985 matches
-
surâs mai strălucitor ca tot ce putea să existe în jur și un gât lung și subțire ca un trup de săgeată care se voia terminat spre sânii pe care nu-i puteam ghici de după hainele groase. Am închis ochii rușinat de gândurile mele și o lăsam să mă îngroape în zăpadă. Nu-mi mai păsa de nimic în acele momente. Înțelegeam că aparțin lor, că e mare lucru să ai un prieten și regretam toate momentele în care-i supărasem
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
creadă, simt că vor deveniadevăruri. Am obosit, Însă..... Vreau să mărturisesc totul... pe onoarea mea! Vă rog să-mi Înapoiați fotografiile... N-au nici o legătură cu domnul Nemuro, sînt doar niște fleacuri care mă fac să mă simt și mai rușinat. Nu i-am răspuns. VÎrtejurile de oameni erau Îmboldite de ținte nevăzute sub cerul Întunecat, În noapte... neonul prinse să ofteze... o sărbătoare a Întunericului pentru fugari prefăcuți care, oricît și-ar calcula viteza, tot n-ar reuși să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Îmi este teamă că tramvaiul va ajunge la cap de linie... — Spune-mi ce culoare avea costumul. Dacă continui tot așa și-ndrugi la baliverne... batem pasul pe loc ca niște proști. — Vă rog să mă scuzați. Se trase Înapoi rușinat, Înghițind Întruna În sec. Culoarea costumului... dacă-mi amintesc bine... parcă era o pelerină de ploaie, nu costum... — Ești sigur? Nu ploua atunci, dar am impresia că era Înnorat. Domnul Nemuro a fost Întotdeauna un prudent. Toată lumea rîdea de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
la premiere, decât din întâmplare. Școala și premiile erau problema mea, ei aveau alte probleme, la fel de importante: să meargă la fabrică, să sape cucuruzu’. Fiecare cu ale lui. Cred că de atunci am învățat să-mi trăiesc succesele modest, aproape rușinat, speriat să nu fiu cumva caraghios. Nu simt nici o diferență între munca mea de la universitate sau de aici și munca unui gunoier din Cluj, dacă el își face treaba bine, cum mi-o fac și eu. Nu există munci superioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nu ne prindă „Tata”. Cumpăram vată pe băț. Ciocolata avea un gust de soia prea sinistru. Cu ceva noroc, ne făceam rost de cacao, zahăr și unt și o pregăteam în casă. Și tot ne simțeam norocoși și un pic rușinați. Într-una din serile acelor ajunuri, am văzut femei tinere, de vârsta mea de atunci, cu ochii strălucind de bucurie. Reușiseră să găsească tacâmuri de pui cu mai mult spate și gât decât cu gheare. Veneau spre casă, pendulând plasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
din mâini, dar el se trezi instinctiv, simți dincolo de somn, că se rupse legătura dintre el și cal, un fel de legătură organică, în afara înțelegerii, asemeni celei dintre el și pământul cu care fusese împroprietărit. - Am ațipit, domnule judecător, rosti rușinat. - Nu-i nimic. Ai făcut foarte bine... am răspuns. Și zâmbii. Lung își reluă sarcinile; la scurt timp struni din hățuri, opri și coborârăm în fața treptelor din spatele gării. Atârnă un sac cu iarbă după gâtul calului, apoi se repezi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ușă cofa. Bătu în ea cu vârful opincii. Zise repede, cu glasu-i ascuțit: —Așa... hm! fată mare... și cofa goală!... Pune mâna pe cofă, Marghioliță, și adă apă rece, să se răcorească un drumeț trudit... —Iacă mă duc, tătucă, răspunse rușinată și grăbită fata. Puse mâna pe cofă și ieși repede cu capu-n piept, cu ochii în pământ. —Așa-i... hm! zise moș Nastase vesel. Atâta copil am și eu; femeia nu știu ce s-a făcut. S-a dus într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aceștia câțiva prietini ai căror strămoși făceau afaceri prin Cetatea-Albă și Cafa încă din veacul al paisprezecelea. Ascuțimea judecății și sensibilității lor vine dintr-un afund al timpului care merge până la asirieni. Mă bucur de cunoștința domniei tale. Mă simt rușinat, mi-a replicat omul meu, și mă grăbesc să lepăd într-un fund de sipet miniaturile de fildeș. Pot să-ți mărturisesc că marfa asta e cu totul nouă. Nu ți-aș putea oferi ceva veritabil care să-ți încânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am întors-o cu fața în jos. Nici prin gând nu-mi trecea să dorm în camera asta vegheată de o poză cu Aidan și Janie pe cale să se sărute. O bătaie ușoară la ușă m-a făcut să tresar rușinată și Dianne a intrat ca o boare, cu un braț de lucruri. —Prosoape curate! Pe loc a observat poza răsturnată. —La naiba! Oh, Anna! Stă aici de ani de zile, de atâta timp că am și uitat de ea. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
