2,564 matches
-
18 octombrie 2016. Scuzați, că mor! După vreo zece pași, moș Ion Bălănescu se simți foarte obosit și se așeză pe scara prispei, oftând din greu. În ultima vreme i se pare că timpul curge mai repede decât gândurile lui. Rezemându-și capul în baston, începu să mediteze: Cum mai trece timpul!... Nouășcinci?...sau nouășase?...Parcă mai contează... În fond, ce mai este un an? N-apucai să tremur bine iarna trecută, că veni primăvara. Când se-ncălzi, întrebai pe fi
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Citește mai mult Scuzați, că mor! După vreo zece pași, moș Ion Bălănescu se simți foarte obosit și se așeză pe scara prispei, oftând din greu. În ultima vreme i se pare că timpul curge mai repede decât gândurile lui. Rezemându-și capul în baston, începu să mediteze:Cum mai trece timpul!... Nouășcinci?...sau nouășase?...Parcă mai contează... În fond, ce mai este un an? N-apucai să tremur bine iarna trecută, că veni primăvara. Când se-ncălzi, întrebai pe fi
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
-Daaa? se miră laudativ, domnul Ștefănescu. Și...ce târăști după tine? -Asta e nuiaua mea fermecată. E de alun. -I-auzi! Zâmbi domnu’ Ștefănescu. Las-o pe prispă! -Nu! Că nu mă despart de ea niciodată. Și o aduse până în cameră, rezemând-o atent, ca să nu se îndoaie, cu vârful în tavan. ... Citește mai mult Tudorel începu colinda alergând din poartă-n poartă : bună ziua la Ajun, mâine la Crăciun!... Ieșeau gospodinele și-i dădeau bolindeți, alintându-l cu vorbe blânde și glumețe
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
-Daaa? se miră laudativ, domnul Ștefănescu. Și...ce târăști după tine? -Asta e nuiaua mea fermecată. E de alun.-I-auzi Zâmbi domnu’ Ștefănescu. Las-o pe prispă!-Nu! Că nu mă despart de ea niciodată.Și o aduse până în cameră, rezemând-o atent, ca să nu se îndoaie, cu vârful în tavan. ... XX. NUIAUA FERMECATĂ-5, de Năstase Marin, publicat în Ediția nr. 1811 din 16 decembrie 2015. În acest moment vă mărturisesc că mi-a înghețat pasta în pix de atâta frică
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Rezultatul propriilor tale antiraționamente. Ai fi prima victimă, ești. Recurgi la tot felul de tertipuri. La o sută de metri de casă, crește un brad. Vei trăi cât va dăinui bradul, ți-ai introdus în program. În fiecare zi, stai rezemat de arbore câteva minute. Schimb de energii. Dublul tău vegetal. I s-a uscat o creangă și te doare un umăr. Ramul s-a uscat fiindcă te doare un umăr. Un flux malefic invers. Iubitele nu ți se uită-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
notă falsă În Îngrijorarea lui. Îl dădu la o parte cu un gest brusc al mâinii și se lipi de perete, străbătând cu grijă traseul Îngust de-a lungul prăpastiei. Putea desluși limpede micul grup de bărbați Înarmați care stăteau rezemați de peretele absidei, cu torțele ridicate, În fața unei structuri de stâlpi ce se pierdea În Întunericul din Înalt. Parcă Încercau să lumineze o figură din fața lor: un bărbat Înalt, indiferent la agitația celorlalți. Stătea cu capul Îndreptat spre naos, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și martorul mut al crimei. Bargello se trase și mai aproape. Parcă Își căuta ocrotirea, asemenea unui câine Îngrozit de tunet. Dante parcurse grăbit ultimii pași. Smulse cu hotărâre torța din mâna unuia dintre zbiri și o apropie. Mortul era rezemat de unul din stâlpii de susținere ai schelei. Era Îmbrăcat În niște veșminte uzate și cenușii, iar mâinile Îi erau legate la spate. Picioarele Îi erau depărtate, iar genunchii ușor flexionați, ca și când s-ar fi pregătit să facă un salt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rana care Îl brăzda, o despicătură sângerândă, imundă. O pădure vie păru să se ridice În jurul chipului femeii și o Împletire de șerpi șuierători se năpustiră spre Dante, care Încercă să se tragă Înapoi, ridicându-se În capul oaselor și rezemându-se de spătarul patului, ca și când ar fi voit să se afunde În peretele dinapoia lui pentru a scăpa de făptura infernală care venea să Îl persecute. Pleoapele Meduzei, desfigurate de lepră, Începură Încetișor să se ridice, În timp ce un urlet Înfricoșător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asupra nici unuia. Ideea că Bonifaciu organiza o universitate la Florența, pe care mai apoi ar fi urmat să o domine prin intermediul acoliților săi, Îl Îngrijora. Ieși În cadrul ușii, chemându-l din nou, cu un gest grăbit, pe străjerul care se rezemase de o coloană a claustrului. Acesta Îi adresă o privire plictisită, pufnind ostentativ Înainte să se urnească. Două misiuni În intervalul a numai câteva minute trebuie că erau prea inoportune pentru unul ca dânsul. Dante Îl așteptă impasibil pană când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
