1,572 matches
-
îndată și m-am bucurat. Dar înfățișarea pe care i-am găsit-o era de data aceasta tristă și indiferentă. Mișcările sale nu mai aveau vioiciunea de odinioară. Mi s-a părut că locomotiva sufla ca un astmatic iar vagoanele scârțâiau ca și cum ar fi suferit de reumatism. Și m-am gândit, cu melancolie, că în compartimentele sale micuțe, odată cu valizele pline de albituri, de cărți, de caiete, de borcane cu dulceață, el a dus cândva imponderabila sarcină a tristețelor, a bucuriilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
din cartier, din creierul meu și de pe lumea asta. Împreună cu nea Gicu, s-ar fi evaporat și gestiunea lunară a magazinului, topită pe două navete de rachiu de drojdie. Încă de mic, mi-am dat seama că lumea din jurul meu scârțâie, oamenii păreau obosiți și resemnați, uneori chiar murdari. Pluteam cu toții într-un ocean de ulei, vaselină și versuri omagiale. Țara se scufunda ca un „Titanic“ de proporții continentale, cu 23 de milioane de pasageri agățați silențios de punte, așteptând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a apărut imediat, clătinându-se. Opt secunde. Din trei pași, am ajuns sub tocul ușii. La ultimul, s-au auzit zdruncinăturile și a început balansul. Nouă secunde. Ne-am apucat de mâini, strângeam rău de tot. Pereții se ondulau, ferestrele scârțâiau în zgomot de lemn și sticlă. Nu mai simțeam podeaua. Douăsprezece secunde. Amețeala, începutul panicii. Mă uitam după crăpături, să văd unde-o să cadă zidul. Balconul ar fi zburat primul, cu jumătate din birou. Mi-am pierdut echilibrul, Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în mână. Cuiul de susținere lipsea, cineva improvizase, răsucise o sârmă în loc și firul se rupsese. Sau poate era un dispozitiv special, să nu poți deschide ușa fără zgomot. Am pus-o înapoi și-am încercat din nou. Ușa a scârțâit și, prin crăpătură, l-am văzut pe Mihnea butonând. Nu mai avea nici un rost să mă ascund. Mi-am luat și eu laptop-ul și l-am lipit de-al lui. Acum arătam meschin, patibular: doi gangsteri cibernetici, lucrând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ținea desfăcut, cu-amândouă mâinile. Ne-am strâns prietenește, înghesuiți în spatele paltonului, eu respirându-i în ureche. Dacă ne-ai fi pus două pălării cu boruri, ai fi zis că jucăm în Brokeback Mountain. Pașii au trecut de ușă, au scârțâit pe parchet, apropiindu-se de cuier. Mi-am oprit respirația. Cel mai mare scriitor român în viață ajunsese chiar lângă noi, se pregătea să-și ia paltonul. Cu-o mișcare expertă, Mihnea i-a tras sacul pe cap. V. Două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că nu-ți mai aduceai aminte, iar faptul că pe lume venisem eu, și nu fetița din ghiveciul vecin, se justifica ușor și credibil. Asta credeau ei. Nu trebuia să angajezi un critic literar ca să-ți dai seama că povestea scârțâia din toate încheieturile. Scrisoarea fusese scrisă cu stiloul, era adresată Comitetului Central al Partidului Comunist Român și avea prinsă de-un colț, cu agrafe lungi de metal, o chitanță de mână. Stimați tovarăși, Subsemnatul, Robe Vitalian, domiciliat în București, str.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nimeni, răspunse Nogodar. Ștefănel se Întinse pe burtă și se târî pe sub zid. Ajuns În interior, Întrebă cum se deschide. Bătrânul Îi spuse că are doar de apăsat pe a doua piatră de jos În sus, din colțul peretelui. Zidul scârțâi ușor și Începu să se ridice. Amir și Nogodar intrară, apăsând piatra la loc, iar zidul coborî. Se aflau Într-o Încăpere destul de spațioasă, În care, lucru ciudat, ardeau torțe la colțuri. „De asta era nevoie de aer...”, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
În care zidul urma să se ridice. Apoi, Amir ridică mâna spre bătrân, făcându-i semn să se pregătească să deschidă peretele, apăsând pe piatra din colț. În clipa În care bătrânul apăsă piatra, Amir Încordă arcul, zidul se urni, scârțâind, În sus. Abia se ridicase de trei palme, când mongolul dădu drumul săgeții. Afară se auzi un geamăt, iar un trup se prăbuși lângă zid. Ștefănel se rostogoli de pe burtă pe spate, ajungând chiar sub deschizătură, și aruncă pumnalul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cetatea e În pericol dacă mai rămânem aici. Trimiteți iscoade În față. Ocolim Nicopolul. Să deschidă drumul spre sud, cât mai departe de Dunăre! Spahiii urcară În goană treptele. Ali ieși În curte și ordonă Încălecarea. Poarta cetății se ridică scârțâind. Goana spre Balcani Începea. 30 decembrie 1475, ora 15.00, Istanbul Gărzile de ieniceri Înconjurară piața, dar se opriră la această măsură, fără a trece la arestări. Alexandru Încercă să pară detașat, dar simțea că ceva se Întâmplase și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
