872 matches
-
își află moartea și infamul Roland. Europa lui Corto cuprinde și un colț scăldat în sânge și răzbunare. Călător în Irlanda pe cale de a deveni dominion, după anii de luptă ce culminează cu Easter rising, Corto este spectatorul ce contemplă sfâșierea unei națiuni și prăbușirea unor familii. Aprigul sânge celt trăiește în femeile care au energia devoratoare și ucigașă a zeităților păgâne, în vreme ce bărbații spală în sânge trădarea de frate. Sumbră și înconjurată de o aură a exaltării romantice, Irlanda lui
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
speranță, iar Tarrou, care nu dădea oamenilor dreptul de a condamna pe cineva, care știa cu toate astea că nimeni nu se poate împiedica să condamne și că se întâmplă uneori ca înseși victimele să fie călăi, Tarrou trăise în sfâșiere și contradicții și nu cunoscuse niciodată speranța. Oare de aceea voise el să cunoască sfințenia și căutase pacea interioară punându-se în serviciul oamenilor? De fapt Rieux nu știa nimic în această privință, și lucrul avea puțină importanță. Singurele imagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se va Întîmpla seara, În compania soțului. Poate că mă și feream de mama care-l făcuse pe tata (zicea el) să renunțe la romanele lui. „Tu te afli aici ca să mă ajuți să scap de tină, de sînge, de sfîșieri“, Îi declarase el odinioară mamei prin intermediul editorului, „Hristos nu ți-a dat o altă menire“. Dumnezeule, dacă Hristos i-a dat cumva mamei și menirea de a mă curăța pe mine de tină, atunci s-a zis cu romanul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
definit ca sumă directă de spații Hilbert. În principiu, acest spațiu putea fi construit pornind de la evenimentele electronice elementare survenite la nivelul micrositurilor sinaptice. Comportamentul normal era prin urmare asimilabil cu o deformare elastică a câmpului, actul liber cu o sfâșiere: dar În care topologie? Nu era deloc evident că topologia naturală a spațiilor hilbertiene ar permite explicarea apariției actului liber; nu era sigur nici măcar dacă astăzi problema se mai poate pune, altfel decât În termeni metaforici. Totuși, Michel era convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
poate mai prudent și ar ține să‑și snobeze anturajul, invitându‑l la discuții savante, audiții de operă și sherry. În această logică intolerantă a amintirii, chiar calitățile lui „Abe” sunt constant asociate cu defecte majore: „Abe” trăiește din plin sfâșierile psihologice ale intelectualului evreu (american) ateu, ceea ce Îl apropie de „Chick”, dar Îl detestă pe Sartre și Îi disprețuiește ideile, așa cum Îi disprețuiește pe mulți intelectuali francezi (ceea ce e descalificant În mediile academice americane de stânga, unde Sartre și atâția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
necutezând să-și ostoiască goana, să încenunche și să sărute sfios soreanca, să-i șoptească dorul de-l pustiise până atunci, să atingă cu buzele lui mistuite de arșiți răcoreala mămoasei deschideri a străpătrunderilor pustiitoare, să asculte cum, furnicate de sfâșierea pormbei din străfund, fierbinți și tremurânde ca frunzele plopului când îi cântă spânzuratului, buzele deschizătoarei gem cu țipătul celei din adânc de trup, râd cu urletul ei, zvâcnesc din prăbușirea ei, înfloresc din paloarea ei de porumboaică învinsă și cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ca urmare. Cele trei-patru fete, evreica, grecoaica, țiganca și nemțoaica, sunt Menadele, care în urma neghicirii, nedescifrării probei inițiatice aparent eșuate, dănțuiesc într-o horă amețitoare. Acest dans și încercarea eșuată de a-i îndepărta gândul de la marea iubire, Hildegard-Euridice, reprezintă sfâșierea, sfârtecarea Menadelor, a Bacantelor a lui Orfeu, mijlocul de a se reîntregi, de a reveni la întregul Iubirii esențiale. Prin dans, Gavrilescu-Orfeu moare, este deființat, se desființează, devine; un semn al acestei deveniri este somnul, Hypnosul ce îl cuprinde și
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
creșă cu aer capabil l-a luat pe Theo din brațele lui Hugo. — Acum plecați și nu vă agitați, l-a instruit ea. Mai ales în prima zi. Cu un amestec de ușurare și, în mod neașteptat, o senzație de sfâșiere lăuntrică, Hugo a întors spatele și a plecat. Pe treptele creșei, acolo unde lăsase căruciorul, s-a văzut silit să ducă o luptă crâncenă ca să plieze întreaga construcție la loc. Tocmai se felicita pentru rapiditatea remarcabilă cu care scosese copertina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
