4,338 matches
-
nud și-au dezbrăcat blândețea și-n tunet se ascund noroi pe la genunchi, mireasmă de tăciune o pasăre de noapte un cânt la lume spune, stă agățată-n ramuri de brad și cu o gheară încearcă să mai stoarcă tămâia, scoarța zbiară, nu vrea să-și dea ofranda ce se-nălța la zei, mai bine chihlimbar pe trupuri de femei... Și cerul se răzbună și-aruncă cu săgeți de fulgere, de tunet, spălând cu ploaie vieți, și plouă, e furtună ...și
CÂNTUL APUSULUI de ANA PODARU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382939_a_384268]
-
Acasa > Redactia > Autori > MIHAI MIRCEA MATEI Autor: Mihai Mircea Matei Publicat în: Ediția nr. 1883 din 26 februarie 2016 Toate Articolele Autorului COPACULE Am să-mi fac în scoarța ta o casă, copacule, ca să intru în ea pe furiș, să-ți fiu mai aproape, copacule, chiar dacă frunzele-ți vor cădea. Am să te acopăr cu brațele-mi ca într-un alint, copacule, să-ți simt seva trupului tău, când
MIHAI MIRCEA MATEI de MIHAI MIRCEA MATEI în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383143_a_384472]
-
peretele din fața crivatului, o ladă-nflorată cu lalele și maci îi ținea tovărășie acestuia, ascunzând sub capacu-i încrustat cu scene diurne adevărate simboluri ale vieții trecute în trudă și dragoste multă. Din pavimentul de șamot-al odăii, mângâiat de o scoarță prelungă, între pat și lada cu zestre răsăreau parcă minunate flori roz-albe în chenar de frunze lucioase, țesute de-o mână dibace. În mijloc de casă, soră cu patul se răsfăța într-un picior-tulpină o măsuță. Metalul colorat ca lămâia
CASETA CU BIJUTERII de ANGELA DINA în ediţia nr. 1997 din 19 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385328_a_386657]
-
să ajungă dănac. După o vreme, după fiertul zămii, luă melesteul și bătu făina de păpușoi în apa hierbinte până se-ntări mămăliga așa, ca o pită mare, galbenă și aburindă. Atunci scoase totul în tindă, puse pe masă o scoarță cu arnici, pe ea tablaua cu merinde, scoase stupușul de la țuică, făcu trei cruci, bău și dete și lehuzei: Bea femeie și gândește-te de bine, ca să-ți vină tată la copchil, să fie de priință, să aibă zloată în
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92947_a_94239]
-
îi batjocoresc și jefuiesc, în propriul lor pământ, în propria lor casă... - fie el venit dinspre Est, ori dinspre Vest. Omul Pământului, cum este și firesc, nu ține decât cu PĂMÂNTUL/ȚARINĂ STRĂMOȘEASCĂ. Nu are chef ca, prin găurile din scoarța adâncă a moșiei lor, găuri rezultate în urma fracturării (iresponsabilei răniri a Pământului-Mamă, cu pumnalul, vertical, drept în Inimă!) hidraulice, să se dezlănțuie apocalipsa. Deocamdată, țăranii nu-și mai pot bea apa din fântânile săpate de ei. Va veni și ziua
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92932_a_94224]
-
fiind peste măsură cu fiesta, siesta, tapas, coridă sau flamenco, uităm să mai scormonim prin cotloanele memoriei după uitatele semne care ne leagă cu veșnicia, conferind Spaniei rădăcini adânci. Noroc că spaniolii par să cultive o manie obsesivă pentru dedesubturile scoarței terestre, insistând, oriunde ne-am afla, să ne dezvăluie certitudinile îngropate sub aparențele ”supraterestre”. Așa se face că suntem întâmpinați la tot pasul de invitația de a coborî într-o peșteră de prin apropiere, nu doar pe teritoriul peninsular, ci
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93054_a_94346]
-
subterane naturale, construcții perfecte din care nu arareori își înalță vârful câte un smochin temerar. Cele mai luxoase locuințe ale insulei Lanzarote nu sunt cele concepute pe planșeta vreunui arhitect genial, ci globurile supradimensionale de lavă neagră, cuibărite direct sub scoarța terestră complet insipidă și aparent nevinovată, ca niște decorațiuni de Crăciun ale vreunei zeități megalomane. Izvorâte parcă direct din imaginația Creatorului, amenajate cu gust minimalist impecabil, interioarele acestor superbe minuni ale naturii se vizitează cu evlavie care duce cu gândul
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93054_a_94346]
-
a revărsat iubirea (ci numai admirația) asupra ei, iubirea, pastrându-si-o, devoratoare, pentru el însuși. Este o carenta mai mult a raportului cu Dumnezeu. Cât timp fierea geloziei otrăvește conștiința, ochii nu se pot ridica spre Cer și rămân fixați de scoarță trecătoare a pământului. Până în ultima clipă de viață a Liei, Mihai l-a considerat pe Florin rivalul lui. Aș vrea să-i demonstrez că sunt capabil s-o fac mult mai fericită decât putea Florin. Și Mihai și-a trimis
Peste deal de lumea materială – Scris de Angela Monica Jucan [Corola-blog/BlogPost/93313_a_94605]
