2,462 matches
-
urce pe Muntele Rău, iar la Râpa Dracului nici atât. Porniră imediat mai departe, Pop în față, ca un deschizător de drum și Toma doi pași în spate. Inspectorul zâmbea în sinea lui, imaginându-și-l pe Calistrat acasă la tatăl socrului său, informându-l de isprăvile fiului acestuia. Drumul nu mai dură mult, comisarul se oprise pentru că galeria se termina brusc. O grămadă de bolovani bloca trecerea. Îi dădură împreună la o parte și, după scurt timp, o geană de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ușor fără să fiu văzut. Nici nu mă gândesc! scutură Pop din cap. Împreună am venit până aici, împreună mergem până la capăt. Cristian strânse cu putere toiagul. Ochii lui prinseseră a străluci cu putere. Își așezase mâna pe umărul lui socru-său. Vreau să rămâi aici! spuse el cu voce fermă. Înțelegi ce spun? Nu te miști din locul acesta, mă aștepți până ce mă întorc! E clar, nu-i așa? Comisarul dădu din cap aprobator. Devenise dintr-o dată docil și ascultător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
unul dintre bolovanii de alături și rămase acolo, privind în gol. Inspectorul dădu să plece dar se răzgândi. Și dacă se întâmpla ceva neașteptat acolo sus, pe platou? Dacă îl zăreau cei de la Pinforest și nu reușea să revină la socrul său? Ce se va întâmpla cu el? Odată cu căderea nopții, vâlva urma să iasă și acesta ar fi devenit o victimă sigură. E drept că bestia nu putea trece peste râpă, dar putea ajunge la el de jos, din vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
simți o atingere pe brațul stâng. Se întoarse brusc, prinzând cu putere mâna celui din spatele său. Trăgând de ea, se roti ușor, ducând spre spate brațul drept cu pumnul strâns, gata să lovească necruțător. No, oprește-te! auzi el glasul socrului său. Nu te speria, stai blând că, eu sunt! Ce cauți aici? Ți-am spus să rămâi acolo! se răsti la el inspectorul, ușurat pe de o parte că nu era vorba de un dușman strecurat în spatele său, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să nu ajungă direct la tabăra basarabenilor. Tocmai trecuse de trunchiul unui stejar bătrân, gros de mai bine de un metru, când ceva i se păru că nu este în ordine. Nimic nu mai tulbura liniștea pădurii, nici măcar zgomotul pașilor socrului său nu se mai auzea, semn că acesta se oprise pe loc. Se întoarse să vadă ce se întâmplase. Pop era la zece pași în urmă, cu brațele ridicate deasupra capului. În spatele său stătea un bărbat îmbrăcat în combinezon negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aude vocea lui Simion Pop, de undeva de departe. No, credeam că te-au omorât brutele alea. Pardoseala rece din mozaic de ciment, îl apăsa pe obraz. Mirosea urât și era plină de praf. Ca prin ceață, îl auzea pe socrul său mișcându-se undeva, în apropiere. Deschise ochii, clipind repede și îi zări silueta masivă la numai doi pași. Își simțea capul cât o baniță, și îl durea cumplit dar încet, începea să își vină în simțiri. Ai idee ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
împingând puternic cu picioarele în podea, inspectorul încercă să se ridice de la pământ. Nu era de loc ușor, mai ales că durerea din ceafă nu-i dădea de loc pace. Reuși cu greu să stea în picioare. Se apropie de socrul său, întorcându-se cu spatele la acesta. No, dragule, nu cred că pot face ceva! oftă Pop, după câteva clipe. N-am văzut de când sunt așa un nod. E strâns foarte tare și nu au lăsat nici un capăt de sfoară la vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nou la pământ, concentrându-se cu toată ființa lui. Îi trebuia toiagul, avea nevoie de el dacă voia să scape cu viață. Cu ochii minții, văzu bucata de lemn ascunsă între frunze, pe versantul pe care coborâse mai devreme împreună cu socrul său. Îl ridică de jos și îl trase cu forță spre el. O stare de pace îl cuprinse când în palma dreaptă simți atingerea bine cunoscută. Reușise din nou, chemase toiagul la el și acesta venise, ascultător. Era înconjurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Ginerele său îl îngrijora, Cristian rămăsese la locul său, indiferent la tot ce se petrecea în jur. Întâmplările prin care trecuse îl marcaseră profund. Încă nu reușise să înțeleagă ce se petrecuse cu el. Avea nevoie de liniște ca să mediteze. Socrul său încercase să-l descoase pe drum, bombardându-l cu o mulțime de întrebări. Răspunsese evaziv, uneori numai ridicând din umeri, ori chiar rămânând tăcut, tocmai pentru că, înainte de toate trebuia el să își pună gândurile în ordine. Senzația de sfârșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
