629 matches
-
ori el. Asta e-ntrebarea..." (Eminescu: 2011, II, pp. 313-315). De la o întrebare despre Archaeus la alta, curge suita nu de metafore, ci de alegorii mai mici, imagini care fac inteligibil ceva atât de abstract. Este utilizată, către finalul dialogului socratic, inclusiv ideea de poveste, nucleu intratextual relevant, cu atât mai mult cu cât filiația lui depășește opera și trece în biografia poetului. O regăsim în Sărmanul Dionis, ca și în varianta Umbra mea, ca un mod de petrecere a timpului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
omul bătrân, foarte bătrân, și ar vrea să moară. E mult de atunci, Harieta, de când eram mici de tot și ne spuneau moșnegii povești. Povești sunt toate în lumea asta57 (Eminescu: 2011, XI, pp. 162-163). [Archaeus] potențează inițierea prin dialog socratic, cu ajutorul unei suite de mici alegorii; proza încearcă reprezentarea ființei arhetipale inclusiv sub forma unei povești, și trimite la un univers referențial de o altă natură; cum nu există nicio limită în dimensiunea alegoriei, ea se desfășoară pe întinderea întregii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Omu-i ca o vioară...dacă pui degetul într-un loc pe coardă, sună-ntr-un fel, într-alt loc într-alt fel, dar o vioară samănă cu alta" (Eminescu: 2011, II, 205). Varianta finală a nuvelei alege forma întrebărilor socratice pentru a progresa în apropierea înțelegerii lui Archaeus 59, spre deosebire de varianta parțială, ms. 2287, ["Cugetări imposibile..."], unde discursul este un monolog cu tendință incert retorică sau dialogică. În schimb, fragmentul din ms. 2268 ["Nu...Dar înainte de-a-mi povesti..."] prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
În lucrarea Etică și Infinit, subliniind că: Fără semnificațiile etice, chiar și conceptele filosofice rămân cadre goale și formale”. De asemenea, considerăm că etica este o disciplină filosofică prin obiectul ei, prin domeniul ei de referință. Chiar de la Începuturi (meditația socratică și dialectica platoniciană asupra categoriilor moraleă reflecția etică s-a oprit asupra a ceea ce este binele, asupra Încercării de a defini esența binelui, Înțeles ca determinație fundamentală a vieții umane. Întreaga meditație etică este preocupată de tema fundamentală a binelui
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
predea, la drept vorbind, nimic - iată primul paradox! - În care profesorii să nu fie pentru discipoli decât doar mijlocitori Între ei și ei Înșiși, reprezintă un model paideic de Înaltă ținută morală, În care paradoxul incită, la fel ca ironia socratică odinioară. „Profesorul este fabricant de oameni”144. Astfel, sunt dobândite nu atât conținuturi, sfaturi sau Învățături cât, mai cu seamă, stări de spirit constitutive de personalitate. Cu bună vreme Înainte, reputatul pedagog ieșean Ștefan BÎrsănescu surprindea, tot În manieră paradoxală
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
tipăritură vorbită". Cu atât mai mult cu cât, un an mai târziu, în 1864, lui Maiorescu i se alătură Vasile Pogor și P.P. Carp, ulterior numărul prelectorilor crescând, la fel ca și diversitatea temelor alese 19. O oralitate de tip socratic, cu valențe paideice, într-o constantă încercare de a "moși adevărul" și de a înscrie mersul lucrurilor pe calea cea bună. 5. Prelecțiunea ca posibilitate a întâlnirii Celuilalt Deși cronologic, dar și ca fundament întemeietor, prelecțiunile sunt anterioare Societății "Junimea
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
Nicolaus Cusanus. Teologul german nu intenționează, în niciun moment, să revoluționeze acea Weltbild a epocii sale, ci doar s-o conecteze pe această din urmă la tradiția platoniciana. Pornind de la premisa că toată cunoașterea este ignoranța și că, în maniera socratica, am spune, "cu cat omul își cunoaște mai bine propria ignoranța, cu atât va fi mai mare învățătură să" (1979, p. 9), Nicolaus Cusanus ajunge la concluzia că adevărul absolut nu poate fi aprehendat de intelectul uman. Formula "docta ignorantia
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
cursuri bine lustruite, ticsite cu cele mai recente noutăți din reviste scolastice groase și costisitoare și cărți ceea ce ar fi, sunt convins de asta, o pierdere de timp. Desigur, recunoașteți că par a cauționa ceea ce, uneori, s-a numit metoda socratică a lui fă-tu-singur sau a descoperirii, sau, în special în Texas, metoda lui Moore. Metoda înseamnă nu să le spui studenților, ci să-i întrebi și, chiar și mai bine, să le insufli dorința să se întrebe ei înșiși să
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
propriile lor scopuri, către calea desăvârșirii de sine: " Chiar dacă intenția celor doi apropiați ai lui Socrate a vizat o necesară instrumentalizare în vederea angajării lor în viața politică, ulterior, deși Xenofon nu pare prea convins, s-au lăsat seduși de ideile socratice, măcar atâta timp cât l-au frecventat; dar această perioadă a reprezentat, putem constata în final, doar un accident de parcurs (în raport cu propriile intenții), motiv pentru care, atunci când au conștientizat pericolul unui derapaj de la proiectul implicării lor în politică, sau dimpotrivă, atunci când