-
așternându-și lumina peste noi.Era albă, imaculată,de-o măreție rar întâlnită,Invitată la seara noastră,magica noastră seară.... IV. , de Mihai Mircea Matei , publicat în Ediția nr. 1883 din 26 februarie 2016. COPACULE Am să-mi fac în scoarța ta o casă, copacule, ca să intru în ea pe furiș, să-ți fiu mai aproape, copacule, chiar dacă frunzele-ți vor cădea. Am să te acopăr cu brațele-mi ca într-un alint, copacule, să-ți simt seva trupului tău, când
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
dimineții, să-i zâmbim oacheș, copacule, și să ne încălzim la căldura lui, să ne bucurăm de înc-o zi binecuvântată, că facem parte din viață, copacule. Mihail-Mircea Matei, București, 24.02.2016 ... Citește mai mult COPACULEAm să-mi fac în scoarța tao casă, copacule,ca să intru în ea pe furiș,să-ți fiu mai aproape, copacule,chiar dacă frunzele-ți vor cădea.Am să te acopăr cu brațele-mica într-un alint, copacule,să-ți simt seva trupului tău,când zvâgnește între palme
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
științe. Locul acela părea, cu adevărat, un simbol al vremurilor noi, al limpezimii gândirii susținute de rațiune, potrivit școlii de la Paris. Locul acela era... da, modern. Rădăcină de aconit și praf de măceș. Și infuzie de cimbrișor, și piper boabe, scoarță de salcie proaspătă, zise el În cele din urmă. Celălalt Îl fixa, continuând să piseze Încetișor În mojar. Părea să reflecteze asupra semnificației acelei cereri. Stranie combinația asta pe care mi-o ceri domnia ta. De parcă ai dori, În același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și mecanisme filozofice, politice, economico-sociale și morale - totul era de o noutate brutală și năucitoare În radicalismul ei fără limite. Revoluție e puțin spus, o adevărată nebunie. Mărturisesc că m-a captivat și m-a obligat s-o parcurg din scoarță-n scoarță, dar precipitat și cam În diagonală, fiindcă n-am uitat nici un moment că mă aflam nu doar sub presiunea timpului, ci și a pericolului de a fi descoperit. Chiar și așa, am consumat aproape o oră cu lectura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
filozofice, politice, economico-sociale și morale - totul era de o noutate brutală și năucitoare În radicalismul ei fără limite. Revoluție e puțin spus, o adevărată nebunie. Mărturisesc că m-a captivat și m-a obligat s-o parcurg din scoarță-n scoarță, dar precipitat și cam În diagonală, fiindcă n-am uitat nici un moment că mă aflam nu doar sub presiunea timpului, ci și a pericolului de a fi descoperit. Chiar și așa, am consumat aproape o oră cu lectura. Foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de la garsoniera de jos de lîngă intrare e dată de perete dinăuntru vine o lumină slabă cîteva lumînări pîlpîie mărunt cineva plînge acolo Încet Înfundat celelalte uși de la parter sînt toate Închise oamenii dorm Încă Îmi fac curaj și intru scoarțe decolorate de prea mult spălat pe pereți ștergare miros de levănțică și ceară topită pe pat e Întins nea Dumitru În haine negre de ginere „s-a dus doamnă s-a stins azi noapte ca un pui de găină cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
regretul de a nu putea trăi concomitent și palpabil În spațiul real și În cel visat, În timpul real și În cel visat. Așa cum sînt eu acum cu un subconștient timorat de atîta dat peste bot, care zace acolo ghemuit sub scoarță, neîndrăznind să mai dea nici un semn că există, poezia nu mai reverberează În mine decît În forme logice, concrete, reale - impropriu mod de receptare pentru mesaje atît de derutante ca mersul Într-un labirint cu direcții infinite „să exiști În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pământul s-a deschis și a înghițit bicicleta, aceasta căzând acolo și fiind mistuită de flăcările iadului? Ia să vedem! Cum e ipoteza aceasta? E credibilă? Da, s-au mai văzut asemenea situații în care s-au format crăpături în scoarță. E posibilă? Puțin probabilă la noi, dar nu imposibilă. E investigabilă? Nu, pentru că, oricât de șmecheri sunteți voi oltenii, n-ai să poți coborî în iad niciodată. Cel puțin nu atâta timp cât mai ești încă în viață. Ei, dacă trebuie, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
