3,846 matches
-
pe baza unei legi de condamnare a sistemului comunist din România, răul în integralitatea lui. Și Doinaș, dar și Păunescu să-și aibă locul în tablou. Păi, ăsta-i punctul 8 din proclamația de la Timișoara, veche din ’90, mi-a replicat dl Liiceanu. Nu, nu este: acolo era vorba de interzicerea ocupării de funcții de conducere de către toți activiștii de partid, fără a se judeca cine sunt cei care au făcut efectiv rău. Și credeți că o asemenea lege va trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
făcut campanie anti-PSD la Cluj pe tema baronilor din Vrancea și Bacău: câtă vreme nu e o enclavă politică, Clujul pesedist răspunde pentru PSD Vrancea sau Bacău - și invers. De altfel, Oprișan de la Vrancea, baronul „pozitiv” al lui Hrebenciuc, îi replică sec lui Rus: „Nu pot să înțeleg de ce dl Rus vorbește de baroni la Vrancea, de vreme ce a făcut parte din grupul de control PSD care, în 2002, a stabilit cu certitudine nevinovăția mea”. Pauză. Pe linia schițată acum de Rus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
poezia anilor ’60, ’70’, ’80 la un loc. Voiam să spun cu asta că eu cred că un scriitor cunoscut e dator să facă gesturi publice în apărarea vieții și demnității umane tocmai pentru că are audiență. Dl Manolescu mi-a replicat că nu trebuie să li se ceară scriitorilor și literaturii să fie altceva decât sunt. Bine, dar dacă nu pot să le cer să fi făcut ceva, aș putea să le cer să nu fi făcut susțineri publice ale dictaturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
ar fi fost așteptate toată ziua, dar nu tocmai din gura lui. Deodată, o femeie voinică, din marginea grupului de privitori, spuse, rîzÎnd cu poftă: — Aiurea! Se vede cît de colo că-i burlac! — De fapt, domnul a cîștigat, Îi replică tăios femeia de la tarabă. A ghicit aproape exact, cu o diferență de cîteva grame. E ca și cum ar fi nimerit drept la țintă! adăugă ea, cu o exaltare nervoasă. — Patru funți și opt uncii! exclamă grăsana. Ei bine, ai grijă, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Însă, Îmi face impresia că sînteți cam indiscret. — O, sînt niște persoane foarte drăguțe. Aș vrea să le cunoști, domnule... — Nu cred că-i normal, la o tombolă, să Împiedicați oamenii să-și ia premiile pe care le-au cîștigat, replică Rowe cu Încăpățînare. — Bine, dar oamenii nu vin În asemenea locuri ca să se-mbogățească! Cum nu ți-ai fi Închipuit la prima vedere, domnul Sinclair ascundea nebănuite doze de grosolănie. — Nu sînt ahtiat după cîștig. Ca dovadă, poftim o liră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vorbește Joseph Macleod“. Străinul se ghemui În fotoliu, ascultînd cu o atitudine arogantă, ca și cum auzea niște povești al căror substrat real ar fi fost singurul În măsură să-l cunoască. — Știrile de astă-seară sînt ceva mai Îmbucurătoare, observă Rowe. — Propagandă! replică individul. — Chiar nu doriți puțin cozonac? Îl Întrebă doamna Purvis. — Poate că domnul dorește mai degrabă un biscuit... Îmi plac cozonacii, cînd sînt bine făcuți, Îi tăie vorba individul, de parcă gustul lui ar fi fost suveran, și strivi pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o bucățică de cozonac, neatinsă. Din stradă se auzi glasul unui paznic de la Apărarea Civilă: — E cineva rănit pe-aici? Rowe răspunse, din nou copleșit de mînie: — Asta nu mai e glumă, nu mai e glumă! — Mie-mi spui? Îi replică paznicul, În timp ce un alt avion inamic se apropia dinspre sud-est, șoptindu-le amîndurora ca o vrăjitoare În coșmarul unui copil: „Unde ești? Unde ești? Unde ești?“ CAPITOLUL II ANCHETA PARTICULARĂ „Cicatricea rămăsese profundă multă vreme după Încetarea durerii.“ Micul duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
trezită din transă, avea o privire buimacă, iar limba Îi atîrna puțin peste buza de jos. — Un atac de cord, pesemne, Își dădu cu părerea domnul Newey. N-a putut suporta emoția. — Mă tem că nu despre asta e vorba, replică doctorul Forester. A fost asasinat. Fața lui nobilă era aplecată asupra cadavrului, pe care-l palpa cu o mînă lungă și delicată: cînd și-o retrase, mîna era plină de sînge, ca o gînganie frumoasă care se hrănește cu stîrvuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
