770 matches
-
soare care, radiind lumină și căldură, făcea posibilă viața. Credințele aparțineau unui cult solar în care astrul era celebrat în cele două zile ale anului corespunzând maximei, respectiv minimei străluciri pe cer, adică de Sânziene (solstițiul de vară) și Crăciun (solstițiul de iarnă). Atât de adânc s-au înrădăcinat credințele străvechi în ființa strămoșilor noștri încât biserica nu a putut să le șteargă urma cu totul, fiind integrate în patrimoniul creștin. Poate că unicitatea și unitatea spațiului românesc, din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
desăvârșirii umanului. Un astfel de ritual, de înnoire a timpului calendaristic, este reprezentat foarte bine de perioada celor 12 zile (20 decembrie-7 ianuarie), când moartea anuală a Moșului Crăciun, identificat cu zeul iranian Mithra și cu zeul roman Saturn, de la solstițiul de iarnă 354, este răscumpărată de Sfântul Vasile care deschide generația sfinților tineri (Dragobete, Sântoader, Sângiorz) și care este considerat "un fecior holtei, împărat al iubirilor, care joacă și cântă, stă călare pe poloboc și chefuiește".355 În seara Sfântului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în timp ce noaptea, ca simbol al întunericului, reprezenta frigul, somnul, sterilitatea și moartea, forțele malefice. Calendarul popular are la bază tocmai aceste opoziții diurn / nocturn, benefic / malefic opoziții ipostaziate de "pragurile de trecere" ale soarelui răsăritul și apusul la echinocții și solstiții în strânsă legătură cu ritmicitatea fenomenelor terestre succesiunea anotimpurilor, ciclurile biologice ale animalelor, plantelor și păsărilor.45 Anul nou se stabilea în funcție de echinocții și solstiții, de începutul sau de sfârșitul ciclului vegetal sau de perioada de reproducție a unor animale
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
malefic opoziții ipostaziate de "pragurile de trecere" ale soarelui răsăritul și apusul la echinocții și solstiții în strânsă legătură cu ritmicitatea fenomenelor terestre succesiunea anotimpurilor, ciclurile biologice ale animalelor, plantelor și păsărilor.45 Anul nou se stabilea în funcție de echinocții și solstiții, de începutul sau de sfârșitul ciclului vegetal sau de perioada de reproducție a unor animale domestice sau sălbatice. Astfel, în spațiul carpato-danubiano-pontic au existat 3 începuturi de an: 1 ianuarie, 1 martie și 1 septembrie, perioade în care avea loc
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
primăvara. Baba Dochia este substanța telurică primordială din care renaște Timpul și Universul. Victoria soarelui de la echinocțiul de primăvară, numit local "Târ Înainte Târ Înapoi", este asigurată de o serie de practici magice pentru a nu se "aluneca" înapoi la solstițiul de iarnă, aprinderea focurilor ritualice, bătutul Pământului cu maiurile sau cu ciomegele de lemn, pentru a scoate căldura din Pântecele Pământului, purificarea spațiilor. Mărțișorul însuși era considerat funie a anului care adună cele 365 de zile în două anotimpuri de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
funie a anului care adună cele 365 de zile în două anotimpuri de bază, vara și iarna, simbolizate de împletirea celor două fire antitetice, reprezentând opozițiile zi / noapte, lumină / întuneric, căldură / frig. Dochia, la echinocțiul de primăvară, și Crăciun, la solstițiul de iarnă, redevin ceea ce au fost cu 365 de zile în urmă: copii, tineri, maturi și, din nou, babă și moș. În luna martie, când moare Baba Dochia, se naște Pruncul Dochia care, după trei luni, la solstițiul de vară
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Crăciun, la solstițiul de iarnă, redevin ceea ce au fost cu 365 de zile în urmă: copii, tineri, maturi și, din nou, babă și moș. În luna martie, când moare Baba Dochia, se naște Pruncul Dochia care, după trei luni, la solstițiul de vară, devine Sânziană sau Drăgaică. Ipostazele Dochiei sunt reprezentări mitice ale timpului personificat care se prezintă sub forma a trei generații: Zeițele Fecioare (Sânziana Drăgaica, Lăzărița, Floriile, Fata Pădurii, Ielele, Rusaliile), Zeițele Mamă (Maica Precistă, Muma Pădurii, Muma Caloianului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a trei generații: Zeițele Fecioare (Sânziana Drăgaica, Lăzărița, Floriile, Fata Pădurii, Ielele, Rusaliile), Zeițele Mamă (Maica Precistă, Muma Pădurii, Muma Caloianului, Muma Ploii) și Zeițele Babă (Baba Dochia, Sfânta Vineri).47 Calendarul popular, bazat pe orologii cosmice, de mare precizie, solstițiile (Crăciunul, Sânzienele), echinocțiile (Ziua Cucuclui, Cârstovul Viilor), fazele lunare (Paștele, Duminicile Tinere) indică timpul bun pentru arat și semănat, pentru formarea și desfacerea turmelor, pentru urcarea și coborârea omului de la munte, pentru culegerea plantelor de leac, pentru pețit și logodit
