661 matches
-
munca. Oamenii de pe stradă i se părură deodată simpatici. Toți se uitau parcă la revista lui din mână, conștienți că el e autorul unui articol în limba franceză. Avea să ajungă un Vaschide, să devină o celebritate internațională, bineînțeles după sforțări pe care se gândea să le ducă la o margine nemaiatinsă. Felix Sima! Numele ăsta trebuia să fie curent, familiar oricui. În tramvai, Felix, abia așezat, oferi locul unui domn bătrân, râse cu simpatie la spiritele îndoielnice ale unui pasager
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
enigmă științifică, să contribuie la progresul medicinei. Îi vorbi înflăcărat de datoria generației lui de a face o muncă constructivă, de tristețea în care se află când vede că numele românesc nu răsună nicăieri în cultura universală. Era capabil de sforțări supraomenești. Georgeta îi ținea mâna pe umăr, încîntată că un bărbat o crede, în sfârșit, aptă de convorbiri serioase. Era o fată destul de sprintenă la minte și cu multe lecturi, de un caracter, însă, vag literar și artistic, în limba
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în fața lui, de cealaltă parte a mesei, cu niște bucăți de hârtie de bloc, pe care își propunea, probabil, să treacă la nemurire agapa. Să stea de vorbă, cu o familiaritate pe care nu și-o putea reprima, cu oricâtă sforțare la ipocrizie, între privirile lui Titi și ale generalului, i se păru lui Felix un chin nou. În ochii lui Titi nu citi decât o mahmură, enigmatică lipsă de gândire. Generalul fu încîntător în chipul cel mai jenant. Își vârâse
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Felix fu foarte deprimat de această scenă care îl atingea direct, deși cei de față nu se gândeau o clipă că el ar fi în cauză. Atunci își dădu seama că tot ce privea pe Otilia îl preocupa, cu toate sforțările de indiferență pe care încerca să le facă. Georgeta însă observase asta de la început și, împreună cu ea, din finețe și din experiență, și generalul. Amândoi se străduiau să atragă pe Felix, folosindu-se și de Weissmann, într-o convorbire străină
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Cheile? înțelese Otilia. Sunt aici cheile, papa, și-i întinseun inel încărcat cu chei, căzut jos de-a lungul pantalonilor, dar ținut încă de mijloc printr-o curea. Bătrânul puse mâna avid pe ele, le vîrî greu sub pernă, făcând sforțări de a înlătura ajutorul altuia, apoi, ca și când misiunea lui ar fi fost îndeplinită, se lăsă în voia gemetelor și somnolenței. Felix își dădu seama că bătrânul avusese un atac. Cum nu se pricepea încă în latura practică a medicinei, nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Costache, unde ții tu banii? Să-ți cumpărăm gheață!Dă-mi cheile! Moș Costache holbă ochii și-și mușcă buzele, fără sunet. Cu mâna strânse și mai tere cheile. Aglae întinse mâna și dădu să i le apuce. Atunci, cu sforțare eroică, bătrânul se trase mai spre fundul canapelei, bombănind: - Nu-nu-nu v-vrreau gheață! - Vorbește! observă Vasiliad. Stănică făcu un gest de admirație și de ciudă: - E pezevenghi rău moșul! Îl știu eu. E tare de tot. - Dar, Costache, se răsti de-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
atmosferă imposibilă pentru un bolnav. Aci doarme de obicei? - Nu, are dormitor. A vrut el să fie adus în sufragerie. - Ei bine, să fie dus în odaia lui. Am să-l consult acolo. Bătrânul, care auzise vorbele doctorului, făcu iar sforțări să se dea jos din pat, provocând un zornăit. Felix și cu Stănică, apucîndu-l de spate și de picioare, ca pe un copil mic, îl luară pe sus, și atunci se văzu că bătrânul, cu nădragi de stambă și cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
știa că Costache se bâlbâie, deci nu dăduse nici o importanță acestui fapt, numai nu înțelegea ce voia să spună bătrânul cu atâta iritație. - Vezi dumneata ce vrea! invitase el pe Pascalopol. - Ce e, Costache, spune-mi mie, fără să faci sforțări, îlîntrebă acesta cu compătimire. Bătrânul, cu o tremurătură de furie a întregii fețe, aproape comică, zise plîngător: - Pu-pungași... mă-mă-mă pândesc să să mă fure... să mămoștenească pîn-pîn-n-am murit... să-i dai afa-afară pe toți, pe toți, să nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu-l auzeau ceilalți, șopti în urechea moșierului: - Să-să vii mâine, să-i gonești pe toți, vreau să-să-ți dauzestrea fe-fetiței! - Ce zici? întrebă Pascalopol pe Stratulat, când fură în trăsură. - Accident banal, bine suportat. Am impresia că a făcut o sforțare oarecare, a stat în soare. Deocamdată, îl cred în afară de pericol, dar dacă are de aranjat ceva, să aranjeze acum. La un al doilea atac, poate muri subit. Aglae și cu ceata ei rămase, față de sentința lui Stratulat, cu un dispreț
