1,552 matches
-
va putea rezolva problema mai ușor, ferit de orice priviri indiscrete. Se hotărî totuși să mai aștepte puțin, măcar să se întunece de-a binelea și bine făcu. O mișcare în pridvorul aflat în umbră, îi atrase atenția. Ușa se deschidea scârțâind ușor. Silueta bătrânului apăru pe trepte. Părul vâlvoi al acestuia, care se continua cu barba stufoasă era de neconfundat. Purta aceleași haine aspre, deschise la culoare, cu care îl văzuse îmbrăcat de fiecare dată. Singurul lucru care îi lipsea, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din interior. Trecuse ceva timp de când stătea acolo. Își schimba greutatea corpului de pe un picior pe altul, pentru a nu amorți de tot. Îi plăcea că pridvorul era lipit cu pământ și nu podit cu scânduri care ar fi putut scârțâi sub pașii săi. Luna se mișcase pe cer, scăldând acum curtea într-o lumină lăptoasă. Greierii țârâiau și, câțiva brotaci începuseră un dialog în iarba acoperită de rouă. Începea să se întrebe dacă așteptarea sa urma să dea roade. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un bărbat și o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis În vis, dar În nici un caz piatra aceea Îngustă și albă, arcadele, cetatea aceea durabilă. 15. Carul la care fuseseră Înhămați boii scîrțîia și se zgîlțîia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea pierdut doar În sus, cu ochii Încremeniți și mirați, presimțind doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
oameni care trec, este singurul care simte așa ceva, este un fel de amenințare plutind în aer, acea amenințare pe care temperamentele sensibile o percep când masa de nori care acoperă cerul se crispează în așteptarea deflagrației tunetului, când o ușă scârțâie în întuneric și un curent de aer înghețat vine să ne atingă chipul, când o prevestire malignă ne deschide ușile disperării, când un râs diabolic ne sfâșie vălul delicat al sufletului. Nimic concret, nimic în legătură cu care s-ar putea conversa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
e însurat, La naiba, exclamă, al doilea adjutant. Rămaseră tăcuți, uitându-se unii la alții, cei doi subalterni conștienți că, acum, cel mai sigur era ca superiorul să aibă o idee proprie. În principiu, erau dispuși s-o aplaude chiar dacă scârțâia din toate încheieturile. Șeful cântărea tot ce se spusese înainte, încerca să îmbine diferitele sugestii unele cu celelalte, cu speranța că, din potrivirea întâmplătoare a pieselor de puzzle, ar putea să apară ceva atât de inteligent, atât de holmesc, atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
recunoască și să-i facă de data asta ceva mai mult decât să-l mârâie. Soția medicului nu aștepta pe nimeni, își scosese pur și simplu câinele la plimbare, ca atâția alți oameni. Comisarul merse drept la ea, făcând să scârțâie pietrișul și se opri la câțiva pași. Lent, ca și cum i-ar fi fost greu să se despartă de lectură, soția medicului înălță capul și îl privi. În primul moment nu păru să-l recunoască, desigur pentru că nu se aștepta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
în albastru, eu rămân aici, voi fi mereu aici... E filiformă deodată, se vede aproape numai cămașa roșie, pe palmele ei deschise în sus... Tânărul iese din sală repede, parcă ar pierde ceva, se duce la dulap, deschide ușile care scârțâie prelung, scotocește grăbit, găsește un tricou negru, se schimbă. E îmbrăcat în negru, reintră în palat, ca hipnotizat. Ofelia e tot acolo, cu cămașa roșie pe palme. La palat, pe stâlpul porții, a cântat pasărea morții... o sclipire de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
aceste lucruri cu ceva artificial și forțat, împrumutat din literatură, gândește Hans trufaș. Eu sunt mai aproape de natură și trăiesc în pas cu vremea. Las lucrurile să vină și să treacă, să mă pătrundă și să mă părăsească. Tramvaiul 5 scârțâie cu întreruperi ciudate în stația de la brutăria de pe Laudongasse. Încă nu sunt pervertit de artă și literatură, gândește Hans. Și mama lui privește soarele oglindindu‑se la apus. În timpul ăsta, mintea și inima îi sunt la social‑democrația care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în jur asemenea netezime alunecoasă, pentru ca aceasta să ajungă în mijlocul oamenilor. Netezimea e adâncă la un capăt, iar la celălalt apa e mult mai mică și destinată celor care nu știu să înoate; fluierul supraveghetorului răsună strident, trambulina se îndoaie scârțâind. Strigăte înăbușite se fac auzite, nu se știe exact de unde vin și încotro se duc, nu pot fi localizate în