698 matches
-
în casă. Asta a făcut-o să zâmbească. Chiar și la vârsta fragedă de doar un an de zile, fetița era deja maestră în arta manipulării și probabil că-l avea pe Jake la degetul mic: nu trebuia decât să scâncească. Deschizând însă ușa de la intrare, lui Fiona i s-a oprit inima în loc. Ceea ce se auzea nu era o chirlăială menită să atragă atenția, ci era un plânset isteric în toată regula. Iar sunetul părea să vină dinspre baie. Urcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și aproape fără glas, șopti: — Așa era ordinul. Un ordin foarte strict. Tânărul trebuia să moară. Celălalt, nu. — De ce? Nu știu. Vârful pumnalului încovoiat se înfipse cu mai multă forță. — De ce? insistă targuí-ul. — îți jur că nu știu, spuse aproape scâncind. Primesc un ordin și trebuie să-l execut. Nu pot să refuz. Cine ți-a dat acest ordin? — Guvernatorul provinciei. — Cum se numește? — Hassan-ben-Koufra. — Unde locuiește? — La El-Akab. — Și celălalt... Bătrânul... Unde se află? — De unde vrei să știu? L-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
are nici ea timp, e la fel de ocupată ca bărbatu-său, dacă nu cumva i-o fi frică să nu-i zgândăre boala, gelozia aia urâtă... Rafael o vedea prin ușa întredeschisă, în fața aragazului, amestecând într-o cratiță mare, și câinele scâncind și frecându-se de coapsa ei ca un copil răsfățat peste măsură. Se împingea în ea nerăbdător și parcă se grăbea spunându-i să sufle-n foc, să facă ce-o face și să-i termine mai repede mâncarea. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ar putea face cu ea... Păi, în caz de nevoie, s-o spargă în țeasta lui Ghiocel. E înghesuiala dracului aici și Milică strigând la câine să nu mai latre, să lase gălăgia, și Ghiocel conformându-se, lungit pe prag, scâncind și rânjind colții, mârâind înfundat. Parcă s-ar fi dezvinovățit. Adevărul e că n-are nici o vină... — Lasă-l, mami, nu-l mai întărâta. O să te muște. Atâta-i trebuie! replică Sabina, întărâtată și ea. — Fir-aș al dracului, mami
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
trecură peste mănunchiul de unelte, sârma, bucățile de metal și celălalte rămășițe de pe podea; pentru o clipă, mi s-a părut că fiecare gioarsă era evidențiată și etalată În toată splendoarea sa. Te implor, nu te uita la alea, am scâncit eu pe Înfundate. Am tot vrut să le duc de aici. Pe bune. — Iar asta are un aspect atât de original, remarcă ea. Serios! Ar trebui să faci cunoștiință cu fiul meu, Jake. Lui i-ar plăcea foarte mult. Englezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
imediat, ca și când nu aș fi fost chiar eu cea care, cu numai câteva clipe în urmă, complotam să îl țin aici pentru totdeauna, nici pomeneală, nici nu se pune problema. Dar cum vom merge, eu nu pot să mă mișc, scâncește el, iar eu zic, terifiată de vorbele sale, nu avem de ales, chemăm ambulanța. Plânsul lui mă urmărește în timp ce scot câteva haine din dulap, de ani de zile nu-l mai auzisem plângând, de când căzuse Noga, iar acum îmi zumzăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mă roagă el, iar eu răsucesc de mâner până când aproape că stă în șezut, îl privește uimit pe tânărul acela superb, legat cu cătușe de pat, nu-l băga în seamă, șoptește el, îi dai prea mare importanță, dar Noga scâncește, este adevărat ce spune, că unul dintre noi va muri? Și Udi spune, de unde și până unde, vrea pur și simplu să atragă atenția, însă tânărul, care îl ascultă cu interes, spune pe un ton amar, eu vreau să atrag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
improvizată, înmagazinând dureri și suspine, tot timpul cineva mârâie în spatele meu, și totuși înaintez, conduc încet, aproape cu viteza cu care aș merge pe jos, dar înaintez, îi spun, imediat ajungem, Yael, totul va fi bine, te voi ajuta, ea scâncește, îmi este frig, sunt udă toată. În ciuda fierbințelii razelor soarelui, pornesc încălzirea, am impresia că ies flăcări din mașină, însă ea încă tremură, ochii ei sunt lipsiți de orice expresie, abia mai respir, broboane de transpirație fierbinte mi se rostogolesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
