1,649 matches
-
jour, deși îi spunea și el odată astfel, îl auzisem eu însumi. O numea, de acum înainte, victima, de parcă, pe lângă viața pe care o înlătură, moartea ar răpi și frumoasele nume ale florilor. — Dumneata ai găsit victima? Tânărul Brăchut își scotocește în continuare vesta de parcă ar vrea să se ascundă. Dă din cap în semn că da, iar celălalt îl întreabă dacă și-a înghițit limba. Tânărul Brăchut răspunde că nu, dând iar din cap. Toate astea, e clar, îl irită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
servitoare tăcea. Și-a scos baticul pentru a-și acoperi capul. Am mai rămas împreună pentru un lung moment, fără să ne spunem nimic, în întuneric, iar eu mă gândeam încă la ceea ce-mi spusese. Apoi, ea s-a scotocit prin buzunarele bluzei vechi de parcă ar fi căutat. Pe cer se perindă o salbă de stele căzătoare, tocmai potrivite să le ofere celor care au nevoie de un sprijin pentru singurătate prilejul unor prevestiri, și apoi totul a revenit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pentru a anunța că toate clipele fericite aveau un sfârșit, la fel ca și trupurile. Deținătorul acestui cap de muribund se numea Mazerulles. Inspectorul rosti acest nume ca pe o lovitură de bici. Am înțeles că era secretarul lui. Acesta scotoci prin memorie și își aminti de tânără, din ziua când sosise. Oamenii nu primesc întotdeauna rolul care li se potrivește. Ai fi zis că e o larvă acest Mazerulles, un nerod, un slugarnic, cineva în care nu poți avea încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
chiar până la stele, la stele din acelea care sunt cusute pe epoleții uniformei și care sunt în întregime din aur. Asta este Istoria, marea istorie, după cum se spune, dar care e adesea dată uitării, pentru a fi salvată întâmplător, când scotocești prin pod sau prin mormanele de gunoaie. Se întâmpla când a murit tatăl meu, în ’26. Fusesem nevoit să mă întorc în casa șubredă în care mă născusem și crescusem. Nu voiam să pierd timpul. Tata murise, iar eu avusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ele dacă mai era acolo. Infirmiera îmi zâmbi, fără să-mi dea un răspuns. Credea probabil că delirez. Când se consideră că puteam pleca, primii vizita primarului. Îmi strânse mâna. Îmi spuse că avusesem febră. Că își făcuse griji. Apoi scotoci în buzunare și scoase un pachet de bomboane lipicioase pe care le cumpărase special. Le așeză pe masă, rușinându-se puțin, parcă s-ar fi scuzat: — Doream să vă aduc o sticlă de vin, dar vinul e interzis aici, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dragostea e totul, ea te face întreg, îl ascultam transpus, ceva misterios făcea să mă gândesc la Muntele Kogaion de lângă casă, ascuns departe, în cețuri. La fata cea mică a împăratului. Cum iubim???, a rămas obsesia mea. Am început să scotocesc prin muzica populară românească veche, aplecat pe niște benzi de magnetofon pe care tata-preotul mi-l cumpărase cu greu, că nu se găseau, nu că nu avea el bani, aveam înregistrări din toate provinciile României, le ascultam atent, furam inflexiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
eu rămân aici, voi fi mereu aici... E filiformă deodată, se vede aproape numai cămașa roșie, pe palmele ei deschise în sus... Tânărul iese din sală repede, parcă ar pierde ceva, se duce la dulap, deschide ușile care scârțâie prelung, scotocește grăbit, găsește un tricou negru, se schimbă. E îmbrăcat în negru, reintră în palat, ca hipnotizat. Ofelia e tot acolo, cu cămașa roșie pe palme. La palat, pe stâlpul porții, a cântat pasărea morții... o sclipire de o secundă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
capul Într-o carte, la ultima masă. S-au salutat scurt din cap. Amory a citit douăzeci de minute din Profesiunea doamnei Warren și a consumat chifle cu șuncă (pe Shaw Îl descoperise absolut din Întâmplare, În sesiunea de iarnă, scotocind prin bibliotecă). Celălalt boboc, și el cufundat În lectură, a topit Între timp trei pahare de lapte de malț cu ciocolată. Treptat, ochii lui Amory s-au ridicat spre volumul din mîna colegului său. A descifrat, literă cu literă, numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și un tablou cu chei; că fiecare bloc avea opt etaje și nenumărate apartamente de trei sau patru camere. A fost bucuros să intre În atmosfera veselă a apartamentului lui Phoebe și să se prăbușească pe o sofa, În timp ce fetele scotoceau după mâncare. — Phoebe e nemaipomenită, i-a mărturisit Sloane sotto voce. — Eu nu stau decât o jumătate de oră, a anunțat ferm Amory. Se Întreba dacă avusese un ton Înțepat. — Pe dracu’! Stai, a protestat Sloane. Acu’, dacă suntem aicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
