1,275 matches
-
simbolică a omului înghițit de o balenă. Dezvoltarea scenică a parabolei este foarte modernă, ilustrând „dramaturgia fără eve nimente“. Tema mitică (spaima asumării destinului de către prorocul Iona) este „detur nată“ spre tema mai generală a condiției omului modern careși depășește solitudinea și spaima de moarte. Din perspectiva acestei teme, subtitlul „tragedie în patru tablouri“ poate fi interpretat ca tragedie a destinului, implicând și încercarea omului de al înfrunta, și efortul său de a descoperi un sens al existenței, și nostalgia depășirii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
trilogii - intitulată metaforic Setea muntelui de sare - în care este încadrată și piesa Iona, alături de Paracliserul și Matca. Înscrisă în canonul modern al teatrului parabolă, trilogia îl apropie pe Marin Sorescu de marii apologeți ai singurătății: Nietzsche (care formulase aforismul Solitudinea ma înghițit ca o balenă), Camus, Sartre, Heidegger, Emil Cioran. Despre Iona, de pildă, autorul însuși afirmă că este o piesă „despre un om singur, nemai pomenit de singur“. Formele multiple ale solitudinii omului mo dern întro lume ce și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
apologeți ai singurătății: Nietzsche (care formulase aforismul Solitudinea ma înghițit ca o balenă), Camus, Sartre, Heidegger, Emil Cioran. Despre Iona, de pildă, autorul însuși afirmă că este o piesă „despre un om singur, nemai pomenit de singur“. Formele multiple ale solitudinii omului mo dern întro lume ce și a pierdut ordinea și sensul sunt surprinse prin constructul dramatic - monodrama -, prin discursul scenic (monolog aproape imposibil de structurat în acte, tablouri, scene) și prin asocierea diverselor limbaje scenice, de la comic și ironic
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
barbă ca a schivnicilor de pe fresce și Ionailuminatul, hotărât să răzbată la lumină, descoperă că libertatea e înlăuntrul său, în spirit. Item 3: prezentarea, prin referire la drama studiată, a patru elemente de structură și de compoziție Formele multiple ale solitudinii omului modern întro lume ce șia pierdut ordinea și sensul sunt surprinse prin constructul dramatic - monodrama -, prin discursul scenic (monolog aproape imposibil de structurat în acte, tablouri, scene) și prin asocierea diver selor limbaje scenice, de la comic și ironic la
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de ani. Depinde însă în ce scop își exercită ea puterea și împreună cu cine. Aceasta îi poate da legitimitate sau ostilitate. Așadar, a domina sau a conduce? Prima variantă este mult mai costisitoare din toate punctele de vedere. Securitatea în solitudine a devenit o iluzie. Administrația Bush a transformat simpatia față de America de după 11 septembrie în resentiment și invidie, iar după invadarea Irakului s-a ajuns la următorul paradox: în timp ce credibilitatea militară globală a S.U.A. nu a fost niciodată mai
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
într-o incursiune, defel gratuită, în zonele existențiale profunde. Între prozele cu ecouri oniric-borgesiene sunt inserate, ca niște file din caietul naratorului, câteva poeme ceremonios livrești, scrise într-un limbaj poetic modern, care transmit cu sensibilitate acută o stare de solitudine melancolică. Autoarea își modifică sensibil modalitatea de expresie odată cu volumul următor de proză scurtă, Somnul după naștere (1984); ea optează acum pentru o formulă a micului realism de observație socială și psihologică. Teme eterne - dragostea, nefericirea, inadaptarea, singurătatea - sunt rescrise
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285751_a_287080]
-
