KorAP: Find »[drukola/base=rușinat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...41 >

1,007 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553

umilință infinită, se întoarsera cu greutate înspre Ulitin. ă Ce dorești să mă întrebi? Vocea părea că vine de departe, iar buzele călugărului abia se mișcau, încât era tentat să creadă că altcineva vorbea în locul lui. Ulitin se simți brusc rușinat. ă Îmi pare rău să vă deranjez în clipa aceasta, spuse el, inutil. Părintele Ambrozie închise ochii. Inima lui Ulitin se prăbuși. Nu voia ca audiența să se termine, cu toate că întrebările sale nu mai aveau nicio importanță acum. Era privilegiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
ocupa eu acuma de caz. Porfiri încuviință supus. ă și care va fi pasul următor, excelența voastră? Liputin păru să fie distras de o zgârietură pe colțul biroului lui Porfiri. După o vreme îi aruncă o privire timidă și aproape rușinată lui Porfiri. ă Care ar fi pasul dumitale următor? ă Eu m-aș întoarce acolo unde a început totul. Fata. Lilia Ivanovna. ă Prostituata? Porfiri aprobă. ă Crezi că ea este criminalul? întrebă Liputin nesigur. ă Nu. Dar cred că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Își stinse țigara fumată pe jumătate și se ridică încet de pe scaun. ă Pavel Pavelovici! Porfiri rosti numele cu căldură, investindu-l cu o surpiză pe care nu o simțea pe de-a-ntregul. ă Porfiri Petrovici. Virginski își întoarse privirea, rușinat. ă M-ai speriat de moarte. Porfiri îl muștrului bosumflat. Până nu am văzut cizmele mortului, am fost convins că ești dumneata. ă Ah, da. Virginski aruncă o privire scurtă spre Porfiri. Îmi pare rău. Biletul acela... a fost o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

celălalt al clasei. Damaschin se întoarse spre ea și șuieră printre dinți: Proasto! Pumnul Luanei îl lovi direct în nas. Îi dădu sângele și stropi mari, maronii, se lățiră pe suprafața băncii. * * * Chemată la școală, Sanda nu știu ce să spună. Încurcată, rușinată și copleșită de sentimentul vinovăției, nu reuși să ridice ochii din pământ și să-l privească pe domnul Damaschin care, de altfel, se dovedi a fi destul de îngăduitor. Știa cum sunt copiii și era conștient că nu întotdeauna părinții trebuiau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
cu toții. Să știi că de azi înainte nu mai ies din casă. Trânti ușa de la cameră iar Sanda dădu fuga la Bica să se sfătuiască ce e de făcut. Intuind cam despre ce era vorba Luana se simți îngrozită și rușinată. Chiar trecuse copilăria, vremurile de amiciție deplină cu purtătorii de pantaloni, timpurile de joacă febrilă departe de orice intrigă și teamă? Nu era pregătită pentru asta, nu știa la ce să se aștepte. Închisă în camera ei, așa cum promisese, căută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
colț. N-ai înțeles nimic din ce-am vorbit, așa-i? Ea se fâstâci. Lasă-mă în pace! Stai așa, nu pleca, insistă băiatul. Tu știi ce se întâmplă între un băiat și o fată? Dă-mi pace! Luana scâncea rușinată, în timp ce Marian o strângea cu putere de mână. Te-a sărutat vreodată un băiat? Du-te naibii! Dă-mi drumul! Zile în șir Marian o hărțui și râse de ea, amărându-i sufletul. Exasperată, fata ceru ajutorul Marei. Fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369

să nu mă îndrăgostesc. Nici vorbă de așa ceva, cu toate că era deosebită: celelalte sclave îmi dădeau de înțeles că se supuneau numai fiindcă erau obligate. Oricum, așa cum zice Gundo, ceea ce contează e să te descarci. Am lăsat baltă subiectul, puțin cam rușinat. După-amiază a deschis el discuția, într-un fel ciudat. Era foarte cald, drept care lâncezeam în pat. M-a trezit și mi-a spus: -Vino, am să-ți arăt ceva! Ne-am dus la râu. În partea rezervată bărbaților se bălăceau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-i făgăduiesc câte ceva lui Romilde. A tăcut, și doi kavhani au scos-o din cortul regal pe trădătoare și au adus-o lângă rege. Îmbrăcată doar într-o cămașă lungă, cu părul despletit pe spate, își ținea privirea în pământ, rușinată nevoie-mare. - Femeia aceasta, a continuat regele, mi-a smuls câteva promisiuni. Voi veți fi cruțați. Veți veni cu noi până la hotarele noastre ca ostatici, iar acolo veți fi eliberați și veți putea să vă întoarceți la voi acasă. Ea a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
râs, provocate de bere, îmi răneau urechile. A doua zi de dimineață mi-am pus lucrurile în doi desagi pe care i-am cumpănit pe cal și am dat foc casei. Cei mai în vârstă m-au însoțit, triști și rușinați, preț de o milă dincolo de domeniu, spre Concordia. Când ne-am luat rămas-bun, le-am zis cu amărăciune: - Dacă n-o să izbutiți să-i faceți pe tineri să priceapă că e bine să accepte ceea ce e bun în lume, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267

