112,413 matches
-
exmatriculat dintr-o facultate tehnică, a ajuns într-un timp relativ scurt să cucerească toate onorurile lumii muzicale internaționale. S-a bucurat și se bucură de prietenia unor oameni care, pentru cei mai mulți dintre noi, rămîn idoli intangibili, legende ale culturii secolului XX (Herbert von Karajan, Carlos Kleiber, Zubin Mehta, Eberhard Waechter, Placido Domingo, Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Mstislav Rostropovitch sînt doar cîteva nume), a fost primit și decorat de șefi de stat, a avut șansa de a se întoarce glorios în
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
în metafizica universală, "lucrul în sine" n-ar suna perfect decât în cadența sa originală: Das Ding an sich... Despre Curzio Malaparte s-ar putea spune că reprezintă în publicistică, eseu, reportaj ce a reprezentat Malraux în romanul politic al secolului XX. În numele amândurora, hazardul sau soarta a introdus o particulă ironic-nobiliară, substantivul care, și în italiană și în franceză, indică Răul, - Mala-parte, Mal-raux. Întrebându-l o dată de ce își alesese acest pseudonim bizar (numele adevărat fiind Kurt Suckert) Mussolini primise un
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]
-
Neagu - "Civini favana civini tuvunu? Evene știvini săvănă năvănă tovono suvunu?" - e interesant nu doar pentru că dublarea operează succesiv cu două consoane, "v" și "n", producînd deci cîte două silabe variabile - ci și pentru că e un tipar atestat în literatura secolului al XIX-lea. La Alecsandri, în Rusaliile (1861), Suzana răspunde unui adept al purismului, Galuscus: "Păsărește vrei? (Tare) Stivini, ivini, căvănă, evene, stivini, nevene, buvunu, nuvunu?" (V. Alecsandri, Opere, V, ed. G. Rădulescu-Dulgheru, București, Minerva, 1977, p. 610). într-o
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
vorbit-o": "Stivini - Ivini - Păvănă - Sevene - Revene - Stevene?" (în note la C. Negruzzi, Opere, 1, Păcatele tinerețelor, ed. Liviu Leonte, București, Minerva, 1974, p. 519). S-ar părea că aceasta era varianta de păsărească cea mai populară, cel puțin în secolul al XIX-lea.
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
și politice, sunt În măsură săși desfășoare calitățile sau defectele la lumina zilei. Nu mai putem vorbi de femei slabe, deoarece ele nu mai sunt decât Într-o mică măsură prin comparație cu ce au fost acum o jumate de secol În urmă. Există astăzi femei care pot fi socotite ca foarte tari, precum există bărbați foarte slabi...și viceversa. La ora actuală, a scrie poezii sentimentale și mai cu seamă exprimând pe cele femeiești, poate să dea loc la critici
Prefață. In: Editura Destine Literare by Eugen de Panciu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_336]
-
construcția stabilă - abandonată azi - ca cum. E foarte probabil ca îmbinări de tipul ca cum să fi ieșit din uz tocmai din cauza obsesiei cacofonice, cedînd definitiv locul celor în care intervenea salvatorul și (ca și cum). în orice caz, la scriitorii din secolele trecute găsim din plin primele forme. Citez cîteva exemple din Cantemir ("ce numai ca cum preste puterea simțirilor ar fi", Istoria ieroglifică), Neculce ("trimițiindu-i cartea acie..., ca cum vrè hi de la singur Dumitrașco-vodă", Letopisețul țărîi Moldovei); construcția are numeroase atestări
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
ar constitui un capitol semnificativ, pentru că i s-a tăgăduit, timp de vreo șase decenii, între 1882 și 1940, dreptul de a exista printre obiceiurile de Crăciun ale noastre. Obiceiul a iscat, la noi, încă din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, o aprigă discuție pe tema nespecificității lui. Contestarea lui a fost începută, în chip paradoxal, de Petre Ispirescu, care, cum se știe, a fost culegător de producțiuni populare și doar într-o mică măsură aplicat spre teoretizări
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
aminti de Stea și Vicleim. Este chemată în sprijinul conservării datinilor o opinie a lui M. Kogălniceanu care a scris, în Revista pentru istorie, arheologie și filologie, că avem obligația de a ne îngriji de "ultimele rămășițe ale Irozilor, cari secoli întregi, cu păpușele, au fost teatrul nostru popular". Concluzia este netă: bradul de Crăciun n-are nici o legătură cu Nașterea Mântuitorului, este o datină pernicioasă, care duce la pierderea caracterului "național-religionar" (citește religios). Se dă și un citat din T.