al colonadei se deschidea spre intrarea laterală a bisericii. Oricine ar fi putut intra fără să fie observat, profitând de afluxul neîntrerupt al credincioșilor. Mobilierul era unul elementar: o scândură mare Îi slujea drept pat și o scândură mai mică, rezemată de zid, drept masă de scris. Pe ea se găseau o cutie din lemn plină cu cărbuni pentru desen și câteva borcănașe din teracotă pentru cerneală. Probabil că una din călimări se răsturnase, producând o pată pe lemn, care fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care se Învârteau În jurul precum piesele unui model planetar care o luase razna. În interior, chiar În locul pe care urma să se Înalțe viitorul pristol, În centrul geometric al marelui octogon de cărămidă al tamburului cupolei, erau niște scânduri lungi, rezemate pe cavalete. Îl recunoscu de departe pe arhitect, aplecat asupra unei serii de desene. Dante ajunse În spatele lui fără ca omul să Își fi dat seama de prezența lui. Se opri pentru o clipă În tăcere, spre a admira măiestria cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca talisman: steaua cu cinci colțuri, simbolul cel mai puternic al teurgiei. Desenul fusese trasat cu forță, În grabă. Privi În jur. Către centrul naosului era o scară În cavalet, lăsată deschisă pentru lucrări Înainte de tragedie. O trase spre mozaic, rezemând-o de perete, și așeză În vârf lampa, spre a examina mai pe Îndelete semnul diabolic. Își trecu degetele ușor peste brazdele din var: cineva cu siguranță tot răzuise peretele cu un vârf de oțel, poate o spadă sau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acum, era sigur că misteriosul vizitator fugise pe acolo. Dar era prea târziu ca să-l mai urmărească. Tocmai se pregătea să facă cale Întoarsă când băgă de seamă că un lucru se mișca În fața lui. De-a lungul pereților și rezemate de pilaștrii arcurilor zăceau niște grămezi fără formă, asemănătoare unor legături de boarfe, care, Încetul cu Încetul, se ridicau de la pământ. Se lipi se perete, Îngrozit. Așa Își imaginase dintotdeauna deșteptarea oștii morților, În ziua Judecății. Dar acea resurecție avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Îi aresteze pe toți, Își zise. Acum știa unde le era vizuina. Avea să se Întoarcă. — Unde se ajunge pe acolo? Întrebă arătând cu degetul spre Întunericul din față. — Galeria dă spre Arno, undeva pe lângă Ponte Nuovo. Poetul se rezemase de perete, În tăcere, cufundat În gânduri. Abia după ceva vreme Își dădu seama că Giannetto continua să se zgâiască la el. Parcă voia să Îi spună ceva, dar nu Își găsea cuvintele cu care să Înceapă. — Aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
clipă rămăsese tăcut, se ridică și se duse spre cârciumar. Schimbară câteva cuvinte. Dante văzu cum cruciatul Își Îndrepta de mai multe ori privirea spre dânșii, cu o expresie perplexă. Apoi cei doi se apropiară. De cum ajunse, Baldo se opri rezemându-și singurul braț de masă și Îl fixă pe poet În ochi, semeț. Mâna sa, acoperită cu o mănușă grea din postav verde, strângea suprafața de stejar. — Mi s-a spus că vrei să-mi vorbești, messere. Strânsoarea de pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu capul plecat, pragul porții de la Ospedale della Misericordia. Din grupul de bărbați cu glugi ai confreriei ospitalierilor care staționau pe sub portic, nici unul nu păru să Îl bage În seamă. Se Îndeletniceau cu băutul, pe rând, dintr-un mic ulcior, rezemați de marginea căruței pe care o foloseau pentru morți. Ajuns la etajul superior, Își deschise drum de-a lungul galeriei fostei mânăstiri, până la chilia medicului șef. Intră fără să bată la ușă și se opri În prag, cu brațele Încrucișate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de luminile provenite din puținele ferestruici aflate la nivelul străzii, era Înțesată de miasme insuportabile, devenite și mai cumplite din pricina căldurii de afară. Spațiul era ticsit cu scânduri orizontale pe care zăceau forme omenești acoperite de zdrențe. Alte trupuri erau rezemate de-a lungul pereților, cu capetele plecate peste piept. Câte unul avea puterea să se țină pe picioare, târându-se cu mișcări smintite, Încete, parcă Încercând să scape din ghearele morții. Însă nici unul nu părea să depășească o linie imaginară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
