632 matches
-
mult decât evidentă la nivelul tehnicii adoptate de Augustin în abordarea și exploatarea textelor. El confruntă fragmentele, compară versiunile și propune criterii hermeneutice. În urma procesului de lectură, extrem de laborios, ajunge la rezultate elocvente. Discursul Mântuitorului apare în cele trei evanghelii sinoptice: Mt. 24,1‑44; Mc. 13; Lc. 21,7‑33. Exegetul trebuie să țină seama de toate versiunile, să le compare, să cântărească informațiile primite în funcție de un „criteriu al adevărului” (incontestabil convențional) și numai apoi să tragă o concluzie mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
21,7‑33. Exegetul trebuie să țină seama de toate versiunile, să le compare, să cântărească informațiile primite în funcție de un „criteriu al adevărului” (incontestabil convențional) și numai apoi să tragă o concluzie mai mult sau mai puțin sigură. Toate versiunile sinoptice redau un singur răspuns al lui Isus la cele trei întrebări ale discipolilor printr‑un singur discurs. În consecință, este imperativ să fie identificate, în blocul aproape monolitic al răspunsului, trei subblocuri tematice, și anume: - căderea Ierusalimului și distrugerea templului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
parusie (și implicit la sfârșitul lumii). Dar acestea sunt mai degrabă excepții, dat fiind că cea mai mare parte a versetelor nu posedă nici un indiciu intrinsec clar. În cazul acestora, se impune găsit un „indiciu de fidelitate”. Recitind atent fragmentele sinoptice, Augustin ajunge la concluzia că versiunea cea mai clară, cea mai exactă și mai coerentă ar fi cea relatată de Luca. Acesta din urmă este deci singurul care poate oferi posibilitatea identificării referentului legitim, în cazul celorlalte evanghelii. Să luăm
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vremea distrugerii templului existau în Ierusalim suficient de mulți „iudei circumciși”, adică „sfinți”/„creștini”; pentru aceștia a scurtat Dumnezeu timpul persecuțiilor. Pe parcursul a 51 de capitole, exegetul se ocupă de sistematizarea, cât mai exactă cu putință, a versetelor din „apocalipsele sinoptice” în rubricile rămase libere: venirea lui Isus per Ecclesiam și sfârșitul lumii. Nu este cazul să ne oprim asupra legitimității și fiabilității acestei sistematizări. Oricum, episcopul Hipponei și‑a atins pe deplin scopul, risipind iluzia corespondentului său, aceea de a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lumii. Nu este cazul să ne oprim asupra legitimității și fiabilității acestei sistematizări. Oricum, episcopul Hipponei și‑a atins pe deplin scopul, risipind iluzia corespondentului său, aceea de a putea identifica data exactă a sfârșitului lumii. Detașând cu ingeniozitate pasajele sinoptice apocaliptice, el reușește să arate că orice scenariu „infailibil”, „apodictic” - asemenea scenariilor propuse de diferitele tradiții creștine - este sortit eșecului. Iată care sunt argumentele sale ultime: - profețiile lui Isus vizează simultan trei evenimente, dificil, chiar imposibil de identificat: distrugerea templului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în adânc. În această privință, Augustin se întreabă mai întâi cine sunt acești sfinți și, apoi, cum anume trebuie să înțelegem ideea „șomajului” milenar al diavolului. Fidel vechii sale metode a triplei interpretări aplicate discursului rostit de Isus în evangheliile sinoptice (epistola 199), exegetul identifică simplu împărăția „de o mie de ani” a sfinților cu „împărăția spirituală” a Bisericii. Sfinții împărățesc deja pe pământ (hic et nunc, In. 5,25) prin intermediul Bisericii. Semnul echivalenței așezat între ceea ce se poate numi „împărăția
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se referă la faptul că o bună parte a scenariului tradițional trece, o dată cu Augustin, în registrul ecleziologiei: realitatea eshatologică poate fi înțeleasă din activitatea de zi cu zi a membrilor Bisericii. O lectură atentă a „micilor apocalipse” cuprinse în evangheliile sinoptice, relevă tripla referențialitate a discursului Mântuitorului. Sunt vizate simultan trei evenimente: distrugerea Templului și cucerirea Ierusalimului de către Titus; sfârșitul lumii; venirea lui Isus per Ecclesiam. Această parusie eclezială, permanentă, modifică radical datele moștenite din tradiția anterioară. Potrivit terminologiei propuse de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ioan, desemnarea aceluiași eveniment - prin definiție spontan, incontrolabil - se face prin alte verbe: emphaníz:, phain:, martyré:. Descriind, în marea lor majoritate, rezultatul obținut în percepția vizuală, aceste verbe rezonează cu metaforele organice centrate pe experiența luminii pe care atât Evangheliile sinoptice, cât mai ales relatarea ioaneică le preferă. Departe de a trăda prezența unui cripto-platonism rezidual, aceste imagini redau trăsăturile unui eveniment inalterabil care presupune o radicală transformare a sinelui. Condensând atâtea provocări aduse identității de tip aristotelic, evenimentul revelației lasă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Isus are o dublă atitudine: mai întâi îl condamnă, apoi îl iartă. Chiar de la începutul vieții sale publice, Isus este în mijlocul păcătoșilor pentru că, afirmă el, pentru aceștia a venit (cf. Mc 2,17). Analizând conținutul Noului Testament, descoperim că Evangheliile Sinoptice nu propun o teorie clar structurată, sau o construcție reflexivă cu privire la păcat, la iertare, sau la reconciliere. Se observă însă texte și secvențe abundente, dar izolate, precum și folosirea unui vocabular care fac referință la păcat, mereu asociat cu iertarea și
