578 matches
-
umplea sufletul cu plânsul ei ca un zâmbet. Ar fi vrut să întindă mâinile să o strângă la piept, dar nu o ascultau. Fata ei o striga, era pe mâinile altora, iar ea nu o putea ajuta. Inima ei se sfărma bucată cu bucată la fiecare suspin al noii făpturi. Nu putea să o ajute și își lăsă lacrimile să îi spele neputința. De ce nu i-o aduc să o simtă? De ce nu poate deschide ochii, de ce fata ei încă plânge
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
cu sete fructele negre lucioase de strugurele câinelui. Luată prin surprindere, buruiana își pierdu și câteva din florile albe gata legate să facă fruct. Varvara înghiți apoi boabele mărunte, mai luă o mână și încă o mână. Ultimul bob îl sfărmă între dinții ei mici, lăsând zeama amară să-i umple gura. Cu s-a ales în viață? Varvara era pe pat, învelită în coverturi și privea tavanul. Se liniști, spasmele o lăsă și îi putea auzi pe cei din jur
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de dincolo, unde sufletul mântuit se va uni cu Dumnezeu... Dar toate închipuirile minții se prăbușeau pe rând, ca niște castele de cărți de joc, numai groaza rămânea sfidătoare, stăpânitoare, șoptindu-i în suflet un singur cuvânt, în fața căruia se sfarmă tot: moartea... Îi venea să plângă mereu și nu putea. Se uită la ceas: patru după-amiază... "Și încă nu mi-au comunicat sentința... De ce nu vine pretorul?... Cel puțin să știu sinur... Adică de ce să știu?" Siguranța ar spori doar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
15Al seraphilor monarc. Un monarc cu fața pală Și cu păr de-un aur blând, Iar în ochiu-i, rătăcind, Vezi lumina matinală - 20Stele-albastre strălucind. {EminescuOpIV 23} Cine-i îngerul pe maluri, Ce visează în castel, Când al mărei vis rebel Sfarmă lumile-i de valuri 25De pământul eternel? Cine-i palida minune, Ce privește parcă-n veci Printre stânci de pietre seci, Cum se scutură de spume 30Ale mărei unde reci? {EminescuOpIV 24} PRIN NOPȚI TĂCUTE Prin nopți tăcute, Prin lunce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
să creadă stelele Că-i tactul lor. {EminescuOpIV 30} {EminescuOpIV 31} Cum sboară îngerii din stele-n stele, Barzii sbor, flutură printr-a lor bele; Din lungul horelor amestecate Barzii ridic-a lor glasuri bărbate. Arpele-n cântece par-că se sfarmă Când gem cu sufletul, când zic de-alarmă Musica sferelor: Seraphi adoară Inima lumilor ce-o încongioară, Dictând în cântece de fericire Stelelor tactul lor să le inspire. Și cum colorile ce se îmbină Naște a soarelui albă lumină, Astfel
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tării, Și între ele-i Putna în care-adînc se-nchină Lui Ștefan Vodă astăzi ai României fii. Aice e fântâna cea plină de mărire, De sânta pietate, de-al patriei amor; Aice-i eroismul ce trăznet de-ngrozire Fu dușmanilor țării sfărmând trufia lor. {EminescuOpIV 56} O mamelor romîne! aduceți-v-aminte Că dintre voi fu una: Elena, ce ne-a dat A patriei mărire! Și când lipiți fierbinte La sânul vostru pruncul, îi dați un sărutat, Un sărutat de mamă, extas de bucurie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
focoase Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina! Și te iubesc, și te sărut, te-ador Amorul meu, nespusul meu amor! O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită, C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci - Mi-aș sfărma viața-n jalea cea cumplită Și de durere n-aș putea muri. Aș purta-n timp inima-ncremenită, Cu ochii stinși, și gura-ar amuți. Durerea ta m-ar face să trăiesc, Ca să trăiesc, ca să înnebunesc. {EminescuOpIV 70} Așteaptă dar cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
surâdea - Din ochi albaștri raza-ntunecată, Plină de-amor în ochiul meu cădea, Talia ei subțire-n colan strânsă Tremura scump de brațul meu cuprinsă. Ea a murit. - Am îngropat-o-n zare. Sufletul ei de lume este plâns. Am sfărmat arfa - și a mea cântare S-a înnăsprit, s-a adâncit - s-a stins. {EminescuOpIV 79} Îmi plac a nopții turburate oare, Îmi place de dureri să fiu învins; O de-aș orbi, de-aș amuți odată, Că-n lume
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
late, Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern, Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern... Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră, S-aud cânii sub garduri că schiaună și latră, Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești, Să cuget basme mândre, poetice povești. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume, iar eu s-ascult pe gânduri, și să mă uit de lume, Cu mintea s-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cea amară A mării! " - "Măgulitor", ea zice, Ș-o roză ea lăsă pe a mea gură, Cu tânăr miros - roza gurei sale. - "Frumoasă ești, ca să găsesc cuvinte Spre-a îndulci ochii tăi mari albaștri, Sufletul tău cel blând, nevinovat, Aș sfărma soarele în țăndări de-aur, L-aș presăra-n cărarea ca de neauă: O închinare l-a tale picioare {EminescuOpIV 109} Mici, dulci și albe. O, Odin, Pune-i un sceptru-n mână, sceptrul mării, Pe fruntea ei coroană pune
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Lumea din încheeture vor s-o scoată, din țîțîne Să o smulgă, s-o arunce în sbucnirea nouei eri. Tricolorul plin de sânge e-mplîntat în baricade, Clopotele url-alarma pe Bastilia ce cade Și poporul muge falnic, ca un ocean trezit; Sfarmă tot și pe-a lui valuri, ce le urcă cu mândrie, El înalță firi cumplite, cari-l duc, o vijelie, Să îngroape sub ruine, ce-n picioare a strivit. Și prin negrele icoane unor zile fără frâuri, Unde viața e-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
purtat pe umeri de adânci și mândre vremuri Căci gândiri, cari ieșise dintr-a lumii lung cutremur, El le poart-unite-n frunte și le scrie pe stindard; Când în lumea subjugată pentru drepturi ridic-arma, Arătarea-i salutată de popoare... regi se sfarmă Și a gloriei mândre stele într-a lumei noapte ard. Și de-aceea a lui flamuri le-nsoțesc cu-nsuflețire. El îi duce la învingeri, el îi duce la peire. Cine moare - moare-n cuget c-a rămas trăind în el
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de mii, Steaua-i duce, ei urmează printre veri și printre ierne, 1145Pînă unde-eterna iarnă munți de neaua-n câmpi așterne, Unde crivățul visează uriașe vijelii. Ș-atunci Nordul se stârnește din ruinele-i de ghiață, Munții plutitori și-i sfarmă și pe-a câmpurilor față El ridică visuri nalte... volburi mari de frig se văd 1150Și trecând peste oștire o îngroapă... Și cu fală El ridică drept făclie aurora-i boreală Peste-oștirea-ntroenită în pustiul... de omăt. Nordul m-a învins
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui bogată. Dar - e un înger palid cu lungi aripi și negre, În aste firi mărețe în veci e-namorat. Păcat numai c-amoru-i stinge sisteme-ntegre, Întorsu lui omoară p-oricine l-a-ascultat, Seducător trimite plăcerile-alegre Și de asculți cîntarea-i geniu-ți e sfărmat. A celor trecătoare în mâna lui e soarte, Frumosu-i ca nealții și numele-i e: Moarte! De-aceea să n-asculți tu sublima lui cântare Căci morți-s pe vecie acei ce o ascult, În fiecare secol un alt amant
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prigonit stă de visuri și de gânduri. Ce vrea nici el nu știe, se chinuie-nzădar, Doarme pe-un pat de trențe ce-i pus pe două scânduri, Nu bea apă d-isvoare, ci valul mărei-amar. Astfel el vrea viața s-o sfarme, s-o scurteze. De ce? și pentru cine el singur n-a știut. Astfel se chinuește în rugăciuni ascese În cîte-o biată arfă din arcul sfărâmat. O arfă de aramă cu coarde ruginite, El sbîrnăie pe dânsa un cântec desolat. Strune-amorțite
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ascultat... M-am răzimat cu coasta De dulci gătite perini-iar genunchiul Plecat... c-adoratori din vremea foastă. {EminescuOpIV 212} RIME ALEGORICE Corabia vieți-mi, grea de gânduri, De stânca morții risipită-n scânduri, A vremei valuri o lovesc și-o sfarmă Și se isbesc într-însa rînduri-rînduri. Iar eu pe-un țărm pustiu murii în pace. De-asupra frunți-mi luna-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și luminând o lume care tace. La miezul nopții vezi pustia plană Născând
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
iubesc, Chipul junelui din floare c-odoranta lui virgină. Dar cucoșul - ce netrebnic! nestatornic! - este drept: Când el sulița iubirei în adîncu-ți suflet bagă, Te simți dusă chiar în ceruri - uiți pe-o clipă lumea-ntreagă, Dar pe urmă gelozia sfarmă inima-ți din piept. Căci pe urmă el te lasă, tristă, slabă, văduvită. Cu aripele-ostenite ziua, noaptea stai pe ouă; Mori de sete și de foame, nici un sâmbure de rouă, Nici priviri de-amor n-aruncă la sărmana eremită. Ci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