marchează întoarcerea la o poezie a eului, dominată de motivul timpului. În atmosfera crepusculară a senectuții, teme vechi se reiau într-o adiere, atotcuprinzătoare, de tristețe. Sub prăbușirea „timpului întreg” se naște un fior al viețuirii într-un limb al solitudinii totale, între viață și neviață. Poezia de dragoste, acum poezie a regretului și amintirii, e de o mare puritate. Se continuă „dialogul” cu divinitatea, rostirea întrebărilor fără răspuns asupra hotarelor de nedepășit din condiția umană. Acceptarea misterelor inaccesibile (Psalmul mut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
contactele cu oamenii, surse de tulburare, și se concentrează asupra liniștii sufletului. Caracteristica sufletului perfect este absența grijilor (to amerimnon), în timp ce sufletul nelegiuit este strivit de ele. Eliberat de neliniștea generată de bogății, separat de cercul persoanelor inutile, retras în solitudine, desprins de lucrurile sensibilie și chiar de senzații, sufletul poate atinge starea de contemplare a inteligibilelor. Mai ales aceste ultime teme sunt o dovadă a notabilei influențe a lui Evagrie Ponticul. Discursul despre asceză are multe puncte în comun cu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în 512. Opera e bogată în detalii spectaculoase și furnizează o imagine interesantă a culturii acelei epoci. A fost compusă probabil între 512 și 518. A mai scris și Viața lui Isaia, un călugăr originar din Egipt care, în căutarea solitudinii de la care îl făceau să se abată faima lui și solicitările creștinilor care i se adresau tot timpul, se refugiase în Palestina, în pustia de lângă Gaza. Aici l-a cunoscut Zaharia care i-a povestit viața bazându-se pe propriile
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
NUMĂR (sugestie pitagoreică, pe filiera poeziei lui Nichita Stănescu), ca în ciclul Cele nouă cercuri ale spiralei. Dar realitatea corosivă, urâtul agresiv nu sunt abolite definitiv și încă mai persistă groaza de vacuitate (Întorc privirea spre cele patru zări). Motivele solitudinii și plecării sunt recurente în majoritatea ciclurilor, simboluri precum masca de lut sau de piatră (ca semn al identității amorfe, primare și nespiritualizate), cuvântul (mai degrabă ca mijloc magic), poarta, ochiul (ca substitut reciproc cu piatra), spirala. Uneori, în plan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285976_a_287305]
-
Morgenstimmung, Psalmul de taină). Exegeții au remarcat, în opera argheziană, domesticirea cuvintelor, adecvarea acestora la tragic, sublim, grațios, grotesc, fondul de adâncime, care e al unui romantic (Pompiliu Constantinescu). Năzuind la joncțiunea pământ-cer, poetul apelează la cunoașterea mitică și în solitudinea existențială murmură: "Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!/ Copac pribeag uitat în câmpie..." Sacrul se confundă cu profanul (Belșug), fiorul erotic amintește de Zburătorul heliadesc (Lingoare), plasticitatea viziunii este remarcabilă în contacte afective (Creion). Spaima este de ordin pur intelectual
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în țărână (Heruvim bolnav), teroarea existențială domină în haosul apocaliptic de sfârșit de lume (Duhovnicească), aspirația spre absolut este condiția tragică a omului (Între două nopți). Având o imagine terifiantă despre moarte, poetul suferă din cauza absenței divinității, este copleșit de solitudine, știe că nu va primi răspuns. Divinitatea argheziană își pierde atributele sacre, Arghezi fiind un poet nereligios, al făpturii, al creatului, mai degrabă decât al transcendenței. TEMELE PSALMILOR. a. Singurătatea tragică a omului în univers ("Tare sunt singur, Doamne, și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
tristețe este semnificată de vocabularul religios (Luca, Marcu, Ioan). O poetică a antipoeticului așează lirica argheziană sub semnul categoriilor negative: urâtul, banalul, bizarul, oribilul, bufonescul etc. În celula închisorii, versurile sunt scrise "pe un părete de firidă goală"și exprimă solitudinea și vidul existențial. În beznă ("Pe întuneric, în singurătate") trăiesc doar "florile de mucigai", poetul este părăsit de oameni și de Dumnezeu, de har divin, de inspirație. Din cei patru scriitori biblici lipsește Matei și simbolul său transcedental îngerul. Dar
