860 matches
-
de îngrijire, apoi le dau drumul. - Știi multe întâmplări, Mamă Nor! - Ține-ți ochii deschiși, Norișor Spumos, și vei vedea și tu multe. Curiozitatea învață omul. Puii de veveriță Pit și Pet, doi pui de veveriță, se ascund în adâncul scorburii de stejar. Când aburii denși ai nopții se strecoară dimineața, mama lor pleacă după hrană. Abia se cerne lumina prin călimara albastră, când cei doi micuți își deschid ochii și văd așternută la picioare, o lume prea complicată pentru înțelegerea
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
nopții se strecoară dimineața, mama lor pleacă după hrană. Abia se cerne lumina prin călimara albastră, când cei doi micuți își deschid ochii și văd așternută la picioare, o lume prea complicată pentru înțelegerea lor. Totuși își scot capul din scorbură și se strâmbă cu dezinvoltură la primele săgeți galbene, trimise tocmai de bostanul acela mare, agățat de cer. Razele călduțe le mângâie boticul umed dar și blănița maro-sură iar ei mulțumiți de starea lucrurilor, cască zgmotos, expirând ultimele picățele de
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
face întuneric ca smoala, apoi, peste mult timp, din nou se urcă bostanul râzând pe cer. Îndrăznesc și ei să iasă din ascunzătoarea lor să exploreze locul pe sub copac. Se uită sus cu șovăială, amintindu-și, ce bine era în scorbură, cu mămuca lor. Ce mult e de atunci! - oftează micuții cu amar. Nu fac bine doi pași în stânga și doi în dreapta, când se trezesc bot în bot cu o cățelușă, cu pete mari albe pe spatele negru sau mai degrabă
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
vârstă care și-a scos cățelușa la o plimbare matinală. De ce scormonești pământul, ai dat de urma unui șoarece? -Aaa, acum înțeleg, uite doi puiuți de veveriță! Fantastic! Ce or fi cu ei aici pe pământ?! De ce nu sunt în scorbura lor, cu mama lor? Poate au căzut ieri din copac, pe timpul furtunii și nu știu să meargă înapoi! Lasă că noi vom avea grijă de ei. Veverițele cum dau de căldură între niște haine moi, din plasa doamnei, adorm pe
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
pe blăniță și le dă drumul. Puii de veveriță se uită încă o dată la doamna cea bună și la Lady, care a găsit stejarul cu locuința lor, apoi ridicându-și codițele stufoase spre soare, fug sus pe crengi, direct la scorbura lor din copilărie. -Vai, Pit, dar ce repede știi să alergi, strigă Pet cu un pic de nemulțumire în glas. -Eu sunt mai sprinten decât tine, Pet, paremi-se că tu ai mâncat mai mult și te-ai îngrășat mai tare
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
una dintre tradițiile noastre, respectată de aproape toți locuitorii, indiferent de religie sau trib. Se dădu jos din autocar și se Îndreptă spre un fel de dispozitiv de hrănit păsările, din bambus, decorat cu beteală de pom și Înfipt În scorbura unui copac. — Acesta e un mic altar pentru un Nat... În continuare, le explică ce sunt Nații, spirite ale naturii - lacuri, copaci, munți, șerpi, păsări. Erau nenumărate astfel de spirite. Dar treizeci și șapte dintre ele fuseseră desemnate oficial ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
s-ar fi terminat la numai un metru În fața lor. Tot acest ocean de verde Îi amețea. Trunchiurile copacilor erau acoperite cu mușchi și căptușite cu epifite: ferigi, bromelia și orhidee micuțe În culori pale Își aveau rădăcinile Înfipte În scorburile și adânciturile pline cu pământ ale copacilor. Păsările țipau Încercând parcă să-i avertizeze. Undeva În depărtare, se auzi cum se rupe o creangă sub greutatea unei viețuitoare nevăzute, poate o maimuță. Ținându-și respirația, prietenii mei se lăsau copleșiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
frică de Întuneric. De fapt, Esmé adormise deja. — Nu pune pătura cu franjurii la cap, o avertiză Heidi. Polițiștii Însărcinați cu moda or să te prindă. Și poți păstra lanterna. Mai am una mai mică. Marlena Îndreptă lanterna spre interiorul scorburii pe care o Împărțea cu fiica ei. Porțiunile cele mai contorsionate arătau ca niște gnomi suferinzi de artrită În agonie, un basorelief lamaist ca răspuns la o Ars Moriendi. Și astfel se instalară cu toții pentru prima lor noapte petrecută În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