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
cu ardoare să pătrundeți în templul filosofiei, aveți nevoie de o asemenea metodă; ea va fi expusă îndată, într-o manieră mai degrabă introductivă, așa cum o cere lipsa de experiență a înțelegerii voastre și timpul care presează. Pentru ca această prezentare sinoptică să nu vă fie deloc opacă și să nu fie lipsită de calitate, am considerat că e bine să transmit ideile prin întrebări și răspunsuri. În accepțiunea învățatului grec, filosofia lui Aristotel exprimă facultatea supremă, intelectul, divizat în intelect „practic
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Deoarece acestea au frecvențe mai mari decât frecvența observațiilor iar scările lor spațiale sunt mai mici decât scara care separă spațial observațiile. Turbioanele care conțin cea mai mare parte a energiei din atmosfera liberă sunt rezolvate de rețeaua de observații sinoptice. Totuși, în stratul limită, turbioanele turbulente nerezolvate de observații au o importanță foarte mare. Prin intermediul transportului de căldură și umezeală de la suprafață acestea mențin echilibrul energetic la suprafață iar transportul impulsului la suprafață mențin echilibrul impulsului. Acest din urmă
ORDINE ȘI DEZORDINE ÎN SISTEME MACROSCOPICE by PARASCHIV DANIELA () [Corola-publishinghouse/Science/1776_a_3171]
-
nu dorească victoria luminii asupra întunericului?” - se întreba retoric Andreae 26. Merită menționat că, involuntar, Pannuthesia este o opera aperta, o „operă deschisă”, în sensul lui Umberto Eco. Proiectul de „implementare a reformei” nu era pe deplin finisat. Din tabelul sinoptic al cărții se poate deduce acest lucru. Capitolul XIII este neîncheiat, iar capitolele XIV-XVI lipsesc complet. O „deschidere” neintenționată care însă putea fi, și ea, valorificată benefic de către realizatorii proiectului. Arhitectul descrisese exact planul Casei Europene, dar lăsa constructorilor șansa
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
literaturi curriculare" Istoricii educației consideră anii ’50 nu doar vremea contestațiilor, ci și „epoca de înflorire a scrierilor pedagogice dedicate problematicii curriculumului” (heyday of the synopticum curriculum text)22. Într-adevăr, în această perioadă au fost publicate mari sinteze și sinoptice care au inventariat progresele, eșecurile și perspectivele teoriei moderne a curriculumului. Le menționăm pe cele mai importante: - J. Lee și D. Lee, The Child and His Curriculum (1950, Appleton Century, New York); - J. Gwynn, Curriculum Principles and Social Trends (1950, Macmillan
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
limba comună, matematica și formele simbolice nondiscursive precum gestica și ritualurile); empirica (științele lumii fizice, cultura umană, mijloacele de trai); estetica (muzica, artele vizuale, dansul, literatura); sinoetica (personal knowledge: relația eu-tu, insight-ul relațional, conștientizarea directă); etica (autoconducerea, luarea deciziilor); sinoptica (sensul ca integrator al istoriei, religiei, filosofiei). Un curriculum conceput pe baza acestei viziuni asupra omului și asupra rostului său în lume obligă, în chip fatal, la învățare interdisciplinară, iar Phenix a pledat cu patos pentru desființarea „granițelor artificiale” dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
constă în „înălțarea” (upward) discursului despre domeniul concret-practic al curriculumului: o „elevație” obținută prin exploatarea aspectelor exotice și/sau „la modă” (exotic and fashionable in the curriculum). Este cazul diverselor clasificări ciudate și rebotezări fanteziste ale disciplinelor școlare precum „sinoetica”, „sinoptica” (Philip Phenix), „exelimologia”, „zetetica” (J.T. Tykociner) ș.a. Ele sunt luate în serios de teoreticienii moderni ai curriculumului, deși orice educator le percepe ca neavând nici o legătură cu procesul instructiv-educativ real. A treia formă de „plutire teoretică” este opusă celei precedente
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
erau deja moarte. Lucrarea lui Kincheloe și Steinberg (1993) se ambiționa să antreneze postmodernismul într-o altă direcție: aceea de a produce schimbări politice și sociale necesare noilor și viitoarelor progrese ale societății democratice moderne. Autorii au realizat un tablou sinoptic al cercetărilor curriculare recente în care au încorporat și o fază postmodernă a teoriei curriculare politice. În viziunea lui Kincheloe, gândirea curriculară cu misiuni politice cuprinde șapte arii distincte: a) teologia liberală (liberal theology); b) teoria locului și a diferenței
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
semnala și chiar prezenta o serie întreagă de forme sub care se poate manifesta feed-back-ul. Nu există însă, în literatura românească a temei, o sinteză a acestora, de unde tentativa de a o schița în paginile următoare. Pe lângă temeiul teoretic, un sinoptic al tipurilor de (fb) este util oricărui profesionist al școlii pentru a-l sensibiliza asupra complexității și diversității actului comunicativ în care este implicat. Această taxonomie de lucru, desigur perfectibilă, permite o serie de observații dintre care subliniem: • teoria pedagogică
