50,569 matches
-
volumele recenzate în această pagină apar sferă, cerc, nevăz, ochi ș.cl. în combinațiile binecunoscute sau altele inventate după algoritm. Iată și un catren al lui Paul Doru Chinezu: "Dar nesomnul meu / este aidoma morții / când mă scăldam în el / deveneam sentiment" ( Nesomn) În astfel de cazuri, intră în scenă nepoezia La capitolul aspect grafic, cartea Liei F. Faur stă cel mai bine, este îngrijită și elegantă. Fotografiile din interior, semnate de Nicolae F. Eberlein, seamănă însă izbitor cu nudurile lui Răzvan
La o primă și ultimă lectură by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13764_a_15089]
-
și fratele său, Mihai Barbu, au făcut una din reședințele culturii române. Când mă întâlnesc cu Ion Barbu și îl văd plin de idei și angajat în tot felul de acțiuni culturale, trăznite și simpatice, toate generate de un discret sentiment al responsabilității față de ce se întâmplă în România, mă simt contaminat de tinerețea lui inepuizabilă, de elanul său, de generozitatea cu care își antrenează în asemenea acțiuni prietenii și cunoscuții (inclusiv pe supertalentata Mihaela Șchiopu, care este însă ea însăși
Ha, Ha and Ha by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13824_a_15149]
-
a trupului, singur element autentic al ființei, cu atît mai mult cu cît e singurul obiect al ei. Vreau să fiu bine înțeles: sînt convins că pentru mulți dintre noi spațiile autenticității s-au redus considerabil, dar nu pentru toți. Sentimentul francez al agoniei este confirmat de scăderea continuă a prestigiului culturii franceze și, mai mult, a modelului francez de civilizație. Colapsul "romanului național" francez este unul aparent și dureros pentru galul obișnuit să se considere membru al celui mai celebru
Literatura de apartament by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13780_a_15105]
-
au ajuns unul din ultimele refugii ale clasei muncitoare. De fapt, avem de-a face cu mici armate de desperados dispuși să execute ordinele oricărui descreierat, știind că, de data aceasta, chiar nu au unde să mai plece. În plus, sentimentul apartenenței la o castă privilegiată mobilizează în ei nebănuite resurse de violență, invizibile atunci când ajungeau la șapte dimineața la fabrică și puneau în funcțiune amărâtul strung producător de șuruburi și piulițe. Jurnalișțtii care-au scris indignați despre recenta avansare în
O nouă ideologie: „badigardismul” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13810_a_15135]
-
grilele la modă, care nu fac decît să încorseteze lectura, cartea, ideea. Practică această lipsă de măsură cu o intensă voluptate, încredințat că literatura trebuie să se confunde cu viața, că și ea trebuie trăită la fel, parcurgînd toată gama sentimentelor, de la iubire și încîntare la ură și dezgust: "Cine ar crede, urmărindu-mi scrisul încărcat cum se zice de o certă tensiune emoționantă și admirativă, că am multe, foarte multe momente, ceasuri și zile întregi în care nu-mi place
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
nesocotesc, să surprind și să râd./ Este felul în care vă mai pot vorbi". Pe muchie de cuțit acest distih: "Să rupi o pagină din așternut,/ Să pui pe buze o culoare stinsă". Doar în aparență sună frumos: psalmi neolitici, sentimente timbrate; în schimb, "Și bate la ușă o flacără, un ochi de igoană", sau "Sudoare prelinsă pe glonț", sau "Un gând ca un lup, ca o pajiște arsă.../ te strigă o rană din cer", sau "ca o frumoasă descriere a
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13855_a_15180]
-
scriitorului. Bastion ardelenesc cu porți de cetate, justițiar și solemn în orizontul său de simțăminte tainice, până ce nu le face să fie îmbrățișate și amplu orchestrate în reverii împinse până la forma modernă a fantasticului care este aplicarea pe viu a sentimentului și a erudiției. Disciplina căutării și însușirii certitudinii datelor i-a dat lui Constantin Mohanu o identitate perfect adaptată spectacolului natural, deschis deopotrivă de documente și de paginile publicațiilor. Cele mai multe răsunătoare ca titlu, ,,Convorbiri literare", ,,Timpul", ,,Telegraful român" și ,,Albina
Nuvelele lui Ioan Slavici by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13820_a_15145]
-
București, Morand trecuse, în 1939, pe la Galați, ca membru al Comisiei Dunării și că, sub ocupație, dirijase comisia de cenzurare a filmelor numită de guvernul de la Vichy. În orice caz, când sosește la București, în iulie 1943, scriitorul diplomat are sentimentul că o prezență franceză mai consistentă este dorită tocmai pentru a o contracara pe cea nemțească, membrii misiunii de la Institutul Francez sunt majoritar pro-gaulliști, iar semnalele din presă (e citat, de pildă, Pamfil Șeicaru) sugerează că, în ciuda alianței româno-germane, simpatiile
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
Vintilă Horia, sau la emigranții români din Elveția, despre care nu are cea mai bună părere. Rămâne, pe de altă parte, la ceea ce G. Bowd numise "viziunea catastrofică", cu obsesia invaziilor asiatice și a expansiunii rusești spre Occident, trăind un sentiment al crepusculului. Îl sugerează, poate, cel mai bine titlul unui text din 1964, Adio la Orient-Expres, trenul care nu mai e unul "de plăcere, ci rapidul morții, aceea a Europei". O umanitate mizeră, ratată degradată de teroare, ar călători acum
