3,443 matches
-
nou. Creșterea bărbii și-a încetinit ritmul. Trebuie să fie de la antiandrogenii care-i sufocă testosteronul. Reținerea de apă poate s-o și ignore. Dispoziția schimbătoare. O lacrimă i se desprinde dintr-un ochi în oglinda retrovizoare și i se rostogolește pe față-n jos. — Numai mie îmi pasă de problemele astea? zice. Să fiu oare singurul din mașina asta care simte ceva cu-adevărat? Brandy citește o carte în ediție de piață. Cel mai adesea, Brandy citește broșuri lucioase agresive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
numai mușchi, că ar fi nevoie de flacoane peste flacoane de orice. Arunc un Valium. Un Valium mititel și albăstrel, un alt Valium albastru-pulbere, albastrul deschis Tiffany’s - ca un cadou de la Tiffany’s, Valiumul cade în gura lui Brandy, rostogolindu-se în aer. Taiorul de care am ajutat-o pe Brandy să se dezbrace e un model Pierre Cardin Space Age de un alb imaculat, fusta dreaptă și cilindrică e neatinsă și aseptică până chiar deasupra genunchilor, jacheta e atemporală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
larmă și zornăit de metal lovindu-se de clopoței și gonguri metalice. — Scuze, cred, zice Brandy. Îs tot soiul de prostii pe podea și-au intrat sub pedala de frână când am încercat să opresc. Muzică luminoasă ca argintul se rostogolește de sub scaunele noastre de mașină. Inele de șervete și lingurițe de argint năvălesc în picioarele noastre. Brandy are sfeșnice între picioare. Un taler de argint strălucind în lumina stelelor e pe jumătate ieșit de sub scaunul lui Brandy, uitându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Amor, praf de lustruit, dar dezinteresat, primit de la Strudel, negustorul de nimicuri. Poate gestul a fost cu totul neașteptat, i-a nedumerit, i-a descumpănit pe bătrînei, dar s-a întîmplat ceva cu totul neașteptat. Rotofeiul Stavri aproape s-a rostogolit către ușă, blocînd-o, în vreme ce August Stoicescu, atît de palid, încît puteai crede că în orice clipă va face un infarct, nu din cauza unei explozii, ci a unei implozii, a unei resorbții totale a sîngelui în interior, a tras cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a realiza în mic, dar în realitate, ceea ce vrem să facem în mare, pe tot cuprinsul țării. Vrem să facem din Vladia exemplul, experimentul reușit, bulgărele înghețat, de nădejde, de ca avem nevoie. De aici, din capătul lumii, se va rostogoli peste plaiurile noastre mîndre tăvălugul care va mătura din cale toate invențiile nepotrivite sufletului nostru aduse de străini și de jidani." La așa ceva nu se așteptase. Își închipuise că August Stoicescu și Artur Stavri, complotiști caraghioși, veniseră la Vladia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
după țârâitul soneriei, după răsucirea cheii În broască. „Nu trebuie nimeni Îndurerat“, spunea el. „Eu nu am dreptul la dragoste.“ Astfel ne vom despărți de mai multe ori „definitiv“, rupând legătura noastră precum se rupe firul mătăsii „când perlele se rostogolesc pe scândura dușumelei galbene“ (din apartamentul meu de la ultimul etaj al unei clădiri din strada Merzliakov din Moscova), ca imediat să cădem „inevitabil“ unul În brațele celuilalt (poezia „Limb“ este congruentă cu sfâșierile noastre). În final - spun În final pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
apele lagunei. Era într-adevăr o autentică opera de artă, iar Tevé Salmón avea toate motivele să se simtă mândru. Ceva mai tarziu, Marele Maestru Constructor se urcă pe navă și așeza în mijlocul ei o nucăde cocos, care nu se rostogoli nici spre babord, nici spre tribord, nici spre prova, nici spre pupă, semn că vasul era perfect echilibrat. Cum era posibil ca un om să realizeze un asemenea miracol fără planuri, calibre sau calcule matematice, era ceva ce l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe chila cealaltă, ca un jongler care este în stare să țină un obiect în echilibru, în ciuda vântului și a valurilor. Iar Tapú Tetuanúi învăța. Învăța din clipă când se trezea, după o dimineață agitată, în care trebuise să doarmă rostogolindu-se de colo colo pe puntea de la prova, până când, odată cu zorii, se retrăgea iarăși să se culce, cu ochii roșii de la privitul stelelor. Deseori se simțea epuizat, dar n-ar fi schimbat această aventură nici pentru zece ani de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
