715 matches
-
cei doi homari, stângăcia mea devine repede vizibilă și stârnește, constat, un zâmbet pe fețele perechii din capătul mesei. Atmosfera e plăcută, are ceva de cantină studențească. La un moment dat, devine chiar entuziastă. O ospătăriță anunță, strigând, ca să domine rumoarea din sală, că unul dintre clienți își sărbătorește ziua de naștere. Imediat, toată lumea cântă un "mulți ani trăiască" american, după care continuă să mănânce. Mă uit în jur, puțin curios, puțin amuzat. Americanilor le place, se pare, să petreacă și
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
promis și dăruit de Marcian. Elena asista la repetiția generală a concertului Bach ca o elevă silitoare la o distribuție de premii. Nu-și dete seama de succesiunea precisă a numerelor din program, nici de atitudinea asistenților în pauze. O rumoare de mătase și delectare o cuprindea în semnificația ei satisfăcătoare. Era palpitul ușor al doamnelor repercutat de rochiile de taffetas și creps de Chine. Numai zgomotul aplauzelor, deși asurzit de morfinizarea ei, ca trecut printr-un frunziș de pădure, îi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
simțea un freamăt ușor de oameni ce stau coastă în coastă. Uneori, freamătul era străbătut de o unduire de parfum violent al zambilelor dintr-o jerbă sau de o revărsare suavă de violete coapte dintr-un mănuchi simplu și aristocratic. Rumoarea funebră se simțea și ea apropiindu-se, dar toată acea vibrare ora în surdină. Se auzea acum bine, venind din fund, glasul de tenor modern al diaconului. Se făcu o mișcare de ordonare. Asistența se grupă felurit și cu unele
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
îmi amintesc acei ani de școală, într-un grup sau lângă un prieten. Spiritul de camaraderie, despre care am citit atâtea, mi-a rămas, din păcate, străin. La sfârșitul orelor, îmi strângeam cărțile și caietele, fără să iau parte la rumoarea generală care se prelungea până în stradă. Încercam să mă port precaut, pe acel teren necunoscut, unde trebuia să iau, cumva, totul de la capăt, dar nu-mi era limpede de ce anume trebuia să mă apăr. Și bănuiesc că nu arătam deloc
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să-mi dea scrisoarea pe care, probabil, a aruncat-o. În acea vreme, mă învîrteam pe la marginile civilizației. Patru ani, mâncasem în cantine de internat. Acum, mâneam pe pervazul unei ferestre de bucătărie. Seara, auzeam din sufragerie zgomote de veselă, rumoare și ordine date servitoarei. Duminica la prânz, când "unchiul George" avea oaspeți, auzeam și râsete. De intrat, însă, n-am intrat niciodată în sufragerie ca să mă lămuresc cum se mănâncă având un șervet alb pe genunchi. Eram, încă, la jumătatea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
am violat urechile. — Atunci de ce țipi? N-am țipat! — Nu te isteriza. — Nu mă isterizez. — Evident că nu ești calm. Lanark izbucni: — Cum să fiu calm, cînd... Și asurzi din cauza reverberației din domul îngust. își încrucișă brațele și așteptă înverșunat. Rumoarea se stinse, preschimbîndu-se într-un sunet metalic, prin care răzbătea, poate înu era sigur), ecoul unui hohot de rîs. — Vrei să plec? întrebă el în cele din urmă. Ea murmură ceva. — N-am auzit ce-ai spus. — Ai putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
celor dintîi. GUARDIAN Cap. 36, par. 8. Extrasul din ziar este un Plaglit trucat din raportul financiar din Washington, 9 iulie 1973. HEINE, HEINRICH Cap. 34, par. 5. „țiuitul, urletul animalic, bubuitul, scrîșnetul, vaietul, scîncetul“ etc. conține un Plagin din Rumoarea Iadului descris în cap. 1 din Reisebilder, în traducerea lui Leland. HIND, ARCHIE Epilog, par. 14. Disciplina măcelăritului vitelor și a contabilității sînt puse în scenă în romanul The Dear Green Place. HOBBES, THOMAS Cartea 3 și 4 sînt Plagdife
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
22. Seducerea lui Dumnezeu de către un circuit de android este din piesa The Android Circuit. MacNEACAIL, AONGHAS Vezi Nicolson, Angus. MANN, THOMAS Cap. 34, par. 5. „țiuitul, urletul animalic, scrîșnetul, vaietul, scîncetul“ etc. este un Plagincl al relatării diavolului despre Rumoarea Iadului, în romanul Doctor Faustus, tradus de H.T. Lowe-Porter. MAILER, NORMAN Vezi nota 6. MARX, KARL Cap. 36, par. 3 și 4. Lunga predică moralizatoare a lui Grant este un Plagdif al teoriei primejdioase a istoriei ca luptă de clasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pălării acoperite de eșarfe legate bine sub bărbie, cu talie nefiresc de subțire și straie grele, până-n pământ, bărbați cu pălării tari și baston, doi ofițeri în haine cu fireturi salutând pe cineva dintr-o trăsură, o vânzoleală și o rumoare veselă, cu tropote de cai înăbușite de zăpadă, țipete de vizitiu, zurgălăi. Zăpada de pe drum era murdărită parcă de cenușă și amestecată de copite, dar trotuarele erau albe. M-am simțit odihnit și bucuros. Parcă nimerisem în lumea unui Dumnezeu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