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
multe semne camuflate pe care cititorul le observă sau nu. Oricît de multe astfel de semne ar descoperi (referințe intertextuale, rime șocante, cuvinte dintr-un vocabular extrem de periferic sau chiar inventate, agramatisme șugubețe, parafraze după versurile altora etc.) tot are sentimentul că au mai rămas destule lucruri ascunse. Caragialeta* și Caragialeta bis** sînt, la prima vedere, niște traduceri din piesele, momentele și schițele lui Caragiale în limbajul poetic al lui Șerban Foarță. Implicit, un portret al României de la 1900 făcut din
Vă place Foarță? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13840_a_15165]
-
ales în cele dedicate celor 12 ani de Europa Liberă; în aceste memorii, Gelu Ionescu trăiește prin prietenii săi - căci are un cult al prieteniei - în care se reflectă, construindu-se, într-un fel, ca o proiecție a acestui puternic sentiment a cărui vocație îi e atît de proprie. Un Gelu Ionescu de o intransigență și onestitate care merită o meditație atentă asupra locului intelectualului în libertate.
Document moral by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13863_a_15188]
-
Nicolae Manolescu În principiu, nu prea văd ce legătură ar fi între critică și iubire. Critica este o activitate intelectuală care apreciază sau examinează operele literare. Iubirea, indiferent în care dintre accepțiile ei, este un sentiment. Fie și față de o transcendență, dar tot o emoție este. Spiritul critic, în schimb, care ar trebui să stea la baza criticii literare ori artistice, este o formă a prejudecății și interpretării în care inevitabila aplecare spre sentimente a ființei
Critică și iubire by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13889_a_15214]
-
este un sentiment. Fie și față de o transcendență, dar tot o emoție este. Spiritul critic, în schimb, care ar trebui să stea la baza criticii literare ori artistice, este o formă a prejudecății și interpretării în care inevitabila aplecare spre sentimente a ființei noastre nu joacă decît un rol accidental sau ocazional. Dacă repet aceste truisme, este fiindcă observ de la o vreme cum iubirea este tot mai des invocată ca argument împotriva revizuirilor critice. Și ura, ca probă a nemerniciei lor
Critică și iubire by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13889_a_15214]
-
degetul, între alte publicații din țară incapabile de iubire și fidelitate (acestea ar fi antonimele urii și trădării), și spre România literară. M-am întrebat atunci, mă întreb și acum: ce semnificație pot avea în context critic și istoric literar sentimente ori atitudini de felul celor, întoarse cînd pe o parte, cînd pe alta, de acei comentatori literari care și-au făcut din retorica emoțională un certificat de patriotism? Firește, nici o semnificație. Poate doar o enormă confuzie, o egalizare a valorilor
Critică și iubire by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13889_a_15214]
-
iubire sau ură, iată ceva care n-are legătură cu fondul acțiunii sale. Oameni sîntem și ne putem lăsa uneori conduși ori copleșiți de emoții. În definitiv însă, lectura noastră e afectată esențial de cu totul alte lucruri decît pasagerele sentimente care o însoțesc ca o umbră, mai mare cînd soarele e jos, la răsărit ori în amurg, decît cînd e, la maturitate, exact deasupra capului nostru. Și nu ne definim ca iubitori de literatură decît în măsura în care ne place s-o
Critică și iubire by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13889_a_15214]
-
în amurg, decît cînd e, la maturitate, exact deasupra capului nostru. Și nu ne definim ca iubitori de literatură decît în măsura în care ne place s-o citim și avem ceva de spus despre ea, nicidecum în sensul manifestării vulgar-demagogice a unui sentiment. Totdeauna lucrurile sînt în realitate mai simple decît în ideologie. Iubirea de literatură a criticii nu este nimic altceva decît o formă de onestitate: a spune adevărul tău despre cărți și despre scriitori. Firește, nu toate adevărurile sînt la fel de convingătoare
Critică și iubire by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13889_a_15214]
-
avalanșă a valorilor trăirii și simțirii. Pudoarea modernilor de a se exprima, ba chiar antiexpresivitatea afișată de odinioară devin pentru anumiți creatori lucruri de neînțeles. "De ce să nu mă exprim liber și nestânjenit? De ce să nu cred în propriile-mi sentimente și fantasme?" Aceste întrebări par a fi totodată răspunsuri ce orientează atitudinea multora în actualitate. Cu atât mai mult, cu cât libertatea de expresie ajunge să fie asimilată de aceștia exprimării brute a afectelor, magiei șocului (de cele mai multe ori) gratuit
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]
-
al cavalerului Apocalipsei. Vorbeam undeva de ceea ce mie mi se păruse, la un moment dat, incompatibil: romantismul și celularul. M-am înșelat. Celularul e o funcție a intensității iubirii. El aduce în apropiere ființa iubită, o face prezentă și intensifică sentimentul legăturii, devine intim (căci poți vorbi de oriunde și oricum) și indispensabil. El e noul totem. În fapt, ecuația epocii actuale e simplă: Ceaikovski plus Nokia. Deocamdată.