brusc. De ce visase că era o maimuță, iar Harry un copac? Și de ce-și Înfipsese unghiile atât de adânc? Se agăța prea tare de el? Până să apuce să-și ducă gândul la capăt, văzu pe cineva mișcând În fața scorburii. Nu se luminase Încă. Oare ceilalți se apucaseră să pregătească micul dejun așa de devreme? Personajul stătea aplecat, mâncând ceva grăbit și uitându-se speriat În jur. Personajul Încremeni, privind fix În ochii Marlenei. Nu Înțelegea nimic, era ca și cum dublul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
voinicește, fără să scoată vreun cuvânt. În curând Bătrânul începu să gâfâie, simțindu-și în sfârșit oboseala. Se hotărî să se lepede de traista din spate, plină cu obiecte agonisite de la graf și de prin târg. O ascunse într-o scorbură, acoperind-o cu mușchi și crengi. Tot timpul drumului au fost însoțiți de sunetele iarmarocului. Acum, însă, cu toate că se depărtaseră, zgomotul crescu în intensitate. Se întoarseră amândoi și rămaseră înmărmuriți în fața imaginii la care se așteptau cel mai puțin. Iarmarocul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
își săpase în piatra muntelui mormântul, acoperindu-l cu o lespede, lăsând loc atât cât să se poată strecura înăuntru când intra în perioada de hibernare sau atunci când își va fi simțit sfârșitul aproape. Capitolul VII CÎND AJUNSE îNAPOI LA SCORBURA în care își ascunsese lucrurile, bătrânul se simți într-un spațiu vidat și instabil, ca și cum s-ar fi aflat la granița fragilă dintre două vise. Avea deasupra cuibul de acvilă al sihastrului și dedesubt ruinele triste și fumegânde încă ale
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Au hambar în fundul curții; poți să dormi în fân". Crucea Sfântului Andrei arăta că acolo locuiesc oameni răi, fără suflet, iar un simplu cerc însemna " Nu au câine; se poate fura". De regulă însă, ocolea cât putea localitățile. Dormea în scorburi sau în mormane de frunze uscate și se hrănea cu iască și cu lăcuste. Când ajunse în târgul care îl urgisise, se retrase în munți cu sufletul bolnav. Prăda și ucidea fără milă, terorizând și umplând de groază locuitorii ținutului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
voinicește, fără să scoată vreun cuvânt. În curând Bătrânul începu să gâfâie, simțindu-și în sfârșit oboseala. Se hotărî să se lepede de traista din spate, plină cu obiecte agonisite de la graf și de prin târg. O ascunse într-o scorbură, acoperind-o cu mușchi și crengi. Tot timpul drumului au fost însoțiți de sunetele iarmarocului. Acum, însă, cu toate că se depărtaseră, zgomotul crescu în intensitate. Se întoarseră amândoi și rămaseră înmărmuriți în fața imaginii la care se așteptau cel mai puțin. Iarmarocul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
își săpase în piatra muntelui mormântul, acoperindu-l cu o lespede, lăsând loc atât cât să se poată strecura înăuntru când intra în perioada de hibernare sau atunci când își va fi simțit sfârșitul aproape. Capitolul VII CÎND AJUNSE îNAPOI LA SCORBURA în care își ascunsese lucrurile, bătrânul se simți într-un spațiu vidat și instabil, ca și cum s-ar fi aflat la granița fragilă dintre două vise. Avea deasupra cuibul de acvilă al sihastrului și dedesubt ruinele triste și fumegânde încă ale
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Au hambar în fundul curții; poți să dormi în fân". Crucea Sfântului Andrei arăta că acolo locuiesc oameni răi, fără suflet, iar un simplu cerc însemna " Nu au câine; se poate fura". De regulă însă, ocolea cât putea localitățile. Dormea în scorburi sau în mormane de frunze uscate și se hrănea cu iască și cu lăcuste. Când ajunse în târgul care îl urgisise, se retrase în munți cu sufletul bolnav. Prăda și ucidea fără milă, terorizând și umplând de groază locuitorii ținutului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
micuța Mașa le dojenea: luna nu voia să fie deocheată, de aceea se ferea ziua de orice ochi străin. Noaptea o apărau de rău lumânările și nasturii Înfipți de jur Împrejur. Mașa Își ascundea păpușa prin iesle, prin fân, În scorbura copacilor sau o Îngropa În lanul de porumb, În cel de cartofi sau În lanul de lucernă. Dimineața Îi dădea de mâncare cu lingurița nisip și pietricele sau frunze și flori de cais și vișin. La prânz, o ducea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