admirație de austrieci și, cu multă nostalgie, de "germanofilia pierdută" a acestor locuitori de la un căpat uitat al Imperiului KuK. Apoi, cu puțin dispreț în voce, îmi spune: basarabenii sunt rusnaci. Tace. Privește lung luminile mincinoase din noapte orașului. Tramvaiul scârțâie melodia morții și a melancoliei din toate încheiturile sale obosite. Astăzi, într-o intersecție din cartierul unde locuiesc, un Mercedes era cât pe ce să strivească o Dacie. Evident, din vina șoferului din Mercedes, care a forțat trecerea, nu a
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
posibilitate de articulare, limba română, limba maternă. Chiar dacă știam foarte bine limba germană, făcând liceul german din Timișoara, niciodată nu m-am simțit acasă în această limbă. Eram mereu complexat de germana nemților, care era impecabilă, iar a mea mai scârțâia pe vremea aceea. Am căutat o altă modalitate de expresie și așa am început să lucrez în televiziune. Cum ați intrat în această industrie, pentru că nu aveați nicio calificare, în afară de filologie? Aveam lucrarea de diplomă, pe semiotica filmului, dar care
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
și-i zicea: Tu, Bițule, gândești și te porți ca un țăran cu multă carte, cu principii morale rurale și tradiționale, învechite și mărginite. Da? Cu ce te deranjează principiile mele?, replica el. Adevărul este că pe măsură ce timpul trecea, căsătoria scârțâia. Corina se plictisea. Vedea în el, așa cum se întâmplă de obicei în mai toate casele, doar un om obișnuit. Da, încă avea destule metehne. Se rădea la două-trei zile. Se îmbrăca neglijent. Nici măcar nu-și punea cravată la gât în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
bună era prețul unei informații. Se apropia Crăciunul, era sâmbătă, dar totuși nu era zi liberă. De ce nu vine nimeni la serviciu?. Totul părea încremenit. Strada era pustie. În primărie îmi auzeam în acea zi parcă propria respirație, iar parchetul scârțâia ciudat. Mă simțeam izolată, inutilă. De ce nu mi-am luat copilul să plec la oraș dimineață cu soțul? Gânduri contradictorii se perindau prin mintea mea cu o viteză uimitoare. Ce-ar fi să plec chiar acum? Este o cursă peste
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
acasă numai ca să fiu trimis înapoi de Bunica Lausch, m-am apucat să mă uit să văd de ce curgea closetul, am ridicat capacul de la rezervor și mi-am petrecut acolo timpul, meșterind la el, în timp ce podeaua bucătăriei se bomba și scârțâia deasupra capului meu. Cel care pășea greoi deasupra trebuia să fie Cinci Proprietăți, uriașul frate al Annei, cu brațe lungi și adus din spate, cu capul crescut din centura groasă de mușchi la fel de autentic ca o buturugă răsărită pe spinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
etichetele necesare. Mai mult, trebuia să mă duc să mă documentez pentru el în bibilioteca din birou sau în oraș, căci unul din proiectele sale era să scoată o ediție Shakespeare indexată la fel cum era Biblia Gideon: Afaceri care scârțâie, Vreme proastă, Clienți dificili, Rămas pe cap cu inventarul machetelor din anul trecut, Femeie, Căsătorie, Parteneri. O mie și una de tranzacții în care se împușcă francul, nici o comandă nefiind prea mare, nici o sumă prea mică. Și în tot răstimpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
a lui Owens care apuca ușa și o trântea. Puțin îi păsa ce făceau locatarii la ei în cameră, dar nu îi convenea deloc s-o audă înjurând la el în sufragerie - ședea acolo pe canapeaua lui de piele, care scârțâia ca zăpada afânată; iar suntele pe care le scotea erau cele făcute de respirație, când te aflai aproape de el, și, dacă erai mai departe, de mișcarea pe care o făcea ca să-și schimbe poziția. — N-ai să mă vezi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