scrisă de către Monsignor Darcy lui Amory, care este sublocotenent În regimentul 171 de infanterie, portul de Îmbarcare Camp Mills, Long Island. Dragul meu, Tot ce trebuie să-mi comunici despre tine este că exiști. În rest, mă mulțumesc să-mi scotocesc memoria Îndărătnică, un termometru ce nu Înregistrează decât stările febrile, și să te suprapun peste cel care eram eu la vârsta ta. Dar oamenii vor continua să trăncănească, iar tu și cu mine vom continua să ne strigăm unul celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
el. El este un agent al progresului, pe când omul spiritualicește Însurat nu este. Bărbatul cel voinic a scos trei trabuce mari și le-a Întins În palma lui uriașă, deschisă. Omulețul a luat unul, dar Amory a scuturat din cap, scotocind În buzunar după o țigară. - Zi-i mai departe, l-a Îndemnat bărbatul cel voinic. De mult doream să ascult pe unul ca tine. MĂRIND VITEZA - Viața modernă, a reluat Amory, nu se mai modifică o dată la un secol, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Imposibil când vin la o doamnă, spun ca prostul la nimereală, dar se prinde. Zâmbește cu cochetărie și-mi face semn să mă așez. ― Ce vrei să înveți tu acolo? ― Pantomimă. ― Ce? Îți trebuie? ― Neapărat, simt eu asta. ― Dacă simți... Scotocește prin birou și scoate o cutie de bomboane, ia una, întreabă dacă vreau și eu, spun frumos nu, doamnă; ea dă din cap și o mestecă, închizând ușor ochii. ― Auzi, să ai grijă să înveți totul pe acolo, uită-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Rainer, cuprinzând‑o tandru în brațe. Se îndepărtează totuși rapid, lovit în rotulă, înăbușindu‑și un strigăt înciudat. Ea nu vrea să fie îmbrățișată. Rainer, care se consideră unicul prieten al Sophiei (de aceea a și luat‑o în brațe), scotocește prin hainele victimei după portofel, nu‑l găsește imediat (dar dă de el într‑un târziu). Apoi îi îndeasă un genunchi în burtă bărbatului care abia dacă se mai poate apăra; drept care se aude un horcăit și din gura victimei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care sălășluiește dragostea pentru ea (pe care el n‑o arată ca să nu‑și piardă prestigiul): împrumută‑mi și mie douăzeci de șilingi pentru taxi, că n‑am bani la mine și mama e plecată în vizită. Plângând ușor, Rainer scotocește în portofelul său mic, iar Sophie primește banii care pentru Rainer reprezintă o sumă mare, pe care sigur n‑o s‑o mai vadă niciodată. Pentru Sophie banii nu înseamnă absolut nimic, fiindcă prezența lor e de la sine înțeleasă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
unei fete la centrul vieții. Acolo‑i centrul, iată‑l, desigur, e penisul. Bună ziua! Tremurând ca gelatina se ridică precum un monument închinat unor lucruri mărețe. Ei, nu‑i așa că‑i din cale‑afară de frumos? Acum! Ana le face semn scotocind puțin, de formă, prin stofa soioasă a pantalonilor, dar nu‑l găsește - unde‑o fi, unde‑o fi, s‑o fi micșorat sau ce? Dacă nu‑i ăsta, atunci chiar nu știu ce să mai zic, stai, ăsta trebuie să fie, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mod ocazional ea dispare. Peter de exemplu. El era în aparență un bărbat atât de cumsecade, încât nimeni dintre cei care îl cunoșteau nu-l credea în stare de crime atât de oribile ca acelea pe care le-a comis. Scotoci din nou în servietă și, după ce șterse masa, așeză o carte albastră, subțire, între paharele noastre. — Această carte e scrisă de Carl Berg, un medic legist care a avut prilejul de a-l studia pe Kürten timp îndelungat după ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de jur împrejur. Nu păru să fie prea impresionată. — Drăguț loc, murmură ea încetișor. Am închis ușa și mi-am lăsat țigara în scrumiera de pe masa din hol. — Așteaptă aici, i-am spus. M-am dus în dormitor și am scotocit pe sub pat după valiza în care păstram cămăși vechi și prosoape rărite, ca să nu mai zic de toate cârpele de praf de rezervă. Când m-am ridicat și m-am scuturat, ea stătea rezemată în ușă, fumând din țigara mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
