876 matches
-
erau o populație scitică tracizată) *alt, care ar însemna aur și care este întîlnit și la popoarele turanice sub forma altyn, altun, în Caucaz găsindu-se un toponim identic. Această origine este susținută de faptul că, așa cum arată V. Pîrvan, sciții și agatîrșii s au întins pînă pe valea superioară a Oltului, pe Tîrnave și pe Mureș. C. Diculescu, celebru pentru ușurința cu care găsea relicve germanice în limba romînă, presupune că Olt provine din germanicul Lot, prin metateză, care se
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Ostrovul Prut, Rezervația Rîul Prut, locul Pruteț în Culoarul Prutului, Prutețul Bălătău, Prutul Vechi, Lunca Joasă a Prutului (rezervație naturală), Lunca Joasă a Prutului Inferior (parc natural), Șesul Prutului. Numele este atestat de Herodot sub forma Pórata, folosită de localnicii sciți, și Piretós, folosită de greci. Ulterior apar în documente variantele Brutos și Burát (formă pecenegă). Herodot însuși spune că numele este dat de sciți, varianta grecească fiind o adaptare la sistemul fonetic și morfologic al limbii lor. Baza iraniană (sciții
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Inferior (parc natural), Șesul Prutului. Numele este atestat de Herodot sub forma Pórata, folosită de localnicii sciți, și Piretós, folosită de greci. Ulterior apar în documente variantele Brutos și Burát (formă pecenegă). Herodot însuși spune că numele este dat de sciți, varianta grecească fiind o adaptare la sistemul fonetic și morfologic al limbii lor. Baza iraniană (sciții erau înrudiți cu iranienii) propusă printre primele este Par auta(h), „bogat în ape“ (< păr „bogat“ + aoda, înrudit cu slavul voda, „apă“). Forma pecenegă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sciți, și Piretós, folosită de greci. Ulterior apar în documente variantele Brutos și Burát (formă pecenegă). Herodot însuși spune că numele este dat de sciți, varianta grecească fiind o adaptare la sistemul fonetic și morfologic al limbii lor. Baza iraniană (sciții erau înrudiți cu iranienii) propusă printre primele este Par auta(h), „bogat în ape“ (< păr „bogat“ + aoda, înrudit cu slavul voda, „apă“). Forma pecenegă Burát indică faptul că treptat accentul a trecut de pe silaba antepenultimă pe cea penultimă. Varianta tracică
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Mureș, Olt, Prut, Someș, Timiș, Tisa). Radicalul din care provine el nu este însă cunoscut, din cauza cunoștințelor precare privind limba tracodacă și limbile învecinate din care ar fi putut proveni. Ipoteze plauzibile există: iranianul ciarant, „iute, rapid“, împru mutat prin sciți, care ar explica foarte bine Tiarantos, dacicul sar(comparat cu sanscritul sar, care înseamnă „rîu“), în varianta cu e, sub influența unor forme asemănătoare întîlnite în Tracia, Iliria și Dalmația (puse pe seama radicalului indo-euro pean ser „a curge“, înrudit, probabil
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
să explice o serie de fapte latinești sau romanice prin acest „substrat“ al substratului. S-a atribuit o astfel de origine mai ales unor nume de locuri. În cazul concret al limbii române, s-a vorbit despre populațiile iranice (agatârși, sciți, sarmați) care au locuit în regiunea carpato-dunăreană din cele mai vechi timpuri, tracii i-au asimilat, dar civilizația lor nu a atins strălucirea aceleia din sudul Rusiei. Numele topice puse în legătură cu substratul iranic (Dunăre, Iași, Nistru, Olt, Prut, Zărand) au
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
etnic șí prin respingerea creștinismului în epoca de prim avânt al acestuia. Ei încep să se creștineze în a doua jumătate a secolului al IX-lea, iar procesul creștinării lor reflectă adâncirea contradicției între catolicism și ortodoxism. La cronicarii polonezi, sciții și sarmații sunt alte nume pentru traci. Cronicarul Grigore Ureche folosește pentru locuitorii Daciei numele de sciți: „Hatmanul râmlenescu ce l-au chemat Flacus au bătut războiu cu sțitii pre aceste locuri”, dar respinge numele Sciția pentru Moldova din cauza dimensiunilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în a doua jumătate a secolului al IX-lea, iar procesul creștinării lor reflectă adâncirea contradicției între catolicism și ortodoxism. La cronicarii polonezi, sciții și sarmații sunt alte nume pentru traci. Cronicarul Grigore Ureche folosește pentru locuitorii Daciei numele de sciți: „Hatmanul râmlenescu ce l-au chemat Flacus au bătut războiu cu sțitii pre aceste locuri”, dar respinge numele Sciția pentru Moldova din cauza dimensiunilor teritoriale. „Vor unii să zică Moldovei c-au chiemat-o Sțitiia sau Schitia - pre limba slovenească. Ce Sțitiia
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