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
2014, p. 130) Revenind, ideea de participare configurează în mod sugestiv relația omului cu divinitatea: zeii ca model perfect pe de o parte, omul care, ca urmare a parcurgerii scenariului paideic, are acces la adevărul limitărilor sale (asta viza moșitul socratic) și nemulțumit profund de lipsa sa de ființă, se încumetă la efortul de a parcurge drumul ieșirii din peșteră, pe de altă parte. Dubla participare dintre model (prin forța sa de atracție) și cel supus formării (prin dorința sa de
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
ține de domeniul semiologiei, ci de resortul unei semantici speciale (...), deține o putere de răsunet esențială și spontană". (Ibidem, p. 36). 120 "Fără sprijinul unei veritabile teorii antropologice a imaginarului, dezidenții romantici și complet pesimiști nu pot înțelege că omul socratic și prometeic este departe de a fi fost deposedat de bucatele imaginare. Dimpotrivă, marea rumoare a progresului, a revoluției și a sfârșitului istoriei, iscată de ideologiile moderne, nu a frânt o speranță, nici nu a frustrat o dorință, ci tocmai
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
care venea din partea ființei in diferent care era răspunsul lor. Mai mult, scopul întrebării pare să fie să-i facă să se gândească la viața lor, să tragă ei înșiși c onc luzii. Este, dacă doriți, un fel de întrebare socratică, întrebare pusă nu atât spre a aduna informație, ci pentru a ajuta persoana care este întrebată, să meargă singură de-a lungul căii adevărului.“ Iată că din nou, din alt unghi, revenim la aceeași idee a lecțiilor pe care le
Îngusta cărare către lumină by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/1225_a_2212]
-
pentru care Lovinescu privilegiază (melo)"drama" în raport cu tragedia, ca formă estetică superioară, marcând tranziția de la mit la psihologie (vezi și considerațiile lui Nietzsche din Nașterea tragediei, unde se condamnă umanizarea/ psihologizarea vechii tragedii o dată cu Euripide, sub presiunea contaminantă a spiritului socratic și, implicit, sub influența nefastă a dialogului). "Fatalismul tragediei grecești, ca și determinismul modern, știrbesc deci din valoarea morală a emoților noastre estetice"92 conchide criticul impresionist, anticipând sensul de evoluție a literaturii europene. Ulterior, apologetul modernismului și al autonomiei
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în piesă un personaj ordinar, lipsit de atitudini ostentative, fără gesticulația melodramatică și, mai ales, fără postura emfatic-oratorică" (în Ligia Tudurachi, op. cit., p. 132). 193 După cum observa Nietzsche, Euripide e dramaturgul care a "psihologizat" tragedia veche. Teatrul său ilustrează etapa "socratică" a tragediei grecești. A introdus nu doar corul alcătuit din femei, ci și spiritul relativizant al sofiștilor, raționalitatea aceea sceptică, individualistă, care dizolvă credința în zei și în mituri. Vezi Friedrich Nietzsche, Nașterea tragediei, traducere și note de Mircea Ivănescu
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
damnați sa fie doar „note de subsol la Platon”, a însemnat cel mai radical, fermecător și durabil proces intentat „Tatălui Logosului”. Sunt extrem de multe „capetele de acuzare”, aduse direct sau indirect filosofiei / filosofemelor platoniciene: primul ar fi evidențiat de maieutica socratică, de metoda descoperirii adevărului prin dezbatere (poate fi numită „filosofema dialogului” - filosofia este / ca dialog); al doilea rezidă în reliefarea necesității teleologice a filosofiei în viața publică, în democrație (poate fi numită „filosofema înțeleptului rege” - filosofia Ideilor ca temelie pentru
Filosofeme deconcertante. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2274]
-
fizică; se înțelege atunci de ce magia n-a produs decât un număr limitat de miracole, mereu aceleași, în toate timpurile și în toate țările"182. Raționamentul, seducător pentru cei mai mulți dintre noi, este, în cele din urmă, o reiterare a sintagmei socratice: Cunoaște-te pe tine însuți! Neputința științei de a explica întru totul complexitatea ființei umane și a lumii sociale poate avea ca efect și încercarea sa de a reevalua magia și divinația. 7.3.3. Neutralitate În acest caz ne
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
semnul polemicii. Studiul său diacronic este centrat pe avatarurile "discordiei", așa cum a fost ea gândită din Antichitatea greco-romană spre timpurile moderne. Fie că este conceptualizată ca "instanță cosmologică" (Polemos la Heraclit, Neikos la Empedocle), fie că este intim asociată viziunii socratice prin care "dialogul nu e niciodată o diatribă, nici victoria unui protagonist, ci a adevărului"17, fie că e privită deopotrivă ca metodă și artă, fiindu-i atașat un "cod aristocratic prin care se acordă adversarului un rol retoric"18
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