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din senin. Nu vrei să vii sa-l vezi? Nu știu ce Dumnezeu o fi având că s-a făcut ca un tăciune la față, e de nerecunoscut. Spune nevastă-sa că s-a luptat trei zile cu moartea. Moș Costache făcea sforțări să scape de evocările lui Stănică, dar acesta le dădea drumul cu o viteză satanică. Bătrânul începu să fie superstițios și hipocondru, să se vaiete de dureri adevărate sau închipuite. I se părea că-i pocnesc urechile, că nu mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aceasta, și privi fix înaintea lui. - Atunci tu, Felix, ții mai mult la cariera ta decât ladragoste. Ce rol ar juca femeia în existența ta? - Femeia o înțeleg ca tovarășă a aspirațiilor mele, ca unscop în același timp al tuturor sforțărilor. Unei femei i-aș închina totul. - Idealul tău, Felix, e foarte frumos, zise Otilia, netezindu-iparul, după ce i-l încurcase, e un ideal de tânăr care va răzbi în viață. Pot să zic că-l înțeleg. Însă, dacă femeia nu e
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
urechea. I se păru că aude zgomote suspecte, șoapte, și când Otilia fu lângă el, întrebă: - Cine vorbește așa? Ce tot scârțâie acolo, prin odăi? - E vântul, papa. - Nu intră vântul în casa mea. Mă duc să văd. Și făcu sforțarea de a se da jos din pat. Otilia îl opri cu blândețe și se jură că nu e nimic. Deschise ușa de la odaia cu pianul, deschise pe aceea de la salon, acum aproape gol, și afirmă că nu vedea nici o schimbare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
stai în dormitor? - La-lasă-mă-n pace! Ce vrei? Stănică, netulburat, pipăi mai de aproape salteaua, apoi vîrî brusc mâna sub ea și trase pachetul cu bani. Bătrânul holbă ochii, scăpă gura mare spre a spune ceva, se dădu jos printr-o sforțare supraomenească, pe marginea patului și urlă gutural, plîngător: - Banii, babanii, pu-pungașule! Apoi deodată se prăbuși la pământ. Stănică vîrî bine pachetul sub cămașă, spre pântece, privi pe fereastră și ieși prin salon și prin ușa gotică. În curte nu era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
caritate, de amorul spiritual pentru tine, de amorul steril. Dar văd că nu e așa. Dumneata ești încă capabilă de a da fii și te sustragi îndatoririlor morale față de societate. Sunt sigur că ai recurs și la droguri, ca să distrugi sforțările mele pentru crearea unei familii. Din momentul acesta, mi s-a luat de pe ochi o perdea, văd limpede și înfrîng sentimentalismul. Nemaifiind soția mea de facto, voi face ca, în curând, să nu mai fi nici de jure. Zicând acestea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
înăsprirea reflexiunei, a înălțărei dân elementul moale și indecis al simțământului la certitudinea cugetărei. Fiindcă peste tot sunetul articulat rezultă din impulsiune instinctivă după reprezintare a celor cugetate, de-aceea consonantele cer o sforță mai mare din partea organelor vorbirei. Această sforțare constă dintr-o apăsătură. Trebuie să distingem aicea în privința nașterei conson[an]telor un element îndoit. Or că activitatea organelor căror li se emancipă consonantele e precesă de o columnă de aer, asemenea unui..., sau aerul sună după sunetul cel
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cursiv ca pronunția să poată urmări ușoară și liberă toate împreunările lor în limbă. Aicea iar e de trebuință o împăcare a antitezelor, o unire a lor. Legea cea dentîi mănținută unilateral împiedecă cursul vorbirei și ni dă închipuirea unei sforțări oarecare a puterii. (Sforța ca o scremere, silință, opintire neplăcută). Momentul cel de-al doilea, mănținut cu eschiderea celui dentîi cade în pericolul de a șterge și a slăbi caracterul cel hotărât al sunetelor. O pronunție nobilă, cultă arată o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
