776 matches
-
dumneata. Spui că nimeni nu se sinchisește. Nu, „nimeni nu se sinchisește“ de onoarea sexuală, de decență, de castitate, de o conduită morală. Dar eu mă sinchisesc. Și eu... te-am ales pe dumneata... tocmai pentru că am crezut... că te sinchisești. Ar fi trebuit să mă feresc de clanul vostru viciat, ca de diavol. Tom simți că-i dau lacrimile. Bâigui: — Am vorbit prostește... dar altceva voiam să spun. Desigur că dumneavoastră... nu vă înțeleg... doar nu vă închipuiți că Hattie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un soi de „legătură“ între ei, George visa să „ocupe“ gândurile lui John Robert. Filozoful era conștient că ceea ce-l înnebunea pe George era răceala calmă cu care îl trata, faptul evident că John Robert nu numai că nu se sinchisea de el, dar nici măcar nu se gândea vreodată la el. Această tactică, dusă la îndeplinire fără nici un efort, nu era cu totul lipsită de o vână de răutate. Colțișorul infim din mintea lui John Robert care era conștient de existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pas de apropiere între ei. Se gândise: „Trebuie să-i spun ceva acum, trebuie să-i spun cât mi-e de dragă, acum e momentul“. Hattie își exprimase, ba chiar în repetate rânduri, convingerea că bunicul ei nici nu se sinchisește de ea și că o privește ca pe o povară. John Robert simți că acum putea și, deci, trebuia să-i dezmintă această presupunere. — Hattie... draga mea Hattie... eu am urmărit numai binele tău, am încercat să procedez cu precauție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Îl păstra în inima ei în chip tainic, posesiv, identificându-se cu dorințele lui până la punctul în care îi venea greu să creadă că el era o persoană diferită, cu alte preocupări, care habar nu avea și nici nu se sinchisea de simțămintele ei. Dorința de a-ți mărturisi iubirea este un ingredient firesc al iubirii însăși; pe care aceasta îl consideră ca pe un privilegiu, o binecuvântare, un dar ce se cere dăruit. Fără îndoială, dorința de a i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ar mai păsa cuiva de ce gândește un preot, dar mie îmi pasă. În cele din urmă am ajuns la asta. În cele din urmă. Mă întreb dacă Diane ar accepta să vină cu mine în Grecia, ea nu s-ar sinchisi de ce fac eu. Doamne, ce idee nebunească! Bobbie vine astă seară la mine, sper să-i fi trecut guturaiul, slavă Domnului că nu l-am luat și eu. Păcat că Bobbie e atât de neatrăgător. O să avem o discuție plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la fel. Până acuma nimeni nu-l văzuse însă șezând la catedră. Era pentru prima oară și ca să vezi, ghinionul dracului tocmai în clasă la ei. Elevii au întotdeauna simț critic, asta se știe; dar el nu părea să se sinchisească de simțul lor critic. Le ținea pionierilor și tuturor laolaltă, oricine s-ar fi aflat în clasă, o lecție de responsabilitate. Le vorbea de persoane străine care aveau o legătură neclară cu școala, cu organizația lor de pionieri, o legătură
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
din toate părțile. Oamenii au început să se baricadeze prin case și să pună drugi de fier la uși. Au apărut și gratii la ferestre, astfel că orașul semăna tot mai mult cu o uriașă pușcărie. Nimeni nu se mai sinchisea de estetică. Singura grijă a fiecăruia era să se apere de primejdie. Ce importanță avea că, punând gratii, fiecare cameră se transforma într-o celulă? Oamenii, se pare, nu mai aveau încredere decât în aceste celule. Cineva a lansat ideea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cârpe groase, probabil ca să nu fie mușcați. Unul dintre ei plătise cu viața o clipă de neatenție. Zăcea, mort, puțin mai departe, lângă o colibă de stuf. Cineva îi azvârlise peste față o cârpă roșie și nimeni nu se mai sinchisea de el. La un moment dat îmblînzitorii s-au oprit din strania lor ocupație. Au rămas privind în gol, absenți, ascultând parcă vântul care suna printre trestii. Tăcerea lor semăna cu un ritual. Sau poate dormeau în picioare în timp ce cobrele
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
teșită. Ajungând lângă femeie, s-a oprit. În ochii ei dispăruse provocarea și a licărit spaima. Fără o vorbă, îmblînzitorul a smuls-o de-acolo, a împins-o câțiva pași mai departe într-un tufiș și acolo, fără să se sinchisească de mine, a posedat-o. După care a luat-o cu el, lăsîndu-mă scârbit și umilit. Dimineața, am simțit că nu mă mai strângea nimic. Nu-mi venea să cred. Și totuși așa era. Nu eram legat, nu se vedea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