numeros”, lat. vulgus, germ. Volk). Cronica slavilor de răsărit atestă forma Skufia pentru Sciția, două orașe slave din sudul Dunării se numesc Skopie și Sofia, iar populația rurală din vestul Bulgariei se numește șopi. De observat apoi că scoloții sau sciții se numeau și sarmați, adică sarmi, sârbi; cf. Sarmisegetusa, cetatea sarmilor și geților. Comparând aceste forme cu vgr. laos „populație, gloată, trib”, cu rom. rod, norod, plod, cu rs. ploditĭ și roditĭ etc. putem conchide că suntem în prezența unor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
unor limbi neștiința de carte a barbarilor. Astfel, sărăcia spirituală a limbilor lor se explică „mai ales pentru că nu toți gramaticii barbari au fost prea știutori de carte, precum vedem și astăzi la albani, sircasi, abhazi și toate hoardele de sciți de dincolo de fluviul Tanais, hoardele siberiene și neamurile de dincoace de fluviul Ombius către răsărit care se întind „până la Oceanul răsăritean...” (p. 184). Acestea sunt popoare care nu și-au dezvoltat arta scrierii și care, în consecință, ar avea puține
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în Descriptio Moldaviae (DM) de „limba moldovenească” descendentă direct din limba latină, „mamă bună și adevărată a celei moldovenești”, vorbită de „coloniile romane” aduse și amplasate de Traian cu precădere în zona estică a Daciei, ca scut mai puternic contra sciților barbari. Și pentru că romanii din Moldova ar fi (re)romanizat prin transhumanțele lor celelalte zone, „locuitorii Valahiei și Transilvaniei au aceeași limbă ca și moldovenii”, cu deosebirea că „pronunția lor este mai aspră”, și că „au mai introdus câteva cuvinte
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care o consideră dispărută, și seria împrumuturilor în latina devenită română. Referitor la prima serie Pușcariu afirmă că „din vechime, pe când strămoșii noștri vorbeau încă limba traco-geto-dacă, au venit de la răsărit și s-au așezat printre ei popoare străine ca sciții - mongoli nomazi, conduși de triburi iranice -, sarmații și agatirșii iranici, iar dinspre miazănoapte, celții, cărora le-am datora cuvântul jneapăn, precum și cămașă, car, a schimba, care ar fi ajuns la noi prin latini. De la cimerieni, „coborâți prin secolul al VIII
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prezent și pe teritoriul Eladei și al Asiei Mici, astfel că „acest fenomen poate fi urmărit până departe, în timpurile homerice”. Dialectului arimic, numit și prisc-roman, „aparțineau locuitorii din nordul Istrului din jos, Άριμοι, cum îi numește Homer și Hesiod; sciții numiți mai înainte aramaei; locuitorii cei vechi ai Germaniei barbare, hermiones și alamannii; aremorici din Aremorica sau Aquitania și din colțul de nord-vest al Galiției; volcae arecomici dintre Pyrenei și Rhodan; populațiunile mai vechi ale Italiei, în fine turditanii, tarroconii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a reține, 222 roabă, 56 rod, 48 Roma, 46 rouă, 131 rug, 130 a rumpe, 56 a rupe, 135 ruși, 51 sarmați, 49 sarmi, 52 Sarmisegetusa, 51 sat, 57 său, 242 sân, 242 sârbi, 51 scarpă, 56 a scărmăna, 56 sciți, 49 Sciția, 49 sclavi, 51 a scoate, 194 scoloți, 51 a se screme, 46 a scurma, 46 seamă, 242 seamăn, 242 a seca, 127 secară, 127 secere, 127 secure, 127 a semălui, 242 semen, 242 semeț, 242 serb, 51 sieși
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ar fi putut constitui formele republicane și democratice ale societății civile).334 Dar sub acestea (ori deasupra lor, în orice caz concomitent) rezidă similitudinile, observate de către Pierre Chaunu: "dacă Polonia întreține amintirea Piaștilor și de mai înainte, aceea a trecutului sciților și sarmaților (ca și noi, a galilor autorizați de Republică), dacă România este mândră de Roma, de Traian, de legiunile sale, din care se vrea descendentă, chiar și din daci, pentru curajul lor, dacă Ungaria se referă la coroana Sfântului
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
și făcând astfel o scară pentru ca el să se poată urca, îl învăță să sară și să aterizeze direct pe spinarea calului, iar apoi, înainte să apuce hățurile, cu mâna și călcâiele să îndemne calul la galop, așa cum făceau barbarii sciți, cei mai pricepuți cavaleri din întreaga lume. — Să urci pe cal într-o clipă, să distrugi totul înainte să fii văzut, îi spuse. Mai-marele armurierilor îi luă măsurile și făcu o lorica ușoară, o armură pe care, urmând desenele maestrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
puternice ca și el, care să nu aibă probleme cu copitele sau cu frâiele, să nu se sperie de umbrele întunericului, fiindcă îi plăcea să călărească ore în șir în nopțile cu lună, la lumina slabă a torțelor, asemenea barbarilor sciți. Lăsând-o la Villa Jovis pe tânăra lui soție, Ennia, foarte frumoasă și prea puțin educată, se duse în portul Capri și se îmbarcă pe obișnuita liburna, ca să debarce la Misenum și să se îndrepte apoi spre Roma. Dar îndată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
