1,489 matches
-
se înplină politicos spre intrare și reveni la postul său. Sandalele sale de paie nu scoteau aproape nici un sunet pe cărare, în timp ce se îndepărta discret. O vreme, Mitsuharu și ceilalți strei stătură cufundați într-o tăcere desăvârșită și o atmosferă sfâșietor de înghețată. Din când în când, câte o prună coaptă cădea la pământ, cu un zgomot ca al unui ciocan de lemn izbind țărâna. Acele sunete erau singurele care risipeau liniștea. Dintr-o dată, o rază luminoasă de soare căzu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
stat acolo câteva ore până când rândul acela de mii de oameni a ajuns... Îi vedeam pe acei bătrâni, copii mici, femei gravide, familii, tot, și-i vedeam pe părinții mei cum merg la poartă. Și m-a copleșit o durere sfâșietoare, care pe mulți i-a distrus pe loc. Foarte mulți au cedat la această vedere: mulți s-au agățat de cabluri și Într-o secundă s-au făcut rumeguș. Și eu mă gândeam la asta, că nu simți acea durere
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
eusse aimée, o toi qui le savais! Dar nu, n-aveam, s-o văd doar în eternitate, trecătoarea mea era aici, nu cine știe unde, nu departe, nu prea târziu, nu niciodată! Căci dacă chiar împreună nu știam unde mergem, nu regretul sfâșietor (dacă ai fi trecut pentru totdeauna pe lângă mine și nu te-ași fi putut iubi, o tu, care știai) îmi chinuie acum sufletul, ci marea bucurie curge prin el, triumfătoare și liniștită. III A doua zi ne-am sculat mai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și prietenul ei și restul bandiți. Dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră. Amintirile, bombardate zilnic și sistematic de către cea pe care am iubit-o altădată, sfârșesc prin a se șterge. Dar apare regretul sfâșietor când îi vedem pe alții trăind în armonie și sufletul parcă ni se sbate ca într-un sac tolstoian în care e vârât Ivan Ilici înainte de a muri. Nu mai aveam familie, totul era pierdut pentru mine, fiindcă bucuria de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
eu, astfel arătam, asta era imaginea pe care i-o oferisem? Insensibilitate, cinism în sentimente, brutalitate în manifestările zilnice ale vieții mele cu o femeie, trădare în dragoste, preacurvie, plăcere pentru abjecție... " Deci, nu te-am iubit?" zisei cu o sfâșietoare și în același timp simulată părere de rău. "Ai iubit, ți-am spus, ceea ce ai crezut că sânt eu!" "Și tu la fel? Sânt extrem de curios să știu ce-ai iubit tu, de-ai mers atât de departe!" "Ți-am
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să răspundă dacă fetița va povesti Matildei că m-a văzut, că ea n-avea cum să mă împiedice s-o aștept la poarta școlii. Dar că, bineînțeles, nu i-a dat Silviei drumul din mână. Chiar așa, un tablou sfâșietor, tatăl ei mergând alături, nu prea aproape, ba chiar în urmă, fără să-i vorbească, fără să mă lase s-o iau în brațe și s-o sărut. "Și data viitoare! zise Lavinia. Cum ai s-o mai poți vedea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să cântăm toți (timp în care blonda nevastă dispăruse și se întorsese cu noi sticle) la Yafa și la Beyrut, mai sunt femei arabe... Je me suis engagé, pour l'amour de ma blonde... urlai și eu cu o melancolie sfâșietoare, având lângă mine o blondă și o arămie care luară ca atare simulatul meu lamento, doamna Chiriță îmi puse mâna pe braț și mă chestiona cu o simpatie severă și trează: "De ce nu te însori? Ce-ai de gînd?" " Foaie
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
încremenite într-un îngheț cosmic, îmi apăru apoi silueta mamei scuturând și întinzînd rufe pe sârmă, viziune familiară și dulce, liniștită, eternizată parcă într-o lume în care nimeni nu moaie... Dar deja visam de mult și mă chinuia o sfâșietoare, totuși senină dorință, nu-i puteam vedea chipul și ea nu vroia să se întoarcă. O strigam: mamă! mamă! strigăt fără glas, așa cum se petrece totdeauna în vis, dar sentimentul realității era atât de puternic, încît suferința mea o trăiam
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu-mi mai lăsă nici o îndoială: nu eu eram soțul. Individul se apropie de Suzy și o lovi năprasnic; ea căzu cu un astfel de strigăt încît înlemnii. Nu era un strigăt chiar proaspăt, ci de groază veche și disperare, sfâșietor, zăceau în el nenumărate altele și fără speranță, nimeni n-o putea salva. O viclenie liniștită stăpâni în clipa aceea instinctele mele alarmate încă din timpul mersului. Mă repezii cu o lipsă de vlagă simulată, să-i aflu individului forța