el, dar, privindu-l cu coada ochiului, mi s-a părut că seamănă... seamănă cu - S-a oprit, a tras aer în piept, tremurând, cu ochii în lacrimi, și a exclamat - Jon Bon Jovi! Și-a acoperit fața cu mâinile, rușinată. —E în regulă, am zis, blând. Continuă. Jon Bon Jovi. Știu ce înseamnă asta, a zis. Am văzut cum li s-a întâmplat altor femei. Numai ce zic că li se pare că aduce puțin cu Jon Bon Jovi, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Neris? —L-ai iubit foarte mult, nu-i așa, scumpo? Altfel de ce aș încerca să-l contactez? Dar ochii mi s-au umplut de lacrimi. Nu-i așa, scumpo? a repetat, în timp ce eu am păstrat tăcerea. — Da, am spus sugrumat, rușinată pentru că plângeam, când eram manipulată atât de grosolan. — Îmi spune că și el te-a iubit foarte mult. —OK. A fost soțul tău, nu-i așa? — Da. La naiba, n-ar fi trebuit să spun. Și s-a stins după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
sale se rotunjiră bine, le porunci într-o seară să-l însoțească amândouă, cu puțin înainte de apusul soarelui, până în preajma tavernei unde obișnuia să-și întâlnească prietenii, lângă Poarta Steagurilor. Ținându-se de mână, ele făcură câțiva pași în urma lui, rușinate, mai cu seamă mama, de privirile cercetătoare ale bărbaților și de rânjetele bătrânelor cumetre din suburbia noastră, cele mai flecare și cele mai lipsite de ocupație din întreg cartierul Albaicin, care se holbau la ele de la înălțimea balcoanelor, ascunse după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-i pară rău. Cu o insolență de nespus, se adresă unuia dintre acei oameni de vază ai tribului: — Tu, Abdallah, cât ai fi în stare să plătești ca să mă răscumperi? — Valoarea ta e mai presus de mijloacele mele, răspunse el rușinat. Pot totuși să contribui cu zece dinari. Își plimbă privirea peste cei de față, căutându-și următoarea pradă: — Dar tu, Ahmed? Numitul Ahmed îl măsură pe Abdallah cu dispreț, după care rosti tare: — Treizeci de dinari, ca să spăl onoarea tribului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
călătoriei. Limba îmi era sălcie, capul, doar greață, cețuri și dureri. Cala unde fusesem zvârlit mirosea a șobolan mort, a scânduri putrede, a trupuri de captivi care o umpluseră înaintea mea. Așadar, eram rob, fiule, iar sângele meu se simțea rușinat. Eu, ai cărui strămoși pășiseră în chip de cuceritori pe pământul Europei, urma să fiu vândut vreunui prinț, vreunui negustor bogat din Palermo sau din Neapole, din Raguzza sau, și mai rău, vreunui castilian care avea să mă facă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
luna plină nu era câtuși de puțin vinovată. — Oh, sunt doar niște maimuțe, se simți Sampath obligat să le apere. Ce să știe ele? Când restul casei doarme, copilul pufăie din pipa tatălui său. — Așa e, spuseră unii, în timp ce alții, rușinați că se descoperise alcool în curte, doar chicotiră. Nu e vina maimuțelor. Oamenii sunt întotdeauna cei degenerați. E foarte trist, dar într-un loc ca ăsta, cu așa mulți vizitatori, trebuie să accepți și binele și răul laolaltă. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
lăsându-l măcinat și gol pe dinăuntru. Doar gaura neagră a premoniției pe care o simțise în ultimele săptămâni rămăsese intactă. Când, în cele din urmă, vizitatorii fură siliți să plece de domnul Chawla, se retraseră, nu tăcuți sau aparent rușinați, ci strigând chiar mai tare și pretinzând că indigestia lui Baba era vina celor care se certau cu ei. Sampath își aminti de extazul său timpuriu din livadă. Fusese o poveste de dragoste: cum înfrunzise și înflorise, cum îi străluceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
