2,703 matches
-
s Pay. Fără să fie eroul central al evenimentelor, prezența sa copleșitoare răscumpără destule din paginile de pur decorativism din capitolele mediane ale cărții. Învingător și învins, el reprezintă elementul de stabilitate într-un moment când ceilalți eroi plutesc în reveriile maladive ale propriei disoluții. Jones — personaj fără identitate, orfan ivit parcă din neant — repurtează o singură victorie amoroasă. Cea mai lipsită de glorie, dobândită asupra lui Emmy, ființa care întrupează existența telurică, non-spiritualul și încăpățânarea tristă a celui dinainte învins
Primul Faulkner (IV) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6797_a_8122]
-
Vălcan la Editura Bastion. În plus, neputinței de a reda, în amănunțime, spiritul capitalei austro-ungare i se adaugă un factor subiectiv de perturbare retrospectivă: e vorba de imaginația cititorului, înclinat fie să idealizeze Viena, fie s-o încarce cu propria reverie. Același lucru se întîmplă în cazul cărților de călătorii: nu le citești ca să afli ceva despre meleaguri străine, ci ca să preiei emoția celui care a călcat acolo. Și astfel refaci o dispoziție după reguli strict interioare, așadar "contrafaci" emoția inițială
Saga cafenelei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6837_a_8162]
-
atît golul lăuntric, cît și eventualele abisuri din exterior. ș...ț Sinucigașul contrazice una dintre cele mai puternice înclinații ale vienezilor, aceea înspre inacțiune, înspre amînarea nesfîrșită a unei decizii, înspre temporizarea leneșă, acțiunea fiind înlocuită cu rafinate forme de reverie ori complicate investigații psihologice." (p. 268) O carte de pestriț mozaic social, prilejuin--du-ți o voluptuoasă întoarcere într-un timp irepetabil.
Saga cafenelei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6837_a_8162]
-
cu coatele de masă, în fața cafelei care se răcește. Însă uneori glisam în lumea soarelui de vată fiind pe stradă sau în tramvai. Era lumea în care sistematic continuam să mă întâlnesc cu Marga. Numai în adolescență mai trăisem asemenea reverii, iar atunci mă lăsam pradă lor cu o anumită voluptate. Acum nu le căutam, dar nici nu încercam să fug de ele. Când soseau erau binevenite. Pe cât de furios eram când îmi aminteam în mod obișnuit de Marga, dând curs
Cum să uiți o femeie by Dan Lungu () [Corola-journal/Journalistic/7575_a_8900]
-
îți iluminează calea spre trecut mereu altfel. Certitudinea înseamnă să te arunci orbește cu capul înapoi. Oare prin oasele muzicale ale Margăi acum să fluiere vântul? În râsul ei cristalin să fi intrat cariile? De câteva ori, trezindu-mă din reverie am dat cu ceașca de cafea de pereți. Printre cioburi, eram mai puțin singur. }ipătul meu, de fapt, le spărgea. Înfundată și iar înfundată, disperarea, animal nărăvaș, își găsea supapele ei. Ceva ciudat îmi dădea târcoale. Chestia e că mie
Cum să uiți o femeie by Dan Lungu () [Corola-journal/Journalistic/7575_a_8900]
-
cei care, cu voie sau fără voie (fiindcă fragmente din, bunăoară, Aron Pumnul dau relief istoric unei priviri apăsat subiective), împrumută versuri, proză, amintiri acestui portret de grup cu oraș. Înșirați în lungul prefeței despre loc a Irinei Petraș, o reverie teoretică și practică despre vîrste și cuib (nu e Clujul un cuib de păsări cîntătoare?), care va să spună că a room of one's own poate fi, uneori, și o capitală. Un loc în suflet, un drum în gînd
Arizona Dream by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7293_a_8618]
-
concepe obiectul literaturii ca rezidând în condiția umană ca o totalitate. Acest plan, pedagogic, ultimul dintre cele câteva pe care le-am schițat ca definitorii pentru Cercul Literar, fiind cel mai nerealizat, rămas doar la stadiul aburos inform al unei reverii utopice, este cel care în acest început de secol nou anunță mai pronunțat ruptura cu secolul trecut, prin inițiativele de reformă pedagogică din numeroase țări. Dar perspectivele sunt încă prea vagi, prea incerte, pentru a putea întrevedea ca rezultând din