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
și un citat din T. T. Burada, care în Datinele poporului român. Copacul Crăciunului (1897), a scris: "Introducerea acestui obicei al copacului în bătrâneștile noastre datini nu face decât să răspândească un venin primejdios în neamul nostru românesc". Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, apar și puncte de vedere mai echilibrate, apar informații privind istoria pomului de Crăciun, descrierea unor obiceiuri germanice legate de el: I. Achimescu, Pomul de Crăciun - legendă germană (în Liga literară, 1895, 68-70
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
Burada, care în Datinele poporului român. Copacul Crăciunului (1897), a scris: "Introducerea acestui obicei al copacului în bătrâneștile noastre datini nu face decât să răspândească un venin primejdios în neamul nostru românesc". Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, apar și puncte de vedere mai echilibrate, apar informații privind istoria pomului de Crăciun, descrierea unor obiceiuri germanice legate de el: I. Achimescu, Pomul de Crăciun - legendă germană (în Liga literară, 1895, 68-70), Rdt., Aus der Geschichte des Weihnachtsbaumes
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
-lea este plină de această credință" despre pomi care înfloresc în noaptea de Crăciun. Amintește, de asemenea, opinia medicului silezian Philip Iacob Sachs despre aceeași problemă și citează o pagină dintr-o predică a predicatorului vienez Ulrich Megerle de la sfârșitul secolului al XVII-lea: Pe când s-a născut fiul lui Dumnezeu s-au întâmplat multe lucruri miraculoase. Zăpada cea mare din acel ținut a dispărut momentan și deodată s-au arătat pomii cu flori și frunze; pământul s-a înfrumusețat și
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
de Crăciun, prin 1642-1645 apărând o carte care denunța bradul ornat cu păpuși. Încă în 1785, baroneasa Oberkirch din Strassbourg consemna rezerva bisericii față de brazii "decorați cu lumini". Obiceiul, se precizează, este de origine alsaciană, de unde a pătruns, la începutul secolului al XIX-lea, la restul popoarelor germane. Au fost menționate câteva date ale atestării pomului de Crăciun: Goethe a văzut primul pom împodobit, în 1765, la Leipzig; la Berlin și Potsdam a apărut inițial sub formă de ramuri de pin
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
romană de a pune, la înverzit și la înflorit, în vase, plante și rămurele de pomi. Obiceiul amintește că la Nașterea Mântuitorului "pomii înverzesc în livezi și poartă fructe". Obiceiul, scrie autorul articolului, Ion Mihăilescu, s-a impus greu: "Un secol a trebuit pomului de Crăciun, după ce și-a ajuns forma sa tipică, ca să cucerească toată Germania și numai o altă jumătate de secol ca să se răspândească în tot Apusul Europei și să se coboare și în jos de-alungul țărmurilor Dunării
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
înverzesc în livezi și poartă fructe". Obiceiul, scrie autorul articolului, Ion Mihăilescu, s-a impus greu: "Un secol a trebuit pomului de Crăciun, după ce și-a ajuns forma sa tipică, ca să cucerească toată Germania și numai o altă jumătate de secol ca să se răspândească în tot Apusul Europei și să se coboare și în jos de-alungul țărmurilor Dunării până la noi românii." Ne-am referit până acum la articole din presa românească a vremii și trebuie să privim și în principalele cărți
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
răspândească în tot Apusul Europei și să se coboare și în jos de-alungul țărmurilor Dunării până la noi românii." Ne-am referit până acum la articole din presa românească a vremii și trebuie să privim și în principalele cărți de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din primele decenii ale secolului următor. S. Fl. Marian, în Sărbătorile la români nu menționează obiceiul, probabil pentru că începe ciclul sărbătorilor cu acelea de la Anul Nou. Nici Elena Niculiță Voronca, în Datinele și credințele poporului român
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
și în jos de-alungul țărmurilor Dunării până la noi românii." Ne-am referit până acum la articole din presa românească a vremii și trebuie să privim și în principalele cărți de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din primele decenii ale secolului următor. S. Fl. Marian, în Sărbătorile la români nu menționează obiceiul, probabil pentru că începe ciclul sărbătorilor cu acelea de la Anul Nou. Nici Elena Niculiță Voronca, în Datinele și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică (1903) nu-l
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
să-și recunoască activitatea criminală contra-revoluționară, el pleda de pe pozițiile "rațiunii" și "logicii" duse pînă la capăt, în realitate ale acelei raționalități delirante reduse în esență la cîteva obsesii și idei fixe pe care s-au bazat regimurile totalitare ale secolului XX, în acțiunea lor devastatoare. Cum se face că instaurarea încrederii în forța nelimitată a rațiunii și a ideii de progres care, odată cu primele cuceriri ale științei moderne, a luat locul credinței în supranatural, creînd postulatul unității speciei umane în locul