forța prin mulțimea de clerici, negustori, străjeri Înarmați și mai cu seamă cerșetori, care țipau scoțându-și la iveală mizeriile, și printre cete de copii care fugiseră de pe la meșteri sau din prăvăliile taților lor. Dinaintea unei prăvălii de stofe, proprietarul, rezemat cu brațele Încrucișate de ușorul ușii, părea să savureze spectacolul. — De ce naiba se chinuiește toată lumea asta și se agită În felul ăsta? Îl Întrebă poetul. Omul nu păru prea impresionat de Însemnele lui și de oamenii Înarmați care Îl urmau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
bucata de postav, Împreună nu măciulia aurită. Apoi, cu bocceaua strânsă sub braț, Își continuă drumul cu capul descoperit, sub văpaia soarelui. Dar după ce făcu nici măcar o sută de pași, o slăbiciune neașteptată, Însoțită de amețeală, Îl sili să se rezeme de zid. În timp ce Încerca să Își revină, cu ochii Închiși, așteptând ca vertijul să se oprească, Își aminti că nu pusese nimic În gură de o zi Întreagă. În afară de vinul lui Baldo, Își zise el clătinând din cap. Agitația spiritului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Nu-l cunosc. Unul nou, care de câteva zile dă târcoale prin părțile astea și cere de pomană fără permisiunea Breslei. Sunt mulți ca el, de o vreme Încoace, veniți cine știe de unde. — Mulți? — Da, tare mulți. Blestemații! Dante se rezemă de pilastru, respirând adânc pentru a-și potoli agitația, iar apoi Își deschise drum prin mijlocul gloatei, spre tavernă. În prag, Teofilo avea aerul că Îl aștepta. Intră hotărât, urmat de spițer, care se dăduse la o parte pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era un soi de ferestruică. O perdea smulsă atârna dintr-un colț al cadrului. — Trebuie să fi fugit pe acolo. Repede, veniți după mine! strigă el În timp ce se agăța de marginea deschiderii, Încercând să se cațere. Gâfâind, izbuti să Își rezeme toracele de pervaz. De partea cealaltă se deschidea un spațiu mai Întins, cufundat În semiîntuneric. Se roti sprijinindu-se pe piept și Își dădu drumul să cadă. — L-ai prins, priorule? Îl vezi? Îl auzi strigând pe Bargello de dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe zidul din piatră nu părea să existe nici un punct de sprijin spre a ajunge până la mica fereastră cu două arcade care se deschidea la cel puțin cinci coți Înălțime. Pentru o clipă, Dante se simți pierdut, iar apoi se rezemă de lemn pentru a verifica cât era de solid. În ciuda faptului că părea solidă, poarta se legănă sub greutatea trupului său. Poate că, În interior, era Închisă doar cu un zăvor amărât. Sau poate că lemnul, la fel de vechi pe cât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Privi În sus, ridicând lampa. Scara continua să urce spre un alt etaj. Se grăbi pe treptele din piatră. La nivelul superior se deschidea un spațiu asemănător cu cele precedente, Însă cu totul lipsit de mobilier, cu excepția unei simple mese rezemate pe două trepiede, acoperită de o grămadă de foi mari din hârtie, așezate la voia Întâmplării. Poetul luă una și o apropie de lampă. Se putea vedea o secvență Încâlcită de linii trasate cu cărbunele, găurite ca și când o colonie Întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nerecunoscut printr-o serie de semne adăugate care Împiedicau deslușirea sensului global. Se lăsă păgubaș. Ca să Înțeleagă, exista un singur mod. Adună grăbit cartoanele Într-un mănunchi, căutând ceva În care să le Înfășoare pentru a le lua cu sine. Rezemată pe un taburet În deschiderea oblică a ferestrei cu două arcade, i se păru că zărește o perdea Împăturită. O luă și o deschise, aruncând-o pe masă. Din nou rămase stană de uimire. Nu era vorba de o perdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că ziua asta Îți aparține. Vor veni și alte zile, crede-mă. Amintește-ți: o oră. — O vei avea. O oră. Pe când cei doi treceau de pragul ușii, Dante i se adresă bărbatului: — Messer Veniero! Marinarul rămase nemișcat În prag, rezemat de Antilia, care se ținea strâns de brațul lui. — Dumneata ai văzut noul pământ? Templierul Încuviință din cap. — Ce... ce ai văzut? — Coasta, la sud de ecuator. Marginea ei, Întinsă către lumea noastră. O stâncă abruptă și imensă, care urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]