89,574 matches
-
special: în sensul în care lectura unei capodopere autentice înalță, sporește și lărgește în mod necesar conștiința cititorului. De fapt, acest lucru se află chiar în miezul, în esența testului pe care-l propune Bloom pentru a deosebi geniul de simplul talent: Întrebarea pe care trebuie s-o punem oricărui scriitor trebuie să fie: ne sporește el cumva conștiința, și dacă da, cum anume? Cred că acesta este un test dur, dar eficient: oricât m-aș fi delectat cu o lectură
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
mi se pare că schema teosofică cabalistă în care Bloom a ales să-și plaseze "spiritele exemplare" și să le găsească un sens rămâne un element artificial al cărții lui, un artificiu oarecum retoric și fără consecințe, angajat pur și simplu pentru a conferi cărții o tușă de exotism și ciudățenie. Intuiția lui Bloom cum că orice operă de geniu are ceva divin într-însa, și, în consecință, că operele tuturor geniilor trebuie să spună ceva despre realitatea lui Dumnezeu, este
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
avortoane de-ale acestora; ele își caută androginul jigodial, de aceea se simt bine în preajma acestora, chiar dacă reprezentanții lor se comportă tiranic, paranoic, cu semne vizibile de trecere fariseică de la sentimentalism de două parale la lătrat populist. Lacrimile lor sunt simple iritări, nu emoții! Jigodiile noastre sunt nostalgicii regimului comunist, cei care, apărați de securiștii aroganți, au devenit mici despoți, unii cu pistoale, alții cu poeme omagiale la adresa "marilor conducători". Satisfacția lor supremă fusese faptul că ajunseseră să ia decizii în privința
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
Gheorghe Grigurcu Am văzut că autenticitatea e, în mentalitatea lui Eugene Ionesco, întemeiată nu pe literatura "moartă", simplă "conservă" de verbe, ci pe ficțiunea în care palpită viața, capabilă a surprinde, în spirit jungian, ecourile imemoriale ale arhetipurilor. Din care motiv scriitorul ficționalizează principalele coordonate ale realului, timpul și spațiul. Consecventul antiistorism al lui Ionesco e un mijloc
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
votează de către guvernul român legea repaosului duminical în zilele de duminică și sărbători. Alte țări votaseră aceeași lege mai devreme. Tradiționala zi a domnului (a se înțelege, pentru un răstimp, a patronului) devine o zi a omului." Pornind de la un simplu fapt, să-i zicem, de stare civilă, autorul ajunge la implicații existențiale și la reflexul acestora în plan literar: " Repaosul este conotat ca un moment de relaxantă desfătare, dar și ca stare de gol existențial." Duminica este, așadar, timpul nevrozelor
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
pretinde unei bune părți a românilor să-și dea cu părerea despre altceva decât mâncare și băutură înseamnă a-i supune la o traumă pe care, zău, n-o merită. (Nu mă taxați de antidemocrat, că nu sunt! Sunt un simplu transcriptor al realității empirice de care mă lovesc zi de zi. Poate dumneavoastră trăiți într-o altă Românie. Eu în asta trăiesc!) De aceea cred că inițiativa cațavencilor a fost riscantă. Nu de astfel de teste are chef românul. El
Mălaiul rânced al Securității by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14101_a_15426]
-
antisemitismului lui Cioran, a textelor legionare ale lui Eliade sau a colaboraționismului cu regimul comunist al unor scriitori de primă mînă precum George Călinescu, Tudor Arghezi sau Camil Petrescu. În privința scriitorilor supraevaluați de critica regimului comunist, problema este mult mai simplă. Critica are datoria de a revizita opera acestora și a o aduce la adevăratele ei proporții. Nu trebuie uitați nici criticii care s-au făcut vinovați de promovarea unor mediocrități din obsecviozitate față de anumite regimuri politice. De altfel, Gheorghe Grigurcu
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]
-
pe însușirea dominantă, refuzînd ideea că poeții, romancierii ori criticii însiși pot fi neunitari, contradictorii, adică neidentici cu ei însiși în toate aspectele ori etapele operei lor. Astăzi ne întrebăm dacă nu cumva o astfel de însușire unică este o simplă iluzie a lecturii la un moment dat, iar generalizarea ei, absolut incorectă. Dacă Bacovia începe cu adevărat ca eminescian, trece printr-o fază simbolistă, apoi printr-una avangardistă, ca să ajungă la urmă un vestitor al postmodernilor? Dacă Eminescu nu e
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]
-
imprevizibil. O face însă cu o forță enormă și cu o candoare de artist care nici nu spune totul dintr-o dată și nici nu se lasă descoperit doar dintr-o singură privire. Florin Niculiu Chiar dacă la prima vedere pare o simplă subspecie a peisajului, o abreviere domestică a dezlănțuirilor naturii, Grădina a făcut în pictura noastră contemporană o spectaculoasă carieră. Opusă acromatismului urban și aparentei dezordini a vieții cotidiene, ea a fost așezată în orizontul unei lumi inocente și investită cu
