935 matches
-
se teme de clișee, e în stare să își înfrâneze sentimentele pentru a nu cădea în stereotipii, să fugă de melancolie, pe care „au cărat-o în spate poeții neoromantici”. De aici, un „discurs antidiscursiv”, contorsionat cu bună știință, alungarea sentimentalismului prin exces de luciditate. Dacă termenul nu ar fi atât de lax, s-ar putea vorbi de postmodernism, cu referință specială la volumul Semne de viață (1987), unde expresia se simplifică, dar rămân contrastele, ca și refuzul coerenței ori supravegherea
SAVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289524_a_290853]
-
de la început prin distincția frazării lirice. Rând pe rând meditativ, invocativ, melancolic, el transferă în poezie nostalgia spațiului originar. Este, asemenea majorității poeților din generația căreia îi aparține, un calofil pentru care voința de modernitate a discursului se asociază cu sentimentalismul, cu o pasionalitate surdinizată, străină de prea vădite intenții de literaturizare. Truculent în limite rezonabile, S. e un autor din speța imagiștilor - agreabil prin prestațiile fanteziste, baroce -, un liric ce mizează pe suportul culturii. O anume luxurianță a imaginii și
SCOROBETE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289571_a_290900]
-
pretextul unor imaginare aventuri cinegetice, melancolia, însingurarea, neliniștea și dorul de echilibru, căci peisajul se naște din proiecția unor stări de spirit. O poezie tradițională, nu lipsită de delicatețe scrie S. și în Imperiul unei singurătăți (1985), carte în care sentimentalismul este dublat de umor, iar evocarea nostalgică se împletește cu livrescul. Orientarea, cu ecouri din G. Coșbuc, I. Pillat sau V. Voiculescu, revine în Scrisori din Isihia (1987), unde reperele rămân natura, erosul, satul copilăriei, eroii martiri ai Transilvaniei. În
SCOROBETE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289570_a_290899]
-
personajele sunt imagini ale singurătății. Nestăvilita dispoziție reflexivă, importanța dată unor traiectorii intersectate în devenirea indivizilor, apelul permanent la o grilă de valori care le orientează gesturile, grilă, în general, impusă de conveniențe - toate conferă personajelor un aer aparte, între sentimentalism și febricitate meditativă. SCRIERI: Adăpost într-o floare, București, 1977; Somnul izvoarelor, București, 1981; Frica albă, București, 1982; Coridor în oglindă, București, 1983; Inelul de fum, București, 1984; După concert, București, 1986; Fata amurg, Timișoara, 1987; Cercul de oglindă, București
SEIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289606_a_290935]
-
și Poezii alese (1927). El stabilizează în literatura română un gen pe care îl inițiase Vasile Alecsandri - romanța. Merge însă pe calea lui Costache Conachi și Anton Pann, romanțele lui fiind o continuare a cântecului de lume, trecut prin prisma sentimentalismului lui D. Bolintineanu, căruia, de altfel, i-a dedicat o poezie. Folosește câteva procedee și imagini caracteristice cântecului lăutăresc, precum interjecțiile, hiperbola, metafore tipice, încheieri împrumutate din genul epistolar. Versurile sunt totuși curgătoare, ceea ce a dat posibilitate lui Grigore Ventura
SERBANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289636_a_290965]
-
unui expresionism pătruns de umanitarism creștin, „pânditorul de lumină” respinge ultramodernismul, refuză exagerările celor „obsedați de modernismul excesiv”. Dar puține poeme ale sale au rezistat eroziunii timpului. Mai toate cele în proză s-au pulverizat, măcinate lăuntric de retorică și sentimentalism. În versuri însă vibrează intermitent, cu incontestabil efect liric, simțăminte gingașe, precum cel provocat de resurecția unor icoane din copilărie. Poetul își amintește, cu duioșie, caii familiei, care goneau, „singuri, cu carul gol, / spre raiul Sălajului”. Evocatorul li se adresează
SIREAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289707_a_291036]
-
