4,282 matches
-
ea, un fel de aer violent, se ridică, întinde mâna, cel de după gard o duce la buze, ea închide ochii și simte cum îi fuge pământul de sub picioare, se dezlipește cu greu și se îndreaptă spre liziera pădurii, copacii par siluete de oameni care se furișează unii în alții, calcă pe iarba umedă și simte răcoarea nopții până în rărunchi, se apropie de pădure cu pași moi, vrea să se uite în spate dar știe că nu trebuie să facă asta, nu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
el va locui în corpul ei, se simte ușor obosită, vrea să ajungă cât mai repede în peșteră, intră în pădure, se cufundă pe cărăruia ce coboară spre peșteră, dintr-odată cineva îi sare în spate, în jurul ei se îmbulzesc siluete pe care nu le poate vedea, doar mâinile lor o apucă de peste tot, este trântită la pământ, unii chicotesc de departe, unii îi rânjesc în față în timp ce îi umblă cu mâinile sub veșminte, se uită la ei înmărmurită, nu înțelege
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
zbate, mirosul acela urât îi pătrunde în corp, închide ochii, vrea să fugă de aici, hoitul de deasupra ei miroase urât, o lovesc, vrea să o ia la fugă dar nu poate, zarva din jurul ei e tot mai mare, altă siluetă cu miros și mai rău se apleacă peste ea, o lovește, în acel moment simte o durere îngrozitoare, parcă i se spintecă măruntaiele, scoate un urlet de fiară, alunecă în beznă și în gol, departe se aude o detunătură. În
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
picurii de miere, închide ochii și se cufundă într-un somn odihnitor. 15 ianuarie 2009, Sydney Stau în fața femeii de ceară, o tânără cocoțată pe un piedestal, piedestalul este confecționat dintr-o cutie de carton. Stau și mă uit la silueta ei perfectă, este îmbrăcată într-o rochie ponosită, cu crinolină, o rochie de acum un secol, are fața văruită în alb, genele sunt grele de rimel, stă nemișcată lângă unul din stâlpii ce înconjoară golful de lângă Opera House, din inima
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Întâmplare stranie tulbură peste măsură existența oamenilor dintr-un sătuc de câmpie. Astfel, aceștia descoperiră cu adâncă mirare că din biserica lor, zugrăvită cu divină măiestrie de ceva timp În urmă, unul dintre sfinți lipsea. Partea aceea de zid, conturând silueta unui om În mărime naturală, era goală acum, iar peretele arăta sterp, cu un Început de igrasie, ca și cum mâna artistului nu ar fi trecut niciodată pe acolo. Sfântul era chiar cel pictat deasupra locului de spovedanie, acolo unde, pătrunși de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
amnezică și cu față de pește-sabie (asta și datorită nasului ei prelung, cu care Împungea aerul), venind mereu să Împrumute câte ceva. Sau, poate, erau Oamenii de la Intervenții, pe care acum nici nu știu dacă Îi mai așteptam. Când am deschis, două siluete Înalte, albe, intrară În mare grabă, ștergându-mi În trecere umărul și dispărând ușor pe ușa de la baie. Fără a mă dezmetici complet, mi-am imaginat că nu puteau fi decât ei, Oamenii de la Intervenții. Uraaa! am strigat impresionat, buimăcit
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
prin sticla ușii. Am apăsat clanța și am intrat cu vădită nesiguranță. Totul era imaculat, de un alb ireal, Într-o perfectă ordine și curățenie. Un zgomot discret Îmi Întinse privirea spre geam. Spre geamul dincolo de care am văzut două siluete albe, prelungi, ținându-se de mână și ridicându-se, cu o zbatere de aripi, spre Înălțimi... Pe marginea ferestrei, luminând, am descoperit un inel sidefiu, cu reflexe de ametist, lângă o pietricică rotundă, de un purpuriu straniu, care mi se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
domnului Mărcușanu - un pensionar cu fața lunguiață și mintea dusă, care râdea ca un imbecil când ne vedea pufăind. Deschidea geamul larg, inspira cu nările desfăcute În vânt și Îmbrățișa aerul cu pleoapele strânse de plăcere, ca și cum ar fi iubit silueta unei femei ivită din fumul lăptos și unduios al țigării. Mă ustură gâtul și Îmi vine să scuip. Scuip violent. Scuip pe unde apuc. Devin atent, țintesc și lovesc nimicitor: o vază goală, din sticlă roșie, de pe masă, un suport
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
