5,533 matches
-
Ion Dumitriu le-a dăruit prietenilor săi scriitorii. Așadar, criteriul care a stat la temelia acestei mari expoziții este faptul, aparent exterior și fără vreo relevanță culturală, ca toate lucrările să provină din colecțiile scriitorilor. Or, tocmai acest arbitrariu, aceasta retorica exterioară, aceasta însumare întîmplătoare conferă întregii expoziții un caracter unic și o valoare excepțională. Prin intervalul de timp pe care il acoperă, prin diversitatea lucrărilor și prin interferență ciclurilor tematice, a preocupărilor formale și a investigațiilor stilistice, expoziția de la Muzeul
O retrospectivă neobisnuită by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17523_a_18848]
-
plan politic și instituțional, "despărțirea" de comunism s-a făcut intelectual aproape exclusiv sub forma unor rechizitorii pe cît de vehemențe, pe atît de nediferențiate. Examenul critic al regimului prăbușit în doar cîteva ore a fost substituit de o simplistă retorica a delimitării patetice, verbal anticomunista și în spirit captivă celei mai rudimentare, celei mai lamentabile și celei mai distructive dimensiuni a marxismului că doctrina politică aplicată - dimensiunea acuzatoare. "Marxismul - afirmase cîndva Albert Camus - este o doctrină de acuzare, a cărei
Spiritul critic fată cu tranzitia by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/17531_a_18856]
-
vitalist, turbulent, precum un sol neașezat geologic, în care se produc erupții vulcanice ori măcar țîșnesc impetuoase gheizere. Nostalgic, poetul regretă neapartenenta să la elementele cosmice, cosmosul fiind aici asumat nu doar prin simbolurile sale consacrate, ci și printr-o retorica ce vuiește în marile-i goluri, sugerînd neîmplinirea: "De ce m-ai născut din carne cînd aș fi putut/ repeta piatră/ cînd aș fi putut fi copac sau spumă de mare/ și suferința ar fi locuit departe de mine?/ Poate tu
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
M-am gîndit la secolul 20. La subconștientul sau, supraaglomerat. La căile lui de eliberare... Pe lîngă el, secolul XVII al lui Choderlos de Laclos, intrigă amoroasă diabolica a vicontelui de Valmont mi se păru o simplă deviere carteziana, o retorică flamboaianta.
Cabina de probă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17560_a_18885]
-
Lévinas propune o redescoperire a Celuilalt, și implicit a unei lumi fundamentate pe grijă și altruism. Sună aproape aberant, pentru că indiferență și egoismul sînt, orice s-ar spune, moneda de schimb a vremurilor noastre. Tocmai de aceea nu e simplă retorica introductiva mărturisirea cu care imi deschid discuția cărților filozofului francez, ci mai curînd un deghizat avertisment adresat acelor cititori pentru care Lévinas e un nume încă doar sonor, nu și cu adevarat familiar. Un avertisment că, oricît ar părea de
O filozofie a tandretii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17561_a_18886]
-
unui discurs cîndva adresat unor fapturi în carne și oase, fie acestea chipuri într-un auditoriu, sau doar bănuiții cititori ai unei reviste. Ce vreau sa spun e că Lévinas-ul tradus de Ticu Goldstein e mai emoționant, mizează pe o retorică rafinată a poeticului infuzat în cele mai grave reflecții, e tandru și evocator, sfătos și pe undeva plin de o nesfîrșită afecțiune pentru o lume atît de zdruncinata de rău, cruzime și violență. În vreme ce "celălalt" Lévinas, din Totalitate și infinit
O filozofie a tandretii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17561_a_18886]
-
