3,370 matches
-
-o în sânurile tale! Nu cârti, femeie! Bogații au sărăcit și au flămânzit, dar cei ce îl caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. O să-i fie bine fetei noastre, o să-i fie bine... și aruncă peste sicriu 20 de parale. Pe cea mijlocie a îngropat-o lângă clopotniță, îi plăcea tare mult să asculte chemarea. Era copilă, țăranii băteau coasele, ea făcea cruce pentru fiecare mușcătură a fierului. Părinte, rogu-te, lasă-mă să o îngrop sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lungă țineau pe umeri cerul; stelele, ca niște pioneze, fixau întunericul de uterul nopții). Petru își privea povestea pe gaura cheii, punea punct, punea virgulă între inimi și o lua de la capăt. Oamenii nefericiți își zidesc fericirea în ascuns: mormântul, sicriul, punțile, bani negri pentru vămi albe. Petru ardea în propria nefericire, precum lumina lunii în uleiul rânced al candelei împăcat cu secunda. Timpul lichid se prelingea printr-o gaură de ciorap. Eternitatea alerga în urma Carului Mare. Un înger și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai consistentă iubire. La început, imprimă o stare de inadaptabilitate, nu ține mult: clopotele bisericii împart văzduhul pe etaje suprapuse, hârlețele descleaștă maxilare, pământul cască gura atât cât să și-o umple cu pământ proaspăt. Exercițiu de libertate: intri în sicriu ca într-o rochie strâmtă, cineva retușează în dreptul inimii, altcineva sigilează tâmplele, binecuvântează, părinte! Nimic mai confortabil decât o moarte în care le primești pe toate de-a gata: Într-un tablou alb-negru, bunica se lasă îmbrățișată pe marginea mormântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru neștiința că merit, mă urăsc... Sigur, voi fi tras de limbă, spânzurat de limbă, până când toate cuvintele se vor desprinde pietre de pe cerul gurii. Eu știu să tac. Nebunul veritabil se ascunde sub pleoape ca după un capac de sicriu și moare în cuvânt precum viermele într-un cocoloș de mătase. Nimic mai umil decât să te jupești primăvara de propria piele ca o desfrunzire timpurie, apoi să-ți croiești din ea cămașă de nuntă sau de înmormântare. Nimic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
își pansează rănile, picură cucută din icoana Bunei Vestiri, anii se cojesc din lemnul teiului și ninge a toamnă cu păsări moarte. De 7 ori câte 3, clopotul... și începea miezonoptica. Toaca îngâna tăietorul de lemne. Dumnezeu bătea cuie la sicriu. 50. Aceeași bucurie exaltă mereu altfel. Spargi zidul să intre soarele printre paginile calendarului. Peste 40 de zile vine Crăciunul și tu vrei să înflorească trandafirii deasupra mormântu-lui, să ardă rozele în felinare, precum lumânările din ceară curată. Peste 40
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lăbărțează răstignirea înainte de a-mi arăta calea? O să mă ierte! Povestea asta despre viață nu a încăput niciodată într-un contur de șotron, iar când în poveste nu mai este loc, iluzia sapă galerii în inimă, precum caria în scândura sicriului. Petru se lua la rost în fața icoanei, Dumnezeu motiva absențe. Mitul că exiști leagă strâns, precum o pădure de liane. Tot ce este anonim în jurul tău devine comun și inevitabil personal. Apoi, ca o dependență hibridă, devii prizonierul propriei inutilități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vântul îndoia genunchii; stejarii legau nod în frunze pentru o veșnica pomenire a celor ce încă mai sunt; salcâmii repetau un imn despre mântuirea copacilor: "Să fii cruce fără mormânt, Doamne, nu-i rost pe pământ, să fii scânduri de sicriu, niciodată nu-i târziu"; fagii, diaconii codrilor, mereu înaintea stăpânului; Dumnezeul pădurilor avea veston verde și pușcă de vânătoare. La 8 se toca pe o inimă de mesteacăn veșnica pomenire în sfeșnicul bradului se aprindeau lumânări. O salcie plângăcioasă începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Aparențele vând iluzii ambalate în plafarul conștiinței omului singur. Dragul meu om laș, moartea nu este o circumstanță a handicapurilor. Genia, obsesia mormântului îmi surâde până și din fotografii. Este vreme de secetă, plutoane de furnici mărșăluiesc cu firimituri de sicrie în spate, greierii (în sfârșit) au motive de fericire, păienjenii țes (pe uscat) raze de soare sub grindă, îngerii își umezesc buzele în scuipatul lui Dumnezeu, vreme de secetă, obsesia mușuroaielor goale întregesc intențiile oamenilor singuri. În mănăstire sunt 36