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
trei mari modele ale influenței și acțiunii educative: modelul transmisiv-normativ, modelul incitativ-personal și modelul achiziției prin inserție socială. Pentru o mai completă și, în același timp, analitică aplicare asupra caracteristicilor esențiale ale celor trei modele este utilă adaptarea realizată după sinopticul autorului francez (M. Lesne, 1977, pp. 178-179). Chiar și pentru un ochi neobișnuit cu terminologia de specialitate, este evident că prima coloană oferă o analiză a ceea ce ne este familiar: o educație preponderent transmisiv-normativ. Se poate și altfel? Cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
de la grupurile de interese și din fondurile publice Accentul pe probleme și pe leadership Poziție centrală în organizație a celor interesați de carieră și a reprezentanților grupurilor de interese Sursă: Panebianco [1982, 481] Așa cum se poate înțelege din acest tabel sinoptic, transformările în partide vizează mai multe niveluri: leadership, ideologie, activitate și structuri. Criticii partidelor de mase par a deplînge (și aici, în mod paradoxal, se situează pe aceeași poziție cu Kirchheimer) mai ales pierderea unei anumite identități ideologice, odată cu transformarea
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
are legitimitatea și puterea de a alege și de a decide. În legătură cu aceasta, cercetătorii și-au pus întrebări despre modalitățile prin care autoritățile ajung la alegeri și la decizii. Se pot distinge trei mari modele sau scheme decizionale: a) raționalitatea (sinoptică sau limitată); b) incrementalismul fragmentar c) extragerea din "coș" Raționalitatea sinoptică a) Schema raționalității sinoptice prevede ca cei care iau decizii (o persoană, un comitet, un grup mai amplu) să culeagă toate informațiile necesare, să stăpînească mental toate variabilele care
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
În legătură cu aceasta, cercetătorii și-au pus întrebări despre modalitățile prin care autoritățile ajung la alegeri și la decizii. Se pot distinge trei mari modele sau scheme decizionale: a) raționalitatea (sinoptică sau limitată); b) incrementalismul fragmentar c) extragerea din "coș" Raționalitatea sinoptică a) Schema raționalității sinoptice prevede ca cei care iau decizii (o persoană, un comitet, un grup mai amplu) să culeagă toate informațiile necesare, să stăpînească mental toate variabilele care influențează punerea în aplicare a unei politici publice, să examineze toate
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
au pus întrebări despre modalitățile prin care autoritățile ajung la alegeri și la decizii. Se pot distinge trei mari modele sau scheme decizionale: a) raționalitatea (sinoptică sau limitată); b) incrementalismul fragmentar c) extragerea din "coș" Raționalitatea sinoptică a) Schema raționalității sinoptice prevede ca cei care iau decizii (o persoană, un comitet, un grup mai amplu) să culeagă toate informațiile necesare, să stăpînească mental toate variabilele care influențează punerea în aplicare a unei politici publice, să examineze toate consecințele posibile și, în
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
asupra proceselor formării și realizării unei politici publice, în ciuda entuziasmului ce apare ca urmare a suporturilor tehnologice și a programelor relativ rafinate, a dispărut destul de repede, deja de la jumătatea anilor '60, poate că prematur. Astfel încît modelul unei impracticabile raționalități sinoptice a fost înlocuit cu schema raționalității limitate [a cărei formulare mai exactă o găsim în scrierile lui Simon 1976, editate inițial în 1947]. Și cea limitată În modelul raționalității limitate cel care decide nu se preocupă în mod special de
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
și de producție ale politicilor publice evoluează prin încercări, prin acorduri și schimburi, "cres-cînd" pe decizii luate deja, revizuindu-le și modificîndu-le. Rezultatul proceselor decizionale aplicate prin intermediul incrementalismului, sau prin ajustări particulare reciproce, nu depinde de nici o raționalitate formală nici sinoptică, nici limitată ci de raporturi de forță, de relații de schimb, de o concurență constantă între diferiți actori, care caracterizează mai ales sistemele politice democratice. De-a lungul timpului, Lindblom s-a îndepărtat de această schemă analitică și pentru că a
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
publicului lor. Așadar, poate fi foarte util uneori, și este un fenomen frecvent, dacă apar aceste condiții. Extragerea din coș c) Și mai sceptici decît Lindblom în privința capacității decidenților de a se încrede în raționalitatea mai mult sau mai puțin sinoptică și limitată, și chiar și în ajustările reciproce, care necesită cunoștințe și competențe uneori insuficient disponibile, s-au arătat James March și Johan Olsen [1976], care au formulat schema cunoscută sub numele de "extragerea din coș". În viziunea lui March
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]