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]
-
de acceptat este caracterul improvizat și prolix al fiecărui text în parte. Un almanah are cel puțin o calitate: este atrăgător. Cartea lui Dumitru Radu Popescu este plictisitoare de la prima pînă la ultima pagină". Se întîmplă că acesta e și sentimentul mai vechi de cititor al subsemnatului. D. R. P. ni s-a părut mereu supraevlauat, o glorie factice, chiar dacă lăsăm la o parte arhicunoscutele d-sale compromisuri cu regimul Ceaușescu. O bună parte a creației în chestiune nu e decît
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
ce vorbește în poezie pare conștient de puținătatea forței care-i animă apelul la un fel de solidaritate problematică, sumă de anxietăți, "vine o neliniște/ a fost și la tine/ acum e la mine? asociere de așteptări dominate de același sentiment de incertitudine, care se impune dincolo de imperativul învățării, ca pe un slogan, a datoriei de a comunica: "ține minte că faptele tale/ sunt legate de ale mele/ într-o rețea/ care ne poate salva/ sau ne poate mânca/ ești un
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
în orice clipă împotriva sa: "așa că nu-mi spune mie tu de ce faci și de ce nu faci?// eu nu fac pentru că aștept să-mi crească în spate/ un dispozitiv exploziv care să mă facă praf/ la prima împiedicare"... Tocmai acest sentiment ambiguu care asociază osmotic reveria comuniunii și angoasa însingurării și a fragilității ființei în lumea tuturor aparentelor conexiuni "globale" face atașantă poezia "săracă" a tânărului Andrei Peniuc. O poezie nu lipsită de "strămoși", dar foarte apropiată de "pulsul epocii" noastre
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
reale și a lumii simbolice, înțelegere din care nu lipseau coduri de acces foarte diferite și puternic specializate, sugerează cu multă exactitate orizontul intelectual și etic al lui Ștefan Luchian. Deschiderea să spre exterior, generozitatea privirii și diapazonul larg al sentimentelor, se sprijină în mod fundamental pe interioritatea construcțiilor artistice și pe intensitatea decantărilor culturale. Întors în țară, în iunie 1890, el expune pentru prima oară, la vîrsta de douăzeci și doi de ani, cinci tablouri în cadrul unei expoziții de grup
Stefan Luchian (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13881_a_15206]
-
la figurat. Nu poți să-i ceri tuberculosului să cânte arii de operă. Deficitul de săpun, detergent, hârtie igienică, pastă de dinți, vopsea de calitate pentru pereți au reprezentat modalități de a-l umili pe român, de a-i da sentimentul că e un sub-om, o cifră dintr-o turmă lipsită de orice legitimitate. Subliminal, ni se spunea: „N-aveți dreptul să deschideți gura, pentru că sunteți nespălați și mirosiți urât" Probabil că tehnicile acestea experimentate îndelung în marea patrie a
Cu mîinile curate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13890_a_15215]
-
s-au străduit să strice relațiile României cu Statele Unite. Și în funcție de mărimea muștei pe care o au pe căciulă, antiamericanii cu acte de ieri, alaltăieri se întrec în plecăciuni la icoana Unchiului Sam, ca în finalul Scrisorii pierdute. Un oarece sentiment al apropierii funiei de par îl face pe C.V. Tudor să-și declare la toate răspîntiile prețuirea față de America. Și, ceea ce e de-a dreptul jalnic, acest antisemit și xenofob notoriu menționat ca atare de Senatul american, cu partid cu
Toată lumea vrea în NATO by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13917_a_15242]
-
că alchimia lor va conduce la aur. Poate critica ignorată de acești autori (deși unii dintre ei sunt și critici - David Lodge, Malcolm Bradbury, sau profesori de literatură - John Fowles, Bernard O’Donoghue) să dea un verdict, să aducă la sentimente mai bune această epocă literară, care nu e nici prima, nici ultima, nici nouă, nici veche, ci doar un alt fel de convenție? E.S. Totu-i convenție, chiar și acolo unde scriitorul respinge deliberat, programatic convenția. Este diferită, întortocheată, cum
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]