roată de plastic roz de mărimea unei farfurii late, cu două mânere negre de cauciuc ieșind de fiecare parte a butucului central. Ții mânerele și îngenunchezi pe podea. Te apleci în față sprijinindu-ți greutatea pe roată și apoi o rostogolești înainte și înapoi încordându-ți mușchii abdominali. Miss America a adus roata și niște costume mulate roz, vopsea de păr de culoarea mierii și un test de sarcină. Înaintând pe culoar, zâmbindu-i domnului Whittier lângă scaunul lui cu rotile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
la naiba, cu mult mai rău decât faptul că e prea blondă, mai rău decât faptul că i-a distrus hainele și freza, slăbănoaga noastră s-a și îndrăgostit de el. 4 În holul îmbrăcat în catifea albastră ceva se rostogolește duduind pe scări din umbra primei galerii. Cu fiecare treaptă bufnetele sunt tot mai puternice, până când devin bubuiturile unui obiect întunecat, rotund, în penumbra de la etajul al doilea. E o bilă de bowling, bubuind în jos pe mijlocul scării. Rostogolindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
rostogolește duduind pe scări din umbra primei galerii. Cu fiecare treaptă bufnetele sunt tot mai puternice, până când devin bubuiturile unui obiect întunecat, rotund, în penumbra de la etajul al doilea. E o bilă de bowling, bubuind în jos pe mijlocul scării. Rostogolindu-se neagră pe covorul albastru al holului, bila de bowling a Sorei Justițiare trece pe lângă Cora Reynolds, care-și linge lăbuțele, apoi pe lângă domnul Whittier care bea cafea solubilă în scaunul lui cu rotile, apoi pe lângă Lady Zdreanță și soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-l ducem în pivniță, alături de Lady Zdreanță. — Mirosul ăla, spune ea, nu e de la mâncare. Nu cerem amănunte despre cum a murit. E mai bine că n-a murit pe scenă. Așa putem scrie cele mai mari grozăvii: cum își rostogolește ochii să vadă pântecele crescând tot mai mare și mai mare, până când nu-și mai poate zări picioarele. Până când vreo membrană sau vreun mușchi pleznește înăuntru, și el simte valul de sânge cald lovindu-se de plămâni. De ficat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
au tot sunat de la ABC, firma de închirieri, ca să-și recupereze reflectoarele și camera. Compania le-a tot taxat cărțile de credit până când au ajuns să datoreze mai mulți bani decât strânseseră vreodată. Într-o zi Nelson Clark s-a rostogolit din pat ca să împacheteze echipamentul, să-l ducă înapoi, și nu s-a mai întors. Peste o săptămână, doamnei Clark nu i-a mai venit ciclul. — Sânii ăștia uriași, spune doamna Clark, ar fi trebuit să fie o deducere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de permisiunea cuiva. În cabinet e doar patul pliant, un corp de bucătărie cu o chiuvetă de metal pentru spălatul mâinilor, un întrerupător pe perete. Valiza albastră de plastic în care e livrată Betty Suflătoarea n-are încuietoare. Grupul o rostogolește pe Betty pe o parte, și din colțul gurii, mai întâi picură, pic, pic, apoi curge un firicel subțire, un terci cremos. Parte din materia apoasă i se scurge pe obrazul roz de cauciuc. Parte îi rămâne prinsă între buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-i fereastra. În loc să dea năvală afară, izbind ușa de perete, gata s-o scoată din țâțâni, Luana rămase în pat să lenevească. Era singură, mama lucra în schimbul de dimineață. După-amiază aveau să meargă să-i cumpere obiectul mult dorit. Se rostogoli pe-o parte și pe alta, ca o pisicuță la soare, chicotind la gândul că verii ei nu vor putea începe ziua fără ea. Se vor privi unul pe altul, la nesfârșit, dacă ea nu le va da ideea jocului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
șoarecii până a doua zi, îmbrăcă treningul și călare pe bicicletă își oferi binemeritata evadare. Încet, încet, străzile prinseră viață. Urletele, chiotele, râsetele sănătoase, puseră stăpânire pe oraș. Ghiozdanele zăceau aruncate după ușă, uniformele dormeau cocoțate pe umerașe, mingea se rostogolea bezmetică în mijlocul drumului și veselia coborâtă din cui însuflețea jocurile nevinovate ale copiilor. Zâmbete sincere, bucurie de-a trăi și lipsă de griji, toate ca o ploaie benefică peste micul târg moldovenesc. * * * În scurt timp înțelese că ierarhia funcțiilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cap, se prăpădea de râs văzându-le agitându-se cu "zgaibele" în sus, în cele mai neașteptate poziții și mai mai că-i venea să le pună la treabă, profitând de energia și puterea lor. Unele "sărituri" eșuau, fetele se rostogoleau peste spătarul băncii și se adunau de jos zăpăcite, cu ochii scăldați în lacrimi. Ema le penaliza cu note usturătoare. Ea tăia în carne vie, la adăpostul mesei de arbitru. În final, epuizate și dezmembrate, fetele așteptau verdictul. Singura care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
