idee întărită de discursul științific al secolului XX, în special de fizica atomului, ce a relativizat complet noțiunea de realitate, pulverizată într-o infinitate de fragmente). În consecință, a fost stimulată valorizarea teoriilor imaginii și imaginarului în dezbaterile generale legate de procesul de cunoaștere (Thomas 16). Perspectiva care se deschide din acest punct asupra imaginarului duce
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
care ascunde mari drame, configurată pe dimensiuni atemporale, cu propensiuni în fabulos și exotic. Cartea probează posibilitățile autorului prin performanțe în realizarea miracolului halucinatoriu (Pasărea din vis), a hibridului om-animal (A doua înfrângere a lui Ion Roteanu), a fantasticului care relativizează spațiul și timpul (Chiriașii de la Casa șchiopului), a alegoriei privind creatorul și creația (Capcana albă). V. se situează astfel evident pe direcția scrisului artist al prozei contemporane: povestitor înclinat către „pitoresc și culoare delirantă în linia prozei lui Fănuș Neagu
VREMULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290656_a_291985]
-
în miezul comunismului. în al doilea rând, ar trebui, de asemenea, distins între lagărul nazist și lagărul sovietic: „într-un caz, scrie Aron, punctul final este lagărul de muncă, în celălalt - camera de gazare”. Primul argument ignoră sau, cel puțin, relativizează finalitatea „particularistă” ce se afla și în inima proiectului comunist. Chiar dacă societatea fără clase era formulată ca „reconcilierea omenirii cu ea însăși”, ea era totuși capătul unui proces ce făcea din eliminarea „claselor burgheze” ale societății o condiție prealabilă edificării
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
obiectivele organizației sunt mai mult sau mai puțin clare și coerente; ambiguitatea înțelegerii - relațiile dintre acțiuni și efecte nu sunt întotdeauna predictibile; ambiguitatea istoriei organizației - căreia nu orice membru al organizației îi acordă aceeași semnificație; ambiguitatea organizației ca atare - care relativizează gradul de atenție și de implicare a actorilor în procesele decizionale. Modelul „lăzii de gunoi” nu trebuie să ne descurajeze. În fapt, el intenționează să sublinieze și mai mult caracterul limitat al rațiunii umane, sugerând, totodată, și nevoia suplimentării procesului
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
asupra participării. S-ar putea ca lucrurile să stea într-adevăr așa, numai că adevărul lor se păstrează atâta vreme cât caracteristicile respective sunt interpretate în sine. De îndată însă ce ele sunt corelate și integrate, efectele produse în plan participațional se relativizează. De pildă, orice structură organizatorică presupune un anumit grad de formalizare, dar în unele el este mai mare, în altele mai mic, unele structuri permit participarea mai largă a indivizilor la viața organizației sau la conducerea ei, în timp ce altele o
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
a legii” (Percharman, 2001, p. 123). Astfel, chiar dacă justiția În vigoare este pur convențională, ea este totuși singura legitimă. Această separație strictă Între legile naturale și legile pozitive invalidează oare În totalitate căutarea principiilor dreptății distributive? Nu, fără Îndoială, dar relativizează puternic domeniul de aplicare al acesteia, neexistând nici o referire la demnitatea oamenilor, care se reduce la ceea ce Percharman numește pe bună dreptate o „topică a Îndatoririlor” (ibidem, p. 128). Suntem oare chiar atât de departe de perspectiva lui Pascal În
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
din punctul nostru de vedere, ale acestei concepții asupra subiectului. Într-adevăr, cum să ajungem la o obiectivitate autentică În materie de judecată morală? La fel, cum să scăpăm de relativismul cognitiv? Importanța tradiției și respectul pentru ea tind să relativizeze specificitatea științei moderne, prezentată cel mai adesea ca o concepție despre lume printre atâtea altele. Într-o abordare de acest gen, care acordă subiectivității un privilegiu definitiv, scopul observatorului este acela de a interpreta realul pornind de la propria sa perspectivă
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
serie de propozițiicare depind, În cea mai mare parte, de condițiile În care au fost formulate și de particularitățile istorico-culturale ale celui care le enunță. Importanța tradiției și, implicit, respectarea acesteia ca sursă de Înțelepciune practică tind, În plus, să relativizeze specificitatea științei moderne, cel mai adesea prezentată ca o concepție asupra lumii printre atâtea altele. Într-o asemenea abordare, care acordă subiectivității un privilegiu definitiv, scopul observatorului este să interpreteze realul din perspectiva sa, și În nici un caz să-l
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
sălbatici» (sau pe toți cei pe care vrem să-i considerăm ca atare) În afara umanității, este tocmai atitudinea cea mai marcantă și cea mai distinctivă a sălbaticilor Înșiși” (Lévi-Strauss, 1973, p. 383). Pe scurt, adevăratul sălbatic este cel care nu relativizează trăsăturile grupului său de apartenență, cel care nu gândește și nu poate gândi decât În sistemul său de referință. Lévi-Strauss lasă să se Înțeleagă că „acest punct de vedere naiv, dar adânc Înrădăcinat la majoritatea oamenilor, este universal”: respingerea alterității
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
și Viața"). Pentru Joachinno există un adevăr mai mare decât cel actual, anume adevărul Sfântului Duh, care urmează să fie dăruit în cea de-a treia epocă. Această concepție, care susținea că fiecare persoană are Sfântul Duh înlăuntrul ei și relativiza rolul sacramentelor și al ierarhiei ecleziastice, anunțând Reforma, l-a adus la un conflict deschis cu Biserica Catolică. Spre deosebire de Augustin, toate aceste transformări urmau să aibă loc în istorie. Joacchino este unul dintre primii patrioți italieni atunci când îi aseamănă pe
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
niciun fel de așteptări legate de un proaspăt început.17 În locul ideologiilor moderne sau al "Marilor Narațiuni" rămâne un vid ideatic pe care frânturile postmoderniste viciate de relativism și scepticism nu-l pot umple. Chiar și istoricitatea existenței umane este relativizată, truism explicat de Derrida, pe urmele lui Jan Patocka, prin refuzul acceptării responsabilității, aceasta fiind acceptată numai de "acela care are credința că istoria contează"18. Odată cu dispariția "cortinei de fier", destrămarea U.R.S.S. și prăbușirea regimurilor totalitare din Europa de Est
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]