iar ea de-abia dacă mai putea să-și ascundă un zâmbet de mulțumire. Am fost umilită. Dar și el a fost. Închise ochii și își aminti seara aceea. Ieșise din clădire și plecase acasă exact așa cum îi ceruse el, rușinată și jenată de scena pe care tocmai o făcuse și întrebându-se ce naiba era cu ea. Fusese întotdeauna o persoană rațională, însă acum pur și simplu nu reușea să raționeze. Stând singură în apartamentul ei se întreba cum de nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
întroducând codul PIN în aparatul pentru carduri. Se simțise vinovată văzând privirea aceea din ochii lui. Acum nu trebuia să se mai simtă vinovată deloc. Însă pe drumul de întoarcere la birou realiză că nu se simțea vinovată. Se simțea rușinată. Pentru că el văzuse în ea ceva ce nici ea nu observase. Iar asta nu-i convenea deloc. Capitolul 30tc Capitolul 30" S eara cu repetiția finală urma unei noi zile cu vreme extraordinară. Nieve era ușurată și bucuroasă că soarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
Doar nu ai de gând să te oferi s-o cumperi, nu? Țin minte că voiai s-o cumperi mai demult, dar ți-a luat-o înainte. Cu răbdarea treci marea, cită Courtney. —Cât de meschin. — Știu, recunoscu Courtney puțin rușinată. Îmi pare rău pentru ea. Sincer. Dar e greu să nu te simți un pic... Întotdeauna a fost cam îngâmfată, nu-i așa? Hei, eu o cunosc pe Nieve. O să revină în forță, așa că în locul tău, n-aș supăra-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
am să stau să ascult cum vorbiți despre ea de parcă voi ați cunoaște-o mai bine decât mine. E aproape soția mea și n-am să permit să vă bateți joc de ea în halul ăsta. Cu toții își aruncară priviri rușinate. Îmi pare rău, zise Darcey într-un sfârșit. Ai dreptate. Nu am văzut-o de foarte mult timp și discutăm în funcție de cum era pe vremuri, nu de cum e acum. La naiba, continuă Aidan frecându-se la ochi. Știu că poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635

se însera de-a binelea când am pornit spre telefoane, Pe cine să sun? Când ți-a dat ea numărul de telefon nu-ți mai amintești, 537109, Sună! Alo! Alo! Da! Vorbești cu ea prima dată la telefon, și-acum rușinat ți-amintești, te rugase înainte de vacanța de iarnă să-i împrumuți o carte pe care n-o găsea la bibliotecă, uitaseși! Da! țin minte, strada Aurel Vlaicu, numărul 27, Pot să vin acum? Da! te aștept, cum ți-am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
ce și-o fi imaginat despre mine?! De ce naiba nu m-am ridicat imediat și să plec, să ies în aerul rece al nopții ce m-ar fi izbăvit de somn, ora două noaptea când mă trezesc, singur în cameră, rușinat, ridicol, o situație penibilă din care nu știu cum să ies, să mă prindă dimineața aici în camera ei mi se pare o nebunie, dar cum să plec așa pe furiș, ca un delincvent noaptea, dintr-o casă în care nici nu știu unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
asta! La urma urmei sunt tată, Andrea! Și Boris se întoarce brusc spre Andrea, Ai văzut tabloul? Andrea surprins se întoarce spre mine, Care tablou?! Portretul pe care ți l-a făcut Theo! Nu! Andrea întrebându-mă din ochi, eu rușinat n-aș fi crezut că Boris, Andrea rugător, Arată-mi! Îmi pun un scaun sub picioare și mă ridic după pânza ascunsă pe dulap, dau ziarele la o parte și-o cobor o dată cu mine, o sprijin de pieptul meu, E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
zis că nu-i place cum îmi stă părul, părintele Dumitru izbucnind, dar ce-are ea cu părul tău?! Diana! strigă către bucătărie părintele chemând-o pe vinovata de, fata iese grăbită sărind trei trepte deodată, mă vede pe mine rușinat, pe părintele Dumitru furios și se schimbă la față, Ce-ai făcut, fată, cu băiatu ăsta? Nimic, tată! m-a sărutat, răspunde în locul ei un gând neastâmpărat al meu, De ce i-ai tăiat părul? Era prea lung, ea curajoasă, revenindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
le-a luat preoteasa să le spele și nu știu, am plecat din casa părintelui Dumitru fără să spun mulțumesc, nimeni nu va înțelege, poate numai Diana, că mi-a fost frică, ce va crede părintele despre mine, stau aici rușinat și nu sunt în stare să iau o hotărâre, trebuie să mă întorc în sat să-i spun adevărul, să-i spun de sărutul Dianei, că eu n-am vrut, dar ea m-a tuns și apoi în grădină pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
fericit că pădurea de mesteceni a crescut și e albă, XXI Nu veni cu mine în sat, te rog! poate peste două zile, ea mă imploră s-o las să se întoarcă singură, nehotărât, indecis, aș urma-o și nu, rușinat, încurcat după, mi-e greu s-o privesc în ochi, cu tata mă descurc eu, Diana mă asigură că nu va fi nici o problemă, îi voi spune că a trebuit să mai rămâi la mănăstire, fără mine a luat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
pășit în afara schelei, Și acum vrea din nou să se întoarcă, tot în poiană m-am retras ca să-i citesc ultimele rânduri și nu numai, am venit aici să citesc nestingherit și să fiu departe de privirile călugărilor, simțindu-mă rușinat, lasă-ți inima să vorbească, astăzi poimâinea cerută de Diana, ultimele însemnări din caietul lui Theo, Peste poiană și pădure un aer insuportabil de singurătate, mă ridic brusc din iarbă și știu că trebuie s-o văd în seara asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