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7307_a_8632]
-
pe ea pare a o căuta, ci clocotele leșiei, vorba lui Călinescu, din care se alege apa curată și, de bună seamă, fără gust. Colcăiala de melci, de alge, de viață marină din care apare, figură a matematicii și a reveriei, insula. Așa încît, nu prima parte a acestui volum în trei secvențe (Joc secund, Uvedenrode, Isarlâk) e cea mai de citit, peste anii experimentali ai modernismului timpuriu, lăsîndu-i deoparte pe iscoditorii simbolurilor absconse (v., la Manolescu, istoria, savuroasă, a receptării
A doua șansă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7095_a_8420]
-
strunele ei prind ființă nu o dată imagini muzicale ce sintetizează energia creatoare la modul unei voluptuos-dureroase eliberări de materie, a producerii unei atmosfere a spiritului (Jean Paul numea muzica o "poezie a aerului"). Principiul melic, conținînd vagul sugestiv, indefinitul propice reveriei dar și meditației, a fost resimțit de Novalis drept o expresie a înrudirii funciare a artelor în strădania lor de-a capta vibrațiile vieții noastre lăuntrice: "Orice frază generală, imprecisă, are ceva muzical. Ea provoacă fantezii filosofice - fără să ducă
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
urme de albanezi. Un loc în care cazi și te ridici (chiar dacă trimiterea la unduirea spațiului mioritic îmi pare oarecum forțată...), apuci pe căile labirintului, pornești în nesperate călătorii spre un Orient nefamiliar, pe care, totuși, parcă l-ai cunoaște. Reveriile apei, cu dese trimiteri la Bachelard, nu ocolesc acest univers de țărm, cu neamuri care vin și pleacă, în tempo-ul legănat al vapoarelor. O lume cu căpitani și cu mistere, cu țări pierdute și haiduci. Tîlhari de apă și
Călătorii scrisului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7128_a_8453]
-
în unele puncte unele afirmații ar suporta o nuanțare. Dacă fundamentală este prenumărarea lui Dumitru Chioaru în rândul liniei livrești a echinoxiștilor (poeți "timorați de viață și extaziați de bibliotecă"), caracterizarea sa, în consecință, ca nostalgic expert în "concretizări ale reveriei", în "corporalizări ale himerei", ori practicant al unui "romantism de contrabandă", mi se pare un pic prea succintă. Lecturile și o anume devitalizare, manifestată prin edulcorare emoțională, ar fi, în opinia criticului amintit, nota fundamentală, pe care scurtele schimbări de
Noblețea discursului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7346_a_8671]
-
către o cu totul altă direcție. Multiplele referințe la Biblie, mai exact la Vechiul Testament, invocă încercările majore ale umanității, probele constituirii și ale definirii noastre în relație cu absolutul și cu transcendentul. Așadar, pe de altă parte, sursele imaginarului din reveriile plastice ale Gabrielei Melinescu sînt de natură mitico-metafizică și ele nu mai privesc raporturile cu exterioritatea, conștiința firii care ne conține, ci conștiința de sine, autoreflectarea în spațiul celei mai înalte spiritualități. Această varietate a temelor și a subiectelor care
Gabriela Melinescu, între joc și contemplație by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7349_a_8674]
-
sparte pe caldarâm/ cu o piatră mare,/ ceva cu picioarele goale/ călcând pe iarba abia răsărită/ bând apă dintr-un vas coclit". (Renaștere) Curajul de a merge mai departe înseamnă însă și curajul de a aborda teme grave. Fug în reveria viorii poemului/ știu că-mi aparțin amândouă/ precum vioara lui Chagall/ sunetul neresemnării din cosmosul diletanților/ fragila vioară/ canarul evreului/ ca eternă victimă" (Vioara poemului). Cea mai gravă temă e desigur destinul de a fi evreu: Suntem unicul popor din