copii), versuri și teatru. S. și-a transpus pledoariile feministe în romane „educative”, burdușite de situații dilatate și teziste - Fata tatii (1912), Băiatul mamei (1917), Domnul Bădină (1931). În proza scurtă - Novele (1890), Dumitrițe brumate (1937) - domină idilismul rural și sentimentalismul. Compasiunea pentru cei umiliți și nefericiți e sinceră, dar expresia ei nu poate depăși nici schematismul, nici artificiul. Recunoașterea paternității copiilor naturali, condamnarea incestului, elogiul muncii, istoria ca pildă sunt axele unor declamative poeme dramatice și ale pieselor de „teatru
SMARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289730_a_291059]
-
727-732; Vlad, Convergențe, 256-261; George, Sfârșitul, I, 181-187; Valeriu Râpeanu, Pe drumurile tradiției, București, 1973, 204-209; Săndulescu, Citind, 174-178; Ștefănescu, Momente, 129-137, 232-235, passim; Dana Dumitriu, Mihail Sebastian și domnișoara de Stermaria, RL, 1975, 20; Dana Dumitriu, Inteligența modernă și sentimentalismul provincial, CL, 1975, 6; Crohmălniceanu, Literatura, III, 91-113; Ion Vlad, Lecturi constructive, București, 1975, 63-70; Anghelescu, Creație, 247-268; Protopopescu, Romanul, 282-284; Brădățeanu, Istoria, II, 352-363; Carandino, De la o zi, 268-274; Dumitru Tiutiuca, Eseul. Pesonalitatea unui gen, Iași, 1979, 242-245, passim
SEBASTIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
prestigioasa revistă orădeană. Titlul primei plachete a lui S., Șoapta clipelor trăite, ar vădi intenția autorului de a depăși desuetele atitudini și forme romantice. Surdinizarea revărsărilor lirice e însă parțială: persistă pe alocuri declarația emfatică, amintind de primii noștri romantici, sentimentalismul lacrimogen, pesimismul negru, de împrumut, o imagistică uzată, chiar atunci când se adoptă ritmuri coșbuciene ori polimetria simbolistă. Oarecare progres atestă al doilea volum de versuri, Tablouri din Pind. Idilicul, sugerat eventual de titlu, se manifestă mai mult printr-o ușoară
SAMARINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289453_a_290782]
-
care mai tânărul autor prefera să o idealizeze vizibil), ca și limbajul mult mai precaut folosit În privința proprietarilor. Nimic din aspectul grotesc, caricatural, al discursului lui Bălcescu nu transpare aici, autorul preferând o expunere tehnică și sobră. Argumentației colorate de sentimentalism Îi este substituit un text concis, În care tradiția păstrează o pondere importantă. Însă această tradiție se raporta nu atât la practici și moravuri validate prin rezistență, cât, după cum a observat deja Vlad Georgescu, la „fondul etnic primar și presupusele
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
unor anomalii psihice (Ca frații) sau fenomene paranormale (Spiritele). În romanul Sângele Solovenilor (1908) T. abordează o temă naturalistă cu mijloacele prozei sămănătoriste. Procedeul narativ nu e, ca în compunerile scurte, relatarea neutră, ci istorisirea pătrunsă de lirism, diluată de sentimentalisme, încetinită prin descrieri artificioase, incluzând dulcegării și reflexivitate banală, șubrezită prin intervenții auctoriale naive (aprecieri, caracterizări, comentarii omnisciente), prin sfătoșenie, prin dialoguri siropoase. Subiectul pornește de la o situație analoagă celei din schița sadoveniană de tinerețe Doi feciori. Boierul Isaie Murat
THEODORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
Teatrului Național din București, se joacă sub pseudonimul Nicolae Bucur și are parte de o receptare controversată: dacă N. Carandino o respinge vehement, considerând-o vulgară și fără valoare, Dan Petrașincu o apreciază pentru faptul că e lipsită de orice sentimentalism feminin, „virilă” chiar, creație a unui spirit capabil să se miște alert în lumea ideilor. Din trilogiile dramatice proiectate - Ciclul vieții (Neguțătorul de iluzii, Omul ascuns, Călătorie-n întuneric), Ciclul morții (Appassionata, Vila tăcerii, Adevărata moarte) și Noi... urmașii lui
ŢOPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290227_a_291556]
-