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
metonimică”135 și adăuga, nu multe pagini mai departe, că există totuși și un alt tip de punctum, lipsit de legături directe cu forma: „acest nou punctum care nu mai ține de formă, ci de intensitate, e Timpul, este emfaza sfâșietoare a noemei (acest-lucru-a-existat-cândva), pura sa reprezentare”136. Din perspectiva acestei polisemii, punctum-ul ni se înfățișează, într-adevăr ca un mod de a pune metonimia în slujba (re)cunoașterii.137 În acest punct ar fi poate util să aruncăm o privire
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cauză. Acel moment de vid pe care îl simțim în astfel de momente de pierderi și traume, dar și cu o proveniență din absurdul situației, al nenormalului, al nefirescului, al nedoritului și neașteptatului. Acest moment zero al trăirilor și sentimentului sfâșietor al desprinderii, al ruperii forțate de ceea ce ne-a plăcut, de ceea ce am iubit, de ceea cu care ne-am obișnuit, al ruperii de universul nostru cotidian, de micul nostru paradis cotidian. Un paradis pe care probabil nu-l merităm
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
la viitor" ne avertizează Paul Goma, în paginile ce însoțesc cartea lui Costin Merișca (trecut prin infernul reeducator de la penitenciarul Pitești), Tărîmul Gheenei. Și autorul Gherlei continuă: "Deci, la statutul de popor și nu de populație cum sîntem, oricît de sfîșietoare ne-ar fi constatarea. Un adevărat popor se recunoaște înainte de toate prin memorie: cei care-l alcătuiesc au ținere-de-minte cu toții: cei mai vîrstnici "țin minte" ce li s-a întîmplat lor (și prezintă interes, să zicem: general; național), cei tineri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
în treacăt, Traian Ungureanu emite această idee, dar încă o dată, parcă într-un fel de ciudă, atât de familiară nouă tuturor, că Bucureștiul nu e Varșovia și deplângând "diferența dintre mediul dens, încărcat de repere, al societății poloneze și golul sfâșietor cu care România se înfățișează la ora întâlnirii forțate cu comunismul". Este ca și cum am vorbi de "golul sfâșietor" de pe drumurile de țară din România, visând la șoselele trepidând de automobile din vestul și centrul Europei industriale, doar de dragul vituperării, fiindcă
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
familiară nouă tuturor, că Bucureștiul nu e Varșovia și deplângând "diferența dintre mediul dens, încărcat de repere, al societății poloneze și golul sfâșietor cu care România se înfățișează la ora întâlnirii forțate cu comunismul". Este ca și cum am vorbi de "golul sfâșietor" de pe drumurile de țară din România, visând la șoselele trepidând de automobile din vestul și centrul Europei industriale, doar de dragul vituperării, fiindcă nici unui om cât de cât informat nu-i scapă faptul că deosebirile țin de sociologie, politologie, antropologie, nu
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
și de Petre Pandrea, M. se revelează, în versurile lui, ca un melancolic ale cărui stări pendulează între vaporoase euforii de ftizic și neliniștea unor rele presentimente - Grădina de sidef (1926), Fluierul lui Marsyas (1928), Versuri (1934). Însingurat, cu o sfâșietoare nevoie de afecțiune (visul lui de iubire e un „soare stâns”), cuprins în răstimpuri de o sete de viață care e reflexul spaimei de neființă, „ultimul trubadur” (E. Lovinescu) își susură într-un decor sublunar, de irizări simboliste, cantilena. Frapează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
Adrian Oprescu Murdar, îmbrăcat în haine murdare și care put, fără posibilitatea de a le îndepărta, la care se adaugă foa-mea sfâșietoare. Pentru mi-ne, mai rele de-cât foamea, erau ploșnițele. Am mai spus-o: una singură dacă mă piș-ca, aveam o urzicătură în tot corpul și se termina cu dormitul. Totul era murdar, împuțit. Măcar să-ți fi putut peria dinții
Varul Alexandru si alte povesti adevarate by Adrian Oprescu () [Corola-journal/Journalistic/8892_a_10217]
-
undeva, și vocea lui Gellu Naum, se simte spiritul ludic al cărții, inițiatic și moralizator. Muzica Adei Milea, compoziție proprie și originală, este inventivă, spumoasă, identificînd și marcînd, sonor, geografii, spații, întîmplări, emoții, spaime, oameni, animale. Are o anume tristețe, sfîșietoarea, care se ține scai după Apolodor, după cititori și ascultători, după fiul meu și melancoliile mele. A venit anul 2004. Și a apărut o altă variantă, aș spune, poate mai spectaculoasă, sigur, însă, mai comercială. Eu îi rămîn fidelă și