Cele opt note ale gamei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7647_a_8972]
-
dintr-un nesfîrșit discurs al esențelor. O viziune austeră, de sorginte protestantă, se construiește exclusiv din voluptatea pură a silogismelor. Nu omul particular, nu căutările sale în tridimensional, nu respirația cărnii sufocate sub propriile-i poveri pot fi găsite în reveriile artistice ale lui Mattis-Teutsch, în imaginarul său inepuizabil, ci abstracțiuni desăvîrșite, concepte imaculate al căror destin tainic este actul întrupării. Ideologia artei devine, astfel, un vast tratat despre epifanie. Noțiuni precum: verticală, orizontală, acțiune, repaos, înălțime, stabilitate, excentric, concentric, rotație
Hans Mattis Teutsch, de la Ideologia artei la Constructivismul social by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7483_a_8808]
-
opera lui Mattis-Teutsch, așa cum și din punct de vedere teoretic se poate observa o continuitate perfectă cu spiritul și, uneori, chiar cu formulările din Ideologia artei. Iar cum spațiul cel mai fertil pentru acest experiment nu-l puteau constitui nici reveriile așezate la limita simbolismului cu spiritul jugendstilului de la începutul secolului, și nici exploziile turbionare, amestec de impulsivitate expresionistă și delicate efuziuni lirice, din anii douzeci, singura componentă stilistică aptă pentru o resuscitare formală într-o perspectivă afirmativă și eroică este
Hans Mattis Teutsch, de la Ideologia artei la Constructivismul social by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7483_a_8808]
-
studiu și de cercetare, ci un dar genetic pe care fiece român trebuie să-l aibă în virtutea unei imemoriale compatibilități sangvine? Un asemenea portret fascinează, de bună seamă, excită în aceeași măsură și dezvăluie nebănuite resurse de identificare în absolut. Reveriile exegetice sînt exerciții de echivalare, forme de autopropulsare în fantasma artistului demiurg, dar ele nu fac decît să-l devalorizeze pa Brâncuși, să-i sporească vulnerabilitatea și să dea veleitarismului aripi de condor. Doar așa a fost posibilă, cîndva, ieșirea
Brâncușologia împotriva lui Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7507_a_8832]
-
întâlnesc, dar nu se determină. Melancolia e înrudită cu aceea din O, chilia mea sărmană, consolatoare în austeritatea ei. Același lucru îl spune Cârlova: „Dar încă, ziduri triste, aveți un ce plăcut/ Când ochiul vă privește în liniștit minut.” O reverie, deci, în sobre haine de elegie. Ne-au mai rămas, în totul, trei poezii. Una e Rugăciune, o tânguire de soarta aceleiași patrii. Ecouri din Văcărești și din cronici, plângând de răul lumii, de proasta ei tocmire se amestecă în
Un minimalist by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5976_a_7301]
-
fermecătoare pe toboganul timpului și al spațiului. Nu e o glumă, însă, felul în care, după această dilatare a imaginației, scriitorul revine în realitatea imediată și, strunind visul, redă pregnanță judecății de valoare și consistență viziunii: „E acel fel de reverie ce se petrece uneori într-un spectacol, când te simți ca și cum ai vedea de jur împrejur întâmplarea așa cum se petrece ea, când auzi mai multe voci decât cele care cântă pe scenă. Atunci Morrison și-a ridicat muzicuța, ca și cum ar
Van the Man (5) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5929_a_7254]
-
elogiu al cărții (nu în ultimul rînd ca obiect pe care simțurile - tactil, vizual - îl păstrează în memorie) și printr-un apel pentru păstrarea și protejarea bibliotecilor umane, spații ale lecturii dar și ale convivialității, ale studiului, dar și ale reveriei, ale contactului „carnal” cu cartea. Nu rezist tentației de a cita ultima frază, savuroasă și reconfortantă: „(Îi urez nepotului meu) să ridice ochii de pe cartea pe care o citește ca să privească pe o cititoare care trece pe culoarul dintre mesele
