587 matches
-
soldă, toate damele prinse la colț. Care nu ceda, era dușmanca dușmancelor și suporta consecințele, de la pumni și șuturi în părțile ei alea mai dosite, până la plimbarea cu dubița în locuri de veghe și meditație, cu pulane la discreție și scrâșnet de fiare la ușă. Când revoluția republicii populare, care se mai așezase și ea, că se cam terminase cu dușmanii pe față, cu boierii și burghejii capitaliști, cu ăia de făcuseră politică și le zicea „istoricii“ și șleahta altora ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să fie atent de pune fătuca aceea oasele în pungă, să i le dea să le ducă motanului, Solomon. Din când în când popa râgâia ușor, ca și cum ar fi vrut să încerce să ofteze, copleșit de toropeală. Scotea doar un scrâșnet, de osie neunsă, și se avânta imediat să mai golească un pahar. Se răsuci iarăși spre bucătăria de vară, unde se strânseseră mai toți ai bătrânului Soporan, de numai îl îngropaseră. Dădea popa să prindă un fir de vorbă dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se întâmpla de cele mai multe ori, când confundam cauciucurile foșnind pe șosea cu sunetul făcut de propria mea respirație. Dar câteodată se întâmpla ca foșnetul să crească, și atunci se desfăcea în sunete mai mici: huruitul unui motor, schimbarea unei viteze, scrâșnetul unor frâne. Prin frunzele vișinului se distingea o pată vioaie, care se transforma de regulă într-o Dacie albă ce-și croia drum prin covorul fin de apă împroșcând stropi, lăsând în urmă casa și trăgând după ea tot calabalâcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nou? Hugo clătină din cap, părând năucit. — Nu, numai o dată. —Ești sigur? Absolut. Am respirat ușurată și am luat-o la fugă pe ușă, după polițiști. Totuși, când am ajuns în stradă, Ben dispăruse și nu se mai auzi decât scrâșnetul roților unei mașini care întorcea la colțul străzii, prea departe ca să-mi dau seama ce marcă sau culoare avea. Îi știți numărul mașinii? zise polițistul care vrusese să dea jos ușa băii. Colegul său era deja în mașina poliției, vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
le caut de amprente? Întrebă Bocchese. — Ce pungi? Bocchese se Întinse după foarfece. — De-ndată ce termin cu asta, zise el. Apăsă un buton și roata mașinăriei prinse din nou viață, Învârtindu-se. Mulțumirile murmurate de Brunetti fură Înghițite de scrâșnetul ascuțit al metalului frecat de metal când Bocchese se Întoarse la ascuțitul foarfecelor. Hotărând că ar fi mai bine să plece și să discute cu Patta decât să i se spună s-o facă, Brunetti o luă pe scările din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
scrâșnească din dinți. Să fi spus adevărul - că mai repede i-ar fi făcut avansuri sexuale lui Gary, pictorul - ar fi fost o mojicie. Nu asta s-a întâmplat, a protestat el. Te rog, draga mea. Trebuie să mă crezi. Scrâșnetul taxiului care se apropia se auzea din josul drumului. Câteva secunde mai târziu, luminile farurilor au pătruns prin fereastră. Asistenta Harris s-a ridicat în picioare. Amanda și-a încleștat mâinile pe spătarul unui scaun. — Nu puteți să plecați, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
către ușă, dusese mâna câtre buzunarul de la piept al impermeabilului și pregătise (tot ca în filmele de la Hollywood) legitimația. Totul decursese firesc, iar el - stând în continuare lângă benzinărie, în timp ce scriitorul se îndepărta, încetul cu încetul - revăzu întreaga scenă. Un scrâșnet, apoi ușa se întredeschide. - Da, vă rog? - De la poliție, îmi cer scuze (legitimația fluturată prin fața ochilor surprinși, o privire pătrunzătoare care face interlocutorul să o ferească pe a sa, nori mohorâți pe umeri și, inevitabil, un alt tunet, ca un
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
la Disneyland, poate mai au nevoie de saltimbanci... Magicianul râse în hohote. Instantaneu, oamenii prinseră viață și își continuară drumul, ploaia începu să curgă firesc, de sus în jos, focurile de artificii dispărură și, după câteva secunde, se auzi un scrâșnet de frâne și o bufnitură. Scriitorul simți un nod în gât, dar merse mai departe... 12 Secția de poliție i se păru neospitalieră, ca de fiecare dată, de altfel. Ideea în sine îl făcu să zâmbească și efectuă pentru câteva
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să renunțe, iar Îl ajunsese teama, dar nu făcuse drumul chiar degeaba. S-a oprit În dreptul apartamentului căutat, era seară, cineva trebuia să fie acasă. Nu neapărat. Dincolo de ușă se auzea sonorul televizorului, un film. Replici dure, focuri de armă, scrîșnet de frîne. Cei dinăuntru priveau, era de presupus, un film În care unii Îi urmăreau pe alții, Thomas, la doi pași, Își urmărea fiul, peste cîteva minute poliția avea să-l urmărească pe nechemat. I-a venit să rîdă, Își
