877 matches
-
Vîntul lin bătea, apa spumuia, Cărarea' n urma, pînă-n fundu' zării. Eram cei dinții, ce fără căpătîi Stricam liniștea mării. Dar așa, deodat', vîntu-a 'ncetat, Eram noi fiii disperării. Și de vorbeam, doar tulburam Tăcerea mut-a mării! Pe cerul ros' că de arama, Parcă catargului dînd roată, Stă soarele însîngerat, Mai mic dar, cît luna pitulata. Zi după zi, zi după zi, Nu ne-am clintit, nici vîntul c-a suflat. Jurai că vasu-i o pictură Pe un ocean pictat
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
lui Jackson. Eu și Jackson ne-am întâlnit prima dată la sfârșitul anului meu terminal de facultate. Am intrat emoționată la el în birou, cu CV-ul apretat în mână și m-am așezam pe marginea aceleiași canapele de piele roasă pe care am plâns în după-amiaza asta. Ceremonia de absolvire avea să aibă loc peste doar câteva săptămâni. Reușisem deja să pun mâna pe o altă ofertă de slujbă din partea unei mari edituri - ca rezultat al multor excursii în New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
îmbujorată. — Ultima dată când am dat ochii cu el zăcea pe undeva cu o păpușă gonflabilă, îi răspunse Sally, luând o lingură din salata de fructe. O, Eva, iubita mea, tu ești în mod indubitabil draga de Cordon Bleu! Eva roși. — Sper că Henry se simte și el bine. Nu-i cine știe ce meseriaș la petreceri. — Dragă Eva, fii sinceră! Henry nu-i cine știe ce meseriaș. Punct. — Problema lui e că... începu Eva, dar Sally o sărută. — Tu ești mult, mult prea bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pensionari, vorba mamei. Eu era să trec nesimțitor pe lângă coada formată la agenția loto, pentru tragerea cu un pot fabulos, de nu mi-ar fi atras atenția colonelul Teșu, vecinul de pe alee, într-o ținută destul de proletară, cu căciula cam roasă, bocancii vechi ostășești. Iar vorba mamei: De ce să-l știe, dragă, toată lumea că-i miliardar, mi-li-ar-dar? Așa cum îl vezi tu, cu bocancii ăia, Teșu și-a căpătuit copiii, pe amândoi cu firme, ei au făcut iarna cu tot ce trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pe Costică, poetul famelic care-și expunea aici producțiunea, o recita, improviza catrene la minut pentru niște bani. Își scotea în felul ăsta masa unică a zilei, cina adormită cu vodcă populară. Vânzătorul de ziare, bătrânul cu căciulă de iepure roasă și cu dinții mâncați de plumb, e singurul care știe că pe-aici trecuse unul care-și citea poeziile, dar nici el nu l-a mai văzut de niște săptămâni. La privatizat, o fată drăguță cu trăsături de asiatică clipește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ei Își tot repetau Îndemnurile reciproce, Însoțite de bătăi prietenești pe umăr, de mici bancuri libidinoase la care coborau glasul, alăturându-și burțile de toate mărimile, cheliile, negii, zâmbetele prefăcute, lingușitoare, lașe, dinții de acrilat, măselele de viplă, servietele-diplomat, mapele roase, Înțelepciunea maturității. Și, odată bancul sfârșit, aceeași privire Îngrijorată În jur, cine i-a putut auzi, cine i-a văzut, ăla de la poartă, secretarul de partid, aia de la contabilitate, securistul nostru? Ai fi putut să Îi iei pachet cu Salvarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
aceea pe care eu, Benjamin O. Lesage, aveam s-o țin Într-o zi În propriile-mi mâini. A fost Întotdeauna aidoma la atingere, presupun. O piele groasă, aspră, adâncituri În formă de coadă de păun, margini de pagină neregulate, roase. Dar, când o deschide Khayyam, În acea noapte de vară de neuitat, nu vede decât două sute cincizeci și șase de pagini goale, Încă fără poeme, fără picturi, fără comentarii pe margini, fără miniaturi. Ca să-și ascundă emoția, Abu Taher adoptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
clipa aceasta ea bate la ușă, apoi își caută cheia în ghiozdan, cotrobăie prin grămada de caiete și manuale îndoite, penarul i se deschide și se rostogolește pe scări, totul se împrăștie, creioane colorate și stilouri, și gume de șters roase, unde este cheia, deja izbucnește în plâns, mai bate o dată la ușă, mami, tati, unde sunteți. Scotocește adâncurile ghiozdanului asemenea unui vânător în căutarea prăzii, iat-o, o scoate ușurată, intră în casa goală, nici un bilețel nu o așteaptă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pentru că îmi amintisem că ceea ce vedeam nu era real. Cum arată dormitorul tău, întreabă el curios, iar eu mă gândesc la camera aceea sărăcăcioasă, cu dulapul de haine lipit de perete, cu covorul acela roșu, covorul copilăriei mele, cu mijlocul ros, și pe perete, fotografia casei aceleia vechi cu acoperișul acoperit cu țigle, cu norii plutind deasupra lui, și patul pe care îl cumpăraserăm în urmă cu mulți ani de la un cuplu care divorțase, iar pe el stă culcat Udi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