își satisfac imediat dorințele și plăcerile. Mie nu-mi place ceea ce vreau. Ceea ce vreau nu mai are de prea multă vreme nici o tangență cu ceea ce îmi place și constat cu durere și disperare cum îmi scapă de sub control. Mă simt rușinat și mândru pentru ceea ce mi se întâmplă. Mi-e rușine de ceea ce sunt. Dar am de ce să-mi fie rușine? Am începu iar să-mi fac laba. Ar trebui să mă vezi. Am intrat iar în rândul vostru - mi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am vrut să așteptăm până te faci bine. O voi găsi, zise Vultur-în-Zbor. — Bate-n lemn, spuse Virgil Jones. Apoi se duse până la un copac și chiar făcu asta. — într-o structură a realității unde orice este posibil, rosti el rușinat, mi se pare că e mai bine să fii în siguranță decât să-ți pară rău. De aici se trage înclinația mea, oarecum ridicolă, spre superstiție. La urma urmei, în acel copac ar putea exista un spirit rău. Ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
distruge propria părere despre viață. Ce groaznic ar fi să fii obligat să vezi un înțeles sau un lucru important în tot ce te-nconjoară, în tot ce faci, în tot ce ți se-ntâmplă! Se opri, părând un pic rușinată de discursul ei - care era, în definitiv, o antiteză clară a vieții ei ordonate. Irina îi răspunse cu un zâmbet răutăcios: — Draga mea, vezi prea multe în povestea mea. E doar o poveste, atâta tot. Poveștile sunt niște chestii complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ușura urcușul. Aerul palpita de bâzâitul insectelor și mesajele ezoterice ale păsărilor în zbor. — Magister pene monstrat, cită din senin Virgil. Se odihniră o clipă. Vultur-în-Zbor se văzu obligat să ceară lămuriri. — La școală, spuse Virgil, aducându-și aminte, oarecum rușinat, momentul. Un puști scârbos și enervant a scris-o cu creta pe tablă înainte de lecție. Ca pe-o glumă. Magistrul respectiv a primit gluma foarte bine. Pur și simplu a întrebat de ce cuvântul „penis“ era la ablativ și nu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de „mai ține-ți gura“ lui Tom. Inima a crescut și mai mult în mine; oare tânărul acesta atrăgător era vreun admirator secret? Și i-am zâmbit lui Saul încurajator. Da, petrecerea asta nu e chiar genul meu, a spus rușinat, făcând un gest care indică întreaga încăpere. Dar, uite, e adevărat ce îmi spune Tom despre tine? Că ai aflat cine ți-a ucis un prieten care era șantajat în legătură cu niște scrisori? Am ridicat din umeri, cumva jenată. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ideea de demolizare a ocnei, nu mai era ș-acu’ gherla aci pă deal? Da’ uite că comunismu’ ține cu poporu’. Ne dă și de muncă.“ Nu aveam chef să-l ascult. În fața bisericii aceleia ruinate mă simțeam chiar vinovat, rușinat. O stare confuză, grea, de mocirlă sufletească. Am strâns-o pe Ester de mână. Tăcea închisă în ea, privind minunea aceea pângărită. „Cum de se poate așa ceva?“, a șoptit de câteva ori, clătinând parcă nedumerită din cap. Se putea. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să mă feresc. Apoi am revenit, curios și ațâțat. O femeie de vis, mi se părea, așa cum o vedeam în lumina puternică a camerei de baie, își potrivea apa în cadă. M-am tras iar câțiva pași din dreptul ferestrei, rușinat și oarecum speriat. Curiozitatea însă era mult mai puternică. Am făcut un ocol pe trotuarul vecin și, părând că vin dinspre biserică, m-am apropiat de gemuleț și am aruncat așa, în treacăt, privirea în baia aceea. Femeia era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a-i ucide doar. Mi-era atunci scârbă de mine, de timpul meu care ucidea țărani, de toate jocurile mele scriitoricești, de neputința mea de a ajunge vreodată până la sufletul acestui neam din oropsita noastră multilateral dezvoltată. Plecam dintre ei rușinat, biruit, căutând drumuri în noaptea orașului pe care să mă pierd, de parcă aș fi fugit de mine însumi. Nu m-am întrebat însă niciodată dacă, într-adevăr, chiar am vrut să fug vreodată de mine... Îi pândeau nu numai haitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceea, dar sunetul teancurilor de hîrtie Îmi amintea de foșnetul lenjeriei alunecînd pe șoldurile și pe coapsele palide ale doñei Beatriz Aguilar, sora prietenului meu din copilărie. — Daniel, plutești printre nori. Te Îngrijorează ceva? E vorba de Fermín? Am Încuviințat, rușinat. Prietenul meu cel mai bun Își sacrificase cîteva coaste ca să-mi salveze pielea cu cîteva ore În urmă, iar primul meu gînd se Îndrepta către Închizătoarea unui sutien. — Vorbind de lup... Mi-am ridicat privirea și iată-l. Fermín Romero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]