era freamăt în ea și-ți fura privirea. „Era ca o iapă gestantă“, dacă luai de bune cuvintele lui Godun, care se făcea un nerușinat când se însoțea c-un pahar. Chiar așa te cheamă, Homer? întrebase printre înghițituri, dar rumoarea celor care închinau cu paharele le acoperi conversația. El nu spuse nimic, doar întinse mâna după o felie de pâine și-atunci ea îi încleștă degetele pe încheietură, sub brățara ceasului pe care îl purta. — Nu ești veterinară, ci polițistă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
-un tablou, ca și cum ar fi vrut, într-un labirint, să găsească drumul. În naturile moarte, nu era mare lucru: câte o masă, un jilț, uneori - câte o draperie, un vânat pus pe tavă. Dar, în scenele de banchet, erau chipuri, rumoare, slujnice care miroseau a săpun și, mai ales, uși care trimiteau din sala mâncării înspre ascunzători și locuri secrete. Când l-a întrebat pe Godun dacă înrămase tablourile ori le cumpărase de-a gata, felul nepăsător în care-i spusese
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
bătrână spre figurantul care îl interpreta pe amant. — Așa e, femeie, băiatul arată ca Alexander the Great! Veți avea fiecare câte ceva de făcut, îi spuse Omar, însă pentru tine, cu totul aparte, voi păstra datoria să îmi cauți pisica! O rumoare ușoară străbătu din fundal, iar în spate, spre dreapta, cineva chicoti, apoi o voce nouă comentă deslușit: „Alexander e tare, nici nu a ajuns bine, că și-a și luat pisică! Cum de-o fi găsit-o pe-aici?“. În
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ca în toate serile în orașul nostru, o briză ușoară aducea șoapte și mirosuri de carne friptă, murmurul vesel și amețitor al libertății care umplea puțin câte puțin strada invadată de un tineret zgomotos. Noaptea, strigătele puternice ale vapoarelor invizibile, rumoarea care urca dinspre mare și dinspre mulțimea care se scurgea, acest ceas pe care Rieux îl cunoștea bine și care îi plăcea altă dată, i se părea astăzi apăsător din cauza a tot ce știa. ― Putem aprinde ? îi spune lui Cottard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în timp ce bărbați și femei se revărsau pe toate străzile. Căci, lucru straniu, ceea ce urca atunci spre terasele încă însorite, în lipsa zgomotelor de vehicule și de mașini care constituie de obicei tot specificul sonor al orașelor, nu era decât o enormă rumoare surdă de pași și de voci înăbușite, dureroasa alunecare a miilor de tălpi, ritmată de șuieratul flagelului sub cerul apăsător, în sfârșit un târșâit de picioare interminabil și înăbușitor care umplea încetul cu încetul tot orașul și care, seară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
din actul al treilea (era momentul în care Euridice fugea de iubitul ei) pentru ca o anume surpriză să străbată sala. Și, ca și când cântărețul n-ar fi așteptat decât această mișcare a publicului sau, și mai exact încă, ca si când rumoarea care venea de la parter ar fi confirmat parcă ceea ce simțea, el și-a ales un moment ca să înainteze spre rampă într-un fel grotesc, cu brațele și picioarele îndepărtate, în costumul său antic, și să se prăbușească în mijlocul decorului păstoresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
dificilă evadarea. De asemenea, zidurile împiedicau oamenii din afară să-i stingherească prin curiozitatea lor pe nefericiții care erau puși în carantină. În schimb, aceștia auzeau cât era ziua de mare, fără să le vadă trecând, tramvaiele, și ghiceau, după rumoarea mai mare pe care o târau cu ele, orele de sosire și de ieșire din birouri. Ei știau astfel că viața de la care erau excluși își urma cursul la câțiva metri de ei și că zidurile de ciment despărțeau două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
din pricina oboselii lor, ei nu puteau să deosebească această suferință care se prelungea dincolo de obloane, de bucuria care umplea străzile puțin mai încolo. Izbăvirea care se apropia avea un chip care amesteca râsul cu lacrimile. ÎNTR-UN MOMENT ÎN CARE RUMOAREA A DEVENIT MAI PUTERNICĂ ȘI MAI VESELĂ, TARROU SE OPRISE. PE ASFALTUL ÎNTUNECAT, O FORMĂ ALERGA SPRINTENĂ. ERA O PISICĂ, PRIMA CARE A FOST VĂZUTĂ IAR, DIN PRIMĂVARĂ PÂNĂ ACUM. EA A RĂMAS O CLIPĂ NEMIȘCATĂ ÎN MIJLOCUL ȘOSELEI, A ȘOVĂIT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