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ochii până în vârful muntelui. Din bărbile sfinților, râuri de mir. Două sunete ca de clopot. Pendulul ceasului de lângă scaunul judecății bătea ora 2. Petru, speriat, încerca să culeagă timpul risipit pe covor timpul fugea în Evanghelie; coperta, un capac de sicriu. 63. Ești robul propriilor simțiri, Petre. Nu de lume fugi, nu de tine: decorul întregește iluzia, forma definește percepția, concretul delimitează, obsesia. Nu lumea îți toarnă plumb în brațele crucii, nu tu îi uzi rădăcinile să crească mare când vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din acel ritual îi era cunoscut: Cine și-a permis să rescrie Evanghelia de la moarte spre naștere? Sunetele acestea sunt reverberații ale unei acustici întoarse pe dos. Ascult cântări despre dezbrăcarea de cele sfinte. Pulberea sărată măsoară timpul lacrimilor din sicriu până în scutece. Da, sigur, cineva răstălmăcește ordinea Domnului! Petru, speriat, a privit cerul: soarele s-a ascuns după nori, zorii coborau peste Bistrița cu lună plină. Dumnezeu, speriat, privea cerul. Sta în cenușă, întins pe spate, cu o desagă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mic, dormea la mijloc: mâna lui tătuța îi cuprindea inima, mămuța un brâu de pământ cald în jurul mijlocului; dragostea lor ca o liană înălțată spre cer. Spațiul, dimensiuni suprapuse ermetic; singurătatea leagă mai ceva decât cuiele. Acoperișul bisericii, capac de sicriu. "Lăsați-mi mâinile slobode după ce mor! a poruncit Macedon. Să vadă lumea cât de sărac este omul ce pleacă!" Prin cupolă, o pădure de brațe. Toamna storcea norii ca pe niște cămăși îmbibate cu nelocuire: Mama ei de viață! Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rude pe care nu le mai văzuse de ani de zile: unchi și mătuși, veri și verișoare, dar și mulți cunoscuți de prin sat, rude și prieteni de familie. În ciuda vitregiei timpurilor, fu o înmormântare după toate rânduielile creștinești. În sicriul simplu, din lemn de brad, meșterit de un bătrân tâmplar al satului, în hainele-i de îngropăciune, pe care și le pregătise din vreme, Elvira avea pe chip o expresie parcă de mulțumire, de liniște și de împăcare cu soarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
fără de întoarcere?! Omu neu îndurerat! Și părintele-popa își continua impasibil preparativele pentru scoaterea către ultimul drum a celui care a fost... pe fundalul cântării funebre de Veșnică pomenire și de raportare a omului la timpul trecut. * * * La părăsirea casei, purtătorii sicriului au atins cu acesta de trei ori pragul casei în semn de despărțire fără de sfârșit. În acel moment, ambii feciori ai celui plecat, împreună cu nurorile și nepoții, s-au alăturat mamei la marea durere: Nu pleca, tata!! Rămâi cu noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
râs de toată frumusețea. Se pare că nu era momentul pentru râs, întrucât ninetistele, cu batista în mână, urmăreau pe Rubin, marcă rusească garantată, cum duceau pe umeri, niște bătrânei vajnici și îndurerați, ajutați de niște soldați cu caschetă, un sicriu împodobit mai frumos decât toate sicriele pe care le văzusem prin cartier. Ca să-mi redea bunul simț, o ninetistă mai înlăcrimată, cred că era madam Gina, a ținut să facă un rezumat al atitudinii mele: "Depravatule!" Eram pe drumul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că nu era momentul pentru râs, întrucât ninetistele, cu batista în mână, urmăreau pe Rubin, marcă rusească garantată, cum duceau pe umeri, niște bătrânei vajnici și îndurerați, ajutați de niște soldați cu caschetă, un sicriu împodobit mai frumos decât toate sicriele pe care le văzusem prin cartier. Ca să-mi redea bunul simț, o ninetistă mai înlăcrimată, cred că era madam Gina, a ținut să facă un rezumat al atitudinii mele: "Depravatule!" Eram pe drumul cel bun, carevasăzică: mă mențineam în piscul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
madam Gina, a ținut să facă un rezumat al atitudinii mele: "Depravatule!" Eram pe drumul cel bun, carevasăzică: mă mențineam în piscul topului. Numai Nineta, fumând ca de obicei, calmă, nu vărsa lacrimi și se întreba care dintre purtătorii de sicriu îi va lua locul mortului, că doar n-o fac ei pe groparii televizați doar de amorul artei. Eu nu pricepeam nici în ruptul capului cum Dumnezeu poți lua locul unui mort, dar admiram atitudinea eroică a Ninetei care, în fața morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