fețele. O face chiar cu prea mare directitate, câteodată, aducând în pagini tonalități de discurs. Același lucru se întâmplă și când este vorba în român despre râul prezent, în depozițiile diferitelor personaje, mai ales feminine, care mai toate dezvolta o retorică a incriminărilor din care își fac aproape o voluptate. Iar aceasta retorica recriminatoare adeseori nu vizează persoane (personaje) sau împrejurări concrete, ci starea de lucruri generală, "situația": "Cum să fiu fericită când văd ce se întâmplă cu noi? O degradare
Nici învins, nici învingător by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/17583_a_18908]
-
tonalități de discurs. Același lucru se întâmplă și când este vorba în român despre râul prezent, în depozițiile diferitelor personaje, mai ales feminine, care mai toate dezvolta o retorică a incriminărilor din care își fac aproape o voluptate. Iar aceasta retorica recriminatoare adeseori nu vizează persoane (personaje) sau împrejurări concrete, ci starea de lucruri generală, "situația": "Cum să fiu fericită când văd ce se întâmplă cu noi? O degradare treptată, frica, lipsa de orizont, lene...Pur și simplu nu mai pot
Nici învins, nici învingător by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/17583_a_18908]
-
bucura de ceva, nu pentru a savură ceva, cum s-ar crede după nepăsătorul fluierat al adormitului și aparent înseninatul sau chip, ci mai curînd, dimpotrivă, pentru a ne cufunda în întristare, pentru a ne linge rănile? Întrebarea e parțial retorica, in ce mă privește. Este una importantă, însă, pentru că stă la temelia unor filozofii sofisticate ale melancoliei, concepute în timp de gînditori precum Robert Burton, Kierkegaard, ori Proust, ca să pomenesc doar două-trei nume. Între "demonul de amiază", cum îl numește
Demonul de amiază by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17614_a_18939]
-
pierdute sau interceptate, dedicate oamenilor regimului... Și toate semănînd atît de mult cu "derridările pe telquelie", cîndva la modă. destinată securității, iată o variantă pe care scriitorul nu o exclude. Cartea se încheie cu un "Adaos tezial despre Lautrăamont și retorica operei sale", teza de doctorat susținută în 1982, repovestita de autor. Iar apoi văzînd că se apropie de pagina cu "tablă de materii", Luca Pitu sfios tăcu. Luca Pitu, Ultima noapte de dragoste și întîia noapte de filozofie, Ed. Nemira
O scriitură pierdută by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17624_a_18949]
-
Scandal la biserică românească "Sf. Maria" din Queens a , evenimentul respectiv se dovedește a fi anodin: conflictul dintre un preot abuziv și enoriașii săi. Gabriel Plesea nu are de fapt vocație de gazetar. Gazetăria reprezintă pentru el mai curând o retorică a urgentei, prin care încearcă să atragă atenția asupra sa. Culmea este că gazetarul-negazetar nici nu și-ar dori să fie recunoscut că gazetar. Ambiția să secretă este mult mai mare și anume să devină un fel de instanța morală
Un scriitor agitat by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17601_a_18926]
-
unifice voința și energia poporului. Țara era plină de politici minore, unilaterale, abia diferențiate între ele, partidele identificându-se cât de cât doar prin embleme și prin lideri de carton, clonați după prototipul nou al politicianului: șters, incult, cu o retorică goală și incontinentă, demagog, lipsit de scrupule și mahalagiu, în elementul lui doar în miezul scandalurilor triviale. Politica s-a deplasat într-o singură direcție: câștigarea de alegători, îngroșarea rândurilor clientelei de partid atrasă de avantaje, mituirea alegătorilor. Neam îmbogățit
Evocări din „prima fază“ by Dumitru Popescu () [Corola-journal/Journalistic/2472_a_3797]
-
alterează, firele de telefon se încîlcesc, oamenii se scofîlcesc, fundațiile se tasează, farfuriile se sparg, circulația rutieră se sufocă în dopuri, stîncile se erodează, războaiele izbucnesc, atomii se dezintegrează. Unde e sensul în toate acestea? Sau, cu o întrebare de retorică medievală: care e rațiunea haosului, ce rol joacă el în iconomia universului? Răspunsul lui Ruelle se mărginește la o constatare seacă: ce se întîmplă în loterie sau în paginile de horoscop este replica în miniatură la ce se întîmplă în