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
materiei. Materia, personificată, devine un lucru concret, iar actul percepției se desfășoară noaptea, timp favorabil reveriei. Strofa I se structurează pe două serii paralele (ploaia singurătatea) care trimit la natură și la eul liric. În versul al treilea se exprimă solitudinea: "sunt singur". În afară de motivul ploii, poezia Lacustră cuprinde și alte motive: al nopții, al golului, al morții, al plânsului, al nevrozei, care la un loc sugerează singurătatea, dezagregarea lumii. Există două planuri: planul exterior (natura, lumea) și planul interior (al
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nevrozei, care la un loc sugerează singurătatea, dezagregarea lumii. Există două planuri: planul exterior (natura, lumea) și planul interior (al somnului). Trecerea de la un plan la altul se face prin întoarcere în timp: "mă duce-un gând", iar sentimentul de solitudine este reliefat de sintagma "spre locuințele lacustre". Această răsturnare de perspectivă printr-un raccourci evidențiază teama, stările halucinante. Spaima se adâncește, poetul tresare prin somn, simțind amenințarea morții, izolarea care îl apasă, în timp ce piloții lacustrei se prăbușesc. Orice legătură cu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
naturii (pastelul), apoi, în profunzimea viziunii poetice se conturează tema morții. Decorul bacovian cuprinde "obiecte poetice" concrete și abstracte: ploaia, urâtul existențial, eșecul, anotimpul crepuscular, agonia, corbul, visul-coșmar, spațiul thanatic, cavoul, cromatica, boala, spleen-ul, târgul de provincie, cimitirul, disperarea, solitudinea, dezolarea, nevroza. Simțindu-se izolat, din cauza imposibilității de comunicare, poetul apelează la mijloace diverse: cuvinte-simbol, cromatică, muzicalitate sugestivă și la două planuri ale existenței: exterior (decor funerar, parc, păsări, copaci) și interior (sufletul trist). Poezia este structurată în trei strofe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
compoziție și în interiorul strofei (primul și ultimul vers din catrenul unu și doi sînt identice). În prima strofă, decorul este reprezentat de: copaci (elemente ale vieții), culorile alb/ negru (simboluri ale morții), "copacii albi, copacii negri" (agonia lumii), parcul solitar (solitudinea), "doliu", "funerar" (moartea). Acumulările de enunțuri nominale au câteva mărci particulare: laitmotiv (alb, negru), refren; câmpul semantic al ideii de moarte (repetiția "Decor de doliu"); repetarea obsesivă a adjectivelor "albi", "negri"; planul naturii ("decorul" parcului); planul uman obiectivat prin epitetul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
al ființei umane între contemplația apolinică și trăirea dionisiacă se rezolvă prin armonizarea lor; ideea devine "muzică a formei în zbor" (Umanizare); 5. Lumea pitorească, de inspirație balcanică sau autohtonă în poezia Nastratin Hogea la Isarlâk, meditație asupra stării de solitudine, în cetatea Isarlâk, simbol al unei lumi mai drepte; 6. Povestea unei iubiri pătimașe a unei tragicomice domnișoare care-și cheamă iubitul din lumea cealaltă, rostind un descântec: "Buhuhu la luna șuie,/ Pe gutuie să mi-l suie,/ Ori de-
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sub îngrijirea și editarea lui Titu Maiorescu. TEME ȘI MOTIVE ALE OPEREI EMINESCIENE a. natura și iubirea tema romantică fundamentală a liricii eminesciene. Elemente frecvente: codrul, teiul, lacul, izvorul, marea, plopul, floarea albastră, buciumul, cornul, femeia-înger, femeia-demon, zburătorul, reveria, visul, solitudinea, voluptatea în Sara pe deal, Povestea codrului, Înger și demon, Dorința, Făt-Frumos din tei, Și dacă..., Lacul, Crăiasa din povești, O, rămâi..., Călin (file din poveste); Luceafărul. Lirica erotică eminesciană cuprinde două etape. Prima etapă este dominată de imaginea optimistă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