În care povestitori din lume deapănĂ istorii despre facerea lumii. mă uit la un punct negru de pe covorul roșu al holului și aștept să se Împlinească jumătatea de oră. Povestea eschimosă a pătrunderii dualității În lume este povestea dintotdeauna a sfâșierii sufletului Între bine și rău. Eu am Încercat până acum prin toate mijloacele să evit să privesc răul În față. Am simțit că, dacă nu ești destul de puternic și iscusit În luptă, e bine să te ții pe undeva pe la
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
de foc, păsĂri care vin din alte tărâmuri, zei atotputernici, pământeni Îndrăzneți, uriași cu puteri supranaturale care Învârt astrele În mână se Învălmășesc laolaltă În durerile facerii lumii, până când Întunericul este sfâșiat de o geană de lumină. Și din această sfâșiere se nasc forma și Înțelesul lucrurilor. Și, ca printr-o minune, această unghie de lumină reușește să răzbească prin stratul gros de gheață care Îmi Înconjoară astăzi sufletul. Ce s-a Întâmplat cu propriul meu Început ? Cu propriile mele visuri
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
în care povestitori din lume deapănă istorii despre facerea lumii. Mă uit la un punct negru de pe covorul roșu al holului și aștept să se împlinească jumătatea de oră. Povestea eschimosă a pătrunderii dualității în lume este povestea dintotdeauna a sfâșierii sufletului între bine și rău. Eu am încercat până acum prin toate mijloacele să evit să privesc răul în față. Am simțit că, dacă nu ești destul de puternic și iscusit în luptă, e bine să te ții pe undeva pe la
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
de foc, păsări care vin din alte tărâmuri, zei atotputernici, pământeni îndrăzneți, uriași cu puteri supranaturale care învârt astrele în mână se învălmășesc laolaltă în durerile facerii lumii, până când întunericul este sfâșiat de o geană de lumină. Și din această sfâșiere se nasc forma și înțelesul lucrurilor. Și, ca printr-o minune, această unghie de lumină reușește să răzbească prin stratul gros de gheață care îmi înconjoară astăzi sufletul. Ce s-a întâmplat cu propriul meu început ? Cu propriile mele visuri
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
vieți necunoscute se sinucid înlăuntrul meu și din suspinele lor se alcătuiește un extaz final, că nu sânt mai mult de o boltă peste infinite sfârșituri... De m-aș putea împrăștia în elementele chinului, să mă fărâm în frânturi de sfâșieri și să nu mai fiu nicăieri și în primul rând în mine! Ca într-un delir de absență, să mă suprim în toate și să mă sting, centrifugal mie. Omul este drumul cel mai scurt între viață și moarte. Moartea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trec fără să mai observi că obiectele sânt vietățile se agită și viața se macină, căci prins în somnul voluptuos al iubirii, de prea multă viață și de prea multă moarte, le-ai uitat pe amândouă, încît, trezit din dragoste, sfâșierilor ei neîntrecute le urmează o prăbușire lucidă și nemângâiată. Sensul mai adânc al iubirii nu este inteligibil nici prin "geniul speței" și nici chiar prin depășirea individuației. Cine poate crede că ea ar atinge intensități atât de furtunoase, de o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai mult? Fiindcă nebunia-i suferință. De ce un singuratic simte mai mult? Fiindcă singurătatea-i suferință. Și de ce suferința știe totul? Fiindcă-i Spirit. Defectele, viciile, păcatele nu ne descoperă laturi ascunse ale firii prin fulgerările de plăcere, ci prin sfâșierea cărnii și a duhului, prin revelațiile negațiilor. Căci tot ce-i negativ e ispășire și ca atare cunoaștere. O ființă care ar ști totul ar fi un fluviu de sânge. Dumnezeu, dispunând de prea multă durere, nu mai aparține timpului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici pentru atât amar. Nu găsesc cheia la acest fapt; în bucuria inspirată repetăm pe Dumnezeu, iar în tristețe rămânem cu cenușa propriei substanțe. O reflecție trebuie să aibă ceva din schema interioară a unui sonet. Arta de a prescurta sfâșierile..., intervenția de arhitectură în dezmembrările noastre muzicale... Tristețea - un infinit prin slăbiciune, un cer de deficiențe... Viața omului se reduce la ochi. Nu putem aștepta nimic de la el, fără o reformă a privirii. Dragostea este sfințenie plus sexualitate. - Nimeni și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
