795 matches
-
en vogue. Nici prin cap nu-mi trecea că toți ziariștii publicațiilor de scandal, toți elita mondenă și directorii celor mai reputate ziare din oraș făcuseră o adevărată obsesie pentru pasagerii cu machiaj, trup și vestimentație perfecte din aceste lifturi silențioase. Nu văzusem În viața mea femei cu păr de un blond atât de strălucitor și nu știam că toate șuvițele acelea, create de faimoși coloriști, costau șase miare pe an numai ca să le Întreții, și nici că ceilalți din branșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
m-am Îndreptat spre lift. Apoi... m-am Îmbarcat. Sus, sus, tot mai sus a urcat liftul prin spațiu și timp și infinită senzualitate, În drum spre... departamentul resurse umane. Mi-am permis câteva momente de relaxare În timpul scurtei și silențioasei călătorii. Miresme pătrunzătoare de parfum scump se amestecau cu mirosul de haine de piele noi și transformau liftul dintru-un vehicul În funcțiune practică Într-un mediu aproape erotic. Liftul a alunecat pe nesimțite de la un etaj la altul, oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
În funcțiune practică Într-un mediu aproape erotic. Liftul a alunecat pe nesimțite de la un etaj la altul, oprindu-se din loc În loc pentru a permite diverselor splendori să coboare la Chic, Mantra, The Buzz și Coquette. Ușile se deschideau silențios și respectuos spre spațiile albe și largi ale recepțiilor. Piese de mobilier cochete, cu un design simplu parcă te provoca cu un aer sfidător să te așezi, gata să urle În agonie dacă cineva, Doamne ferește, comitea cumva crima - ce oroare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nimicuri. La chestii dintr-astea sînt absolut nepricepută. Nu mi-ar place absolut deloc să am de-a face cu oameni care intră și ies, solicitînd diverse lucruri. Nu știu cum de suporți. Asta mi se potrivește, pentru că e o activitate solitară, silențioasă. — Nu te apasă singurătatea? — Uneori. SÎnt obișnuită cu ea, totuși. Temperamentul de scriitor și, știi tu, tot tacîmul... Se Întinse. Vrei să mîncăm? Să mergem În camera cealaltă. E frig, dar nu atît de umed ca sus. Își luă sacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe mine și pe cei doi copii și să ieșim din casă, totul În jumătate de oră, pot să jonglez cu nouă valute diferite În cinci fuse orare diferite, pot să-mi produc un orgasm Într-un mod eficient și silențios, pot să pregătesc cina și să o mănânc stând În picioare În timp ce vorbesc la telefon cu cei de pe Coasta de Vest, din Statele Unite, pot să-i citesc lui Ben Guess how much I love you?1 și să mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
În stăpînirea motorului, În scurt timp erau pe picior de plecare, cînd tinerii arabi Începură să strige de pe treptele digului. Își arătară pumnii și-și fluturară beretele În direcția unei șalupe mici cu două motoare care, eliberată din parîme, aluneca silențios pe apa liniștită. De parcă nici nu și-ar fi dat seama că fura o ambarcațiune, hoțul stătea calm În carlingă, sprijinindu-și coapsele de roata cîrmei. Raza de lumină a farului din Marbella mătura suprafața mării, atingîndu-i părul și brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
hoți să impulsioneze o afacere. Știi, oamenii devin nervoși și Încep să-și plimbe banii de colo-colo... Așadar, sosea infracționalitatea În Residencia Costasol. După cîțiva ani de liniște, somnul fără capăt al țărmului Însorit urma să fie tulburat. Număram balcoanele silențioase care dădeau spre piață, așteptînd primele semne de viață ale dimineții. Era ora zece, dar abia dacă se mișca un singur locuitor, deși primele licăriri ale programelor de televiziune matinale Începuseră să joace pe tavane. Complexul Costasol era pe punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
poarta larg deschisă, cu grilaj având închipuit complicate motive florale din metal, ce se continuă cu un zid împrejmuitor înalt din fier, pe coama căruia se sprijină crengile unor molizi. De la poartă, mașina străbate o lungă alee de castani, oprind silențios în fața intrării casei somptuoase, cu două nivele, construită în stilul anilor 1890, cu ziduri bogat ornamentate și antablamente opulente. Ai condus perfect, spune Marius. Adaugă la mulțumirea din glasul său și un bacșiș generos. Zâmbetul larg al șoferului descoperă niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