admiram atitudinea eroică a Ninetei care, în fața morții, iată, nu se dădea bătută, nu lăcrima, nu se văicărea. Și-n vreme ce ninetistele vorbeau despre eroul mort ca despre Făt-Frumos din lacrimă, Nineta întreba obsesiv, scrutându-i pe purtătorii de sicriu: "Care dintre ei îi va lua locul?" Și după ce ninetistele au plecat cu batistele înlăcrimate, în timp ce Nineta strângea cafelele și o afurisea pe Gina, nesimțita care iar a stins, ca o țoapă ce e, țigara în ceașca de cafea, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de tot, am explicat faptul că merg în fața blocului, după pisicuța noastră dragă rătăcită, ușernică rău, că tare mai mieuna, de nu putea dormi cartierul din cauza asta. Pe când tocmai îi explicam asta civilului care uitase mâna pe urechea mea, văd sicriul urcând la etaj, pe umerii soldaților și, pentru că urechea nu avea de gând să scape din menghină, unde nu m-am proptit o dată în bojoci și am strigat așa de tare Ucuuuuuu!!! încât toți vecinii au ieșit afară, pe casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o parolă, i-am urmat, deși zâmbetul în draci al civilului îndrăgostit de mine îmi spunea imperativ că asta nu era cea mai bună decizie a vieții mele. Atunci când doi dintre soldați s-au așezat la cele două capete ale sicriului, în timp ce mama lui Ucu zicea, plângând în hohote, că trebuie să-l vadă, civilul cu zâmbetul de împrumut i-a spus că una ca asta nu se poate, ordin de la superiori, că Ucu e un fel de avere națională și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
blocului, am priceput că Ucu fusese ciuruit fără milă, "făcut piftie", zicea unul, aproape plângând, că "să mă ia mama dracului dacă nu dezertez, că eu în munți nu mă mai duc, n-am chef să-i duceți mamei un sicriu c-un cadavru plin de gloanțe, pentru că eu l-am văzut pe Ucu și nu pot pune pleoapă peste pleoapă, de două nopți". Am întins pachetul de țigări și dus am fost. M-am zvârcolit tot restul nopții, știind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
multe gloanțe ruginite și mi-am adus aminte de spovedania acelui soldat, care zicea disperat că "să mă ia mama dracului dacă nu dezertez, că eu în munți nu mă mai duc, n-am chef să-i duceți mamei un sicriu c-un cadavru plin de gloanțe, pentru că eu l-am văzut pe Ucu și nu pot pune pleoapă peste pleoapă, de două nopți"... Și-am mai văzut, lângă groapă, o doamnă ofilită, cu fața aproape acoperită, uitându-se mereu către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
revărsare de laude, să mă ierte Dumnezeu, dar iar am căzut în păcatul de a nu crede că mortul este chiar nea Vasile Potop, omul caracterizat altfel, de la fereastră, de madam Potop. Atunci m-am apropiat și mai mult de sicriu. Surpriză: era chiar el. Parcă-l și vedeam cum voia să cucerească scările de la intrarea în bloc. Omule, mi-am zis, dar poate că doamna care jeluiește de mama focului, la căpătâiul lui, n-o fi madam Potop, cea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Secu: Îmi va fi dor de voi. Poate vă fac o vizită în Iad." Z: "Îți las saboții și ciupilica vărgată. Știu că-ți căzuseră cu tronc..." Pentru curioși: "Moarte naturală. Scârbă de viață." Bani cu indicații, pe căprării... Pentru sicriu și cruce... Pentru gropari: "Cât mai adânc..." Țoale de înmormântare, papuci, pălărie (musai, n-am purtat niciodată)... Preoți, dascăli, țârcovnici, clopotari. Fără bocitori. Fără lacrimi... Pentru praznic (în No 11, pentru tablagii, șapte zile la rând)... Pentru Z: "Vioară nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cacadâri. Toate acestea-i colorează patul de moarte, unde va dormi somnul de veci. Totul este la țol festiv. Însă curând nu mai rămâne nimic. Putregai, goliciune rușinoasă și obscenă. Numai dacă zâna bună se îndură și-i suflă un sicriu de sticlă și-i trimite și un prinț care să-i ia bucățica ce a oprit viața și să-i curgă iar sângele prin vene, să-i redea roșeața în obraji, și buzele să prindă iarăși roșul rubinului. Pielea ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
pe preotul care oficia slujba de înmormântare, pe cei care au ținut cuvântări, numai că nu putea să facă nimic. Cel mai groaznic a fost când l-au coborât în groapă și când a auzit primii bulgări de pământ peste sicriu. S-a trezit în sala de operații când medicul specialist, în fața studenților i-a făcut o incizie la unul din ochi pentru a demonstra structura anatomică și fiziologică a organului văzului. În timpul vieții, își dăduse acordul ca după moarte corpul
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]