705 matches
-
noastre. Când îi văzu pe oameni că se apropie și-i iau guulii, Ixtl se retrase, cuprins pentru prima oară de teama înfrângerii. Ar fi vrut să se repeadă asupra lor și să-i zdrobească, dar văzându-le armele acelea scânteietoare, se dădu înapoi, copleșit de presimțiri rele. Pierduse inițiativa. Oamenii aveau să-i descopere în curând ouăle și să le distrugă, zadarnicindu-i astfel încercarea de a se înmulți. De aici înainte trebuia să urmărească un singur țel: să ucidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
virgine învăluite în ceața și pline de animale din specia saurienilor. Se depărtară de ea fără s-o exploreze după ce survolară o mlaștină imensă și un ținut cu vegetație luxuriantă. Alte stele le răsăriră în față, înfipte ca niște ace scânteietoare în catifeaua neagră a spațiului. Un soare enorm, alb-albastriu, înconjurat de cel puțin douăzeci de planete, îi atrase atenția lui Kent. Nava porni într-acolo cu repeziciune. Șapte planete, aflate mai aproape de soarele acela, păreau niște iaduri pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
era, așadar, pe punctul să înceapă. 28 Anabis umplea ca o masă informă spațiul celei de-a doua galaxii. Miliardele de particule ale corpului său fremătau ușor, ferindu-se instinctiv de radiațiile distrugătoare ale celor două sute de miliarde de sori scânteietori, dar ținând sub presiune miriadele de planete clocotitoare de viață, în speranța ca- și va astâmpăra insațiabila foame. Înspăimântătoarea certitudine că va muri de foame îi cuprinsese întreaga ființă. Toate celulele uriașului său organism, de la cele mai depărtate până la cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
și reședința imperială. Spaima îi dispărea treptat, lăsând locul unei senzații de fascinație și uimire care începea să se înfiripe. Constată cu emoție, că palatul se apropie de el cu o viteză uluitoare. "Arătă-i Palatul", spusese omul acela. Acoperișul scânteietor îi aruncă un fulger drept în față. Trecu prin trupul lui metalul solid din care era alcătuit acesta. Primul său simțământ de pângărire iminentă, zguduitoare, se stârni în clipa în care se opri într-o încăpere imensă, unde vreo douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
a-i enerva prea tare pe adversari. - Mă tem ca va trebui să mă opresc. Am niște lucruri de făcut... A fost o adevărată plă... Se bâlbâi și-și pierdu răsuflarea. De pe marginea mesei îl țintea un pistolet micuț și scânteietor. Bărbatul cu ochii galbeni îi spuse pe un ton fără relief: - Și-ți dai cu presupusul că ar fi cazul s-o întinzi, eh? Nu întoarse capul, dar se adresă direct tovarășilor lui. - Băieți, el crede c-ar fi timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
mării. "Paradisul" nu-ți oferea numai costume de schimb, îți furniza și munți, uluitor de asemănători cu cei adevărați, și o pantă înzăpezită, cu o pistă întortocheată de aproape un kilometru. PARADISUL ESTE UN MAGAZIN COMPLET suna una dintre reclamele scânteietoare asupra căreia îi atrase atenția Lucy. Dacă doriți un obiect care nu este expus, dar se potrivește lozincii noastre totul pentru om, cereți-l. Vi-l oferim cu un preț puțin mai ridicat". - Printre aceste "obiecte" se numără și femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
-i fac. Iar stejari din mal în mal Pe de-asupră-i se prăval, Vârfuri sprijin de o laltă Și îmi fac o boltă naltă, De vârfuri ce se-mpletesc Și în umbră stăpânesc, 98 {EminescuOpVI 99} Și în vecinică răcoare Undele scânteietoare. Dintr-un mal la celalalt A căzut un trunchiu înnalt, Mi-a căzut de-a curmezișul De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de-un copac Peste-o liniște de lac; Punte lungă, punte mare De mi-o poți trece călare
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
asta basta! Let's go! Scarlat își aprinse o țigară. ― Imediat, să-și facă efectul... Aș bea un butoi de whisky! Florence îl privea pe Raul Ionescu cu ochi umezi. Erau ochii din tinerețe, de un albastru adânc, safire mici scânteietoare tăiate în formă de migdală. " Ce copil nebun! Cum îi scapără privirea! N-aș fi zis că e morfinoman. Și totuși... Ce poftă de viață în umerii ăștia largi, în obrazul ăsta supt, în râsul ăsta cu gura plină, cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