spre casa bătrânului astmatic. Poate că era mai greu să te gândești la un om vinovat decât la un om mort. Când Rieux a ajuns la bătrânul lui bolnav, noaptea pusese stăpânire pe tot cerul. Din odaie se putea auzi rumoarea îndepărtată a libertății și bătrânul continua într-o dispoziție neschimbată să-și treacă boabele sale dintr-un vas în altul. ― Au dreptate să se distreze, spunea el, trebuie de toate ca să faci o lume. Și colegul dumneavoastră, domnule doctor, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în care el și Tarrou se urcaseră pe terasă ca să uite de ciumă. Numai marea, la picioarele falezelor, era mai zgomotoasă. Aerul era nemișcat și ușor, fără suflul sărat și greu pe care îl aducea atunci vântul călduț de toamnă. Rumoarea orașului răzbătea totuși, mereu, până la picioarele teraselor, cu un zgomot ca de valuri. Dar această noapte era a liberării și nu a revoltei. În depărtare, ceva negru și împurpurat indica așezarea bulevardelor și a piețelor iluminate. În noaptea acum liberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
zi chiar dacă nu bagi de seamă, dacă nu lateral, în sus, dacă nu în sus, în jos, Îmi închipui că atunci când intră totul în funcțiune, nu se mai aude zgomotul excavatoarelor, spuse Marta, Cu muzica, anunțurile de articole la megafoane, rumoarea conversațiilor, scările rulante urcând și coborând fără încetare, nu se va mai auzi nimic. Ajunseseră la ușă. Marçal spuse că va telefona de cum va avea vești, până atunci era bine să pregătească cele necesare pentru mutare, făcând o selecție pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
frecându-se de lemn În timp ce erau trase afară. Dar era o mișcare slabă, precum zvâcnirea unui licăr pe un glob, când acea ușoară variație de lumină nu face altceva decât să spună că pe Glob nu se clintește nimic. Apoi rumoarea abstractă a unui „Prezentaaați-arm“. Parohul murmurase formulele stropirii cu agheasmă, comandanții se apropiaseră de gropi și fiecare aruncase un pumn de pământ. Și chiar atunci un ordin neașteptat a dezlănțuit o salvă către cer, ta-ta-ta, ta-bum, odată cu păsărelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
plus, într-un articol despre volumul De vorbă cu mine însumi al lui Minulescu: „-Era prin anul una mie nouă sute și opt, îmi pare, cînd în gloata scriitorilor români își făcu apariția un călător, purtător de steag străin, necunoscut. Multă rumoare și revoltă în lumea celor vechi. Cu deosebire consternat era nuvelistul, romancierul și criticul E. Lovinescu, căruia Rémy de Gourmont i-a furat poeticul titlu: „Pași pe nisip“. Bietul om avea de plasat doi candidați la nemurire. (...) critica s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pleoapele! MIRABILA SĂMÎNȚĂ Mă rogi cu-n surâs și cu dulce cuvânt rost să fac de semințe, de rarele, pentru Eutopia, mândra grădină, în preajma căreia fulgere rodnice joacă să-nalțe tăcutele seve-n lumină. Neapărat, mai mult decât prin orașul rumorilor, c-o stăruință mai mare decât sub arcade cu flori, voi umbla primăvara întreagă prin târguri căutând vânzători de sămânță. Mi-ai dibuit aplecarea firească și gustul ce-l am pentru tot ce devine în patrie, pentru tot ce sporește
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
aerului și a încremenirii brațului meu. Pe mese mari de lemn, sprijinite de pereți și suprapuse precum împletiturile de nuiele pe care se pun strugurii să se stafidească, numeroase cadavre se descompuneau în lințolii. Umorile picurau din ele cu o rumoare ritmată și continuă, ducând cu gândul la grăsimea ce se scurge din frigărui. O scursoare neagră îmi tăia calea în pârâiașe șerpuitoare, sfârșind într-un canal de scurgere prin care, la zgomotul pașilor, o fojgăiau șobolani cu ochi roșii. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am dat seama că lăsasem fereastra deschisă. În timp ce trăgeam la loc oblonul, m-am uitat afară. La zece pași de mine, sub ploaie, se afla o figură palidă, sprijinită într-un toiag lung. Glasul i se distingea cu greu în rumoarea făcută de ploaie, și n-am înțeles dacă era bărbat sau femeie. - Tu ești cel care vorbește grecește? Am scos puțin capul pe fereastră. - Ce vrei de la mine? Din păcate, nu mai avem mâncare. Am rămas neclintit, fața conturându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]