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
descins din unica tipăritură a poeziei tatălui, scrijelită pe trunchiul copacului din bătătura casei, din Bulzeștii Doljului, crescând odată cu concentrica așezare a creșterii copacului. Dramaticul insuflat de liric și epic prin tensiune și conflict. Minuția demonstrației, prin exemple, a fascinației simplului, complicat al exprimării sensurilor adânci ale emoției. Tehnica nerepetării și a nedatării. Strategia lirică a implicării și detașării de poeții generației, procesul depoetizării poeziei. Definirea poemului creat de un liric "inventiv cu acces la metafizică", în stare să scrie rupându
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
recurge autorul, de data aceasta ea nu mai este una auxiliară, subordonată operei literare, ci se transformă într-o tehnică hermeneutică generalizată și sufocantă până la urmă. Neajunsul unei astfel de abordări discursive apare de la bun început: textul caragialesc devine un simplu pretext pentru etalarea unui sistem teoretic. Instrumentele critice menționate în titlu sunt definite atât în cuvântul introductiv cât și pe parcursul lucrării. Din păcate, aceste precizări teoretice nu au darul de a stârni curiozitatea intelectuală a cititorului, dimpotrivă, sunt de o
Pragmatică în loc de analiză by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14132_a_15457]
-
Cu același sentiment de "încercare", am văzut la "Scala", într-o sală goală, alături de 4-5 spectatori, recentul film românesc Ce lume veselă (scenariul și regia Malvina Urșianu). În contextul actual, de sărăcie și de lentoare a ritmului de producție cinematografică, simpla existență a unui film românesc - și încă a unuia ca acesta, realizat cu profesionalism, de o companie privată, Ager Film - e o performanță. O performanță e și faptul că o regizoare ca Malvina Urșianu a reușit să facă acest film
Dumnezeu e mare, ele sînt mititele by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14120_a_15445]
-
O cheamă, ne amintim, Olympia. Și cîntă o minunată, complicată, rafinată arie de soprană spintă. Trebuie să fii poet ca să nu știi că Olympia e numai o cutie muzicală cu dimensiuni umane și înfățișare așijderea. Asta este cea dintîi morală: simplă, terre-a-terre și fabricată - cum e și Olympia însăși - pentru burghezia în ascensiune, atunci ca și acum. Sau invers. Dar Olympia nu este (numai) o păpușă, fie ea frumoasă și fermecător glăsuitoare. După cum nu e nici (numai) o mașinărie cu resorturi
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
clasificat. Încă mai puțin o face Offenbach, în operaticele partituri pe care le dedică povestirilor. Așa că nu îmi rămîne decît să îmi imaginez că aș fi chiar eu Olympia și să consemnez ce (cred) crede ea. Ceea ce urmează sînt doar simple conjecturi. Iar asemănarea cu o realitate oarecare nu este deloc întîmplătoare. Olympia își cunoaște bine rostul, rolul și destinul. Poate că e vanitoasă, însă nu e ipocrită. Iar din această dilemă i se trage, vom vedea, destinul tragic. Asumat. Căci
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
îi șoptește o amenințare. Iar Olympia n-are încotro. Cîntă toată aria, chiar dacă efortul o epuizează integral. Dar cînd termină, nu e decît o jucărie care s-a stricat iremediabil. Așa scrie în libretul clasic. Asta e interpretarea cea mai simplă. Evident, posibilă. Dar mi-e greu să nu mă întreb ce se petrece, în realitate, în mintea Olympiei, pe parcursul minunatei arii și de ce se defectează ea. E posibil ca, în clipa cînd ezită, ea să fi dorit, de fapt, să
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
ale vorbirii. Asemenea cercetări ne-ar permite să stabilim în ce măsură pronunțarea recomandată ca singura corectă se folosește cu adevărat: unde, cînd, de către cine. Și totuși, chiar pînă la realizarea unui mare proiect, cred că putem aminti sau presupune cîteva lucruri simple. În primul rînd, că diferența dintre hiat și diftong nu e chiar atît de clară în înlănțuirea spontană a pronunțării; pe baze acustice, vorbitorii unei limbi vor decide uneori greu, în fața aceleiași secvențe, pronunțate de altcineva, natura ei silabică. În afara
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
spectator, la galerie, entuziasmat, ar striga în sala de teatru arhiplină de lume: Noch ein mal!... Encore une fois! ori Bis! Sau pe românește: Încă o dată! În acest caz, învierea creștină, în sinea ei, devine un mit doar, izolat, o simplă legendă, sustrasă devenirii generale, un crez al religiei oficiale a Europei, în situația noastră... Cel mult, acel cu moartea pre moarte călcând a lui Isus Cristos poate să devină, la insistența raționalistă a secolelor viitoare, un simbol, uman, numai, antropoformizat