al miniaturii (Sfârșit de vară). Un zâmbet abia schițat se simte în fiecare vers, dar autoironia, cenzura lirică nu acționează efectiv decât în Rapsodii de vară și în Rapsodii de toamnă. E o atitudine specifică lui T., care își recunoaște sentimentalismul și îl persiflează, scoțând de aici cu totul alte efecte decât cele banalizate de o întreagă falangă de epigoni romantici. Deși nu ajunge până la desființarea efuziunii lirice, umorul său izbutește să coloreze altfel emoția, să îi dea o notă insolită
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
pune-n mișcare/ Ce taină mă-ndeamnă la drum./ Dar simt că m-apasă păreții,/ Eu sunt chiriaș trecător:/ În scurtul popas al vieții/ Vreau multe schimbări de decor”. Efortul de a evita și chiar de a se război cu sentimentalismul desuet e vizibil aproape în tot locul în poezia lui T., rezultatele nefiind însă întotdeauna cele așteptate. Definitorii pentru umorul liric sunt poeziile-confesiuni Pagliaccio și Testamentul unui poet cunoscut, nu cele mai bune, dar cele mai explicite, unde zâmbetul autoironic
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
Testamentul unui poet cunoscut, nu cele mai bune, dar cele mai explicite, unde zâmbetul autoironic are prospețime și o deschidere mai largă asupra destinului uman. Umorul și inteligența artistică sunt confirmate pe deplin în Parodii originale. Poetul își amendează propriul sentimentalism (ca în Un începător de talent: Apostrofe la lună), dar nu îl iartă nici pe cel al confraților. Satirizează idilismul rural și romanțios, retorismul patriotard, simbolismul excentric și clișeele de toate nuanțele, parodiile fiind - așa cum le-a definit autorul - „adevărate
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
său de la Iași), Ion Pillat, Magda Isanos, Eusebiu Camilar și câteva pagini de jurnal, Ț. publică numai versuri. Încă din placheta Liane crude, el se dovedește un poet delicat, imagist inspirat care, servindu-se de metrul clasic, creează, pe linia sentimentalismului minor, o atmosferă de limpiditate și echilibru. Lirica lui emană o senzație de liniște și mulțumire, rar înfiorată de întrebări sau de îndoieli. Prohod pentru zi relevă aceeași apetență pentru imaginile clare, luminoase, trasând contururi hieratice în decor de alb
ŢUGUI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290293_a_291622]
-
tablouri ale obiceiurilor câmpenești (Maria Baiulescu, Sânziene, Maria Cunțan, Pastel, De la sat, Sergiu Cujbă, Serenadă), prevestind patriarhalismul sămănătorist, își are modelul în Coșbuc. Țăranul e și în atenția lui J. B. Hétrat, poet al existențelor umile, surprinse în alegorii morale. Sentimentalismul posteminescian, comun în epocă, trece în versurile elegiace ale lui George Murnu, la Elisabeta M. Z. Ionescu sau în lamentațiile lui H. G. Lecca. În schimb, o încercare de ieșire din această atmosferă de jale confecționată schițează debutantul I. Păun-Pincio în
VATRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290470_a_291799]
-
mai aud. / Aici, aici, / unde târguiește Mira Popovici, / sună-ți anii în valută forte, / pipăie meridianul București-Paris” (Reclamă). Radiografia stării de poezie din faza constructivistă este dată de poemul Lamento, savantă îmbinare de discontinuități metaforice cu nuanțe ermetice barbiene și sentimentalism șarjat: „Ploi de martie, tragedie citadină, / arborii își fac semn ca surdomuții. Pentru spectacolul de adio / plângeți lacrămi de făină / printre sonerii, lumină, / de Sfântul Bartolomeu al afișelor. // Dinspre bariere noaptea vântuie, - / treci între cristale, feerică, deci, / pe rugul tău
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
frust, violent, cu „gust de moarte”, ori ca lume revelând oaze de afectivitate imaculată. Sunt proiecțiile unui narator - copilul, apoi adolescentul Iacov, prin care autorul își exploatează biografia într-o coloratură romantică, lirică, adesea excesivă, mai ales în ultima scriere. Sentimentalismul caracterizează, în cele din urmă, mai toate paginile lui Z., impresia de autentic dominând însă, creată atât prin atmosfera unei colectivități aparte, cât și prin ipostazele umane care ilustrează fatalitatea erosului. Poetizări superflue, tendințe intelectualizante sunt iarăși prezente, după cum se