Umanitatea pierdută a secolului XX by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/14483_a_15808]
-
forța nelimitată a rațiunii și a ideii de progres care, odată cu primele cuceriri ale științei moderne, a luat locul credinței în supranatural, creînd postulatul unității speciei umane în locul perierarhizării ei, cum se face că aceste teze de sorginte carteziană a secolului Luminilor au dat naștere regimurilor totalitare cele mai implacabile din istorie, care nu s-au sfiit să le batjocorească, să le pervertească și denatureze cu cinism, pentru a justifica în numele lor cele mai mari crime și fărădelegi, de la minciună, jaf
Umanitatea pierdută a secolului XX by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/14483_a_15808]
-
care au refuzat calitatea de om unor zeci de milioane de indivizi? Acestea sînt cîteva din întrebările care l-au frămîntat pe filozoful evreu-francez Alain Finkielkraut și la care a căutat să răspundă în cartea sa Umanitatea pierdută - eseu asupra secolului XX. Toate marile sisteme totalitare, arată Finkielkraut, și-au afirmat voința de a schimba omul (crearea "omului nou"), de a purifica umanitatea: comuniștii, pe calea luptei de clasă, a desființării proprietății individuale și exploatării omului de către om; naziștii, pe baza
Umanitatea pierdută a secolului XX by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/14483_a_15808]
-
în practica de zi cu zi, anihilarea de pe fața pămîntului a evreilor, rasa inferioară, impură, cauza tuturor relelor ca și a tuturor specimenelor "slabe", asociale - idee preluată în germene de la Nietzsche. Iată cum s-a confirmat în invenția politică a secolului XX, totalitarismul, un aforism al lui Chestterton: nebuni nu sînt cei care și-au pierdut uzul rațiunii, ci cei care au pierdut totul în afară de rațiune. Piezînd omenia din cauza unei raționalități sterpe, desprinse de viață (ceea ce, spre deosebire de Sartre, îi repugnă lui
Umanitatea pierdută a secolului XX by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/14483_a_15808]
-
de demnitate implică, așa cum a văzut-o și Kant, postulatul după care soarta lor, a oamenilor, trebuie să reprezinte întotdeauna scopul, niciodată doar mijloacele pentru atingerea lui. În plus, ideea de progres în forma în care s-a încetățenit în secolul XX, cu implicita încredere în capacitatea omului de a fi total stăpîn pe destinul său, conține în fașă și obsesia acțiunii destructive a dușmanului din umbră, această obsesie paranoică crescînd proporțional cu grandoarea viziunii despre om. Dacă omul-demiurg este acela
Umanitatea pierdută a secolului XX by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/14483_a_15808]
-
uneori pe seama și împotriva semenilor lui - de unde vin eșecurile, regresiunile? Tentația este mare de a le atribui unor forțe ostile, oculte, de unde toate vînătorile de vrăjitoare cunoscute. Odată cu dispariția celor două mari sisteme totalitare care s-au constituit în flagelul secolului XX, spune Finkielkraut, omenirea trebuie să tindă spre mai mult decît o morală strict umanitară. Mai mult ca oricînd, evenimentele din ultimii ani, precum cele din Bosnia, Rwanda etc., au dovedit că umanitarismul are nevoie de sînge și mediatizare: învățînd
Umanitatea pierdută a secolului XX by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/14483_a_15808]
-
lui natală în care și azi îi este interzis să se reîntoarcă, a dezvăluit prin viu grai și prin cartea apărută experiențele unice pe care le-a trăit. Îmi amintesc cum urmăream cu pasiune în anii șaizeci și șaptezeci ai secolului trecut bătălia pe care o duceau un Bukovski, Soljenițîn, Saranski, Amalrik, Zaharov și alții împotriva unui sistem pe care generația mea l-a cunoscut în plin. Mărturisesc că nu aveam speranța că acești luptători vor fi învingători: sistemul părea inexpugnabil
Vladimir Bukovski în România by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14455_a_15780]
-
legături dintre ideile filosofice ale lui Nietzsche, pe de o parte, și unele dintre circumstanțele vieții sale, pe de altă parte, de a fi revelat modalitățile subtile și neașteptate prin care una dintre cele mai îndrăznețe și provocatoare filosofii ale secolului al XIX-lea s-a hrănit, a fost "testată" și în cele din urmă a început să prindă formă (strălucită) dintr-o viață atât de torturată ca cea pe care a trăit-o Nietzsche înaintea colapsului său mental din ianuarie
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
fondul nu al unui dispreț pentru intelectuali, ci din teamă pentru puterea glasului lor". Cuvinte nobile ce consună, peste meridiane, cu cele ale lui André Malraux: "Cuvîntul nu, opus în permanență forței, posedă o putere miraculoasă, care vine din adîncul secolelor. Toate marile figuri spirituale ale umanității au spus nu Cezarului. Prometeu domnește asupra tragediei și asupra memoriei noastre pentru că a spus nu zeilor. Sclavul spune întotdeauna da"... Dar cele mai pline de nerv gazetăresc intervenții credem că poartă semnătura lui
O recuperare de conștiință by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14430_a_15755]