tavanului înalt din mijlocul căreia coboară un impunător candelabru stil Marie Louise. Domnule, binevoiți să așteptați aici. Voi informa pe mademoiselle 17 Hagiaturian de sosirea dumneavoastră, spune majordomul cu voce plată. Cu trenciul lui Marius pe braț face o întoarcere silențioasă pe călcâie dar nu apucă să plece. Pe scara splendidă din lemn masiv ce duce la etajul superior, Smaranda deja coboară, într-un jerseu de lână crem, cu fusta largă fluturând în jurul picioarelor ei lungi. Părul buclat, șaten închis, saltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
punctate de clinchetului cristalin al paharelor. Chelnerului revine împingând o măsuță cu rotile. Pune pe masă un coș de pâine cu chifle crocante, servește vinul și după ce învelește într-un șervet alb recipientul metalic pentru cuburile de gheață, dispare la fel de silențios precum venise. Recepționat din necunoscut, un semnal de alarmă țiuie enervant în urechea lui Marius. Instinctele aproape animalice dobândite pe front îl avertizează că este studiat discret, dar stăruitor. Cercetează atent sala. Reperează imediat locotenentul neamț care zâmbește politicos atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
documentația intr-unul din sertarele biroului. Scoate din fichet un dosar subțire, după care se așează din nou la masa de lucru. Privește la aghiotantul din fața lui. Invită-l înăuntru, te rog. Ușa se deschide fără zgomot, închizându-se la fel de silențios în spatele ofițerului încremenit într-o impecabilă poziție de drepți, cu cascheta sub braț. Domnule colonel, locotenentul Marius Rădulescu s-a prezentat la ordinele dumneavoastră! În timpul cât își face prezentarea, simte cum căutătura ochilor cenușii parcă trece prin el, radiografiindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
uniforma personalului feminin din Luftwaffe. Miroase plăcut a mentă și esență de vanilie. De la un radio pus în surdină, ritmurile unui blues se insinuează printre scaunele cu spătar de paie și măsuțele rotunde de marmură. Două fete agreabile se mișcă silențios, servind diverse siropuri sau citronade în pahare înalte. Găsește un loc mai retras, departe de ușă. Comandă ceai și două felii de cozonac. Chiar când contemplă cu ochi pofticioși o prăjitură cu frișcă sunetul sinistru al unei sirene rupe în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fi un individ pentru care toate regulile moralei vor fi înlocuite cu cinicul "fac doar ce vreau eu"? În sfârșit, ajunge în fața blocului. Cu gândurile ce zboară deja către plăcerea voluptoasă a dușului, nu observă silueta măruntă care se strecoară silențios în umbra uriașilor castani de pe partea cealaltă a străzii, parcă legată cu un fir invizibil de el. Peste un sfert de oră, relaxat și răcorit, iese din baie fluierând bine dispus, înfășurat într-un halat imens și pufos. Face câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Roșie. Trei metri. Doi, unu. Ghemuit la pământ, privește pendularea înceată și plictisită a santinelei, pe porțiunea îngustă a postului de pază. Așteaptă momentul propice, care nu întârzie să apară. Cu un salt de felină țâșnește de după stânci și aterizează silențios drept în spatele soldatului. Astupă cu palma gura santinelei și cu o mișcare rapidă, circulară, îi secționează laringele. Sângele țâșnește violent, ca dintr-o fântână arteziană. Nu se aude nici un strigăt, sau măcar suspin. Cu mâna dreaptă încleștată de gât, neamțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
totul se duce dracului. Din ochii mijiți, pătrunși de lama frigului, se strecoară o lacrimă, rapid ștearsă cu dosul palmei. Pe timp de iarnă, lacrimile pot fi la fel de periculoase ca și un glonț. Transformate în cristale, poți orbi din cauza lor. Silențioși ca niște șerpi și la fel de periculoși soldații încep să înainteze printre copacii care mărginesc șoseaua. Luna dispare ascunsă de un nor străveziu și întunericul nopții se transformă într-o beznă ciudată, albăstruie. Răsărit pe neașteptate în fața lor, un post german
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
proverb arab, care se aplică întrucîtva la atitudinea modestă de astăzi a presei române. {EminescuOpX 133} Întradevăr, pare că s-ar fi dat un mot d'ordre ziarelor liberale și afiliaților de a păzi un silențiu tăcut sau o tăcere silențioasă, după cum ar zice d. Pantazi Ghica, asupra activității acestei sesiuni estraordinare, în care s-a pus la cale cestiunile cele mai grave pentru viitorul României. Această tăcere se manifestă prin deosebitul interes etnologic ce-l arată ziaristica pentru regiuni depărate
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
pentru a ieși, nu avusese loc nici o naștere obscenă. Ochii se deplasau sacadat pentru a parcurge camera. Nimic nu se pitise după vreun dulap pentru a o pândi, așteptând ca ea să nu mai fie atentă. Nu vedea decât mașinile silențioase care vegheau asupra funcțiilor ei vitale și patul ci confortabil. Era leoarcă, în ciuda răcorii agreabile care domnea în cameră. Mai ținea pumnul pe stern ca pentru a se convinge că era întreg. Apoi camera video de deasupra patului se puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