-nșiruiau În laturi erau destul de impunătoare ca să le pot semnala prezența cu coada ochiului. Am revenit, cu spatele, de-a lungul naosului către ușa de la intrare, și din nou am văzut venind asupră-mi păsările acelea preistorice amenințătoare din pânză roasă și fire metalice, libelulele acelea dușmănoase pe care o voință ocultă le pusese să atârne din tavanul naosului. Le simțeam ca pe niște metafore sapiențiale, mult mai pline de Înțelesuri și de aluzii decât pretindea În mod prefăcut textul inscripțiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mai bine să-i zicem așa, altfel parohul se mânie, dar e Oxossi”. Pictorul ne ajută să vizităm timp de două zile naosuri și incinte de mănăstiri, la umbra fațadelor Împodobite ca niște platouri de argint de mult Înnegrite și roase. Eram Însoțiți de niște servitori zbârciți care mergeau șontâcăind, sacristiile parcă se prăbușeau bolnave de atâta aur și metale, de casetoane grele, de cornișe prețioase. În involucre de cristal tronau de-a lungul pereților chipuri de sfinți În mărime naturală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
apucați să publicați În domeniul ăsta”. Belbo prinse ocazia oferită de Agliè pentru a intra În subiect. Îi spuse că editura Garamond dorea să publice câteva cărți pe an, cu caracter, zise el, ezoteric. „O, ezoteric”, surâse Agliè, iar Belbo roși. „Să zicem... hermetic?” „Oho, hermetic”, zâmbi Agliè. „Bine”, zise Belbo, „poate folosesc greșit termenii, dar dumneavoastră Înțelegeți desigur care-i genul”. „Oh”, surâse iarăși Agliè, „nu-i un gen. E cunoașterea. Ceea ce doriți dumneavoastră este să publicați un evantai al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mii de omizi grase, păroase, verzi. În drumul lor spre fluture se târăsc către cer și, dacă găsesc o fereastră deschisă, se complac în paturile, dulapurile și oalele membrilor asociației de locatari. Carnea verde e peste tot. Copacii au frunzele roase și clănțănesc zi și noapte din crengi. La știri se spune din ce în ce mai des că Stoica are probleme, Caritasul a destabilzat economia națională. Colac peste pupăză, un neg dobândit în urma unei bălăceli în lacul Băneasa, pe care-l arsesem în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nevoie, întrerupătorul. Lumina electrică intransigentă, de neon, sancționează și mai drastic sărăcia lucie din vizuină, prin contrast violent și ireconciliabil cu fastul și cu luxul orbitor, de sus. La masa hodorogită, răsturnat pe-un scaun, în vervă, etalându-și pingelele roase, Nae Contrabandă scotea limba și se strâmba la ei, abțiguit. Intrase fără probleme, pe ușa lăsată descuiată, câtă vreme cei trei fuseseră invitați în vizită, la proprietăreasă. Spre lauda lui, de dată aceasta nu mai apăruse, însă, ca milogul, cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
este atunci când... Instantaneu, el realizează că are pielea de găină, cordul-sloi, părul țeapăn-măciucă, iar dinții i se lovesc de-a surda, între ei. În spatele haitei, se stârnește mișcare. Cățelandrii și jitiile de pripas, din josul ierarhiei, cu cozile lor debălăzate, roase și ciuntite de pecingini, păreau că se repliază schelălăind, din calea unei alte prăpădenii teribile, o arătare cu mult mai îndârjită și mai fioroasă. Acesta este Baal! Priviți-l...! Marea Cârtiță! Regele orb al beznelor de sub țărână! răsună iar glasul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
din aliaje rezistente. Dallas îndreptă fascicolul de lumină în sus, trecu în revistă la repezeală încâlceala de țevi, monitoare, indicatoare de nivel. ― Acolo! Deasupra lor își făcu apariția gazul, urmat de un mic șențuleț de lichid gălbui amestecat cu aliaj ros. Șiroi un moment și apoi se desprinse în stropi grei fumegători. Imediat, locul unde cădeau începu să sfârâie și să clocotească. Dallas și Brett, dezarmați, se uitau cum se întindea mica baltă și apoi cum se scurgea prin orificiul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-ntâmplă sus. Se răsuci pe călcâie și făcu drumul invers către scara superioară. Ea îi găsi pe toți încovoiați deasupra găurii. ― Ce se întâmplă? Lichidul n-a ajuns în coridorul C. ― Cred că s-a