timp, la umbră, meditând în liniște. Nu mai plecase niciodată din Baia de Sus. După ce Vlad și Boris, împreună cu acoliții lor, fuseseră arestați și trimiși la închi soare, se stabilise în micuțul orășel alături de familia Ilenei. Nici ea și nici socrii nu se arătaseră mirați. Dimpotrivă, cu toții se bucuraseră de hotărârea lui. Cumpărase tot Muntele Rău. Aurul pe care i-l lăsase Moș Calistrat îi fusese de ajuns, ba îi mai și rămăsese destul ca să nu ducă grija zilei de mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
seră toate documentele de la Pinforest, le încărcaseră în mașini și le transportaseră în capitala de județ. Din informațiile pe care le mai primeau cei de la secție, aflase și de fărădelegile făptuite de cei doi peste hotare. Cristian Toma insistase pe lângă socrul său să nu pomenească nici de peșteră și nici de implicarea sa în cazul respectiv. Nimeni, în afară de ei, nu știa de baza de lângă Râpa Dracului. Spre surprinderea sa, Pop acceptase repede. E drept că se folosise puțin și de toiag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trupul său? Și atunci, cum de se trezise afară, viu și nevătămat? Cum trecuse corpul său prin peretele metalic? Pornise camionul în marșarier și împinsese remorca în pește ră, cât mai adânc cu putință. De data asta apelase la ajutorul socrului său ca să facă rost de exploziv. Nu fusese ușor, însă se descurcaseră. Pop nu pusese întrebări, se comporta cu totul altfel decât îl știa el. Era cooperant și făcea tot ce îi cerea ginerele său. Aruncase în aer nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce plăti birul, fuge în satul Câmpeni (Secuieni), dar este găsit și somat să achite birul restant, în martie 1841. Neavând nicio posibilitate, Ion Birdilă dă casa din Fruntești spre vânzare în preț de 60 lei, pe care o cumpără socrul său, Neculai Bârgul din cotul Bârgesc al Frunteștilor. Un alt document, din februarie 1842, arată cum Ion Anastei vinde lui Toader Perju patru palme moșie din hotarul Fruntești, partea Căplească cu 30 de bani „carele le am și eu cumpărate
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
nu să amestice. ]Pe verso] Frunteștii Academia R.P.R., CCXIII/2 * 1765 (7273) martie 18 Lista (perelipsis) de ispisoace și zapise privitoare la moșia Filipeni, ținutul Tecuciului (1655-16719, întocmită de diacul Ioniță Baiș pentru medelnicerul Dumitrache, moșie luată de zestre de la socrul său Ioniță Ruset medelnicer. Perelipsis 7168 [1666] iul[ie] 16, un zapis de la Mălana, fata lui Brașeu Lazor au dat danie a patra parte din tot locul lui Pătrașcu treti logofăt înainte[a] a mulți oami[ni] marturi și preuți
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de muncă, își făcuse și armata, care reprezenta, într-o perioadă mai veche, un hotar în viața omului, o „școală” prin care trebuie să treci ca să fii om întreg. Erau cazuri când flăcăul se însura fără casă, locuia la casa socrilor și a soției, caz în care se spunea în sat că „s-a măritat, nu însurat”, după cum erau cazuri când căsătoria avea loc înainte de satisfacerea stagiului militar. Alteori, intervenția părinților era hotărâtoare, ca și cum s-ar fi însurat sau măritat ei
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
palma”, stabilindu-se zestrea (vite, oi, pământ) fetei și se stabilea ziua nunții. Până la nuntă mirii rămâneau tot despărțiți și se pregăteau de marea sărbătoare a vieții lor, când vor fi ca împărații și împărătesele Bizanțului, cu coroană pe cap. Socrii mari intrau „în lucru”, trebuiau să pregătească masa și băutura pentru toată lumea (se invita tot satul), iar majoritatea produselor erau scoase din gospodărie. Cât timp vătăjeii umblau prin sat cu sticla de băutură și chemau la nuntă, era „tocmită” muzica
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