albe apoi un altul, ofilit, dar încă fermecător: surâsul Melaniei Lupu. * Inginerul își privi ceasul: 4. Se simți dintr-o dată neliniștit, o neliniște de esență specială, fizică. Avea impresia că se sufocă, voia cer deasupra și nu tavanul cu lustră scânteietoare din care picurau stropi de cristal, nu mai suporta figurile livide ale bătrânilor, maimuța spânzurată în mijlocul odăii, fără un ochi, cadavrul de alături, chipul tumefiat al căruntului. ― Ce ai? întrebă Scarlat încercînd să-și îndrepte trupul între pernele canapelei. Pari
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Miga protestă gălăgios: ― De unde! Toată lumea te considera încîntătoare. ― Nu când mă găseam în aceeași odaie cu Florence, surâse liniștită bătrâna. Unde se afla ea nu mai exista altă femeie. ― Desigur, are calități, asta însă nu înseamnă... ― Ba înseamnă! Florence era scânteietoare. Avea ceea ce se numește éclat. De aceea am iubit-o totdeauna și o iubesc și astăzi. N-am cunoscut pe nimeni care să-i semene, iar recunoaște, ai fost un norocos. De ce nu iei o prăjitură? Dacă se răcesc nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de la o înălțime de peste trei kilometri. Orașul strălucea și scînteia într-o lumină provenită dintr-o sursă nevăzută și era așezat în mijlocul unei grădini cu copaci și arbuști înfloriți. Dincolo era o pajiște verde, cu dumbrăvi și lunci și pîraie scînteietoare. Totul se curba ușor în sus, într-o ușoară ceață la orizont, pe cele trei laturi pe care le putea vedea. Dacă zarea n-ar fi avut margini atît de apropiate, ar fi putut să fie Pămîntul. În clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
-I SMULGĂ ACEASTĂ INFORMAȚIE ȘI SĂ FUGĂ APOI VIU DE ACOLO. GONISH STUDIE GLOATELE DE OAMENI \ MAI ALES TINERI CARE INTRAU ȘI IEȘEAU ADEVĂRATE ȘUVOAIE DIN CLĂDIREA CU LUMINI ORBITOARE. RÎSETELE LOR, GLASURILE LOR TINERE ȘI VIOAIE SPOREAU SPLENDOAREA NOPȚII SCÎNTEIETOARE. TOTUL PĂREA NORMAL, DAR EL STĂTEA ACOLO RĂBDĂTOR ȘI ÎN LUMINA EXPERIENȚEI CÎNTĂREA DIN OCHI PERSOANELE CARE TRECEAU PE LÎNGĂ EL, EVALUÎNDU-LE CARACTERUL DUPĂ EXPRESIA FEȚEI. ȘI NU-I TREBUI MULTĂ VREME PÎNĂ SĂ DESPRINDĂ ADEVĂRUL: TROTUARELE MIȘUNAU DE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
căruia îi plăcea dealtfel să spună în glumă că Bătrânul era tot atât de singur ca Dumnezeu. Ba, odată a ținut să adauge că singurătatea lui Dumnezeu și a Bătrânului aveau aceeași cauză: vanitatea. Am asistat atunci la una din cele mai scânteietoare și nerușinate apostazii ale Călugărului, care i-a amuțit pe toți prin îndrăzneala ei nebunească. Susținea că apostolii l-au împins pe Isus pe cruce, nu dușmanii lui. Pentru că apostolii l-au silit să se creadă Fiul lui Dumnezeu și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în care mă găseam părea făcută anume ca să nu mai visez cu capul vârât sub pătură. Acum puteam să visez cu ochii deschiși, instalat comod într-un fotoliu de răchită, gustând din când în când limonada din carafă. Sub lumina scânteietoare a candelabrului spânzurat de tavan, nu mă mai limita nimic, nu mă mai stingherea nimic, puteam să cred despre mine orice, că eram genial și pregătit să devin nemuritor. Nu mă contrazicea nimeni. Îmi venea să mă scol în picioare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Ce păzea? Pe cine? În afară de mine nu era nimeni acolo, iar după plecarea mea rămânea în același loc, cu brațele încrucișate. Intrând în sală, mă miram din ce în ce mai rar de absența Bătrânului. Uneori, în prag, înainte de a mă obișnui cu lumina scânteietoare a candelabrului reverberată în oglinzi, mă așteptam să aud o voce uscată întîmpinîndu-mă: "Ei, domnule sculptor, ce-ai mai născocit pe seama mea?" Dar asta dura numai o clipă. Pe urmă mă așezam în fotoliu și mă priveam în oglinzi; nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
clătinând capul: "N-ai decât să te duci tu dacă-ți place. Mie îmi ajunge o singură oglindă". Dar n-a văzut!, mă gândeam atunci. Acum, faptul că nu se zăpăcise dând cu ochii de atâtea oglinzi incendiate de lumina scânteietoare răspândită de masivul candelabru atârnat de tavan, mă descumpănea. Abia când m-a întrebat: "Dar cu fotoliile astea de răchită ce e?" am deslușit în glasul ei o emoție reținută. Părea ușor intimidată de nenumăratele imagini răsfrânte în oglinzi și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care miroseau a transpirație și a parfum ieftin, cu lumina chioară și cu fete urâte, cele mai multe, care trebuiau să danseze singure, ceea ce mi se păruse îngrozitor de trist. Era prima oară când mă simțeam într-o sală somptuoasă de bal, luminată scânteietor, cu o femeie frumoasă, care în plus mă iubea. Deodată spuse încet: "Ajunge, hai să mergem". Revenise la tonul obișnuit. N-o mai impresiona sala. Minunea, iluzia luaseră sfârșit. Ar fi trebuit să mă ridic chiar în clipa aceea, dar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să nu fie curiozitatea Mopsului mai puternică decât teama de un blestem. Despărțindu-mă de Dinu, am pornit spre sala cu oglinzi. Se făcuse seară și n-aveam nici un chef să mai ascult avertismentele bufniței. Preferam să uit, sub lumina scânteietoare a candelabrului, atmosfera de panică din azil. Pe deasupra, trebuia să mă deprind cu noua situație, să-mi capăt curajul de a mă așeza într-o noapte, cu orice risc, pe fotoliul Bătrânului, fiindcă nu mai exista drum înapoi. Francisc m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
SFÂRȘITUL LUI NOIEMBRIE, DIMINEȚILE AU DEVENIT FOARTE RECI. PLOI TORENȚIALE SPĂLASERĂ ASFALTUL CU REVĂRSĂRI DE APE, CURĂȚASERĂ CERUL ȘI ÎL LĂSASERĂ LIMPEZIT DE NORI, DEASUPRA STRĂZILOR LUCIOASE. UN SOARE LIPSIT DE PUTERE RĂSPÂNDEA ÎN FIECARE DIMINEAȚĂ DEASUPRA ORAȘULUI O LUMINĂ SCÂNTEIETOARE ȘI ÎNGHEȚATĂ. SPRE SEARĂ, DIMPOTRIVĂ, AERUL DEVENEA DIN NOU CĂLDUȚ. ACESTE A FOST MOMENTUL PE CARE ȘI L-A ALES TARROU PENTRU A SE DESTĂINUI ÎNTRUCÂTVA DOCTORULUI RIEUX. Într-o zi, pe la orele zece, după o zi lungă și istovitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mână și distrugând restul. Salam întinse mâna spre o vitrină spartă, în care se afla un colier din chihlimbar și pietre portocalii. Dar cineva îl apucă de încheietură înainte să-l poată atinge: o femeie între două vârste, cu ochi scânteietori, oprindu-l pe Salam cu mâna stângă și însușindu-și colierul cu dreapta. Se retrase. Se gândi că evenimentele semănau cu o scenă din jefuirea unui oraș antic: o orgie condusă nu de poftă, ci de lăcomie, participanți cu chipuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lipsită de experiență la șaisprezece ani, Petite-Ma era destul de Înțeleaptă ca să Înțeleagă ce fericire ieșită din comun era să fii iubită și adorată de un bărbat care avea un asemenea dar. Ochii lui Riza Selim Kazanci erau blânzi și scânteietori, Întocmai ca și vocea sa; avea ceva care te făcea să te simți În siguranță În prezența lui, iubit și ocrotit, chiar și În mijlocul agitației din jur. Bărbatul ăsta nu era un dezertor. Dar acesta nu era singurul motiv pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
căruia îi plăcea dealtfel să spună în glumă că Bătrânul era tot atât de singur ca Dumnezeu. Ba, odată a ținut să adauge că singurătatea lui Dumnezeu și a Bătrânului aveau aceeași cauză: vanitatea. Am asistat atunci la una din cele mai scânteietoare și nerușinate apostazii ale Călugărului, care i-a amuțit pe toți prin îndrăzneala ei nebunească. Susținea că apostolii l-au împins pe Isus pe cruce, nu dușmanii lui. Pentru că apostolii l-au silit să se creadă Fiul lui Dumnezeu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în care mă găseam părea făcută anume ca să nu mai visez cu capul vârât sub pătură. Acum puteam să visez cu ochii deschiși, instalat comod într-un fotoliu de răchită, gustând din când în când limonada din carafă. Sub lumina scânteietoare a candelabrului spânzurat de tavan, nu mă mai limita nimic, nu mă mai stingherea nimic, puteam să cred despre mine orice, că eram genial și pregătit să devin nemuritor. Nu mă contrazicea nimeni. Îmi venea să mă scol în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ce păzea? Pe cine? În afară de mine nu era nimeni acolo, iar după plecarea mea rămânea în același loc, cu brațele încrucișate. Intrând în sală, mă miram din ce în ce mai rar de absența Bătrânului. Uneori, în prag, înainte de a mă obișnui cu lumina scânteietoare a candelabrului reverberată în oglinzi, mă așteptam să aud o voce uscată întâmpinându-mă: „Ei, domnule sculptor, ce-ai mai născocit pe seama mea?” Dar asta dura numai o clipă. Pe urmă mă așezam în fotoliu și mă priveam în oglinzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
clătinând capul: „N-ai decât să te duci tu dacă-ți place. Mie îmi ajunge o singură oglindă”. Dar n-a văzut!, mă gândeam atunci. Acum, faptul că nu se zăpăcise dând cu ochii de atâtea oglinzi incendiate de lumina scânteietoare răspândită de masivul candelabru atârnat de tavan, mă descumpănea. Abia când m-a întrebat: „Dar cu fotoliile astea de răchită ce e?” am deslușit în glasul ei o emoție reținută. Părea ușor intimidată de nenumăratele imagini răsfrânte în oglinzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]