acestui gând, am luat-o agale pe Calea Victoriei. În dreptul Teatrului Național m-a oprit Dolly, cu o explozie de veselie. ― Încotro, Monstrule? Pe unde umbli de nu te mai vezi? ― Mă prepar pentru examene, am mințit-o fără a mă sinchisi de porecla ce-mi dăduse. ― Of, școlarul mamei silitor, auzi, s-a pus cu burta pe carte, sărăcuțul! izbucni ea într-un râs zgomotos. ― Dar tu ce faci? am întrebat-o ca să schimb vorba. Ce elegantă ești! ― Da, găsești? a
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
puteam s-o îndur. Mie îmi trebuia goană, mișcare, risipă de energie, istovire fizică. Mă loveam uneori de trecători, care întorceau capul după mine, mirați parcă ar fi avut de-a face cu un nebun scăpat din balamuc. Nu mă sinchiseam ― ce-mi păsa de ei? Ajuns la locuința Mihaelei, am urcat scările tot în fugă sărind vijelios treptele, amenințat în fiecare clipă să-mi rup gâtul. Am bătut puternic în ușă, gâfâind, cu sufletul la gură. ― Cine e? răsună o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Nu mai puteam răbda. Trebuia să se sfârșească odată cu chinul ăsta. ― Mână repede! Mai repede! Nu-mi păsa de ce avea să creadă șoferul, chiar dacă m-ar fi luat drept nebun. Pagubă-n ciuperci! Atunci numai de părerea lui nu mă sinchiseam. Portarul spitalului m-a oprit să intru. Vizite după miezul nopții? Unde s-a mai pomenit așa ceva? I-am explicat că e vorba de un caz special, soția mea a fost accidentată, nu știu în ce stare se află, trebuie
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fundalul foșnetului greoi al valurilor, se aud, de pe terasă, voci ușor stridente, mai ales când râd. Nu înțeleg ce spun. Comentează, probabil, nimicurile de peste zi sau pun țara la cale. E puțină nesimțire în această șuetă nocturnă care nu se sinchisește că alții dorm, dar încerc să nu mă enervez. N-aș reuși decât să-mi stric noaptea, să-mi compromit definitiv somnul. Ca de obicei, "răsuflarea" mării are ceva misterios și implacabil. Prin contrast, vocile de pe terasă par de-a
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Nu mai sunt atent la grația lor, ci la precizia cu care se năpustesc să-și înhațe victimele. Dacă văd o pereche de tineri dormind îmbrățișați pe plajă, mă simt indiscret. Îmi vine să întorc capul, cu toate că ei nu se sinchisesc de nimeni. Au acea nepăsare minunată pe care nu mai pot decât s-o invidiez. La douăzeci de ani, te distrează această remarcă a octogenarului Talleyrand: "În fond, viața ar fi suportabilă dacă n-ar fi petrecerile". Ți se pare
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pe unde calci. Am avut, cu siguranță, și eu asemenea momente. Acum, însă, nu mă mai pot descurca, se pare, fără puncte de sprijin. Și nu numai sufletești. Văd asta și în amănunte prozaice. În tinerețe, de pildă, nu mă sinchiseam de ținuta vestimentară. Puteam umbla îmbrăcat oricum. Puțin îmi păsa dacă nu mă bărbieream, la mare, trei zile. Puteam sfida orice normă. De abia acum îi înțeleg pe cei care zic că, îmbătrînind, trebuie să fii elegant și atent cum
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
fi păsările isterizate dintr-un film celebru al lui Hitchcock. Și e a nu știu câta oară că pescărușii îmi inspiră o angoasă pe care n-o pot lămuri. Încerc să-i alung cu pietre, dar ei nici nu se sinchisesc. Își continuă dansul. Nu mai e nimeni pe plajă. Ar fi cazul, poate, să plec și eu. Începe să fie răcoare și trebuie să mă mut mereu din pricina umbrelor care se lungesc. Se simte că vara a intrat în ultima
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
său, parcă devitalizat, se simte ceva care nu-i în ordine. Peste o jumătate de oră, îl văd, în "marele salon", ridicîndu-se de pe scaun și ducîndu-se să se amestece printre dansatori. Dar fără parteneră. Dansează singur, mișcîndu-se ca o cadână, nesinchisindu-se de zâmbetele noastre. Parcă ar dansa cu o umbră pe care noi n-o zărim. Aud că e elvețian. Pe scară și pe coridoare, te împleticești ca un bețiv din pricina tangajului violent. M-a izbit pustietatea de pe "Nereus". Nu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