inimoși! Trebuie să porți pe brațe uniforma. Ah, dragul meu, nu-mi place deloc ținuta ta. Toți au să fie cu ochii pe tine... Nu pricep de ce nu-i facem o Înmormîntare mai simplă, spuse Henry. — Dar e o eroină! replică doamna Wilcox. — Nu m-ar mira să i se decerneze medalia Sfîntul Gheorghe, post mortem firește, spuse grăsanul. E prima victimă din cartier. Ar fi o mare cinste pentru unitatea noastră. Ea nu mai e doar soția ta, dragul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Am citit ceva despre refugiați. — Ai uitat pînă și de război? — Am atîtea lucruri de Învățat! — Da, multe lucruri. Dar are oare vreun rost să le Înveți? Pari mult mai fericit așa... — Adevărata fericire nu poate fi clădită pe ignoranță, replică el. Și adăugă, cu șovăială În glas: Iartă-mă. SÎnt atîtea Întrebări de pus... Spune-mi, eram numai prieteni? — Da, numai prieteni. De ce mă Întrebi? Ești atît de drăguță, Încît, nu știu... — Mi-ai salvat viața. — Cum așa? — CÎnd a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vreun revolver? Întrebă, nervos, individul cu melon. — N-aș ști să-l folosesc, răspunse domnul Prentice. Dacă trage cineva În noi, culcați-vă la pămînt și stați liniștiți. Nu aveți nici un drept să mă tîrÎți În aventura asta. — Ba da, replică tăios domnul Prentice. Toate drepturile. În zilele noastre, nimeni nu-și mai are asigurat dreptul la viață. Scumpe domn, ești mobilizat În slujba patriei. Stăteau toți trei pe trotuar. Pe lîngă ei trecea cîte un comisionar de bancă, cu țilindru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
atîrne, și continuă să vorbească: — Va fi În gara Paddington, la trenul de 7,20. Mi-a spus că nu se mai Întoarce niciodată. Și m-am gîndit că atunci vei fi În siguranță... — Pot să mă apăr și singur, replică Rowe, dar Întîlnindu-i privirea avu sentimentul că Înțelesese greșit vorbele ei; de aceea adăugă: Unde o fi ascuns filmul? În port tot au să-l percheziționeze! Nu știu. N-a luat nimic cu el. — Vreun baston, cumva? — Nu, nimic. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
l-a descis pe unul din dezertori, Luca Ștefănoiu, drept un hoț cu dosar penal și aflat pe statul de plată al PDSR. Înainte de a anunța că-l va da în judecată pe Vadim pentru asemenea declarații false, Ștefănoiu a replicat furios, într-o scrisoare deschisă, adresată lui Vadim și publicată în presa națională: «[...] în cei zece ani de când vă cunosc, ați fost fascinat de metodele lui Goebbels (propagandistul lui Hitler): Mai întâi deformează-ți oponentul, după care prezintă-l lumii
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
plăcea s-o faci să creadă că-l citiseși, acum trebuie să te descurci cu comentarii generale; riști să faci o apreciere compromițătoare, ca de exemplu: - Pentru mine e puțin cam lent - sau: - Îmi place pentru că e ironic - iar ea replică: - Adevărat, așa credeți? N-aș spune... - și tu rămâi descumpănit. Te lansezi vorbind despre un autor celebru, pentru că ai citit una din cărțile lui, două cel mult, iar ea, fără ezitare, atacă operele sale complete, pe care s-ar spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
o căutați, dacă vă închipuiți că e aici“, de parcă ar simți nevoia să se apere de bănuiala că o ascunde acolo pe Ludmila. — Trebuia să venim împreună, spui tu, ca totul să fie clar. — Atunci de ce nu e cu dumneavoastră? replică Uzzi-Tuzii, și chiar și această observație, logică de altminteri, e făcută pe un ton suspicios. Nu va întârzia... îl asiguri tu, dar o spui cu un ton aproape interogativ, ca și cum i-ai cere lui Uzzi-Tuzii să-ți confirme obiceiurile Ludmilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
le ascunseseră! — Sunt uimit, Galligani - geme Uzzi-Tuzii! - că tu conferi autoritatea catedrei tale de limbi și literaturi erulo-altaice unei mistificări grosolane! Și, în plus, legată de revendicări teritoriale, care nu au nimic de-a face cu literatura ! — Uzzi-Tuzii, te rog, replică profesorul Galligani, nu coborî polemica la nivelul acesta. Știi bine că naționalismul cimbric e departe de interesele mele, după cum sper că șovinismul cimerian e de ale tale. Comparând spiritul celor două literaturi, întrebarea pe care mi-o pun este: cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