șoptitoare, ies vălurite prin fereastra deschisă, ca purtate de un duh nevăzut. Alerg șchiopătând și le privesc uluit cum se nalță tot mai sus, rotindu-se ușor și urcând printre blocuri și peste lanțul de tei din preajmă, ca două siluete fugare, Înstrăinânduse În noaptea târzie, departe, peste lume. Plouă mărunt de ceva timp, dintr-un cer Încărcat cu nori vineții, care-au fugărit soarele amiezii. Sunt Întins pe patul improvizat din bucătărie, cu un prosop umed Înfășurat În jurul capului. În urma
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
se gândească mai departe, însă nu-i mai veni nimic în minte; frigul îi încetinise impulsurile nervoase, îi făcuse nasul roșu și îi amorțise ușor degetele. Se uita cu coada ochiului la Moni. În locul acela era un gol decupat după silueta ei și așezat picior peste picior pe scaun. Alex se holbă mai întâi la gol, apoi la ceilalți. Toți țineau în mână câte un bon sau un bilet, unii aveau o fișă sau un număr de ordine. Semănau între ei
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
plopii de la intrare și de lianele crescute după ușă. Când treceai toate se dădeau la o parte, tu le răspundeai cu un zâmbet, dar zâmbetul îți îngheța pe față la o bătaie de dincolo de ușă. Prin deschizătura îngustă se zărea silueta vecinei. Tu i-ai spus că nu ai timp, ea ți-a spus că urmează să moară. Crăpătura s-a mărit și ai putut vedea că vecina slăbise mult, albise și avea cearcăne maro în jurul ochilor. I-ai deschis larg
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
bănci și în clipa aceea a început să mă doară rău capul. Vedeam tot felul de pete verzi și maro și negre care jucau în fața ochilor. Mâna mea sprijinea sticla și petele au început să se îndepărteze până când au întâlnit silueta Andreei. Am respirat adânc de mai multe ori și m-am întors pe bancă. Zâmbeam mereu și îi spuneam Andreei ce bine mă simțeam în parc, la aer. Ea îmi zâmbi cald înapoi și îmi întinse cornetul cu înghețata topită
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
obișnuiserăm. El deschise apoi brațele să ne îmbrățișeze. L-am lăsat să ne îmbrățișeze, apoi am dat drumul la televizor. Urechile mari și rotunde, ochii imenși, negri și vii, zâmbetul până la urechi și toată dragostea lui Mickey Mouse umpluseră instantaneu silueta tatei. PÂNĂ LA PRIMA BENZINĂRIE Își reveni brusc din leșin. Pe noptieră medicamentele stăteau neatinse, ceaiul din plante încă mai scotea aburi... înseamnă că leșinul nu durase prea mult. În gură simțea gustul amar al febrei, îl durea spatele și, când
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
crezi că aveau să se întoarcă asemeni unui criminal la victima lui, așa cum și tu te întorceai la urmele tale din ce în ce mai vechi și mai apăsate. Veneai în stație cu noaptea-n cap și plecai seara târziu, urmăreai fiecare trecător, iar silueta ta devenise ceva comun și impersonal ca asfaltul. Aveai deja o viață alături de cele două adâncituri și nu mai știai să trăiești altfel. În stație erai cu ea, apoi plecai să hoinărești prin oraș și te întorceai ca să vezi ce
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
te prinzi de frânghiile ce atârnau libere peste cabină. Trupul secretarei se zbătu încercând să găsească un punct de sprijin până când se simți trasă în sus de mâna bărbatului. Acum cabina liftului însemna doar tavanul de plastic care le susținea siluetele. Erau conștienți de ce va urma, restul vieții lor se număra în minute sau, în cel mai bun caz, în ore. Așteptau îmbrățișați, nu-și puteau îngădui nici o promisiune, nici o mișcare, orice strănut le ar fi fost fatal. Brusc frânghiile începură
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ațipind peste cuvintele ce-mi susțineau brațul peste fața de masă. Noaptea încercam să îmi amintesc sau să visez, să mă întind până peste prezent spre ceva ce nu eram sigur dacă era adevărat. Toate astea până când am să recunosc silueta Laurei intrând în apartament cu părul fluturându-i pe umeri, purtând pantalonii albaștri. Însă, ca de obicei, singurele ființe din jur erau fluturii țintuiți în spate cu câte un ac de gămălie și mirosind a formol, iar cadavrul lui Emil
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
la masă și nu ar fi bătut la mașina de scris, ar fi jurat că se află la ea acasă. I se păru ciudată această asemănare și se hotărî să-l întrebe imediat ce termină. Se făcu întuneric de-a binelea. Silueta ei se confunda cu umbra canapelei, formând un întreg fără spații goale. Prezența lui mai putea fi percepută doar auditiv, datorită sunetelor scoase de mașina de scris. În timp ce ea se gândea că ar fi fost mai bine să plece și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