Luna ca o portocală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12631_a_13956]
-
Mariedl își fabrică propriile destine, verbalizîndu-și ficțiunile despre cum ar vrea ele să le fie viața lor și a celorlalți, își consumă à trois frustrările și obsesiile. Ipocriziile, jocul pe muchie, minciunile și adevărul se amestecă bizar, cu povești crude, sfîșietoare, uneori la limita suportabilului. Acolo, regulile conviețuirii sînt dure. Cine deranjează, este eliminat. Așa cum se întîmplă cu Mariedl, o retardată ce combina inocența cu cinismul într-o proporție ce-i grăbește sfîrșitul. Viziunea ei, povestea ei crudă în care celelalte
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
la un om religios ajuns în stadiul final al suferinței determină o singurătate atît de copleșitoare, că, de-ai putea scăpa o lacrimă, ea ar otrăvi întreg pămîntul, stelele s-ar învineți iar soarele ar răspîndi o lumină ofticoasă și sfîșietoare". Să închei incursiunea, printre luminiscențele acestei cărți, cu încă o cugetare, firește tot paradoxală, despre înjurătură: "Cu cît paradoxele asupra Divinității sînt mai înfiorătoare, cu atît îi exprimă mai adecvat esența. Pînă și înjurăturile sînt mai aproape de Dumnezeu decît teologia
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
unduiau deasupra mea. Tu nu erai acolo... eram nedumerit, îmi lipseai ca substanță și, nervos că nu te găsesc unde trebuie, călărindu-mă, îmi percepeam bățul tremurând de încordare. Am rămas un răstimp într-un extaz nelămurit, cuprins de dorințe sfâșietoare, însă acea stare de admirație neînchipuită se îndepărta. Concepțiile... întrecerile, combinațiile noastre comune și mai ales nocturne se distanțau. Înfuriat, mi-am perceput bățul cum se moleșește. Eram supărat că numai în acea stare înțelegeam să te am, dar unde
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
cu „Cioc-cioc! Cine-i acolo?“. James a sunat la ușă. Am inspirat profund și m-am dus să deschid. Inima-mi bătea să-mi sară din piept. Am deschis larg ușa și iată-l stând în prag. Același James. Arăta sfâșietor de la fel. Părul îi era tot șaten închis, fața îi era tot palidă, ochii îi erau tot verzi, iar falca îi era la fel de osoasă. A schițat un zâmbet chinuit și, după o pauză stânjenită, James mi-a spus fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
privi preț de câteva clipe, apoi îi luă mâna și i-o sărută. El reuși să spună: Să mă ierți, fata tatii, să mă ierți!... Eu să te iert, tată!? Intuind că se află în brațele morții, scoase un strigăt sfâșietor: Tatăăăă...! Apropiindu-l pe Răducu de pat, Mona, cu o vădită stânjeneală și cu fața scăldată de lacrimi, îi spuse tatălui ei: Acesta e Răducu, nepotul tău, tată! Și apoi către copil: sărută-i mâna bunicului, puiule! Răducu încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
altă scenă de mare intensitate a trăirii, desăvârșit condusă de autor, este cea în care apare Oreste, aducând urna cu pretinsa lui cenușă; indicațiile scenice sunt de mare importanță: Electra o strânge în brațe, jocul actoricesc presupune sugerarea unei dureri sfâșietoare; în plan textual, Electra pronunță un monolog plin de jale care îl impresionează într-atât pe Oreste, încât își mărturisește identitatea. El intră în palat și își lovește mama; nici în această clipă, Electra nu se lasă înduioșată de țipetele
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
trântit telefonul în furcă mult prea tare și, într-un acces din acela de furie oarbă, am strigat: Oh, Aidan! M-a copleșit un potop de lacrimi și am început să tremur de frustrare, de neputință și de o dorință sfâșietoare. Câteva clipe mai târziu, mi-am șters lacrimile și am zis smerită „Iartă-mă“. Am spus „Iartă-mă“ fiecărei fotografii a lui Aidan din apartament. Nu era vina lui că biroul lui Neris Hemming nu lucra duminica. Și era sărbătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
comoda lui Theo. Zgomotul asurzitor al impactului și urletul de durere al lui Hugo l-au îngrozit pe copilul care, într-un întuneric beznă, auzise ceea ce părea a fi sfârșitul lumii. Răspunsul lui, lucru de înțeles, au fost niște urlete sfâșietoare. Cu capul bubuindu-i de durere, Hugo s-a târât pe podeaua camerei, pipăindu-și drumul printre capcanele reprezentate de jucăriile împrăștiate peste tot. A scos un țipăt scurt atunci când și-a lovit genunchiul de un cub de lemn și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]