Binefacerile întîmplării by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2499_a_3824]
-
a cunoaște»). Pasiunea de a cunoaște cu unealta și cu «spiritul critic» face un dumnezeu (tinde să facă) din cunoștință și, infiltrându-ne «curiozitate», ne răpește și sancta simplicitas și «evlavia» din suflet...” (p. 111). Impresionează, nu în ultimul rând, retorica fermecătoare (parțial, specifică epocii) și, pe alocuri, picătura de umor pe care orice discurs teologic ar trebui s-o conțină, măcar ca o marcă „vie” a bucuriei permanente dată de Înviere, dacă nu ca o dovadă de (ne-călduță) mobilitate
Adevăratul interbelic by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2504_a_3829]
-
tu./ Credeam că poate fi pe lume un preot al iubirii sfinte!/ Ca să-i închin pornirea vieței și ruga inimei fierbinte” etc. (Mărturisire). Cu toate astea, o tentație de păcat fugar tot există și la Lucica, măcar ca răsplată pentru retorica de dulcețuri: „Ce-aș face dacă mi-ai vorbi în șoapte:/ Cuvintele de-or-și-cine prostituate,/ Cu glasul stins, făgăduindumi ... toate!/ Te-aș nimici, dar aș dormi o noapte” (O noapte). Merită, deși cele cu Lucica sunt, după cum se vede, nopți scumpe
Prințesa poetă și spioană by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2527_a_3852]
-
mușchi pe scoarța stejarului/ sau la pumnii strînși/ care se desfac încet/ și se-apropie// nu știu cum să-ți explic“ (nu știu cum să-ți explic). tatăl bosonilor, un poem din secțiunea secundă, anunță auto-persiflant maelström-ul final, „discursul diform incapabil să urmeze-o retorică sau o poetică/ paralogic/ întrerupt de gemete și horcăieli de fîsîituri/ adeseori indecente de strigăte și sughițuri/ de repezi aglutinări și/ tăceri succedate de explozii“. Discursul vorticist și extensibil (fragmentele au ca titluri &&&) adună, teoretic, tot ce se poate aduna
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
precădere în capetele bisericești e o trăsătură a cărei confirmare o găsim în volumele ce s-au păstrat din epocă, mai toți cărturarii care s-au consacrat în primul mileniu celor șapte arte liberale (cele trei arte ale cuvîntului - gramatica, retorica și dialectica - și cele patru ale numărului - aritmetica, geometria, astronomia și muzica) fiind exponenți ai clerului catolic. În Occident, savanții s-au format sub bolți romano-catolice, iar Etimologiile episcopului Isidor, considerat drept ultimul savant al culturii antice, sunt o dovadă
Filonul Etimologiilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2558_a_3883]
-
ca biografia lui Iisus sau Les Catholiques français sous L’occupation le-au avut dea lungul anilor. Pe scurt, francezul născut la Dunkerque în 1930 e un cruciat cu apucături mătăsoase: inflexibil în esență, își căptușește ideile cu pînze de retorică grațioasă. Volumul Diavolul e mostră de incursiune spințară în miezul unei teme vechi de cînd lumea: Mefisto în istoria religiilor. Duquesne are verva caustică a unui exeget pentru care diavolul e cu precădere o temă teoretică și mult mai puțin
Portret de drac by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2429_a_3754]
-
tristeță neobișnuită” din dragoste, de unde apoi „urmarea: sbucium, clocot, pustiu, nenoroc”. Întocmai așa. O fi avînd Ada și „versuri sfioase, de confesiune și descriptiv-naturiste”, cum zice Ciopraga,5 dar cînd suferă o face fără cruțare. Nici de sine, nici de retorică lăcrimoasă și funebrală: „De cînd plecatai veacuri sunt,/ Pierdută mi-i visarea,/ Vieața-mi calcă spre mormînt/ Și al nimicirii aspru vînt/ Îi spulberă cărarea” (Te-ai dus). Astea nu-s chiar „miniaturi sufletești brodate pe rețeaua unei fantezii metrice variate