permanentă, moartea copiilor, iubiților, prietenilor, prăbușirea idealurilor, bătrânețea, respirația urât mirositoare, dinții care se clatină; și poate ce era cel mai greu de tolerat era înăsprirea unui caracter detestabil, care se întărește ca un os, asemeni unui schelet secund care scârțâie cel mai cumplit când ți se apropie sfârșitul. Dar ea, care practic deja se hotărâse, nu putea să ia decizia ajutată de sentimentele mele. Așa că-ți dădea de înțeles că tu, ca bărbat, nu aveai dreptul decât să vorbești, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ca oricând, cu șapca ei cu cozoroc verde, iute, puternică, cu capul sus, înălțat de țelul de a-l prinde și îmblânzi, pentru ea sângele care țâșnise pe brațul meu nu reprezenta acum decât un incident, asemeni pietrișului care ne scârțâia sub tălpile ghetelor. Când acționa avea această atitudine față de accidente - căzăturile sau tumbele de pe cal sau motocicletă, tăieturile de cuțit sau orice fel de accidente de vânătoare. În cele din urmă am transferat pasărea în spatele mașinii. Thea era fericită. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de la marșul acela sacadat. Era aproape ora amurgului. Tinerii se plimbau, dar la pas sprințar, așa că simțeai un fel de flirt combinat cu un zbor disperat, împreună. Artificiile săreau în aer. Un scripcar orb cânta și se tânguia, cu arcușul scârțâind dansuri macabre, făcându-le serenade turiștilor. Apoi catedrala a început să își sune clopotele, acea voce dogită a unei tăceri uriașe, cu crustă. Și datorită acestui vacarm, toți oamenii ăștia pe care îi apucase cheful de vorbă au fost amuțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
se cânte muzică în camera alăturată în timp ce concepea Noua Atlantidă. Dar jos la zócalo automatele cântau toată ziua „Salud Dinero“ sau „Jalisco“, și era un vacarm cumplit, bocăneala rapidă și duală a mariachilor și dondăiala scripcarului fonfăit și orb care scârțâia din arcuș ca nebunul, plus zarva făcută de motoarele și claxoanele autobuzelor, și tot acest amestec constituia albia dizarmoniilor mele. Așa că cel mai adesea mă simțeam confuz și înconjurat de pericole ce erau la fel de cumplite precum cerul și de priveliștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
călcate în picioare, iar în iazul cu pești pluteau sticle de tequila. Servitorii erau depășiți, iar lumea își turna singură în pahare, spărgea bucățoaie de gheață cu sfeșnicele, înhăța paharul altuia. În patio, orchestra care fusese plătită să cânte își scârțâia arcușurile fără tragere de inimă, iar oaspeții mai treji dansau. Thea a vrut imediat să plece, dar în momentul în care tocmai voia să propună asta, am văzut-o pe Stella lângă un portocal. Mi-a făcut un mic semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ultimul răcnet, și cu sprâncenele și gura desenate drept ar fi părut atrăgătoare dacă n-ar fi fost evident cât de greu încercată părea în trupul ei masiv și în ceea ce privea răbdarea. Mecanismele ei de a-și ascunde nerăbdarea scârțâiau rău de tot. Desigur că a observat că eram deja îmbrăcat într-unul din costumele lui Simon. Nu că ar fi obiectat din cauza unui fleac ca ăsta, doar că luase notă de el. Când vorbea cu tine, avea un mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
bătrâne au scorburi, au și plete lungi, din care pornește vântul de unul singur (doar vântul, așa ni se spusese, se odihnește în scorburi de copaci, iar când pleacă, primii care-l simt sunt copacii, de asta copacii gem și scârțâie în vânt)... dar astea erau sălcii tinere, cu ramuri aproape drepte, galben-aurii... câțiva muguri ici și colo... și cam atât. Ei, asta e! am ridicat din umeri. Măcar acuma știm că nu-i nimic de văzut aici. Dar dacă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Moctezuma în visurile spaniolilor. Cum ar explica asta, oare, Tatle? ― Tezaurul lui Moctezuma e acolo unde cuceritorii nu l-au căutat niciodată. Nu e nevoie să-l căutăm în locuri tainice. Ajunge să ne putem mira de lucrurile firești. Cum scârțâie un pas pe o alee de nisip, cum înflorește nopalul pe vechile morminte. Atunci vom descoperi că taina nu e sub coaja unui fruct. Tezaurul e însuși fructul. dilemă Cu patru decenii în urmă, Graham Greene a văzut aici alt
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
mai mult. Ajungem târziu la Uxmal. Autobuzul se oprește și suntem parcă prea obosiți ca să mai putem coborî. Rămânem câteva clipe pironiți pe scaune. Apoi ne hotărâm să ne dăm jos. Furtuna a rămas în urmă. Plouă mărunt acum, pietrișul scârțâie sub tălpi și în bătaia farurilor se văd tufe de bambus și un palmier. Suntem la o hacienda, ni se explică. Și abia acum observăm că nu e nici un oraș în jur. Restaurantul de la hacienda s-a închis. Nu mai
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]