al vocii o recunosc pe trecătoarea întâlnită pe Podul de Fier. — Vezi? Există urechi care ascultă fiecare cuvânt al nostru..., făcu Valeriano, râzând. — Revoluția nu dă în judecată visele, Irina Piperin, îi răspund eu. — Nici nu ne scapă de coșmaruri, replică ea. Valeriano intervine: - Nu știam că vă cunoașteți. Ne-am întâlnit într-un vis, spun eu. - Eram gata să ne prăbușim de pe un pod. Iar ea: — Nu. Fiecare om are un vis diferit. — Iar unii se nimeresc într-un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mi se par de nerecunoscut. Nu mă îndoiesc că Lotaria asta (așa o cheamă) le-a citit conștiincios, dar cred că le-a citit numai ca să găsească în ele propriile ei convingeri dintotdeauna. Am încercat să i-o spun. A replicat, puțin jignită: — De ce? Dumneavoastră ați vrea ca eu să citesc în cărțile dumneavoastră numai convingerile dumneavoastră? I-am răspuns: — Nu e așa. Mă aștept ca în cărțile mele cititorii să citească ceva ce eu nu știam; dar pot să aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
artificii, de capcane. După dumneata, eu fac ceva diferit? — M-am gândit întotdeauna că dumneavoastră scrieți așa cum unele animale își sapă vizuini, își construiesc furnicare sau stupi. Nu sunt sigur că ceea ce spui dumneata e foarte măgulitor pentru mine - am replicat - în orice caz, iată, acum mă vezi la față, sper că nu ești dezamăgită. Corespund imaginii pe care ți-o făcuseși despre Silas Flannery? — Nu sunt dezamăgită, dimpotrivă. Dar nu pentru că dumneavoastră corespundeți unei imagini, ci pentru că sunteți o persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
a spus: — Mister Flannery, știu cine e în spatele poveștii: nu sunt japonezii; e un anume Ermes Marana, care a instigat totul din gelozie față de o tânără pe care dumneavoastră o cunoașteți, Ludmila Vipiteno. — Atunci de ce ați venit la mine? am replicat. Mergeți la domnul acela și întrebați-l pe el cum stau lucrurile. M-a cuprins bănuiala că între Cititor și Ludmila ar exista o legătură, și asta a fost suficient ca vocea mea să aibă un ton ostil. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în stratul de flori de lângă ginkgo, pe covorul de frunze căzute, lumina lunii ar fi aruncat o luminozitate deosebită. Spusele mele urmăreau o intenție precisă: să-i propun lui Makiko să ne întâlnim sub ginkgo în noaptea aceea. Fata a replicat că era de preferat micul lac, căci toamna, când e rece și uscat, luna se oglindește în apă cu contururi mai clare decât vara, când este învăluită adesea într-un abur. De acord - m-am grăbit să spun -, abia aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
anunță el. Este... — Este doamna detectiv, nu-i așa? întrebă Mma Potokwane. Am auzit de ea. Viața ta va deveni foarte interesantă. O să mișuni peste tot, o să spionezi oamenii. Domnul J.L.B. Matekoni trase aer în piept. — N-o să fac așa ceva, replică el. N-o să fiu detectiv. Asta-i treaba lui Mma Ramotswe. Mma Potokwane păru dezamăgită. Apoi se lumină la față. — Bănuiesc c-o să-i cumperi un inel cu diamant, zise ea. În zilele noastre o doamnă logodită trebuie să poarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
inele cu diamant. Ei zic că-s pentru logodne. Domnul J.L.B. Matekoni rămase tăcut. Apoi zise: — Diamantele sunt cam scumpe, nu-i așa? — Foarte scumpe, răspunse una dintre educatoare. O mie de pula pentru un diamant micuț, micuț. Mai mult, replică domnul Potokwane. Unele diamante costă două sute de mii de pula. Un singur diamant. Domnul J.L.B. Matekoni păru deznădăjduit. Nu era un bărbat meschin și dăruia cadouri cu același drag cu care dăruia din timpul său, dar era împotriva irosirii banilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
important lucru, susținea domnul J.L.B. Matekoni. Dacă nu poți să uzi legumele, ce o să le dai copiilor să mănânce? — O să ne ajute Dumnezeu, răspundea Mma Potokwane calmă. O să ne trimită un motor nou într-o bună zi. — Poate că da, replica domnul J.L.B. Matekoni, poate că nu. Adesea Dumnezeu nu este interesat de motoare. Mă ocup de mașinile câtorva preoți și toate au probleme mari. Servitorii Domnului nu sunt șoferi foarte buni. Acum, confruntat cu agonia motorului diesel, își recuperă cutia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Am și inele micuțe. Puse sertarul la loc și scoase altul. Inelele din acesta erau considerabil mai mici. Mma Ramotswe arătă spre un inel din mijlocul sertarului. — Îmi place acela, spuse ea. Hai să-l vedem. Nu e foarte mare, replică bijutierul. Un diamant ca acela poate fi trecut cu vederea foarte ușor. Oamenii nici nu l-ar remarca. — Nu-mi pasă, i-o tăie Mma Ramotswe. Diamantul acesta este făcut pentru mine. N-are nici o legătură cu alți oameni. Inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]