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
amestece până la indistincție. Poemul prozastic sau proza poematică vor aspira și praful prozaismului, obținând din registrele comunicării obișnuite și din piesele uzate ale limbajului „de zi” o lirică aparent brută; de fapt, mai subtilă, ascunzându-și sau chiar anulându-și retorica. Cu două decenii în urmă, Marin Sorescu contraria critica autohtonă prin ciclul La Lilieci, în care oralitățile și firescul rural creau un nou cod poetic. Profitând de această breșă și observând, totodată, involuția „optzeciștilor” textualizanți, Ioan Es. Pop își va
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
Ana nu-i nici ea poetă de lepădat, oricîte nazuri și necazuri i-ar fi făcut limba română. E temperamentoasă și, cu toate că scrie pe „teme”, făcînd mereu un fel de „definiții” de stări sau atitudini, se avîntă fără spaime în retoricile viforoase ori focoase. De-ar fi avut ce-i trebuia, o putea întoarce spre expresionism, căci se pronunță destul de elansat, cu patos participativ chiar și-n „meditații”: Ca marea frămîntată de valuri spumegate,/ Așa se sbat gîndurile aprinse și severe
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]
-
ca Haiku basarabean, unde înregistrarea faptului cotidian e orientată insidios spre reflecția amar-ironică: „la masa tăcerii / scaunele-și dau / picioare-n fund / lehuz / troleibuzul frânează / la penultima stație /.../ vânez / șoareci în biblioteca / lui borges”. E un mod de a evita retorica și de a atenua ponderea cărturărească din aceste mici discursuri niciodată neglijente, ci, dimpotrivă, mereu selective în expresia lor, chiar atunci când sunt vizate realități marginale, reziduale, care ar retrimite poezia spre spațiul „mizerabilist” cam prea mult cultivat la autorii din
Debutul unui poet: Virgil Botnaru by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2383_a_3708]
-
Sorin Lavric Fără un minim efort de a intra în aerul epocii lui Petrus Damianus, aer întreținut de mănăstirile catolice din secolul al XI-lea, temele atinse în Despre omnipotența divină par picate din cer. E o retorică atît de imponderabilă în paginile cărții că autorul pare să plutească în eterul unor distincții care nu au legătură cu lumea, de aceea cititorului i se întipărește impresia că asistă la o absurditate doctă. Atîta doar că absurdul nu vine
Incendiul de foc, potopul de ape by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2388_a_3713]
-
carnavalului indică forța cu care simț enorm și văz monstruos devine matricea petrecerii cu un mai mult sau mai puțin pronunțat caracter orgiastic”; Mitică pare să fie un Brighella, iar vorbitorul un Arlechino ambiguu; Nae din Situațiunea „este recipientul unei retorici compulsive, glosolalia sa se face ecoul tumultului discursiv din spațul mediatic în care renaște personajul caragialian”. Ziarul - în Conu´Leonida față cu reacțiunea - are funcția unei lentile deformate ce proiectează cuplul într-o dimensiune a ficțiunilor compensatorii; Lache și Mache
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
Apare îndoiala, nu legată de chestionarea continuă a existenței, atribut al oricărui scriitor, ci aceea care vizează propriul act, propria justificare a prezenței sale în lume. Se întreabă retoric: „Dar dacă e o nebunie, obligația de a scrie...”? Numai că retorica aceasta nu mai rămîne în suspensie. Înaintarea vieții, descinderea acesteia spre straturile precare ale existenței zădărnicesc retorica. Constată lucid: „Înaintez atât de încet încât poate ca ar trebui să abandonez.” Pierde legătura cu cărțile, cu toate cărțile: „Cărți de care
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]