24, se relevă deopotrivă ca principiu metafizic și estetic inefabil. Orice teoretizare a spiritului ironic în filosofie începe, neîndoielnic, cu Socrate și cu aventura euristică a cunoașterii de sine. Privind lucrurile din perspectiva lui Jankélévitch, am putea vedea, în dialogurile socratice, starea ideală a disputei de idei cu funcție paideică sau, poate, doar aspirația lăuntrică a oricărui intelect veritabil de a-și manifesta constructiv propensiunea interogativă, dubitativă, a conștiinței. "Ironia socratică observă Jankélévitch este prin natura ei un mic spectacol de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lucrurile din perspectiva lui Jankélévitch, am putea vedea, în dialogurile socratice, starea ideală a disputei de idei cu funcție paideică sau, poate, doar aspirația lăuntrică a oricărui intelect veritabil de a-și manifesta constructiv propensiunea interogativă, dubitativă, a conștiinței. "Ironia socratică observă Jankélévitch este prin natura ei un mic spectacol de înfruntare liberă a opiniilor; fie că miza disputei stă în anularea unei false evidențe, fie că se dialoghează spre a se contura un adevăr, regula ironiei constă în dezmorțirea minților
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
adevăr, care va să zică, pesemne, ce credeți? etc., specifici retoricii discursului polemic, prin excelență, argumentativ. Marc Angenot operează o distincție funcțională între "forma dialogată" și "dialogism", prima fiind proprie dezbaterii filosofice autentice, în care se confruntă două moduri de a gândi (dialogurile socratice ar fi modelul), iar a doua reprezentând o dimensiune a textului polemic în care emergența interlocutorilor ar funcționa ca un artificiu al scriiturii, destinat să pună în relief discursul autorului. 2.6.2. Discursul argumentativ. Fiind un discurs argumentativ, discursul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ironic arghezian, bazat pe acumulare, întâlnit, mai ales, în polemica antiiorghistă. Până la final, regimul ficțional al apologului suspendă orice legătură directă cu sensul veritabil. Chiar și retoricul uz al prozopopeei, prin care cititorul, ca interlocutor virtual, ar solicita, în manieră socratică, din partea autorului, un răspuns concis la întrebarea " Ce este un intelectual?", nu face decât să justifice, abil, introducerea definiției polemice, aici pseudoargument cu pretenții științifice: "Omul care disprețuiește orice ocupație de imediată utilitate și pentru el și pentru lume și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
imaginilor" în raport cu realul (obiect de studiu al științei pozitive), tocmai progresul științei a făcut posibilă dezvoltarea unor tehnologii în care "imaginile" au ajuns să joace un rol central. Așa cum subliniază Gilbert Durand, "Occidentul, adică civilizația care ne poartă, de la raționamentul socratic și botezul său creștin, s-a voit cu superbie singurul moștenitor al unui unic Adevăr și s-a îndoit întotdeauna, mai mult sau mai puțin, de imagini. Trebuie precizat acest paradox al unei civilizații, a noastră, care, pe de o
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
dar și orice boală netratată. Sintagma aceasta poate avea și o accepție umană în această „lacrimarum vale“, lume a contrastelor, a existenței scindate, lume a unei axiologii inversate în care materia își arogă primatul față de spirit și transcendent. Or, filosofia socratică, și cum vom vedea și cea creștină și în general cele spiritualiste, ne învață că starea de conștiință determină starea de existență și Jurământul hippocratic în acest sens, depune mărturie, legiferează și ne învață să-l respectăm. FILOSOFII SUNT ZEI
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
În acest temei putem afirma că afectarea psihicului poate condiționa sau determina sănătatea fizică, pe când suferința fizică nu întotdeauna afectează sufletul. Relatarea lui Socrate, preluată de către toți istoricii noștri, oferă posterității concepția medicală dacică rămasă foarte modernă. Tot din relatarea socratică, rezultă și nivelul superior al descântecului dacic, eliberat de obscurantismul înșelător, și convertit într-o sugestionare incantatoare, mobilizatoare de energii existente latent în om, în pacient. Mărturie despre plantele utilizate în terapie de către daci depune și Dioscorides în Materia Medica
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cealaltă lume“ dispersată și înstrăinată de sine. La această răspântie de vremuri, oamenii au început să-și regândească destinul. Unele principii-ghid existau deja în lume, ca și dorința omului de regăsire a sinelui primordial: Karma (legea) brahmană, meditația budistă, introspecția socratică, mai vechea Thora (legea mozaică), nemurirea Zalmoxiană a spiritului. Tuturor acestor orientări arhetipale le lipsea esențialul indus de dincolo de ele, le lipsea puterea religiei, adică aceea de a uni (re + ligo = a relega), realitatea superioară relevată prin pioșenie (întoarcere spre
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]