sfârșit, zise Ash inspectând metalul ros. Fie că reacțiile în lanț cauzate de întâlnirea cu aliajele au diluat putererea lui corozivă, fie că pierde din potențialul caustic după un anumit timp. Oricum ar fi, nu mai pare activ. Ripley se deplasă pentru a verifica adâncimea găurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Dar în fața ascensorului îl întîmpină dactilografa. - Nu vă urcați degeaba, că astăzi n-a venit. Treburi, adaugă zâmbind, 20 mai, 21 mai, și așa mai departe... Lui Pantelimon i se păru că dactilografa încercase să clipească din ochiul stâng, și roși, încurcat. - Înțeleg, spuse și se îndreptă spre ușă. Dar după câțiva pași se întoarse și întrebă coborând glasul: - Este ceva special? Vreau să spun 20 sau 21 mai au vreo semnificație specială? Dactilografa îl privi din nou, mirată, și de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
acel five o’clock al Sophiei. Când l-ai văzut fâstâcindu-se la ușă ca un provincial, încât feciorul a trebuit să-i ia cu forța mănușile și pălăria, și i-ai zărit dunga ușor cenușie a gulerului, și manșetele roase, și pantalonii stropiți de noroi... Ca să nu mai amintim despre cupa lor demodată ! Ca să nu mai vorbim despre banalele flori de grădină cu care se înarma, cerând insistent să-i fie prezentate Sophiei ! Mult a trebuit să mai pledezi pentru
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
un cap cu trăsături mari și dizgrațioase și ochi de imbecil visător, așezat puțin strâmb pe gâtul înclinat spre umărul stâng. Posibil să fi fost student și să copieze acte doar pentru a se întreține, pentru că, din buzunarul lăbărțat și ros al hainei ce avea pe piept câteva pete unsuroase, a scos mai întâi ziare împăturite, astfel ca să li se vadă manșeta (Adevărul, Steagul etc.), apoi Thaïs al lui Anatole France. Deocamdată, a pus teancul pe banchetă și s-a mulțumit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Ni se face o poză, dar În poză sînt doi copii de aproximativ 4 ani, eu și Monica stînd obraz În obraz, rîzÎnd, iar cînd Moș Gerilă intră În poză, poartă o uniformă verde, de maior, și are un diplomat ros, plin cu otravă, pe cele două chipuri vesele Împietrește stupoarea, veștejindu-se, de pe poză zboară coji. Pentru o fracțiune de secundă, nu sînt altceva decît o supă umană Învolburată, vîrtejuri de culori și sunete și mirosuri se Învîrt unele după
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
flori, prin stație, o inundație de aplauze din sala care a ieșit din transă, se pare că și cei de la Partid au fost impresionați, căci și ei sînt oameni, iar tu moțăi pe o banchetă tapisată cu un pluș roșu ros și plin de praf, acoperit cu un halat care miroase un pic a mucegai, Într-o cameră-depozit, prin ușa comună se aud vocile balerinelor, În cabină, se grăbesc să-și curețe machiajul, să se schimbe, ca să fugă acasă să gătească
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un miros suspect. În salon e rece și umed și un iz acru, de trupuri bolnave care Încearcă cu disperare să-și genereze propria căldură. Caloriferele sînt un decor fără utilitate, emană un frig metalic care străpunge cu ușurință păturile roase (seamănă foarte mult cu cele din dormitoarele militare - și caloriferele, și păturile). Așa că frigul circulă de capul lui dinspre ferestrele pe care pînă la primăvară e puțin probabil că cineva În toate mințile se va Încumeta să le deschidă. După ce
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
unui tîmpit. Măcar să-mi fi pus pe mine un pulover mai gros cînd am plecat de-acasă. Dar ce-o fi prin oraș? S-au mutat din cabină În holul din capătul culoarului cabinelor, pe fotoliile mari de pluș purpuriu ros și prăfuit. De aici se vede mai bine afară. Fereastra cît tot peretele e ca un ecran, un ecran gol, străbătut de zăpadă. Dincolo de fulgii apoși care cad pieziș, cu repeziciune, strălucește strada pustie, În lumina de mercur a becurilor
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sacadat. Ochii albaștri lăptoși îi străluceau de lacrimi și de furie. John Robert, afundat în fotoliul adânc, arăta ca o gigantică broască țestoasă, pe jumătate ascunsă în carapace; se opinti din greu să se ridice, frecându-și picioarele de covorul ros și făcând brațele fotoliului să scârțâie sub mâinile sale încordate, dar nu izbuti. Spune în șoaptă : — Nu te apropia... O clipă, s-ar fi zis că Hattie era gata să i se arunce în brațe, cuibărindu-se, ca o pisicuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]