flori albastre, pe frunte-o stea de foc. (Chipul dispare) O, stai! o, vino scumpă, ca fruntea să-ți desmierd 280Și-n ochii mari albaștri ființa să mi-o pierd... Te-ai dus!, te-ai dus!, o mare, înghite-mă, mă sfarmă, Îmi amăgește mintea cu-a valurilor larmă. ( El se urcă în luntre și îi dă drumul pe mare) Se-nsenină. S-aude glas de corn. REGELE SOMN Răsună corn de aur și împle noaptea clară Cu chipuri rătăcite din lumea solitară
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prin ziduri vechi. "Cu mînile-ți astupă sperioasele urechi, Și strigă după dânsa plângând, mușcând din unghii Și când vei vrea s-o-njunghii, pe tine să te-njunghii!... "Te-aș blestema pe tine, Zamolxe, dară vai! "De tronul tău se sfarmă blăstemul ce visai. "Durerile-mpreună a lumii uriașe "Te-ating ca și suspinul copilului din fașe. "Învață-mă dar vorba de care tu să tremuri, "Sămănător de stele și-ncepător de vremuri. "Tomiris!, vis de aur în viața-mi, să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cel mai amar - când a eșittu în lume, de ce înainte d-a fi te cugetase infernul întreg - te pusese să figurezi în toate țesăturile sale infernale. Creatură a Iadului - femee fățarnică. Demonul poet te-a visat în eppopeea sa - care sfărmă toate blestemele sub ființa Dumnezeu - te visase ca să seci cel mai nobil sânge din vinele omenirii - ca să sugi ca un vânt cald și ommorîtor, ce neacă or-ce simțire din inimă - or-ce idee din cap. Iată poesia lui împlinită - iată cum
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sînu-ți capu-mi obosit. 24. PALIDA MADONĂ (cca 1872 ) Înconjoară cu-a lui braț Mijlocu-i subțire Și sărută nebunit Sânii de zăpadă. Este ea... amanta lui, Dulce, blândă, pală, El se uită atunci la cer Ca în lâncezeală. Când dușmanii sfarmă-n porți Și pe muri se suie, El respinge-nvingător Neagra lor urdie. Dar lovit în luptă grea La pământ s-oboară; Mai încearcă încă lin Numele-i și moare. Și orașu-eliberat De-namice săbii Slobozi oceanului Cârduri de corăbii. Pintre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Își întinde norul peste el. 10. A tras o boltă pe fața apelor ca hotar între lumină și întuneric. 11. Stîlpii cerului se clatină și se înspăimîntă la amenințarea Lui. 12. Prin puterea Lui tulbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia. 13. Suflarea Lui înseninează cerul, mîna Lui străpunge șarpele fugar. 14. Și acestea sunt doar marginile căilor Sale, și numai adierea lor ușoară ajunge pînă la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?" $27 1. Iov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
la 29 mai 1927, de către prințesa-sculptor Olga Sturza, cu următoarea dedicație înscrisă pe monument: „Neamului românesc întregit și Iașului leagănul Unirilor închin această lucrare a inimii și mâinilor mele”. Dar aceiași reprezentanți ai „ciumei roșii” au pus dălcăușii s-o sfarme cu târnăcoapele. În loc l-au adus pe Eminescu. Dar au ras acele versuri din „Doină”. Păi cum să lase ei măcar o literă din această poezie care începe așa: „De la Nistru pân-la Tisa Tot românul plâsu-mi-sa Că nu mai poate
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
un vânt sălbatic dinspre miazăzi, apoi își schimbă mersul spre răsărit. Vântul începu să urle ca o mie de fiare rănite. Marea se cutremură, aruncîndu-și valurile spre cer. Cele două corăbii se învîrteau pe coame de talazuri, gata să-și sfarme lemnăria. Soarele, care se pregătise să răsară, nu mai răsări. Acum trebuia să fie ziuă, dar lumina se vedea numai ca o geană subțire spre răsărit. Robii de pe corăbii socotiră că zeul lor, scufundat sub pământ, oprise soarele să mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
asupra imaginii ființei adorate “răsfrîntă-n iezerul de munte” și spartă brusc de zborul razant al unei rîndunele. Intenția compensatoare este limpede exprimată În ultima strofă: “Dacă eu nu, atuncea cel puțin această apă să te frîngă, această undă să te sfarme, să te stîngă, să te stîngă.” Cele de mai sus pot reprezenta cadrul necesar pentru a Înțelege mai bine gustul pentru schiță pe care poetul Îl mărturisește deja din prima strofă: “Îmi place să te văd În cuvenitul cadru. Sub
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]