960 matches
-
amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării” (2Tes. 2,9‑10). El nu îi va duce pe toți la pieire, ci doar pe aceia a căror fire nehotărâtă este ușor de înșelat. Apostolul arată de asemenea că acela va primi puterea lui Satan. Căci, așa cum Fiul lui Dumnezeu, unul‑născut, a împărțit sfinților profeți, sfinților apostoli si altor sfinți harismele Preasfântului Duh, și cum, prin întruparea Sa, a conferit naturii noi pe care a îmbrăcat‑o nu un har parțial, ci, cum spune
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dublu și soră a lui Enoh”. Ceilalți opozanți vor fi Ilie și Enoh, care vor coborî din cer pentru a‑l da în vileag, la rândul lor, pe cel nelegiuit. În discursul lor, aceștia îl asimilează pe Fiul Nelegiuirii lui Satan: „Străin ești tu în toată vremea. Căzut‑ai din cer ca luceafărul dimineții (cf. Is. 14,12‑15). Nu te rușinezi să te asemeni lui Dumnezeu, tu care ești diavol?” (3, 28‑30). Vrăjmașul îi va prigoni și îi va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
inserat sau care îl adoptă. Dar, chiar și atunci când acesta își schimbă contextul și rolul, el păstrează totuși un nucleu, o anumită structură care îi este proprie și care nu îi permite să fie confundat cu alte mituri (mitul lui Satan sau al lui Nero, de pildă). Nenumăratele „metamorfoze” ale Anticristului de‑a lungul istoriei vin să confirme această concluzie care ni se pare esențială. Grandoarea unui mit stă în fecunditatea sa, în capacitatea de a se perpetua la infinit, sub
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ford, J., „The Physical Features of the Antichrist”, în Journal for the Studies of the Pseudepigrapha, 14, 1996, pp. 23-41. Forget, J., „Saint Jérôme”, în Dictionnaire de théologie catholique, Paris, 1924, vol. 8, col. 894-983. Forsyth, N., The Old Enemy. Satan and the Combat Myth, Princeton, 1987. Frankfurter, D., Elijah in Upper Egypt, Minneapolis, 1993. Fredouille, J.-C., Tertullien et la conversion de la culture antique, Paris, 1972. Frend, W.H.C., „Donatisme”, în Dictionnaire encyclopédique du christianisme, Paris, 1990, t. I, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Osborn, E. F., „The Logic of Recapitulation”, in Romero-Pose (éd.), în Pléroma, Saint-Jacques de Compostelle, 1990, pp. 321-335. Osborn, E. F., Justin Martyr, Tübingen, 1972. Otranto, G.,Esegesi biblica e Storia in Giustino, Bari, 1979. Pagels, E., he Origin of Satan, New York, 1995 (trad. italienne, Satana e i suoi angeli. La demonizzazione di ebrei, pagani ed eretici nei primi secoli del cristianesimo, Milan, 1996). Pager, J. C., The Epistle of Barnabas : outlook and background, Tübingen, 1994. Paléologue, Th., Sous l’œil
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
diavolul, ca imitator al lui Dumnezeu, reușește să copieze în toate Creatorul, în afară de Întrupare. Această idee decurge din chiar principiul monoteismului creștin. Numai Dumnezeu, în calitatea sa de Creator unic, poate depăși limitele ontologice și se poate înomeni (Isus Cristos). Satan nu este decât un înger, deci o creatură a lui Dumnezeu. A admite întruparea sa reală într‑un personaj istoric (Anticristul), ar însemna a admite caracterul relativ al Întrupării lui Dumnezeu, eveniment considerat de creștini unic și de neînlocuit. Diavolul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Martyr, Iena, 1923, retipărită în 1968. . În legătură cu demonologia Sfinților Părinți, facem trimitere în principal la două lucrări: antologia realizată de A. Monaci‑Castagno, Il diavolo, Florența, 1998, cu o introducere și o foarte vastă bibliografie; E. Pagels, The Origin of Satan, New York, 1995. În afară de acestea două, cf. S. Lyonnet et al., „Démon”, în Dictionnaire de Spiritualité 3, coll. 141‑238; J. Daniélou, Message évangélique et culture hellénistique aux IIe et IIIe siècles, Tournai, 1961, îndeosebi pp. 391‑409; B. Teyssedre, Le