această cavitate imensă, așa că răsună pur și simplu. Deasupra, la mare înălțime, se arcuiește cupola de sticlă. Acolo sus vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care trecuseră peste ele. Și eu, și Yazaki ne-am oprit de mai multe ori, sprijinindu-ne cu mâinile de pereți ca să ne recăpătăm suflul. La etajul al doilea era un culoar lung, la fel ca acela de jos, care scârțâia din toate Încheieturile. Din spatele uneia dintre ușile solide răzbăteau sunetele Înăbușite ale unei tobe În ritmuri de rap. Partea interioară a ușii probabil era capitonată cu câteva straturi de materiale antifonice. Muzica se auzea foarte slab, dar aveam impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fi dat prea multe mustrări de conștiință. Contele fu cel care vorbi după aceea: — În lumina acestor informații, poate fi întrebat Reichskriminaldirektor dacă interzicerea știrilor în ziare, care s-a aplicat în acest caz, va fi acum înlăturată. Cureaua lui scârțâi când se aplecă peste masă, aparent dornic să audă răspunsul lui Nebe. Fiul unui cunoscut general, care era acum ambasador la Moscova, tânărul von der Schulenberg avea foarte multe relații sus-puse. Cum Nebe nu răspunse, el adăugă: — Nu înțeleg cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
poveste de noapte bună, în manieră eficientă și administrativă, cu pumnul său cât o enciclopedie. Se zicea despre Tanchist că era cel mai dur polițai din Orpo și, privindu-l așezat în fața mea acum, doar în cămașă, cu imensa curea scârțâind sub greutatea burții sale și mai imense, nu mi s-a părut deloc greu de crezut asta. În mod sigur timpul se oprise în loc în privința trăsăturilor sale cu prognatism accentuat - undeva pe la circa un milion de ani înainte de Hristos. Tanchistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
el cu o voce strangulată și subțire și cu un puternic accent berlinez. — Steininger, i-am zis. Iar aceasta este soția mea, Hildegard. Vogelmann arătă înspre două fotolii aranjate în fața unei mese mari de birou și i-am auzit pantofii scârțâind în timp ce pășea pe covor în urma noastră. Nu era prea multă mobilă. Un cuier, un cărucior pentru băuturi, o sofa lungă, cu aspect uzat, și, în spatele ei, o masă lipită de perete pe care erau două veioze și câteva teancuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
satisfacție în timp ce pistonul era împins. — Iar acum, domnilor, aveți amabilitatea de a ajuta un om bătrân să meargă la culcare. I-am urmărit cum l-au luat fiecare de un braț și l-au condus în sus pe scările care scârțâiau. Mi-a trecut prin minte că dacă Rahn sau Kindermann plănuiau să plece, atunci poate ar fi vrut să-și pună haina, așa că m-am strecurat afară din garderobă și am mers în camera în formă de L unde fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
S 23 și tovarășii lui începură să-și facă obișnuitul program de seară de deparazitare a circuitelor și verificare a funcționării ansamblurilor mecanice sistem autohton din care erau alcătuiți, insistând mai ales asupra pârghiilor sistem import de la coate care cam scârțâiau, când, deodată, la ușa principală a „Bourului” se auziră bătăi puternice și-n difuzorul de captație exterioară răsună un glas disperat: — Tovarăși, deschideți! Roboții noștri se repeziră la hublou să vadă cine bate la ora aceea, în plin mers prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Elena Marin Alexe Se frâng crengile de dor în bătaia vântului furtuna plânge-n ponor durerea pământului scârțâie poarta la drum și ulucile se rup norii parcă-ar fi de scrum frigul tremură în trup scapără în depărtări tunetele zarvă fac curge ploaia pe cărări ceru-a devenit opac melancolic sufletul își trage obloanele să n-audă bocetul
Furtuna by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83366_a_84691]
-
la care s-a tremurat (dacă e constructivist) ori bețivana sârbă la care a chiuit (dacă e rural și folcloric). Optimismul de redacție și cafenea, robustețea profesională trândăvesc tot mai late în pajiștile unei preafrumoase limbi. Iar drumurile de țară scârțâie de coviltirile prozei tradiționaliste, oloage și infantile ca un ultim mereving. Poezie leneșă, iarăși: jalnica, cerșetoarea cantilenă a nomazilor ultimi-simboliști. Palidă ca un altoi neprins; oribilă, tremurătoare ca un plămân expectorat - fie buretele răcoritor pentru fruntea (enormă) a vreunui critic