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
evacuată. Vocea pufnește din nou (dezaprobare sau refuz de a comunica ?). Bizar, își spune X, orice evacuare este precedată de o alarmă, ar fi trebuit, deci, să audă sirenele. ar fi trebuit să audă strigăte. ar fi trebuit să audă scrîșnetul roților cînd au frînat mașinile. ar fi trebuit să audă pași, pașii mulțimii în momentul fugii... „Dar ești sigur că este vorba de o fugă ?” — nu. „atunci ?” De fapt X nu este sigur de nimic. „Care este urgența ta numărul
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
și zburliți. Deșuchiați și dezordonați. Cufun- 28 DANIEL BĂNULESCU La balconul întîi, în dosul balustradelor de palisandru, fremătau de suferinți la auzul batjocurilor prăvălite către Numele Sfânt îngerii-mînji, serafimii și heruvimii, cu limbile ca niște felioare de portocală, ferfenițite de scrâșnetul dinților și cu potențiometrele gurilor date pe mucles. La balconul al doilea, cu obrajii în pumni, chipurile fulgerând de mânie ca argintul și brațele încordate, precum niște coloane de aramă lustruită, ascultau neclintiți purtătorii de tron, potrivindu- și exemplul și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai mult timp, pe cerul patriei, vibrând din miile de frânghii nevăzute, întocmai ca un zeppelin. Prima repriză de staționare se petrecu la amiază, la 12 fără 5, (45 de minute, minut cu minut), atunci când Bucureștiului i se auziră clar scrâșnetele frânelor, iar Biblia rămase desfăcută, precum jumătățile unui pepene, la paginile 1026, 1027. Unde, la Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16, însemnat cu vârful unui creion negru, oricine ar fi avut ochi de citit, ar fi putut citi: Fiindcă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pasagerii, se ia la întrecere neloială cu locomotiva care străbate, în viteză, cartierul de case cu străzi, trasate drept paralel și perpendicular pe calea ferată. Trece peste ultimul pod, după care se ivesc în sfârșit blocurile turn și trenul frânează. Scrâșnetul saboților, fier pe fier se aude prelung și ascuțit, semnalând călătorilor sfârșitul drumului. - Da, peronul patru ca de obicei.Trebuie s-o iau prin pasaj! își spune tânărul. În gară agitația proprietarilor în căutare de sezoniști, îl face să zâmbească
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
a da foc bibliotecii mânăstirii: ajunsese chiar să îmbibe câteva cârpe în chiupuri de ulei, dar ceva îl oprise: un impuls contradictoriu îl împiedicase să-și ducă la bun sfârșit gestul nebunesc. Își închipuia flăcările înalte și necruțătoare devastând cu scrâșnetul lor vechile pagini manuscrise și primele ediții tipărite. Voia să lecuiască omenirea de frământări și probleme? Nu era altă cale decât să devină piromanul tuturor bibliotecilor, readucând lumea la începuturile sale, când gândurile, ideile, proiectele, sentimentele erau transmise prin viu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
limba, înghițindu-și cu greutate saliva și repetându-și în gând că trebuie să primească cu răbdare mustrările și speculațiile acelui bătrân care de-acum era plecat mai mult spre groapă decât spre viață. Starețul ridică tonul vocii într-un scrâșnet horcăit: Mărturisește, fra' Tommaso, mărturisește-ți păcatele. Cugetul și inima ta îți sunt putrede de minciuni, dacă o să continui în halul ăsta o să devii un neom, numai bun pentru a ți se strecura în suflet Diavolul și a te spulbera
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
-i dibui secretele felului ei de a fi. Nu prea avea încredere și mirosea îndelung frimiturile pe care i le păstram. Puțin, îmi spuneam, căci nu-mi permiteam să risipesc, și sfârșea prin a se înfrupta până când percepea zgomotul cheilor, scrâșnetul gratiilor în vaietul balamalelor. Le recunoșteam după pașii lor minusculi și după felul de a ronțăi: fiecare avea un nume, de pildă Catilina într-o seară se arătă topită de-o boală, galbenă precum pereții, ca o lămâie veștejită, cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cu întunericul, dar nu-l văzu. Înțelese însă că fusese acolo cu puțin înainte de venirea ei. Se apropie de poartă, punga era atârnată de unul dintre țepii metalici ai gardului. Împinse cu degetul, înăuntru se auzi un zgomot ca un scrâșnet din dinți. Dar, cum știa că bărbatul acela n-ar fi lăsat să i se întâmple ceva rău, desfăcu nodul și privi înăuntru. Zâmbi cu tristețe, erau fărâme de pâine uscată. Uitase cu totul de porumbei. Mai privi o dată