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
118; Dan. 3,32. Iustin este aici sursa de inspirație a lui Irineu. Într‑adevăr, acesta din urmă citează Is. 30,1 cu referire la diavol în Dial., 79, 3. Tot în Dialogul cu Trifon (103, 5), el afirmă că „Satan” se traduce în greacă prin Β≅Φϑςϑ0Η. Cf. Dial., 125, 4. Înaintea lui Iustin, nu există mărturii despre atribuirea acestui cuvânt diavolului. Irineu este cel dintâi care îl aplică Anticristului. Mai târziu, termenul va desemna și ereticii (ex. Atanasie, Orat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ea despre soarta celor drepți și a celor răi (apud Orbe, Teología..., p. 102). . Potrivit lui Ioan al Antiohiei (Otto, Corpus Apolog. II2 248 apud Orbe, Teología... p. 99), Iustin vedea în Is. 14,12 sq. o alegorie a destinului lui Satan (Satan este prefigurat de regele Babilonului): „Cum ai căzut din cer, o, luceafăr care răsai în zori de zi? Ai fost azvârlit pe pământ, tu, care porunceai tuturor națiilor? Căci ți‑ai spus în gândul tău: Până la cer mă voi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
despre soarta celor drepți și a celor răi (apud Orbe, Teología..., p. 102). . Potrivit lui Ioan al Antiohiei (Otto, Corpus Apolog. II2 248 apud Orbe, Teología... p. 99), Iustin vedea în Is. 14,12 sq. o alegorie a destinului lui Satan (Satan este prefigurat de regele Babilonului): „Cum ai căzut din cer, o, luceafăr care răsai în zori de zi? Ai fost azvârlit pe pământ, tu, care porunceai tuturor națiilor? Căci ți‑ai spus în gândul tău: Până la cer mă voi urca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
γ8≅4. Este evident că Hipolit vede în Babilon unul dintre simbolurile lumii, aceasta fiind înțeleasă ca entitate metafizică, opusă lui Dumnezeu, și nu ca entitate politică. În consecință, „satrapii” sunt „forțele” rele ale acestei lumi; Darius, „principele său”, adică Satan etc. Cuvântul ∀⊇ ƒ>≅ΛΦ∴∀4 constituie o trimitere directă la pasajul, foarte controversat printre cercetătorii moderni, de la Rom. 13,1‑7 (cf. de asemenea Ef. 2,2; 6, 12; Col. 1,13). Are acesta simpla semnificație de „autorități”, „magistraturi”, „funcții
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ℜ ∉∗≅¬Φ4<. . Venirea lui Cristos marchează apogeul puterii romane; ulterior, „apostolii au chemat toate neamurile și toate limbile pentru a face un singur popor al credincioșilor creștini” (IV, 9). Imperiul Roman este acuzat de a‑și fi însușit, „asemenea lui Satan”, două mari proiecte creștine: dominația universală și unitatea. . 6∀ϑζƒ<ΞΔ(γ4∀< ϑ≅¬ Φ∀ϑ∀<. Hipolit citează explicit 2Tes. 2,9. . Cf. paginile consacrate lui Iustin de prezenta lucrare. . O foarte bună sinteză în legătură cu „teologiile politice” ale Sfinților Părinți, la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de o acțiune fățișă a diavolului în timpul perioadei eshatologice, dar se ferește să confunde într‑un singur personaj pe Anticristul și pe cel care îl inspiră. . De exemplu, V, 26, 2. . Insistăm asupra acestui aspect: Anticristul nu coincide integral cu Satan, ci el este numai un „organ”, cum sunt, de exemplu, mâna sau piciorul cuiva, fără să coincidă global cu organismul din care face parte, fiind totuși identic cu acesta într‑o oarecare măsură. . Practic, diavolul lucrează „prin sine însuși”, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