patru zile, Îi pierdusem urma, dar amintirea ochilor Săi magici, a strălucirii lor ucigătoare nu înceta să mă chinuiască. Cum puteam s-O uit, când era atât de strâns legată de existența mea? Nu, nu-i voi revela niciodată numele: siluetă eterată, subțire, vaporoasă, cu doi ochi imenși, mirați, strălucitori, în profunzimile cărora viața mea ardea și se topea încet și dureros, Ea nu mai are legături cu lumea asta josnică și feroce. Nu, nu trebuie să-I pângăresc numele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
bucuria Sa sfâșietoare arătau că nu era o creatură obișnuită, de altfel, frumusețea Ei nu era naturală: Se înfățișa ca o priveliște din visul unui opioman... Ea făcea să urce în mine ardoarea dragostei pe care o împrăștie mandragora. Cu silueta Ei zveltă, cu liniile suave alunecând de-a lungul umerilor, brațelor, sânilor, pieptului, coapselor, pulpelor, părea abia smulsă din îmbrățișarea perechii Sale: ca mandragora-femelă separată de mascul. Purta haine negre chinezești, uzate, care I se lipeau de corp. În timp ce O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Ceața se îndesise atât de tare, că nu vedeam pe unde merg. Dar, odată ajuns în fața ușii, datorită obiceiului și grație unui simț special pe care îl căpătasem în cursul plimbărilor mele nocturne, am deslușit o formă îmbrăcată în negru, silueta unei femei așezate pe banca de lângă casă. Am scăpărat un băț de chibrit ca să caut gaura cheii, dar, nu știu de ce, privirea mi s-a îndreptat involuntar spre silueata neagră, spre doi ochi mari, tenebroși și oblici, care licăreau în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
casa. Am o drișcă la doi pași de aici. Hai să te duc, ha! E foarte aproape. Puse vasul pe pulpana hainei mele și se ridică. Râdea atât de tare, că-i tremurau umerii. Am luat obiectul și am urmat silueta aplecată a bătrânului. La cotul drumului staționa un car funebru rablagit, cu doi cai negri costelivi. Cu o agilitate deosebită, bătrânul se cățără pe capră. Am urcat și eu în drișcă și m-am întins pe locul în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pereților cu unghiuri șterse mă păzeau ca niște sclavi negri. Ajunsei aproape de râul Suren. Un munte golaș se ridica în fața mea. Profilul său uscat mă făcu să mă gândesc la cel al doicii mele. Nu știu ce asemănare era între cele două siluete. Mergând de-a lungul muntelui, am dat de o priveliște veselă, împrejmuind un cerc de coline. Pământul era acoperit de nuferi albaștri. Pe această creastă se zărea o cetate construită din cărămizi masive. Eram ostenit; m-am așezat pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
uitate și aceste idei înfricoșătoare și incredibile care se disimulau în nu știu ce ungher al creierului meu. Ele se puneau în mișcare și se strâmbau la mine. În colțul camerei, în spatele perdelei atârnând alături de ușă, erau o mulțime de idei și siluete informe și amenințătoare. Acolo, lângă perdea, stătea o nălucă înspăimântătoare. Nu se mișca; nu era nici tristă, nici veselă, de fiecare dată când mă întorceam spre ea, mă privea în albul ochilor. O cunoșteam. Mi se părea că o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
față. Ființa asta trebuie să fi jucat un rol în viața mea; fără îndoială că o întâlnisem de mai multe ori. Această umbră era dublul meu, se materializase în cercul restrâns al vieții mele. M-am sculat să aprind lampa; silueta se topi și dispăru ca și cum nici n-ar fi fost. M-am examinat în oglindă, dar nu am recunoscut fața care îmi apăru. Era incredibil și înfricoșător: imaginea mea era acum mai viguroasă decât mine, în timp ce eu nu mai aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
că vorbeam singur. Ca un mormânt, camera se făcea cu fiecare clipă mai obscură și mai strâmtă; noaptea mă înconjura cu tenebrele-i terifiante. Lampa fumega. Eram îmbrăcat în șubă și în aba, cu un fular în jurul gâtului, iar umbra siluetei mele chircite se profila pe perete. Umbra era mai puternică și mai clară decât corpul meu. Mai reală. Mi se păru că bătrânul negustor de mărunțișuri, măcelarul, doica și târfa de nevastă-mea nu erau decât umbre ale mele. Umbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]