că lumea din jurul meu scârțâie, oamenii păreau obosiți și resemnați, uneori chiar murdari. Pluteam cu toții într-un ocean de ulei, vaselină și versuri omagiale. Țara se scufunda ca un „Titanic“ de proporții continentale, cu 23 de milioane de pasageri agățați silențios de punte, așteptând să vină „mașina de carne“ sau, cine știe, să defileze la un ultim spectacol. Aproape nimic nu se potrivea cu poveștile senile și optimiste din manuale, în care moșnegi impecabili, însoțiți de câte un pionier parcă dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din aerul opărit. Îmi plimbam apoi privirea pe brațele lor. Pielea se-afla la locul ei, strălucitoare sau păroasă, lenevind în răcoarea mânecilor. Dedesubt, angrenajul de mușchi, nervi și-oscioare, irigat de litri de sânge și apă; un proces calm, silențios, precis ca un experiment de laborator. Deasupra, o floră de molecule de praf, fugărită de bacterii și devorată de acarieni; o grădină microscopică, devastată de milioane de invadatori gurmanzi. Aveam în față un ecosistem infailibil, clădit pe recifele de carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
treceau, le povesteam aproape orice, improvizam sau îmi repetam ideile, bucuros că le-am obținut atenția. Dintr-odată, grămada amorfă, buimăcită de plictiseală, se trezea la viață. Apăreau chipuri și ochi, buze întredeschise, sprâncene ridicate amenințător. Telefoanele mobile, până atunci silențioase, începeau să sune-n toate felurile: pe muzică populară, manele, rap, tehno. Dintr-unul se-auzea vocea răgușită a lui Nicolae Ceaușescu: „Á-lo! Á-lo!“; altul declanșa soneria cu „Atențiune, domnilor! S-a furat mireasa!“, după care miorlăia un acordeon. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
habar n-aveai că există. Parcă-ți punea și-ți scotea cineva o pereche de ochelari, fără oprire. Ceva nu se potrivea. Adunate, minutele inexistente dădeau ani, energie, spațiu lipsă; cineva trebuie să le fi administrat. Tăietura lor repetată și silențioasă regla activitatea cerebrală cu precizia unui ceasornicar, desfăcând printre lobi niște falii ale uitării în care mintea cădea ca într-un sicriu umplut cu cipuri dezactivate. Oamenii nu ziceau nimic, probabil nici nu-și dădeau seama. Eu n-aveam nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
demontau din fața blocului și-o urcau la etaj, să nu dispară. Oamenii ăștia trăiau mult, dar nu atât de mult cât și-ar fi dorit. Dispăreau pe rând, într-o zi nu-i mai vedeai și cartierul mergea mai departe, silențios, înghesuit printre blocuri. Cu Paul, povestea nu se termina niciodată; la urma-urmei, nici nu trebuia să te străduiești prea tare ca s-o înțelegi. Aș fi pus pariu că ține-n baie, în dulăpiorul de perete, o sticluță cu briliantină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Facultatea de Litere. Nepotrivirea sărea în ochi. Undeva apăruse un accident, o greșeală, un asemenea angrenaj de splendoare și demnitate n-avea voie să se plimbe liber la orele mele. Afară o aștepta probabil un BMW 7, cu motorul turat silențios. Sau o gașcă numeroasă, venită din cine știe ce cartier bogat al orașului să-i asigure escorta. Prin mintea mea mai defilau sponsorul vreunei case de modă, directorul unei multinaționale, proprietarul unui super-bar, un patron arab de discotecă. Oricum, cineva trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prăbușindu-se de la mari înălțimi. Mă simțeam solidar cu neputința lui. Puțini oameni au voluptatea de-a merge până la capăt, de-a se scufunda în ridicol cu cea mai blândă seninătate. Paul se număra printre ei. Eu rămăsesem doar martorul silențios al căderii sale, îngerul cibernetic veghând ca secretele minții să nu rămână ascunse și nepătate. Îi adnotam viața, făcându-i corectura sub ochii tuturor. Cât despre Mihnea, scopurile lui îmi rămâneau necunoscute. Era limpede că urmărea ceva, că, dincolo de ironiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
probabil prin alt dosar, iar pe tipul ăla, Manolescu sau Manoilescu, nu apucasem să-l verific. Sincer să fiu, nici nu-mi aminteam să fi lucrat vreodată aici. Am descuiat prima ușă, apoi pe-a doua. Le-am încuiat la fel de silențios, în beznă, cu urechea la pândă. Ultimul lucru de care aveam nevoie era să dau nas în nas cu vreun nene în pijama. Am traversat din câțiva pași culoarul, după care am cotit în holul mare, singurul luminat cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]