nuanțe. Nu-i exclus ca motelul și magazinul "cu de toate" să fi fost construite pentru terenul de golf, care face parte, se pare, din "visul american". Două becuri mari ard inutil în fața magazinului, în plin soare. Nimeni nu se sinchisește, însă, de asta. Clienții motelului circulă pe alei, până la terenul de golf, în cărucioare electrice. Probabil, dacă în California ar fi admise jocurile de noroc, lângă terenul de golf ar apărea și un cazinou. Proximitatea deșertului micșorează distanța dintre joc
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Nu lipsește, constat, nici "David", al lui Michelangelo, o copie la fel de bună cum e aceea din Piața Signoriei de la Florența. Antichitatea este amestecată cu Renașterea și cu barocul, dar ce contează? Cei care au imaginat "Palatul Cezarilor" nu s-au sinchisit de asemenea fleacuri. Au cheltuit milioane de dolari pentru a obține ceva de un prost gust monumental, luxos și ostentativ. A trebuit, văd, să vin în America" pentru a mă reconcilia, într-un fel, cu "Casa poporului". Totul ar fi
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
fie pe moarte. Să mergem s-o vedem. Biata femeie, singură, cu conspiratorii! O fi otrăvit-o Rim cu duloaica și cu gemenii. - Poate că e mâhnită de ce vede prin casă! spuse serioasă Elena. - Nu, nu cred eu să se sinchisească de sughițurile sentimentale ale lui Rim, și, de mâhnire, Lina noastră nu se bolnăvește. Mini, tu ești întîia căreia i-a mirosit pe-acolo a șofran. Meriți să știi și tu secretul. Vezi să nu cazi jos! Te știu sensibilă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
să-l depășească,în ascensiune. Devenit, pe un alt plan, mare latifundiar, expert în comisii ale UE, inegalabil investitor în țară, la toartă, cu numeroși alți asemeni domniei sale, tae și spânzură, de ani buni, fără ca, cineva, de pe undeva, să se sinchisească. Totul, pentru el, e de vânzare-cumpărare. Vinde și cumpără. Permanent. Orice și pe oricine. În orice fel de împrejurare. Acționariat peste acționariat. Cu hălci de profit, tot mai groase și tot mai grase. Stârliciul curge, necontenit, pentru viață, ca o
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
și cu privirile iscoditoare, celălalt bătrân, mai pirpiriu, nu inspira aceeași încredere. Cu vădită nepăsare omul cu barba dogorâtă asculta, rezemat de zid, instrucțiunile unei femei bărbătoase, în pantaloni matlasați de culoarea verzuie a cimentului. Cum tăietorul nu prea se sinchisea de client, îngrijorată, femeia îl trăgea de braț : - Costică, ascultă la dumnealui. Costică ridica borcanul, vărsa o picătură și ura noroc. Apoi, răguși, poruncea femeii : - Ia coșul cu lemne și marș cu ele acasă. Bagă de seamă la sticlă. Întorcându
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
reprezintă o soluție doar în tinerețe, când poți lăsa în urmă un cadavru frumos. După ce ai îmbătrînit, nu-ți rămâne decât să cutreieri, ca el, tavernele, tăvălindu-te în noroi, ca să poți să-ți disprețuiești trupul. În consecință, nu se sinchisește de ce clevetește lumea, în Asybaris, pe seama lui. "N-au decât să-și bată gura cât vor, i-a zis lui Julius, ștergîndu-și cu o mare batistă cadrilată fața roșie, de rac fiert și pe urmă răcit. Ba chiar îi înțeleg
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
schimbe vorba. Într-o zi, vei afla și tu, băiete, că nu moartea e greu de înfruntat, ci viața". 23. La nouăsprezece ani, am fost în stare să dorm pe ziare, în prag de iarnă, în Gara de Nord, fără să mă sinchisesc de riscuri. Reușisem la admitere la toate cele trei facultăți unde dădusem examen, dar, tot așteptând deschiderea cursurilor, nu m-am dus acasă. Apoi, am amânat, din motive de economie, mersul la Lisa pentru vacanța de Crăciun. Locuiam, provizoriu (c
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
faleză, printre pietre de o strălucire cenușie. Asta mă deprimă la fel de mult ca boala și face din vremea când rămâneam la Costinești până ce căpătăm culoarea castanelor coapte sau închiriam la Venus o cameră izolată, culcîndu-mă pe plajă fără să mă sinchisesc de radiații, o amintire aproape dureroasă. Vara a încetat să-mi mai poarte noroc. Mi-a devenit ostilă. Aerul e, acum, atât de apăsător încît, dincolo de zidul unde au încremenit, imobili, oțetarii, se află, parcă, un deșert. Până și nopțile
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]