Dar stăpânul casei și numeroși alți oaspeți știau prea bine că Watanabe Tenzo era nepotul lui Koroku și unul dintre principalii săi aliați. Înainte de plecare, Koroku jură să cerceteze amănunțit problema. Se simțise dezonorat și se Întorsese acasă furios și rușinat. Nici una dintre Întristatele sale rude nu putu propune un plan. Dacă ar fi fost vorba numai de familiile lor sau de vasali, ar fi putut găsi o soluție, dar incidentul Îl privea pe Tenzo, care era nepotul lui Koroku. Casa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
niște vorbe destul de grele la șantierul de reconstrucție a zidurilor exterioare. — Ați și aflat, stăpâne? Nobunaga Își se străduiau să zâmbească. Tokichiro nu părea omul care să fi rostit acele cuvinte grele; acum, se pleca În fața lui, cu o expresie rușinată. — De azi Înainte, abține-te, Îl dojeni Nobunaga. Yamabuchi Ukon a venit la mine azi dimineață, plângându-se, În gura mare, de proasta ta creștere. L-am calmat fiindcă, după cum spun alții, se pare că vorbele tale erau cu mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
crezând că Ieyasu revenise la castel, iar acum aflau de la gărzi că seniorul Încă nu se Înapoiase. Oare era Încă Înconjurat de dușmani sau fusese ucis? Oricum ar fi stat lucrurile, ei fugiseră Înaintea stăpânului lor și erau atât de rușinați, Încât refuzară să intre În castel. Rămaseră pur și simplu afară, tropăind din picioare, În frig. Sporind confuzia, se auziră, dintr-o dată, Împușcături dinspre poarta de la apus. Era inamicul. Moartea Îi strângea din toate părțile. Iar dacă armata clanului Takeda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
iar oamenii noștri... — Tadatsugu! Îl Întrerupse tăios Nobunaga. La ce bun un asemenea vicleșug, În această mare bătălie? Ești Înfumurat. Cred că ar fi mai bine ca toată lumea să se retragă! Folosindu-se de pretextul acestui reproș, Nobunaga suspendă consfătuirea. Rușinat, Tadatsugu plecă, Împreună cu ceilalți. Dpă retragerea oamenilor, Însă, Nobunaga Îi spuse lui Ieyasu: — Iartă-mă că l-am dojenit așa de aspru pe curajosul Tadatsugu În fața tuturor celorlalți. Găsesc că planul lui e excelent, dar mă temeam să nu ajungă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
scrisorile. — Pe toți zeii! Deci, ești Kuroda Kanbei. Iar dumneata ești Seniorul Hideyoshi despre care am auzit atâtea? — Numai din scrisori. Da, dar nu-mi pot imagina că asta e prima noastră Întâlnire. Iar acum, iată-mă aici, cerându-i rușinat iertare seniorului meu. Mă tem că vei râde de mine: ăsta e Hideyoshi, omul pe care stăpânul său Îl ceartă tot timpul. Și râse, cu un glas care părea să șteargă cele Întâmplate. Nobunaga râse și el, din toată inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]