neașteptat, ca un Hamlet sangvinar care ucide dintr-o stranie necesitate, ca urmare a pactului semnat cu Mephiticus, însăși viața fiindu-i condiționată de săvârșirea zilnică a unui omor. Acest Sisif al morții mereu amânate, în același timp „Călăul lui Satan”, înzestrat însă cu conștiință, ajunge, înspăimântat, să își negocieze propria sinucidere, pedeapsă și expiere totodată. În Don Juan apocalipticul, „comedie neagră cu balet, măști și cântecele”, destinul lui Hitler apare ca bufonadă tragică a simulacrului, nebuniei și morții. Hitler joacă
SEVER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289652_a_290981]
-
în mai multe ediții, ceea ce ar însemna că a avut succes, dar interesul cărții nu mai constă azi decât în unele episoade ce probează influența formativă a poporanismului, curent care va determina, de altfel, calea ulterioară a scriitorului. Hârdăul lui Satan (1925), deși considerat roman de război, pare mai degrabă romanul formării politice a lui Dinu Bordea, personajul principal. În trei părți, Prăbușirea, Calvarul, Haosul, se refac evenimentele primei etape a războiului mondial. Antiteza între combatanți și profitorii din spatele frontului, întâlnită
TODIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290205_a_291534]
-
românești despre prima conflagrație mondială, constituie axa epică a romanului. Conceput în 1923, la un an după Pădurea spânzuraților și înaintea romanelor Întunecare de Cezar Petrescu și Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, Hârdăul lui Satan prefigurează o serie de modalități ale tratării temei. Realitatea coșmarescă dobândește dimensiunile unei viziuni apocaliptice. Marin Oprea, ordonanța lui Dinu Bordea, un „pocăit” (adventist), profetizează venirea lumii celor drepți. Așa cum Marin Oprea prefigurează personajele lui Cezar Petrescu, Dinu Bordea traversează
TODIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290205_a_291534]
-
din 1936 - satire sociale scrise în versuri fade, cu prea puțin haz, una semnată Cocoșu Roșu, cealaltă Cocoșul Negru. SCRIERI: Robii pământului, București, 1913; ed. (O iubire), București, 1919; Versuri din captivitate, Crefeld, 1917-1918; „Cu sorcova”, Crefeld, 1918; Hârdăul lui Satan, București, 1925; ed. București, 1957; Păcală milionar, București, 1936; Uite popa, nu e popa la Văleni, [București], 1936. Repere bibliografice: Sanco, „A fost un vis”, „Gazeta Bucureștilor”, 1918, 610; „A fost un vis”, „Lumina”, 1918, 350; Nichifor Crainic, „O iubire
TODIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290205_a_291534]
-
la Văleni, [București], 1936. Repere bibliografice: Sanco, „A fost un vis”, „Gazeta Bucureștilor”, 1918, 610; „A fost un vis”, „Lumina”, 1918, 350; Nichifor Crainic, „O iubire”, „Dacia”, 1919, 177; Artur Enășescu, „O iubire”, LU, 1919, 12; Ion Pas, „Hârdăul lui Satan”, LUT, 1925, 1 192; Octav Botez, „Hârdăul lui Satan”, VR, 1926, 1; Mircea Florian, „Hârdăul lui Satan”, CL, 1926, mai; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., II, 118, IV, 159-160; Bădăuță, Note, 45-49; Al. Raicu, Primul roman psihologic, VAA, 1942, 339
TODIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290205_a_291534]
-
un vis”, „Gazeta Bucureștilor”, 1918, 610; „A fost un vis”, „Lumina”, 1918, 350; Nichifor Crainic, „O iubire”, „Dacia”, 1919, 177; Artur Enășescu, „O iubire”, LU, 1919, 12; Ion Pas, „Hârdăul lui Satan”, LUT, 1925, 1 192; Octav Botez, „Hârdăul lui Satan”, VR, 1926, 1; Mircea Florian, „Hârdăul lui Satan”, CL, 1926, mai; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., II, 118, IV, 159-160; Bădăuță, Note, 45-49; Al. Raicu, Primul roman psihologic, VAA, 1942, 339; I. Sîrbu, Cu prilejul unei reeditări: Eugen Todie, IL
TODIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290205_a_291534]
-