a întors acasă soțul tău? Iar eu spun, nu, de ce întrebi, și ea zice, doar așa, ești radioasă. Sunt pur și simplu fericită pentru tine, mă grăbesc eu să spun, sunt fericită că totul a trecut cu bine, dar ea scâncește, a fost groaznic, credeam că mor, a fost mult mai rău decât îmi imaginasem, eu îi mângâi mâna legată încă la perfuzie, dar a durat puțin, nici două ore, uneori poate dura zile întregi, știi. Poate că este mai ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
el, tot nu ar fi fost din vina ta, este o alegere atât de importantă, nu este posibil ca un om să o influențeze atât de tare, ar fi putut cineva să te convingă să renunți la mine? Iar eu scâncesc, Doamne ferește, Noghi, dar nu este același lucru, eram mult mai matură atunci când te-ai născut tu, și îl aveam și pe tatăl tău. Iar acum, că nu îl mai ai pe tati, ar trebui să renunți la mine, întrebă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
că nu ai renunțat la mine. Iau telefonul cu mine în dormitor și închid ușa în urma mea, o voce proaspătă și autoritară îmi răspunde, câtă forță are femeia aceasta, chiar și la sfârșitul zilei este plină de energie, iar eu scâncesc, Hava, voiam să îți mulțumesc, apreciez în mod deosebit ceea ce ai făcut, mi-ai salvat viața, dar ea spune surprinsă, Naama, chiar la tine mă gândeam, nici măcar nu mă întreabă pentru ce îi mulțumesc, iar eu înțeleg că niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fi rămas deja mic, dar imediat mă întorc la bucătărie, nu am voie să mă apuc acum să o îmbrac sau să îi sugerez cu ce să se îmbrace, este problema ei. Dar îmi place să port numai hainele lui, scâncește ea, întinzându-și un picior și lovind canapeaua, care îi răspunde imediat printr-un norișor de praf, eu îmi fac de lucru, deschid și închid frigiderul, până când se lasă liniștea, iar ea iese din cameră abia după aproape o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai întâlnim. — Și ce-ai făcut? — M-am despărțit de el. Definitiv. Midori a scos un Marlboro, a băgat țigara în gură, și-a făcut paravan cu mâna, a aprins-o și a tras cu sete din ea. — De ce? — De ce? scânci ea. Ești nebun? Știi subjonctivul din engleză, știi trigonometrie, îl citești pe Marx și nu ești capabil să înțelegi atâta lucru? De ce naiba mai întrebi? De ce mă pui în situația să-ți spun direct ceea ce ai putea foarte bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
poate, trebuie să îi arăt că nu e stăpână aici. Este o situație care nu admite doi câștigători; remiza este imposibilă când una dintre părți a declarat război cu atâta aplomb. Ori câștig, ori mă retrag cu coada între picioare, scâncind a supunere. Îmi amintesc de Daisy și Vanessa când, acum câteva minute, se luptau ca două fiare pentru teritoriu. Îmi este cunoscut acest tip de comportament animalic de pe Discovery Channel. — Mă tem că mă supăr, zic eu, reușind cu greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cu venele scoase în relief se preling asupra lui cu tandrețe și reproș. Câteodată îi ating și penisul. Prepuțul s-a lăsat în jos, eliberând capul mare și rozaliu. Își dă ochii peste cap și recită tot mai dificil. Deodată scâncește și își ejaculează pe burtă. O spumă lăptoasă, neutră, fără consecințe. - Merci, Michel, merci mult. Mă spăl pe mâini la chiuveta din cameră. Sunt ca electrocutat. Ca prin vis îl aud că mă invită în ziua următoare la Facultatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
alarmată. Eram numai noi trei în casă. Am venit într-o suflare și am încercat să-i masez mâinile și gâtul. Dar exact atunci o luară durerile și pe Bunica. Bunicul se ținea cu greu să nu țipe, iar Bunica scâncea: și pe mine mă doare! uite-aici mă înțeapă! aici la șale, unde-am avut zona zoster, freacă-mă și pe mine puțin pe mâini că așa mă ustură...uite, Leo, aici, între coaste, o durere așaaa... nu stiu cum. Încercam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
alături de suratele ei defuncte, distinsa amfitrioană culege din buzunarul de la piept al capotului, o batistuță turcoaz, semitransparentă, umezită în prealabil cu esență de trandafiri, o duce patetic la ochiul stîng, mai bulbucat și mai mobil decât dreptul și începe să scâncească și să fornăie, cu dignitate: Hi, hi, hi, hi, hi...! Mi l-au furat direct din cuib! Pe bietul Horus! Sunt distrusă! Mor! Presimt! Mi se trage sfârșitul! Ahh! Hi, hi, hi, hi, hi...! I l-au șterpelit pe Manivelă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