III) sau nefericirea îndrăgostitului trădat (Scrisoarea IV și Scrisoarea V). Urmează o perioadă de armonie clasică, în strofe sentențioase (Glossa) și în strofe cu încărcătură filosofică (Luceafărul). Eroul liric eminescian va înțelege lecția de cunoaștere și se va resemna, în solitudinea lui. EMINESCIANISMUL Mihai Eminescu este "omul deplin al culturii românești" (Constantin Noica), este "însăși structura omului universal" (Mircea Eliade). Intenționa să scrie o epopee națională începând cu Dragoș Vodă și mitul lui Zamolxe: Gemenii, Memento mori, Rugăciunea unui dac, Strigoii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în cadrul iluminismului și al istoriei literaturii române în general, reevaluarea fiind extinsă în studiile care alcătuiesc volumul Aspecte și interferențe iluministe (1997). Virtuțile criticului trec în prim-plan în interpretarea circumscrisă unei teme, ca în Octavian Goga între colectivitate și solitudine (1981) sau în Introducere în opera lui Ion Agârbiceanu (1982). O propensiune mai nouă este încercarea de recuperare a unor valori de prim rang ale culturii din Transilvania (Timotei Cipariu. Ipostazele enciclopedistului, 1993), de integrare a culturii române în mișcarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288912_a_290241]
-
București, 1973; Spații literare, Cluj-Napoca, 1974; Ioan Molnar Piuariu, Cluj-Napoca, 1976; Istoria presei literare din Transilvania de la începuturi până în 1918 (în colaborare cu Valentin Tașcu), Cluj-Napoca, 1980; Tectonica genurilor literare, București, 1980, ed. București, 2003; Octavian Goga între colectivitate și solitudine, Cluj-Napoca, 1981; Introducere în opera lui Ion Agârbiceanu, București, 1982; Timotei Cipariu. Ipostazele ale enciclopedistului, București, 1993-1994; Estuar, Cluj-Napoca, 1995; Convergențe europene, Oradea, 1995; Aspecte și interferențe iluministe, Timișoara, 1997; Apropieri literare și culturale româno-maghiare, Cluj- Napoca, 1998; Reîntoarcerea la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288912_a_290241]
-
o alienare față de toposul rural”. Peisajele se obiectivează acum, devin reprezentări ale unui eu aflat în dizarmonie cu ele. Natura nu se mai oferă drept un spațiu paradiziac și ocrotitor. Dimpotrivă, este neliniștitoare, în sens expresionist, criptic-fantomatică uneori, adversă în solitudinea ei rece, primordială. Pe scurt, e o natură de o vitalitate depresivă, surprinsă în imagini de o expresivitate abruptă, sticloasă. Ostilității acestei lumi, poetul îi substituie spațiul citadin, în al cărui confort își regăsește intimitatea pierdută. Orașul nu constituie însă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
depune toate stăruințele spre a-l feri pe tânăr de cunoașterea fețelor neplăcute ale existenței. Va zidi deci palatul miraculos (în textele indice, patru astfel de clădiri), construcția izolatoare (în basme fiind o cetate, un turn ori un loc al solitudinii desăvârșite), menită să-i alcătuiască prințului o lume a plăcerii netulburate, o viață ce stagnează într-o beatitudine neîntreruptă. Măsurile se vor dovedi de prisos, căci (iarăși ca în epica populară) interdicția este ignorată, și revelațiile se produc cu ocazia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290432_a_291761]
-
criză cauzată de înlocuirea ordinii lumii medievale, fundamentată pe ierarhie colectivă și identitate publică, cu una în care predominante sunt diversitatea și incompatibilitățile dintre indivizi. Acest discurs reprezintă un indiciu pentru faptul că individualismul nu reprezintă decât un aspect al solitudinii pe care o caută omul modern, ca formă de adaptare la criza generată de dispariția vechii ordini a lumii: "(...) confruntați cu un nou tip de dezordine, după moartea "minunatei lumi", ei [oamenii moderni] au trebuit să facă față unei crize
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]