Biblioteci by Alexandru Călinescu () [Corola-journal/Journalistic/5932_a_7257]
-
privească pe o cititoare care trece pe culoarul dintre mesele de lectură și apoi să reia cartea gîndindu-se că viața merită să fie trăită și chiar visată”. Ceea ce dă farmec cărții lui Goulemot este și faptul că stimulează propria noastră reverie și readuce la suprafață propriile noastre amintiri. Am căzut și eu victimă acestei „alchimii” mnemotehnice. Am citit puțin, înainte de 1989, la Bibliothèque Nationale, pe rue de Richelieu, în rarele ocazii cînd am reușit să ajung în Franța (între 1980-1989 nu
Biblioteci by Alexandru Călinescu () [Corola-journal/Journalistic/5932_a_7257]
-
poem neîncheiat al lui Holderlin vede tumultul dionysiac urcînd Orientul pe acest drum al Istrului, căruia de altminteri anticii îi bănuiau o întoarcere în Adriatica: pe unde ar fi plutit fugara din Colchida, smulsă Caucazului, Medea. Mai mult motiv de reverie conținută, decît program tenace, lunecarea artistului printre mari entități culturale nu se soldează vreodată, la Vasile Gorduz, prin spasme livrești, prin vreo crispare pedantă. Asta nu-l împiedică să detecteze, cu un magnetism sigur, ponderea de poezie a unei teme
Gorduz - „Deasupra celor trei dimensiuni“ by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6233_a_7558]
-
hiperbolei paseiste: „Îmi îndrept adesea fața către turnuri mari, slăvite, / Parcă-ntors din îndoială să le-aud în lemnul sfînt". Dar d-sa nu stăruie pe această cale ce ar risca să alunece în clișeu. Dincolo de conceptualizări ca și de nostalgii, reverii etc., își face loc cu consecvență în aceste versuri o senzorialitate agrară, apetența omului de la țară pentru concret. Străin de abstracțiuni ca și de redundanțele expresioniste ale unor șaizeciști, Ion Horea așterne netulburat pagini de jurnal agrest. Mai apropiat decît
Un „centru al lumii“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6125_a_7450]
-
care o simte în fața lipsei de sens a vieții, de aici și senzația cu care rămîi în final, aceea că ai fost inițiat într-un ritual al suferinței căreia îi lipsește finalitatea. Dora Petrilă nu are naivități religioase și nici reverii cu iz transcendent, lucru de înțeles dată fiindu-i stofa: pentru cine poate citi semnele morții pe fizionomie cu cîteva zile înainte și pentru cine știe pînă și mirosul pe care îl capătă un muribund, pentru un astfel de om
In articulo mortis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4819_a_6144]
-
transmundan: „Dar soluția de compromis muzicală [...] - o știm de la Kierkegaard încoace -, nu e decât forma pură, absolută, de donjuanism”. Debordând de informații și conjecturi fastuoase, contrafortate în note de subsol instructive și retenibile ele însele, volumul propune subtitluri apte de reverii, cum ar fi „Cenaculum și subterraneum“, în care este vorba despre „adăposturile canonice unde încolțește creativitatea“. Se găsesc lesne modele - unul ar fi Stendhal, pentru scriitorul cenacular, adică locatar al etajului mansardei, altul Isaak Babel, de asemenea creator „parizian“, o
Gândirea imprevizibilă by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4836_a_6161]
-
la timp relele: pericolul bombei atomice și manipularea oamenilor prin religie. Autorul e un iluminist de speță tîrzie, înzestrat cu umoare pozitivistă și cu optimism mijlociu, care vede în stele un îndemn spre ecuații și numere, nu un prilej de reverii și emoții, de aceea, din „teologia naturală” pe care o invocă la începutul prelegerilor, nu rămîne în final decît natura, teologia fiind respinsă sub acuzația de reverie naivă pusă în concepte goale.
Editura Teologie și Viaţă naturală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5300_a_6625]