în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e mai greu să faci linii curbe pe un spațiu așa de mic. Ar trebui să exerseze întâi cu literele de tipar. Și poate că, într-o bună zi, ar putea atinge sublimul, scriindu-și de la cap la coadă, din scrâșnete și pocnete, numele întreg din care, la repezeală, prietenii foloseau doar o prescurtare ce te îndepărta, în mod nedrept, de original. Căci Maca nu era doar, așa cum îi arătau statura înaltă și părul sârmos unindu-se cu barba într-un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plumburie. Nu mai știau de unde porniseră. Bătrânul, părăsit de toți, dârdâia și clănțănea din dinți, strângând cearșaful în pumni, cu ochii-n tavan. Din când în când, cei doi copii se apropiau de patul lui, privindu-l curioși și ascultând scrâșnetul dinților sfărâmați. Apoi, cu răsuflările năclăite, își ștergeau mucii într-un colț de cearșaf și o zbugheau pe scări. Bărbații și femeile, aplecați peste ferestre, uitaseră de rață, își fixaseră acum ținte imaginare împotriva cărora urlau din rărunchi. Nu-i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu e semnul nici unei exaltări. Este spaima pe care am avut-o intuind condiția filozofiei "needificatoare", a speculației ultime. Insuportabilă senzația de inițiere condensată și integrală, de ezoterism profan, de glorie a spiritului asistată de Dumnezeul culturii. După spectacolul acestui scrâșnet suprem al minții s-a așezat în mine, nu știu de ce, o tristețe mare. Și după ce Noica a plecat, ca la un semn, am început, Andrei și cu mine, să mâncăm. Am mâncat amândoi imens, mai mult tăcând. 27 septembrie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Doamne, nu înseamnă că am dat dintr-o dată cu piciorul la tot ce însemnase până atunci viața mea. Știam, în continuare, ce este o ispravă filozofică și pentru că asistasem, prin Noica, pe viu la ce înseamnă nașterea ei, admirația mea pentru scrâșnetul suprem al minții rămăsese intactă. Dar tocmai pentru că asistasem, pe lângă acest scrâșnet putusem să disting și altceva, un lucru pe care l-aș numi generic, transcendental și existențial, "scîncetul lui Noica", un scâncet pe care toți filozofii îl aveau, ca
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
însemnase până atunci viața mea. Știam, în continuare, ce este o ispravă filozofică și pentru că asistasem, prin Noica, pe viu la ce înseamnă nașterea ei, admirația mea pentru scrâșnetul suprem al minții rămăsese intactă. Dar tocmai pentru că asistasem, pe lângă acest scrâșnet putusem să disting și altceva, un lucru pe care l-aș numi generic, transcendental și existențial, "scîncetul lui Noica", un scâncet pe care toți filozofii îl aveau, ca însemn, pecete, stigmat al alcătuirii lor umane și pe care aproape toți
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
inamicul a ocupat Bucureștiul în luna decembrie. După o perioadă de refacere cu sprijin francez, în vara anului 1917, armata română declanșează contraofensiva. În țărâna răscolită de obuze, în umezeala tranșeelor, printre trunchiurile de copaci, în lapoviță și ninsoare, în scrâșnetul tăios al gerurilor și în toate lipsurile materiale, în contrast cu înzestrarea armatei dușmane, ostașii români au dat dovadă de un eroism legendar. Lupte crâncene s-au dat la Oituz, Mărășești și Mărăști. Multe episoade eroice, cum ar fi „atacul
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
se vedea tabla albastră de un dreptunghiular cam aproximativ, pe care se zbăteau litere de un alb stins, însemnând locul unde trebuiau să oprească trenurile ce veneau rar, parcă în silă și plecau mai departe înainte de a se stinge ecoul scrâșnetelor prelungi, metalice, ale frânării. Cantonul pipernicit, străjuit de plopul secular, crescut asimetric spre acoperișul roșu de țiglă,, părea printre picăturile ploii parcă și mai mic și neînsemnat, ca o moviliță cenușie plantată aici aiurea și neconvingător, de mâna cine știe cărui vântură
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
C. Mihăilescu surprinde fățărnicia ce înconjoară cuplul Lovinescu-Ierunca, subliniind zădărnicia dorinței de a schimba mentalitatea intelectualului român: "în ciuda invidiilor stârnite, a nesfârșitelor intrigi de salon și coterie țesute în jurul celor doi, fapt e că toată lumea îi caută, îi cultivă cu scrâșnet sau venerație și tremură în așteptarea verdictelor lor, fie ele estetice sau morale, fie politice sau administrative"253. Momentele când scriitorii trimit clandestin manuscrisele sau când solicită promovarea cărților par, în aceste condiții, semne ale ipocriziei. Însă dorința Monicăi Lovinescu
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]