al doilea circus. M-am gândit să fie la poalele colinei Vaticanus, în grădinile mamei mele. Știi, Manlius, mama călărea foarte bine. În zilele fericite petrecute pe malul Rhenus-ului, ea râdea mândră văzându-și băiețelul sărind în șa „asemenea barbarilor sciți“. — Voi aduce de la Heliopolis, cu o corabie imensă, un obeliskos de o înălțime nemaivăzută. Îl vei pune pe post de spina în circus: în jurul lui se vor învârti cvadrigile. Apoi vei construi peste fluviu un pod nou, cu patru arce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu mai vii, dar sînt fericită că te-am văzut, ce-a trebuit să fie n-a fost, pulberea s-a ales de toate pînă și de cîmpia asta a Bărăganului, binecuvîntată, blestemată de Dumnezeu, În care Încă de pe vremea sciților roadele erau date pieirii, și sciții au tot continuat să vină, din răsărit, din apus, din toate părțile lumii. Dimineața mă Înalț În vîrful picioarelor pe prispă, mă uit de-a lungul drumului spre deschiderea cîmpiei dar nu te zăresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
că te-am văzut, ce-a trebuit să fie n-a fost, pulberea s-a ales de toate pînă și de cîmpia asta a Bărăganului, binecuvîntată, blestemată de Dumnezeu, În care Încă de pe vremea sciților roadele erau date pieirii, și sciții au tot continuat să vină, din răsărit, din apus, din toate părțile lumii. Dimineața mă Înalț În vîrful picioarelor pe prispă, mă uit de-a lungul drumului spre deschiderea cîmpiei dar nu te zăresc, mă gîndesc că vii, că văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
amândouă malurile Dunării. În vremea lui Cezar Dobrogea e în mînile românilor, iar dacii și geții trecuseră de mult dincoace de Dunăre și se așezase definitiv aicea. Pe timpul împăraților Dobrogea era populată, în orașe, de comercianți greci, pe șes, de sciții plugari și făcea parte din provincia Moesia inferioară. Poate că în vremea aceasta a fost epoca dezvoltării celei mai mari a provinciei. Cosmografia anonimului din Ravenna, o compilație din veacul al 7-lea după Crist, dar a cărei autenticitate e
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
p. 11). O istorie, așadar, bimilenară! Stabilirea anului 513 în. de Hr. ca punctul origo al istoriei poporului român semnifică definitiva ancorare teritorială a originii istorice a românilor, concomitent cu abandonarea originii romane (513 fiind anul expediției regelui Darius împotriva sciților desfășurată pe teritoriul Daciei). Sub vraja naționalismului etnic, împletit cu o filosofie a xenofobiei concepții care au dobândit un impuls ideologic în ultima parte a secolului al XIX-lea -, trecutul românesc a fost reorganizat ca o dramă istorică în patru
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
1937). În plus față de maniera de periodizare folosită de Constantinescu, R. David introduce un capitol suplimentar, istoria românilor fiind conceptualizată ca desfășurându-se într-o înlănțuire de cinci epoci: • epoca formării poporului român (513 î.Hr. [expediția lui Darius I împotriva sciților]-1241 d.Hr. [sfârșitul domniei lui Ioan Asan al II-lea]); • epoca formării statelor române (1241-1386 [începutul domniei lui Mircea cel Bătrân]); • poporul și statele române în epoca creșterii puterii turcești (1386-1711 [fuga lui Dimitrie Cantemir, care semnalează începutul epocii
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
și‑l vindecă. În același gând cu ceilalți Părinți ai Bisericii citați ante‑ rior, Sfântul Ioan Casian, care s‑a născut În Scythia Minor (Dobrogea de astăzi), pe Valea Casimcei, județul Constanța, vatră de trăire duhovnicească profundă, a vestiților călugări sciți, subliniază că trebuie să‑i „judecăm” ca pe niște neno‑ rociți și vrednici de dispreț pe cei ce sunt pătați de toate crimele și ticăloșiile fără să arate vreun semn văzut că sunt stăpâniți de diavol și mai ales fără
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
lipsite Însă adeseori de un orizont teoretic unificator, care să evidențieze o metodologie și o perspectivă conceptuală specifică. Oricine poate „despuia” un istoric antic, o cronică medievală sau o gazetă din secolul al XIX-lea, Înregistrând meticulos toate referințele cu privire la sciți, moldoveni sau irlandezi, fără ca acest lucru să Însemne neapărat imagologie sau, În general, fără ca el să Însemne ceva relevant. Referindu-se la criza contemporană a istoriei mentalităților, profesorul Lucian Boia propunea noua disciplină a istoriei imaginarului ca un cadru teoretic
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]