-ul lui Weisthor, care funcționă mult mai bine decât gura de aer berlinez, și, cu draperiile trase, m-am simțit chiar suficient de relaxat încât să aprind lampa de birou și să arunc o privire cercetătoare prin cameră înainte de a scotoci sertarele și dulapurile. Și merita să arunci o privire. Gustul lui Weisthor în decorațiuni nu era mai puțin excentric decât al nebunului rege Ludwig. Existau calendare cu înfățișare stranie, blazoane heraldice, picturi ale unor pietre care stăteau în picioare, Merlin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
în picioare ca să cânt un solo în corul bisericii. Dar eram sigur de un lucru. Terminasem cu privitul în altă parte atunci când erau hoți în magazin. Am aruncat teancul de scrisori pe masa din fața mea: — Am găsit astea când am scotocit la tine în casă, am spus. Un Reinhard Lange foarte obosit și răvășit le privi fără prea mult interes. — Ai putea să-mi spui și mie cum au ajuns astea în posesia ta? — Sunt ale mele, ridică el din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Niciodată un astfel de portret acuzator n-a fost schițat cu atâta sinceritate și cruzime. Plecând de la aceste versuri, Ieronim însăilează o poveste abracadabrantă, dar care pare a corespunde realității textului: pentru a scrie cu atâta perspicacitate și pentru a scotoci în acest fel abisurile umane, trebuie neapărat să fi fost îndrăgostit cândva, și nu doar un pic! Ce altceva poate genera o asemenea nebunie dacă nu niște vrăji? Așadar, filtre și parfumul de vrăjitoare asortat - căci spectrul femeii nu doarme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
23. Cât face? — Plătiți cash sau prin virament? se interesă chelnerul. — Cash, răspunse Felix S 23. — Mă rog, zise chelnerul. Poftiți nota. — Ia s-o văd, ceru Getta 2. Am zis că fac eu cinste. Se uită la notă, se scotoci prin poșetă și scoase o monedă de uraniu pe care o înmână chelnerului. — Un moment, zise acesta și băgă mâna în buzunar, dând la iveală un minidetector. Apropie de el moneda și detectorul țiui tare. — Uraniu veritabil, spuse el cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de soi; După coada retezată dai târcoale, roate pline; Bați prundișul, spinteci unda, intri toată în noroi! Și ce lucruri minunate!... Sălcii, slujnice netoate, Au pitit prin scorburi multe pâini de iască și lipii. Tu te-agăți, întins, pe trunchi, scotocești în sân la toate, Mlădioasă: șoldul fraged încă n-a purtat copii. Zbârnâit de piatră, însă, vâjâia... Nici gând să tacă... Din ce praștie scăpată stăruiește în auz? Silnic, ochi deschizi la soare și-n văzduh zărești buimacă Urâciunea cu
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
liberalilor radicali (consemnează infatigabilul documentarist Șerban Cioculescu în Caragialiana sa), va semnala la vremea respectivă, revoltătoarea ședere a generalului într-o celulă unde, pentru al doilea an, acesta va sparge ouă roșii de Paști. Lucru paradoxal, oricât de mult ai scotoci prin arborele genealogic și așa destul de nebulos al acestei, cum bine observa Șerban Cioculescu, dinastii actoricești, nu se va găsi până la Caragiale vreun revoluționar. Leterați, așa cum nu prea și-a dorit, da, dar revoluționari?! Dimpotrivă! Acest mesianist de o zi
CARTEA CU PRIETENI XXVII- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364555_a_365884]
-
cerut tipului care preluase coletul să-i dea băut: - O sută de votcă sau coniac, baștane, ce ai p’aci! Ceva tare să fie... - Îmi pare rău... nu pot să te servesc. - Cum adică? Am bani... Ia! a ripostat Cartuș, scotocind nervos prin buzunare și trântind câteva bancnote pe tejgheaua lucioasă. Dacă nu aș ști cine te-a trimis aici, te-aș scoate afară în pumni, omule, chiar de a-i cere „pe canga” (în genunchi, n.a.). Ieși, până nu pun
CAP.I / 6 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361269_a_362598]
-
de avocat și nu-ți las nimic, curva dracu’, să te-nvăț minte! Să nu te uiți tu așa la mine...” se înfuria și mai rău Cartuș, privind-o cum se depărtează. A ieșit ultimul din sală, adus de spate, scotocindu-se prin buzunare după țigări. Coborând cele două-trei trepte din capătul holului, a ajuns direct în stradă și l-a căutat cu privirea pe avocatul său. L-a văzut la colțul clădirii din față. Dezbrăcase roba și o purta pe
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 383 din 18 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361281_a_362610]