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
contemporanilor români, venea și el în contratimp. E greu de admis, de asemenea, reducerea unor scriitori la o singură trăsătură: „sentimentalul Maupassant”, „incomparabilul caz de bovarism Stendhal”, maestrul biografiei psihologice Sainte-Beuve, care a făcut „mahalagism distractiv”. Combaterea, tot excesivă, a sentimentalismului, depistat chiar și la marii poeți, riscă să compromită însuși lirismul acestora. Despre literatura română Z. a scris puțin și oarecum întâmplător. Prețuitor al Junimii, cu care și-a descoperit atâtea afinități (lupta contra imposturii, a falsității, a prostului gust
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
Schwob, H. G. Wells, Gustav Meyrink, Hanns Heinz Ewers, Karl Hans Strobl. Inteligență disociativă, neafiliată, desăvârșit autonomă, pasiune intelectuală, pentru care ideile trec pe primul plan, iar autorii și cărțile devin pretexte de nesfârșit distinguo; aversiune declarată contra gândirii practice și sentimentalismului de ordin cultural sau național; causticitate necruțătoare față de ideile acceptate, de idola tribus; ironie, care este atitudinea sa înaintea vieții și a comodității de judecată contemporană, fie că se situează tradițional, fie că se reclamă de la spiritul de neliniște postbelic
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
obiectivitatea, urmează că „artistul adevărat creează direct, fără simbol, în pământ, lemn sau verb [...]; cuvântul trăiește indiferent de sens, precum fierul, piatra sau plumbul”. Codul creației literare va trebui să cuprindă un articol prevăzând suprimarea adjectivelor. În toate sferele existențiale sentimentalismul dispare, triumfă cerebralitatea. Însă V. este el însuși un incorigibil sentimental deghizat. Afectivitatea nu umple scrisul său de adjective, dar se exprimă în profuziuni de imagini chiar și în eseistica sa. Nu există în publicistica românească stil mai ornamentat. În
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
parte din România bună, profundă prin valorile pe care le creează. În privința experienței (ideea cu care operează filosofii și o bună parte din prozatorii generației tinere), pune accentul pe conceptul de „istorism [al] resemnării”, care înseamnă „conștiința răspunderii colective și sentimentalismul solidarității”, dar și „nostalgia spiritualității”, „pesimismul eroic”. „Pesimism eroic” - iată un punct dintr-un program paradoxal al generației care vrea să ridice țara lui Mitică la dimensiunea spiritului. Programul prevede, după V., setea de experiență, autenticitatea, primatul spiritului și, în
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
bătălie în care „toate pietrele sunt nimbate cu sânge/ și orbitele au plantații de șerpi”, altul exprimă compasiune pentru un caporal muribund ori ironie la adresa fanfaronadei belicoase. În ansamblu, ciclul e străbătut, din păcate, de un patetism factice, minat de sentimentalism. Obiectivările programate îi reușesc poetului doar parțial și intermitent, spre deosebire de cele spontane, rezultate din autoproiecții. Caracterele definitorii ale originalității lui se găsesc, astfel, aproape toate, doar în versurile editate până în 1946. Producția lirică din anii pauzei de un sfert de
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
spontaneitate, delicatețe și grație. Poeta a fost influențată și de romanticii germani (Lenau, Heine), pe care îi cunoștea foarte bine, încât melancolia, regretul dureros în fața neînțelegerii, umbrele iubirii trecute, resemnarea sunt învăluite uneori în muzica lor. Versul rămâne în tonul sentimentalismului elegiac și romantic, însă limbajul fluent, elegant și discreția confesivă depășesc ceea ce s-a scris în lirica feminină de până atunci în Transilvania. Arareori, ritmul atinge o vioiciune tonică, cvasicoșbuciană. Întunericul este o alegorie amintind din nou pe Coșbuc din
SUCIU-RUDOW. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290010_a_291339]