capul, ca și cum s-ar fi ferit de o lovitură mortală. Luana înțepeni locului, ca trăsnită. Noia privi spre ea să-și ceară scuze și-i văzu ochii uluiți, în care diamante mici, licăre de durere, jucau haotic, gata să se rostogolească pe obrazul de jăratec. Buzele ei l-au găsit dezarmat, sufocat de cenușa convingerilor adunate cu atâta sârg ani și ani, fericit și nenorocit de extazul atingerii de care n-avusese, încă, parte. Ea îi dezgoli trupul tânăr, îl acoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
din nou, pentru a fi, așa cum era scris de când lumea și pământul, al ei. Și-au unit miezul sufletelor și învelișul tânăr ca două jumătăți de măr care, de-acum înainte, nu aveau altă soartă decât aceea de a se rostogoli în adânc sau de-a se ridica spre lumină doar împreună. Persecuțiile Nuții începură atunci când Luana nu mai reuși să-și ascundă disprețul pe care-l simțea. Avu pretenția absurdă să i se adreseze cu "Să trăiți, șefa!" Însăși madam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în plin și cu sete, obrazul bubos și negru al Nuții Cordel. Își imagină negul oribil, plin de păr, de care madam Cordel ar fi dat orice să scape, sărindu-i din barbă și pălăria cocoțată prostește în vârful capului rostogolindu-se după el. O lăsă în biroul directorului să-și primească pedeapsa, fericită s-o știe dispărută din viața ei. În aerul rece de afară, pe cărarea albită de prima zăpadă, se simți liberă, stăpână pe voința sa. Ștefan o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la vârful copacilor cuiburi uriașe de ciori, un gard de fier, un pod, câteva oi, porumbul uscat, neputincios, necules încă sau micile gospodării de la cantoane, în care puteai privi ca într-o palmă, o cutie goală de înghețată ce se rostogolea între șine, dusă de vânt, ciori picotind ursuze pe calea ferată. Era relaxant să călătorești de unul singur și să nu te gândești la nimic, către o țintă oarecare unde nu te aștepta nimeni. Acum se întorcea Sidonia, afișa, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cordonul din piele de căprioară, moale, cafeniu, parcă viu, adus de el dintr-o excursie. După a doua săptămână de absență deja începuse schimbarea, prin casă i se părea că miroase a mort, căuta îngrijorată să găsească stricăciunea, o fructă rostogolită sub canapea, undeva, sau un șoarece mort, ținea ferestrele deschise toată noaptea, tot mai neputincioasă în fața acestui miros de putreziciune, a roiului de musculițe care pluteau mute de colo, colo prin încăperi. Pe Fana, care venise în vizită, o întrebase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea vorbele spuse de bărbat mai înainte. Doar cunoștea bine opiniile lor, se și luptase cândva să le înțeleagă. E bine să spunem lucrurilor pe nume, mă, afirmă el și privirea lui clar-albastră deveni de nepătruns. La picioarele lor se rostogoleau cu foșnet un noian de frunze. Și totuși, spuse femeia, nu ocup decât un loc la o amărâtă de bibliotecă de întreprindere și am o leafă de mizerie. El o privi sfredelitor, îi zâmbi strâmb. Acum ești deja cinică, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ce naiba ai avut, habar n-am, de la Doors, dacă nu-l placam la pământ, cred că spărgea și oglinzile, spune Cehov, trupurile se văd prin întuneric luminate din spate, din hol, eu stau în fund pe jos, după ce m-am rostogolit peste mese și am râs în beznă, Cehov și Marius, foarte înalți, dansează, spun ceva tare, ai mai văzut vreodată o fată mai frumoasă, și ei mă cuprind de mijloc, vrei să ne căsătorim, vrei să ne căsătorim... pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
dispăruse în trandafirul zorilor. Lumina se mărea în locul unde soarele trebuia să apară. Puțin câte puțin, lucrurile prindeau contur. Nu mai semănau cu capete stranii de uriaș sau cu paseri fantastice. Iată-l! Ca o minge de aur ce se rostogolește pe policandrul uriaș. Viața a început în jurul meu. Munții au căpătat străluciri de diamant. Așa priveliști nu am mai văzut! M-am despărțit cu multă greutate de munți. Nimic nu-i mai frumos ca un răsărit de soare printre munți
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]