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Elena Marin Alexe Sosește toamna-n pas șăgalnic, Prin galbenul de crizanteme. Pe drum s-aude vuiet jalnic Și scârțâit de car, cu lemne. Grădinile stau dezbrăcate, Par jefuite de podoabă. Nu mai sunt flori înmiresmate, În vii n-a mai rămas o boabă. Aici în satul dintre dealuri, Spre iarnă totu-ncremenește, Iar Milcovul doarme-ntre maluri, Doar primăvara
Rece noiembrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83377_a_84702]
-
que en la resta tot és nimietat. Poema de Țîțîna Nica Țene traduït al català per Pere Bessó ***** A VENIT TOAMNĂ A venit toamnă încă o dată am mai îmbătrânit puțin șunt un șurub ce-a ruginit în poarta ti și scârțâie-n prelung suspin. Aleargă frunze pe asfalt și se lipesc de el, prea ude, cand curge ploaia din înalt fiorul toamnei mă pătrunde. De mă cuprind melancolii nădejdea mi-e, Doamne, la Tine Ești rațiunea mea de-a fi ca
POEZII DE TITINA NICA ŢENE, TRADUSE ÎN CATALANĂ DE PERE BESSO de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364415_a_365744]
-
liniștit....” A rămas singur, fără prieteni și frați, fără iubită și glorie”, îmi povestea într-o marți profesorul, brusc , se auziră în ușă două lovituri de copită jucăușă, după zgomot se cunoștea că nu avea stil, nici inimă îndeajuns, ușa scârțâi retractil, intră o arătare, nici cal și nici faun, cu copite pe pleoape, se așeză pe scaun și spuse: „ Destul ați vorbit, e o rușine, să trecem la fapte”, și plânse cu lacrimi diamantine..... Pentru cine scriem, noi, acești chinuiți
TOATĂ LUMEA SUFERĂ de BORIS MEHR în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364483_a_365812]
-
trudă, Copii mai vin uneori să vadă În sat câte-o bătrână rudă. Umbrele bunicilor privesc peste gard Cum trec nepoții în iureș pe cale, În zborul lor clipele ard Etapele în graba de a ajunge la vale. Timpul ascultă cum scârțâie roata Urechea lui așterne tăcerea sub nea, Sănile trag după ele gloata De constelații până apune ultima stea. Atunci ies din cimitire străbunii Să mai dea sfaturi celor grăbiți, Însă sub privirea de gheață a lunii Rămân în cruci împietriți
GERMINAŢA DE SUB ZĂPADĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 375 din 10 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361559_a_362888]
-
de câteva ori glasul întârziind să-și înceapă discursul și, fiindcă avea gura uscată de emoție, căută din ochi o cană de apă. Bău cu lăcomie și înghițituri sonore de care se jenă și pe care încercă să le disimuleze scârțâindu-și pantofii. Rabinul zâmbi pe sub mustățile colilii și-și împreună vârful degetelor mâinii drepte în acel gest legănat, specific oriental, care îndeamnă la răbdare. - Întoarce-te acasă! Ereț Israel are nevoie de bărbați adevărați ca tine! De minți luminate, de
ANTENTATUL de MAGDALENA BRĂTESCU în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363812_a_365141]
-
Ce dezamăgire și ce păcat că nu mai vrei să vii! Neîntorcându-te, pe mine mă vei dezamăgi. Flori de mucegai au făcut pereții camerei în care- Demult, ne iubeam dar ah! Mai contează oare? Ce stricăciune! O, casă veche! Scârțâie podeaua ta; Spune-mi tu dacă va reveni vreodată iubirea mea! Porțelan ciobit, căzut și prăfuit de atâția ani Știu că nu s-a meritat să dau pe tine bani; Așa cum n-ar fi trebuit să trec pe-acasă acum
SCUMPĂ CASĂ de BEATRICE LOHMULLER în ediţia nr. 914 din 02 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363963_a_365292]
-
felinarele toamnei în crengile triste și ude Din cer picură ritmic lacrimile ploilor nude. O frunză stingheră cazută pe caldarâmul tăcut Se stinge-n culori aurite în al agoniei sărut. Îngenunchiați la fereastră stau plopii cu-obraji ruginii Iar vântul scârțâie-n poarta cerului cu nori fumurii. Salcâmii se-ndoaie-n mătănii purtând cununițe de brumă Păsări speriate vâslesc spre înălțimi aurite de lună. Nucul bătrân din grădină își scutură căruntele plete Nucile în cămăși zdrențuite cad învelite-n regrete. Privirea
DE TOAMNĂ.... de MARIANA STOICA în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364038_a_365367]
-
norii răzleți și jucăuși. “Cine oare să-și mai aducă aminte că azi e ziua unei amărâte de pe strada Nicolae Alexandrescu?”, se întrebă privind culoarea preferată a unui văzduh senin, fără pete. Își continuă drumul până la ieșirea din curte. Poarta scârțâi asurzitor, gemând sub propria greutate. - Tanti Sofica, aduci niște colivă? Sau măcar o bucată de pâine? Andrei avea un tricou a cărei culoare fusese roșie cândva, dar acum ajunsese vineție, cu tendințe negre în jurul taliei. Era copilul de cartier care
UN DRUM FĂRĂ ÎNTOARCERE de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1131 din 04 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364044_a_365373]