timp, văzând că nu se mai aude nimic, renunță și își văzu de drum. Răritura se terminase de mult, acum se afla pe o ridicătură. În față, cât vedeai cu ochii se întindea un făget tânăr amestecat cu mesteceni albi. Scoarța lor subțire se desprindea ca niște scame de pe trunchiurile zvelte. De pe platoul pe care stătea privea în vale printre copaci. Pârâul scobise în stânca de dedesubt un șanț adânc ce se bifurca în două brațe. Cursul de apă se despărțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din loc în loc, acolo unde lumina soarelui reușea să răzbată printre coroanele dese. Nu puteau străbate printre aceștia așa încât le ocoleau, încercând să păstreze totuși direcția. În fața lor se afla un trunchi imens prăbușit de-a curmezișul. Mușchiul verde năpădise scoarța groasă și un mănunchi de ciuperci de lemn se ițea de dedesubt. Broboane mici de umezeală străluceau pe pălăriile mici și cafenii. Trebuie să fim atenți să nu ne rătăcim, spuse inspectorul, privind atent în jur. Fii fără teamă! îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
loc ca Toma să rămână în urmă ascuns. Se lipi și mai strâns de stejar încercând să se facă una cu trunchiul și să nu-i dea nici o șansă urmăritorului de a-l vedea. Prin pânza subțire a tricoului simțea scoarța zgrunțuroasă împungându-i pielea. Apoi zgomotul pașilor încetă. Cel ce venea în urma lor se oprise chiar lângă el. Probabil că, scăpându-i din priviri și, alarmat de absența oricărui sunet, acesta se oprise cumpănind situația. Inspectorul nu mai stătu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ochii. Platoul împrejmuit rămăsese mult în urmă ascuns printre copaci. Cristi mergea pe curba de nivel, voia să treacă pe deasupra taberei de jos și apoi să coboare de pe munte pe partea cealaltă. În pădure era aproape întuneric, molizi uriași cu scoarța aspră și crăpată se ridicau vertical, unii lângă alții, ca și cum cineva îi sădise acolo, străduindu-se să lase cât mai puțin loc între ei. Dedesubt, se întindea un desiș de tulpini uscate, subțiri ca niște bețe, ale puieților crescuți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aplicate cu acul. Un alt motiv care intervine în câmpul țesut al covorului este pomul vieții (bucovinenii cunoșteau bradul), stilizat, realizat în culorile maro și verde, motiv care este general în arealul românesc. Covoarele se puneau pe pereți, în cuie, scoarțele, lăicerele se foloseau pentru acoperit patul, la fel macaturile. Unele obiecte, considerate de preț, se țineau în lăzi - lăzile de zestre - unele sculptate cu motive vegetale, așa cum este cea aflată la familia Borcea Dumitru și Iacobeanu Floarea. De asemenea, o
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
anexat un loc de trecere, o încăpere rece care a devenit tinda și pentru a feri intrarea de intemperii și s-a adăugat în față un pridvor numit în zona noastră și cerdac. În funcție de zonă, acoperișul a fost făcut din scoarță de copacă (brad, tei, mesteacăn, salcie), crengi și resturi vegetale, paie, cereale și stuf rezistent la intemperii, bun izolant și rezistent în timp. Mai târziu sa folosit dranița (șindrila), tabla și țigla, plăcile de eternită etc. Despre locuințele luncașilor, cele
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Sfântă Fecioară“, îmi spusese tatăl ei. Și avea dreptate. Chipul micuței avea ceva religios, o frumusețe lipsită de orice artificiu, o frumusețe pură, de simplă splendoare. În a treia fotografie, Lysia Verhareine, rezemată de un copac, cu mâinile așezate pe scoarță, cu haina puțin ridicată și buzele întredeschise, părea că așteaptă sărutul celui care o privea și care făcuse instantaneul. Era așa cum o cunoscusem. Numai expresia feței era alta. Nouă nu ne arătase acest zâmbet niciodată. Era un surâs al dorinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care fusese fixat. Nu reușeam Însă să-mi dau seama ce anume se desprinsese de mine, ce reprezenta acel afiș. Aveam impresia că mi se făcuse o incizie pe creier și că diverse părți ale creierului, partea inferioară a hipotalamusului, scoarța cerebrală, creierul mic, centrul motricității din lobul frontal, despre care Învățasem la un curs de fiziologie din facultate, se deplasaseră de la locul lor, prinse În vârtejul acelui ceva ce se desprinsese de mine. Nu mă mai puteam mișca, ca și cum eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
prelingea o rouă de umede mărgele Pe frunte... Pe tulpină, rășine moi și vii... Când iată că din tufe, mlădițe și nuiele, Înfiorând tot trunchiul, un vălmășag de mii De freamăte ridică, se-mparte-n ramuri, crește... Încet, încet, pe scoarță ghiceam cum se ivește Ierbos și încă umed un strai sărbătoresc; Cum mai adânc, sub blana de mușchiuri unduiesc Nelămuriri de cărnuri, cum se răsfiră vine, Cum toată viața aspră, sălbatecă din lunci Se-adună, se strecoară prin rădăcini și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]