un vis”, „Lumina”, 1918, 350; Nichifor Crainic, „O iubire”, „Dacia”, 1919, 177; Artur Enășescu, „O iubire”, LU, 1919, 12; Ion Pas, „Hârdăul lui Satan”, LUT, 1925, 1 192; Octav Botez, „Hârdăul lui Satan”, VR, 1926, 1; Mircea Florian, „Hârdăul lui Satan”, CL, 1926, mai; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., II, 118, IV, 159-160; Bădăuță, Note, 45-49; Al. Raicu, Primul roman psihologic, VAA, 1942, 339; I. Sîrbu, Cu prilejul unei reeditări: Eugen Todie, IL, 1957, 6; Horia Oprescu, [Eugen Todie], GL, 1965
TODIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290205_a_291534]
-
Commentaire, 22 (80), vara, pp. 355-361. Bukovski, V. (1998), „Assurer la survie de l’idée socialiste”, Commentaire, 21 (82), vara, pp. 353-355. Brzezinski, Z. (1998), „Une autostérilisation philosophique”, Commentaire, 21 (82), vara, pp. 357-358. Buber-Neumann, M. (1998), „Qui est pire? Satan ou Belzébuth?”, Commentaire, 21 (81), primăvara, pp. 241-244 (prima ediție în Le Figaro Littéraire, 25 februarie 1950, pp. 1-4). Chaunu, P. (1998), „Les jumeaux «malins» du deuxième millénaire”, Commentaire, 21 (81), primăvara, pp. 219-225. Conan, É. (2000), „La fin des
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
rețelei organizațiilor, incluzând în teste majoritatea serviciilor care alcătuiesc funcționalitatea unei rețele complexe: Remote Access (accesul de la distanță), VPN, DMZ, firewall-uri, proxy servere, serviciile de poștă electronică etc. Cel mai folosit utilitar pentru testarea și evaluarea securității de rețea este SATAN (Security Analysis Tool for Auditing Networks) care reprezintă un puternic pachet soft de analiză și control al sistemului de securitate instalat într-o rețea de calculatoare. Datele obținute prin examinarea unor servicii specifice ca NFS, NIS, finger, ftp, rexd etc.
Protecția și securitatea informațiilor by Dumitru Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
schimbe în timp, este unul dintre cei mai periculoși viruși aflați în libertate în zilele noastre; • în decembrie 2001, februarie și august 2002, virusul a figurat printre primii zece viruși din lume, ca procent de apariție. Natas: • citit invers înseamnă Satan, este un virus polimorfic în partizi multiple care urmărește fișierele COM, EXE și OVL, dar și sectoarele de boot și MBR-urile; • poate cauza mari distrugeri ale informațiilor de pe hard disk. Nimda: • citit invers înseamnă Admin; • este o combinație de
Protecția și securitatea informațiilor by Dumitru Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
însă toate acestea nu sunt moduri ale unei trăiri „muzicale”, ci imagini, literatură. Corespondențele sunt, dacă nu forțate, oricum exterioare: „Și frunzele foșniră spulberate.../ Foșniră cum foșnește amintirea”. Pe scurt, livrescul continuă să fie preeminent. Modelele se lasă ușor identificate. Satan trimite la Baudelaire și la Macedonski, prin unele detalii și la prerafaeliți, nu și la Rollinat, al cărui decadentism extrem nu putea conveni unui temperament echilibrat. În Grădina între ziduri mai pot fi identificați Maeterlinck, Henri de Régnier, Francis Jammes
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
tăcuți alături amândoi,/ O altă toamnă plânge parcă-n noi....” (Toamna). De altfel, în poemele de după 1920 simbolismul se va vărsa tot mai mult în romantism și parnasianism. Poetul cutreieră parcul din Versailles admirând statuile, se adresează lui Iupiter, lui Satan, Regelui Soare, Mariei Antoaneta, umblă „pe drumul gândului”, înalță imn nopții, semnalează o amforă, un „vas de bronz”, un satir, o statuie a Afroditei, descrie catedrala Notre-Dame în noapte, consacră poeme „reginei Saba”, glorifică pe Aurel Vlaicu și eroii căzuți
MOSOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288260_a_289589]