deși pădurea pare cufundată în somnul de cremene al muntelui. Prin pâcla mișcătoare străbate de-aproape, fără răsunet, ca în puf, un țipăt de buhă. Se face sară deplină; buha s-a închinat cătră asfințit și s-a tupilat în scorbura ei. Nu se mai zărește nici o lumină la apus; s-au stâns în pâclă și cele din urmă zări ale zilei care mai nălucesc în înalt. Altădată, la acel ceas, ar fi putut încă vedea împrejurimile. Acuma s-au cufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sub podina pătulului; ori se plimbă el așa, de plăcere, fiind dintr-o sămânță domnească; ori se îndestulează cu smeură în desimile acestea nestrăbătute de smeuriș; ori a simțit miros de miere și are bănuială de vreun roi într-o scorbură. Îi aduc eu doctor bun, care să-i dea ce-i trebuie. Domnul Ionaș Popa a sosit la amiază, în ziua de 14 octomvrie. Cum a sosit, a ascultat istoriile lui Culi, presupusurile lui, așezarea locului - toate câte-i trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dezvălui nimănui taina puterii mele. Jură-mi că vei păstra tăcerea! strigă el. Își ieșise cu totul din minți. — Vorbește! strigă din nou. Își scoase pumnalul și se îndreptă spre vrăjitoare. Ea era sprijinită de frasin, agățându-se de marginea scorburii. Acum era doar o femeie plăpândă, ce stătea cu spatele la el. — Vorbește! strigă Vitellius. O apucă de umărul fragil cu o mână, în timp ce în cealaltă strângea pumnalul. — Jură că vei păstra tăcerea! Velunda nu răspunse. Vitellius îi vedea doar ceafa albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Suki Fine, care îmi zise pe un ton de fată de bani gata: Ei bine, văd că l-ai cunoscut pe cel mai bine bărbat de aici. Sau el te-a cunoscut pe tine. Apropo, îmi place sculptura ta. Scorbura asta avea nevoie de ceva să îi mai dea puțină culoare. Ce mai faci, Sebastian? Nu te-am mai văzut de secole. L-a sărutat pe ambii obraji și apoi s-a așezat lângă el, mult mai aproape decât i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
o bancă de lângă lac și așteptam să apară veverițele. Nu-i plăcea nici ei să stăm pe banca mea. Nici eu nu mă îndemnam să o conduc într-acolo. Nu întârziau să apară veverițele. Aveau probabil cotloanele lor undeva prin scorburile bătrânilor arbori dinspre lac și țâșneau, jucăușe, când zornăiam punga cu alune. Le aruncam câteva și țopăiau agitate să le găsească, zorind apoi să le ducă în cămările lor. Ester povestea amuzată că, în copilărie, pe la cinci-șase ani, se împrietenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
jucăușe, când zornăiam punga cu alune. Le aruncam câteva și țopăiau agitate să le găsească, zorind apoi să le ducă în cămările lor. Ester povestea amuzată că, în copilărie, pe la cinci-șase ani, se împrietenise cu o veveriță care își avea scorbura în stejarul din grădina unor bătrâni din Vorona, unde mergea în vacanțe. Un fel de prieteni ai familiei lor, bunicii unei prietene, dar aproape bunici și pentru ea, la care o lăsau părinții ei câteva săptămâni vara. „Venea veverița dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
păcate, Iarna-n suflet mi se strecoară, Geruri năprasnice mă doboară, Inima pîlpîie stins, abia de mai bate. Mă rătăcesc în ceața cea deasă, Totu-i străin la mine acasă. Viața mi se sparge în cioburi, În trup durerile sapă scorburi. Ridic capul și murmur o rugăciune, Icoana din perete face o minune, Eu mă închin; știu, am să plec din lume Mai devreme sau mai tîrziu. Nu știu cît voi mai fi viu. S-a uscat floarea de trandafir, Nu
Spovedanie. In: CÂNTAREA MEA by NICOLAE ANGHELESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/517_a_856]
-
pleoapele, care, În Închipuirea lui, arătau ca niște fluturi de mătase. Și atunci Olivia, ondulându-și părul galben peste umeri, Își Întoarse spre el fața, făcându-l pe Oliver să sară doi pași Îndărăt. Întreaga față a Oliviei era o scorbură din care ieșeau, revărsându-se afară, ciorchini-ciorchini Întregi de melci... Oliver rămase Încremenit. Melcii Își mișcau ușor cornițele, Înaintând prin aer spre fața lui. Masterandul scoase un răcnet și se Întoarse țipând ca din gură de șarpe În salon. Mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
prima tinerețe Într-un furnicar de melci. Nu era de mirare că masterandul o vedea noaptea cu părul despletit la geam, așteptând să crească luna plină. E posibil ca metamorfoza să nu fi fost deplină și În anumite zile, În locul scorburei pe care ea o purta pe umeri, să apară un chip uman. O lună În creștere ar fi putut absorbi din ea o parte din păcat și durere, redându-i, măcar pentru câteva ore, Înfățișarea obișnuită. Gândindu-se la hăul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]