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
care salvează textele de la obișnuitele dezbateri terne ale teatrului politic pot înclina ușor balanța spre neverosimil. Mai ales combinate cu moda simbolurilor și a ecourilor parabolice din epocă: steaua de șerif a idealurilor adolescenței rămîne (cel puțin la lectură) o simplă stea de tinichea, chiar și în opoziție cu distincția oferită de statul comunist directoarei de fermă (în plus o frumusețe fără vîrstă și fără relief, coborîtă direct din textele de propagandă); la fel imaginea revoltatului ca cel care a "fluierat
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14134_a_15459]
-
tari"! Se găseau și foarte mulți țigani (șuți) pe-acolo care ne arătau cum se fură. Exersau ca niște prestidigitatori, ca să nu-și piardă digitația; ne purtau multă simpatie șuții ăștia. După ce se aruncau mormane oasele care duhneau pur și simplu a hoit de vită, unii se duceau, scormoneau osemintele și culegeau ca să le sugă "seva"! Categoria "rromi" era tare bine reprezentată și acolo. Aveam, desigur, cu toții dreptul la un "pachet" pe lună. Dar dacă nu le făceam norma (care a
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
să păstreze intactă printr-un efort supraomenesc, aproape mistic, această forță spirituală, reușind să o facă să vorbească, la sfîrșitul cărții Fără destin, despre "fericirea lagărelor de concentrare": Da, într-un anume sens, acolo, viața era mai limpede și mai simplă". Cu siguranță că aici stă esența experienței trăite în Lagăr și este tot la fel de sigur că maturizarea prin scris, prin "bucuria de a crea" l-a făcut pe autor să spună această frază care la prima vedere pare ofensatoare: "aș
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
specialitatea domnului Brucan. Pot să spun doar că aici ar fi șanse să se întîmple lucruri frumoase. Dacă, dacă... În fine, teatrul este mai degrabă mic, dar cochet, cu un foaier aranjat cu gust, pe tonuri de albastru, în linii simple, elegante și moderne. Directorul este regizorul McRanin, pe care l-am întîlnit o vreme lucrînd la teatrul din Sibiu. Preocupările și talentul plastic, care îl dublează pe regizor, se văd imprimate și aici, existînd în acest agreabil spațiu intrat de
CRONICA DRAMATICĂ by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14144_a_15469]
-
inventivă, cum ar fi vocația sa muzicală, redată în expoziție de o piesă a compozitorului italian Andrea Cera, care a conceput un spațiu obscur organizat în opt mici camere a căror traversare însoțește transformarea unui sunet complex într-un sunet simplu, din care rămân până la urmă doar câteva note de Schumann cântate la pian cu un deget, în timp ce pe fundal se luminează un text manuscris despre muzică având inclusă o scurtă partitură. Învăluirea sonoră a întregii expoziții, punctată de grăuntele vocii
Întoarcerea lui Roland Barthes by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14150_a_15475]
-
arăt într-un editorial mai vechi pe care-l consacram Istoriei lui Densusianu. În fine, Anghel Demetriescu își publică foarte tîrziu studiul său, în 1903, în Literatură și artă română. Nu e unul de constatare: e unul critic pur și simplu. Anghel Demetriescu înțelege mult mai mult din Eminescu decît predecesorii săi. Al. Dobrescu remarcă unele considerații și aprecieri care au trecut la toată critica ulterioară, inclusiv la G. Călinescu. Problema cu Anghel Demetriescu este că nu-i place Eminescu. Prieten
Critici și detractori by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14158_a_15483]
-
Christiansen, Ernest Wichner, Johann Lippet s.a. i-au adus darul poeziei lor; ce altceva îi poți dărui unui poet. Acum cînd mă gîndesc în urmă la acele seri în care aerul vibra am o secretă bănuială; nu a fost o simplă coincidență că, alături de Oskar Pastior, Herta Müller, Ernest Wichner, Johann Lippet, toți născuți în România, poezia Norei Iuga, a lui Daniel Bănulescu și Constantin Virgil Bănescu, cu nelipsitul lui fluier, s-a bucurat de o asemenea trecere. Mai mult decît
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
atrage atenția autorul, "deconstrucția postmodernă subminează legitimitatea termenului superior, fără a reface ierarhia prin impunerea elementului subordonat în poziție hegemonică. Într-un context postmodern, ceea ce-i «leagă» pe cei doi termeni nu este nici opoziția, nici atracția dintre ei, ci simpla lor diferență (s.a.) - o relație rizomică, deschisă, care nu stabilește puncte fixe, reguli sau obligații ierarhice prestabilite" (p. 82). Este limpede de aici că poietica postmodernă presupune, la nivelul artei, o abolire a planului vertical (cu tot ce presupune el
Pledoarie pentru irealizat by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14194_a_15519]