rapide, zis Te tai! devenea complet, complet imprevizibil. În bine, dar, mai ales, în rău! Părăsit iar, tradus pe față, regresat sub condiția unui paria, cu privirea umedă, Vieme se ghemuiește și se-nchircește iar, la marginea patului, suduind și scâncind încetișor, zgribulit. Ca un câine orfan... Fă cărțile, Frate! Hai! Ardem un poker! își freacă Dănuț palmele. Boss, lasă smiorcăiala, șamane și vino și tu, a treia mână. Treci aici, Masturbici! Treci la ședință. Nu fii manevralgiu, că n-are
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
dus... Inima i se-ntoarce, cu junghiuri, pe gâtlej, înspre bariera sărată a dinților și a buzelor. Mântuirea, mântuirea... Cine se mai mântuie, aici? Cu-adevărat, îi vine să plângă în hohote. Sau să zbiere. Sau să tremure. Sau să scâncească. Sau să moară. În schimb, aude mantra, rostită neobișnuit de pătrunzător și, preț de o clipă nesfârșit de lungă, curtea enormă a țintirimului, cu porțile, cu aleile și cu parcelele sale, cu bisericuța-capelă, cu gropnițele, cu sepulcrele, cu monumentele singuratice
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
scutura hainele bombănind. Din jos se apropia Anghelina lui Nistor Mucenicu, desculță, cu un copil la țâță și altul, de vreo patru ani, de mână. Băiețelul, desculț ca și mă-sa, împiedicîndu-se în poala cămășii lungi cu care frământa noroiul, scâncea întruna: ― Mi-e foame, mamă! Și femeia îl ostoia, tîrîndu-l de mână, necăjită: ― Taci, maică, taci-taci! Mașina dispăruse cu mâna albă ca o turturică. Grigore Iuga se cutremură, parcă s-ar fi trezit dintr-un vis. Nu mai auzea decât
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ține după mine, printre picioarele oamenilor, c-aici nu-i de copii, nu vezi? (Și cum Costică tăcea și se agăța de mâneca lui:) Pleacă, măi, că te bat, auzi? Ori nu vrei să auzi? ― Mi-e frică de câini, scânci copilul. ― Ce câini, că nu-i nici un câine până la mă-ta mare, că-i numai colea! îl îndemnă Pavel. Aide, du-te, dragul tatii, nu mă necăji! Du-te binișor! Costică, mai convins, mai de teama bătăii, căci tată-său
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
patului și cu degetele atârnând în jos. ― A murit! făcu omul abătut, uitîndu-se lung în ochii încremeniți cu privirea spre masă. Tocmai acuma s-a prăpădit și ea când... În pat, la picioarele moartei, copilașul cel mai mic se ridică, scâncind și frecîndu-și ochii. După câteva clipe, văzând pe tatăl său, se însenină și întinse mânuțele spre dânsul. Melentie îl luă în brațe și iar se uită la femeie, parcă nu i-ar fi venit a crede, strângând la piept și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de tanti Aura și cu ciorapi albi trei sferturi, și-am plecat, cu tata de mână, la spital. Cred că aș fi murit de nefericire dacă n-aș fi știut că mă voi reîntoarce. Chiar și așa m-am trezit scâncind ușor în tramvaiul care zdrăngănea pe Mihai Bravu. Am coborât la spitalul Colentina, unde totul era atât de concret și de indiferent în același timp încît parcă visam. În curte, printre pavilioanele cu verande însorite, semănând cu niște galioane fără
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și umplu amândouă paharele. Nu ar fi trebuit să intre mai mult de opt persoane, dar pătrunseră deja unsprezece, și poate s-ar mai fi urcat și alții dacă ușile ascensorului nu s-ar fi închis pe neașteptate. O femeie scânci ușor, câțiva izbucniră în râs, și un bărbat gros, aproape pleșuv, deși tânăr, începu să întrebe și să apese repede pe diferite butoane: 8,10,11,14,15. Mai strigă o dată "15!", apoi întoarse capul spre ușă și răsuflă adânc
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ducem acasă!... Nu te-am lăsat să mori pe marginea drumului. - Zi măcar atât, încercă Iliescu, zi Cristos! Cristos! Maria! După vreo sută de metri, se opriră să-și tragă răsuflarea, dar nu-și lăsară povara din mâini. Rănitul încerca, scâncind, să se zvârcolească. Își pironise privirile, rugător, în ochii lui Zamfira. - Vorbiți-i dumneavoastră, domnule elev. Spuneți-i ceva, că-i vrem binele... Darie își săltă ranițele în spate cu un gest scurt, de furie și deznădejde. - Ce să-i
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]