păcatele și cu nici unul, mintea s-a așezat pe fundul iadului și ochii privesc nemărmuriți spre lume. Când iubești viața cu patimă și scârbă, doar diavolul se mai milostivește de tine și-ți oferă sălașul fatal îndurerării tale aiurite. Acele sfâșieri ale cărnii și demențe ale gândului, în care am cădea în plină sfințenie dacă Dumnezeu ne-ar sări într-ajutor. Șovăirile lui ne mai țin în rând cu lumea. De ce nu m-ai făcut, Doamne, un prost etern sub bolțile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de luciditate și de agresiune. Fiecare națiune urmărește ridicarea nivelului ei istoric (forță, misiune, imperialism), pentru ca la momentul oportun să-și valorifice puterea. Și puterea nu poate fi valorificată decât în detrimentul celorlalte "puteri". Toate fricțiunile dintre națiuni devin cu timpul sfâșieri. Atât timp cât vor exista națiuni, vor fi și războaie, iar de vor dispărea ele, conflictele se vor mări pe rase, iar după rase pe... aștri. Se vede că există în om o căutare a suferinței colective. Războiul e o respirație periodică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de a și le mărturisi la fiecare ocazie. Este o autodenigrare colectivă, "un scuipat în sîn" general, o amarnică luciditate a soartei noastre, care se nasc la unii automat și fără conflicte, pentru ca la alții - la cei puțini - să devină sfâșieri. "A fi romîn", să nu fie oare o evidență plăcută? Este sigur că poporul românesc are o distanță de el însuși, care indică o particularitate unică la un neam fără conștiință istorică. Francezul este francez, precum piatra piatră; el este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
printr-o ireproșabilă asistență socială, printr-o solicitudine insistentă și prin eliminarea rațională a șomajului. Mizeria muncitorimii îi justifică voința de putere și îi dă un cinism al luptei inegalabil. În numele mizeriei totul este permis. Această banalitate teoretică și această sfâșiere practică au înțeles-o bine muncitorii și și-au creat un orgoliu de clasă, care va întoarce odată lumea pe dos. Țăranul, dacă nu este totdeauna reacționar, este, prin fire, antirevoluționar. Preferă comoditățile mizeriei dramatismului luptei revoluționare. Astfel se explică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât sub sălcii plângătoare. Cred că există în fiecare om o nevoie de tristețe, pe care nu și-o satisface numai din resursele sale. Și când nu poți totdeauna să visezi cu melancoliile lui Schumann, te abandonezi muzicii de pustă, sfâșierilor și lamentațiilor ei. Nu există muzică în care să se exprime mai elementar prezența lacrimilor în lume. Îți vin repetat în minte cuvintele Elisabetei de Bavaria, împărăteasa care a adorat Ungaria: există în lumea asta, în afară de egoismul uman, și sălcii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și pune pe față, pînă la identificare, masca lamentației elegiace. De la autorul Plumbului, Voronca moștenește cadrul orașului de provincie - „orașul Întunecat”, „deznădăjduit”, „de Întuneric”, „mîhnit”, „orașul cu balcoane și disperări”, cu „tristețea zidurilor de internat”, „orașul cu viziuni stinse, cu sfîșieri”, „orașul ca un cimitir”, „tristețea panoramelor de pe cheiul mohorît și apăsător”, parcurile unde „bănci și lumini În toamnă putrezesc” cu „pomi singuratici și triști”, În „desfrunziri”, și „despletiri” tînguitoare. CÎte o strofă sintetizează expresiv această atmosferă dezagregantă, generatoare de melancolice
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
asemenea variante ale periplului bacovian (cu rădăcini În romanța eminesciană), fără, Însă „nevrozele”, „delirul” din Plumb. „Personajul” lui Voronca are mai degrabă ceva din fizionomia palidului „elev singuratic” suferind de cenușiul existenței, rostindu-și În versuri de romanță extenuată „restriștile”, „sfîșierile”, „mîhnirile” În registrul minor-sentimental și cu o gesticulație adesea trubadurescă („Lasă-mă, numai spre balconul vechi, să-nalț, iederă tristă, brațele amîndouă”) și o retorică naivă, nu lipsită de un anume farmec vetust, de confesiuni Înscrise Într-un album adolescentin
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
că „portocala”, obiect poetic prin excelență, „grație în primul rând exotismului său”256, este înfățișată aici într-una dintre acele ipostaze profund „nepoetice” sau, oricum, prea puțin favorabile decantării unei imagini ideale: este vorba de momentul stoarcerii, al „sfărmării” și „sfâșierii” țesuturilor ei. Ca în mai toate „proemele”257 lui Ponge, contactul se realizează inițial prin privire, o privire preocupată să înregistreze detaliul exact, însă treptat sunt antrenate în jocul analogiilor și alte registre senzoriale. Astfel, după comparația (nu foarte măgulitoare
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Cartea Românească, București, 1986. 107. Habermas, Jürgen, Discursul filosofic al modernității, trad. de Gilbert V. Lepădatu, Marius Stan și Ionel Zamfir, Editura All, București, 2000. 108. Hamburger, Käte, Logique des genres littéraires, Éditions du Seuil, Paris, 1986. 109. Hassan, Ihab, Sfâșierea lui Orfeu. Spre un concept de postmodernism, în Caiete critice, nr. 1-2, 1986. 110. Hillis-Miller, John, Poets of Reality, Atheneum, New York, 1974. 111. Hristiæ, Jovan, Formele literaturii moderne, trad. de Voislava Stoianovici, Editura Univers, București, 1973. 112. Huizinga, Johan, Homo
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]