plătească. Toate acestea făceau parte din foarte vechiul obicei, când fata era cumpărată de la părinți, sunt relicte dintr-un scenariu ancestral. La casa miresei mai avea loc un eveniment major: jocul zestrei, la care ținea atât mireasa, cât și părinții, socrii mici, ca să nu se spună prin sat că s-a măritat fata lor cu puțină zestre. Druștele care pregăteau mireasa, o însoțeau (actualele domnișoare de onoare), scoteau toată zestrea, o prezentau, o cântau, o jucau, arătând cât de harnică și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
sar de după tejghea și, tăindu-mi mâinile cu cioburile, să strig cât mă ține gura: „E ziua deșteptării, înainte/ La luptă Legiunea ne-a chemat/ Să apăram cu piepturile noastre/ Pământul ce de mici ne-a legănat”. Așa a făcut socru-miu, fie iertat, înainte să-l ducă. Tata lu’ socru-miu a avut și el un fel de MaxiBar, se chema „La Răscrucea”, la Vaslui, și Zelea Codreanu a trecut într-o noapte pe-acolo, s-a ascuns în pivniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
strig cât mă ține gura: „E ziua deșteptării, înainte/ La luptă Legiunea ne-a chemat/ Să apăram cu piepturile noastre/ Pământul ce de mici ne-a legănat”. Așa a făcut socru-miu, fie iertat, înainte să-l ducă. Tata lu’ socru-miu a avut și el un fel de MaxiBar, se chema „La Răscrucea”, la Vaslui, și Zelea Codreanu a trecut într-o noapte pe-acolo, s-a ascuns în pivniță, și lu’ socru-miu i-a zis ta-su să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
iertat, înainte să-l ducă. Tata lu’ socru-miu a avut și el un fel de MaxiBar, se chema „La Răscrucea”, la Vaslui, și Zelea Codreanu a trecut într-o noapte pe-acolo, s-a ascuns în pivniță, și lu’ socru-miu i-a zis ta-su să nu mai zică la nimeni, că ăla era Moș Crăciun și dacă aflau alți copii, pleca Moșu, și i-a zis, na, mă, și i-a dat o mână de tutun. Și socru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
socru-miu i-a zis ta-su să nu mai zică la nimeni, că ăla era Moș Crăciun și dacă aflau alți copii, pleca Moșu, și i-a zis, na, mă, și i-a dat o mână de tutun. Și socru-miu a tăcut de tutunul ăla douăj' de ani, da când s-a-mbătat o dată la Aprozar (că făcuseră „La Răscrucea” aprozar), s-a-mbătat, a spart paharul ș-a-nceput să cânte ceva de Arhanghelu’ Mihail și Gavril și l-au dus, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
sa și mai ales își ușurase vezica. - Dragă Contesă, iată că a mai trecut o lună. Îmi pare rău că am nimerit chiar pe mormântul tău, dar acum suntem chit, mai ții minte când te-ai pișat pe mormântul lu socru-meu, săracu, și soacră-mea și cu nevastă-mea nu mi-au spălat nimic o lună de zile, au zis că să-mi speli tu, dacă tot te iubesc așa tare și nu vreau să te dau la țară! Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și chiar era, gândiți-vă, să stai în centrul centrului, peste drum era Casa Centrală a Armatei, era lângă ea un magazin care avea la subsol un raion cu toate berile din lume, era o nebunie. Am aranjat frumos, Tinuță, socrul meu, ne-a ajutat, ne-a cumpărat o canapea și două fotolii și mi se părea că m-am întors către clipele acelea de Paște sau de Crăciun când liniștea era numai a mea, când căldura era numai a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
dată, dar probabil că vorbea serios; poate că aș fi putut fi bruxellez, dar nu regret decizia de a-l refuza. Când am ajuns la București, avionul avea întârziere cam două ore și l-am găsit pe Mihai în brațele socrului meu, Tinuță, roșu de plâns. M-a îmbrățișat de parcă nu mai voia să-mi mai dea drumul, mititelul. Mai sunt câteva ore până trecem în noul an. E un sentiment cu totul aparte, această felie de viață, această trecere, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
statui și statuete diverse - un Mercur, o Dansatoare, apoi emblema epicurienilor, un purcel. Decorațiunea somptuoasă a vilei comportă de asemenea picturi, obiecte prețioase și semnalează un comanditar important. Mai exact, este vorba de Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 58, socrul lui Cezar însuși. Nu se cunoaște numele arhitectului, dar locul exprimă o prietenie dintre un filosof și un proprietar bogat care se întâmpla să fie și om politic. în mediile aristocratice romane, această complicitate dintre un gânditor și un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]