bage de seamă balansurile din ce În ce mai năstrușnice ale Mercedesului și căsca zdravăn zărind-o pe bătrînică În urmă și cineva parcă Întindea timpul apucîndu-l din toate colțurile ca să-i dea apoi drumul să se sfărîme În bucățele și ea, cu o sforțare supraomenească și cu multă răbdare, reușea să le includă Într-un puzzle care Înfățișa o bătrînică mergînd În fiecare zi la biserică pentru utrenie, pe aceeași stradă, la aceeași oră, bineînțeles; uite că Începea să recupereze timpul, ba chiar Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ea, voi renaște din ea cu noi puteri! Trimite-mi, dar, acest cuvânt de bunăvoință (îți jur, doar de bunăvoință!). Nu te supăra pentru îndrăzneala celui disperat, a celui care se îneacă, pentru că a avut curajul să facă o ultimă sforțare ca să se salveze de la pieire. G.I.“ — Acest om pretinde, spuse Aglaia cu voce tăioasă după ce prințul termină de citit, că vorbele: „rupe totul“ nu mă vor compromite și nu mă vor obliga cu nimic, dându-mi, după cum vedeți, o garanție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
citit, acum. — Și ea singură, singură v-a dat să-l citiți? Singură? — Singură, și puteți fi sigur că n-aș fi citit dacă nu m-ar fi îndemnat. Cam vreun minut Ganea tăcu, frământând ceva în minte cu niște sforțări chinuitoare, însă, brusc, exclamă: — Imposibil! Nu se poate să vă fi îndemnat să-l citiți. Mințiți! L-ați citit din proprie inițiativă! — Spun adevărul, îi răspunse prințul cu același ton, absolut imperturbabil, și, credeți-mă: îmi pare foarte rău că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
oricum, numai așa cum e nu. Pentru ce oamenii doresc să realizeze neapărat ceva? N-ar fi incomparabil mai bine să stea suspendați sub soare, într-o liniște senină și într-o tăcere admirabilă? Ce este de realizat, și de ce atâta sforțare și atât imperialism? Omul a pierdut simțul marilor tăceri, al marilor liniști ce îmbată ființa cu arome de eternitate. Deși conștiința este fructul unei deficiențe vitale, ea nu s-a determinat la fiecare om ca un element de inadaptabilitate, ci
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
herodiană... Alungă cu mânie gândul din minte și întoarce o privire haină către Trio. Acesta se sperie. Dă să se disculpe: — Le-a dat copiilor alte nume... Augustus nu se ostenește să-l întrebe care. Din ce în ce mai disperat, mai face o sforțare: — Asta înseamnă că a făcut farmece... Ba înseamnă că v-ați prostit de-a binelea, îl repede bă trânul. Înghite în sec și reia: Există două Venere, fiecare cu dragostea ei specifică și cu adoratorii ei. Trio Fulcinius nu-și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
atenției mele, am să-l aduc chiar eu la cunoștința Senatului, să investigheze și să descopere cine are interes să ponegrească un senator. Nefericitul simte un gol în stomac. Apoi dorința de a voma. E condamnat fără apel... Cu o sforțare aproape supraomenească, se decide să și joace ultima carte. Înalță fruntea. — Un sclav de-al lui mi-a mărturisit că acum câțiva ani, în dreptul numelor cezarilor Gaius și Lucius, Libo a adăugat niște semne misterioase... Augustus se agață din mers
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nimic mai mult decât un vierme, spunea studentul cu o încredere parc-ar fi descoperit piatra filozofală. O licărire de conștiință trecătoare... Numai colectivitatea organizată devine o forță constructivă, dragă prietene! Singularizat, omul se pierde, pe când într-o colectivitate orice sforțare își găsește locul ei și toate împreună contribuie la înălțarea fiecărui individ, precum activitatea comună a tuturor colectivităților apropie omenirea de Dumnezeu... Azi, din pricina lipsei de organizare, nouăzeci la sută cel puțin din munca creierului omenesc se risipește, închipuiește-ți ce-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fiecărui individ, precum activitatea comună a tuturor colectivităților apropie omenirea de Dumnezeu... Azi, din pricina lipsei de organizare, nouăzeci la sută cel puțin din munca creierului omenesc se risipește, închipuiește-ți ce-ar fi când s-ar uni, printr-o organizație perfectă, sforțările mintale ale tuturor oamenilor spre aceeași țintă!... Câți oameni trăiesc azi pe pămînt? Două miliarde, să zicem... Ei bine, ar mai exista oare necunoscutul dacă două miliarde de kilograme de materie cenușie, într-un avânt comun, ar porni la asaltul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de oraș. Dealurile din jurul Budei le cunoștea întocmai ca împrejurimile Parvei... Numai când venea acasă observa că și-a potrivit viața pe un calapod care aici nu era deloc prețuit. În Parva i se clătina concepția și avea nevoie de sforțări ca să nu i se sfărâme. Statul, aici, era privit ca un vrăjmaș... Tocmai în vacanța a treia a găsit argumentul mulțumitor, într-o discuție cu avocatul Domșa, care, după moartea bătrânului Bologa, a făcut avere în Parva. ― Eu nu afirm
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]