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în timp ce Nunta Oilor sau Năpustitul Berbecilor (14 octombrie) este ziua când se amestecă berbecii cu oile, pentru a se împerechea; de Ziua Cucului (25 martie), în apropierea echinocțiului de primăvară, începe cucul a cânta, iar la Amuțitul Cucului /24 iunie, solstițiul de vară) încetează cântecul; de Ziua Șarpelui (14 septembrie, în apropierea echinocțiului de toamnă), șerpii, salamandrele și șopârlele se retrag în pământ, iar la Filipii de Toamnă (mijlocul lui noiembrie) începe împerecherea lupilor. Calendarul popular cuprinde sărbători cu dată fixă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Luna, în schimb, în civilizația clasică, zeii solari devin zei supremi. În mitologia egipteană, cultul solar a fost dominant, Zeul-Soare era creatorul universal, stăpânul absolut și judecătorul suprem. În Iran, Mithra era zeul razelor solare, nașterea lui se sărbătorea la solstițiul de iarnă. Grecii l-au venerat, mai întâi, pe Helios care își conducea zilnic cvadriga de la răsărit la apus, apoi i s-au închinat lui Apollon. La scandinavi, zeul Baldr nu era o personificare a soarelui, ci divinitatea luminii solare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
este întruchiparea luminii diurne, focul uranian, dătător de viață, purificator, dar și distrugător, prin arșița și seceta pe care le provoacă. Ca simbol al veșnicei reîntoarceri și al centrului, soarele este nemuritor, el este cel care reglează, prin echinocții și solstiții, viața satului patriarhal. De-a lungul timpului, soarele a cunoscut o multitudine de simboluri arhetipale, specifice codurilor culturale. Astfel, simbolurile specific solare sunt discul, discul înaripat, roata, carul, ochiul, svastica. Simbolurile specifice codului animal care reprezentau soarelui au fost: vulturul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
centrul tuturor sărbătorilor și obiceiurilor calendaristice. Întreaga viața patriarhală este străjuită de cultul soarelui; Toate merg după soare" este concepția originară a omului tradițional. În mentalitatea arhaică, soarele întinerește și îmbătrânește zilnic, se naște și moare anual; se naște la solstițiul de iarnă, când este mic ca ziua, crește și devine puternic la echinocțiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea, ajunge la maturitate la solstițiul de vară, când ziua este cea mai mare din an, ajunge în poziție de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
arhaică, soarele întinerește și îmbătrânește zilnic, se naște și moare anual; se naște la solstițiul de iarnă, când este mic ca ziua, crește și devine puternic la echinocțiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea, ajunge la maturitate la solstițiul de vară, când ziua este cea mai mare din an, ajunge în poziție de echilibru la echinocțiul de toamnă, este înghițit apoi de forțele întunericului și nopții, îmbătrânește și moare, dar renaște la solstițiul de iarnă.85 b. Imaginea spațiu-timp
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu noaptea, ajunge la maturitate la solstițiul de vară, când ziua este cea mai mare din an, ajunge în poziție de echilibru la echinocțiul de toamnă, este înghițit apoi de forțele întunericului și nopții, îmbătrânește și moare, dar renaște la solstițiul de iarnă.85 b. Imaginea spațiu-timp Prin rit, semnificația arhetipală este valorificată din perspectiva coordonatelor spațio-temporale, consacrând socialul. Metamorfozele soarelui consacră riturile de trecere, împlinind destinul social ca destin cosmic. Recuperarea anuală a timpului mitic, primordial, și abolirea timpului profan
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
care simbolizează "timpul creator", ceea ce romanii numeau tempus factum. În mitologia geto-dacă, această făptură mitică a fost reprezentată printr-un strămoș care simboliza echilibrul lumii într-un timp inițiatic, al facerilor și desfacerilor, în momentul hierofanic al timpului mitic de la solstițiul de iarnă, reprezentând "capul de an" sau "răstimpul" dintre doi ani. Cultul strămoșilor și moșilor s-a îmbinat cu acest cult al soarelui, astfel că mitologia gerontolatrică a devenit consubtanțială mitologiei solare. Ca reminiscențe ale sărbătorii închinate zeului Mithra, înlocuită
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de Crăciun, prezent aproape la toate popoarele Europei sârbul badnjak, bulgarul bъdniak și koládnik, francezul la bûche de Noël, la germani weihnachtsblock sau julblock, la englezi Crhistmasblock, la scandinavi yuelelog a fost interpretată ca simbol al Crăciunului, ca sărbătoare a solstițiului, a morților, a nașterii lui Hristos, ca început al anului. Roțile de foc, atestate și la germani wepelrot , sunt aprinse de Crăciun și rostogolite de pe un deal, amintind de drumul soarelui pe bolta cerească.87 Colacul antropomorf, ca semn al
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
era pus în coarnele boilor pentru a fi mâncat, în țarină, de gospodari și de animale, sau era "înmormântat" sub brazda plugului, pentru rodnicia pământului (în Bucovina, Basarabia, Moldova, Transilvania).88 Moartea și învierea soarelui, ca reprezentare mitică solstițială etimologic, solstițiul semnificând "oprire", "odihnă a soarelui" , au fost simbolizate prin "îngroparea" sau prin "scalda" lui Moș Crăciun, începutul de an fiind patronat de o divinitate mitică, renăscută sau purificată. Răscumpărarea vârstei originare are loc în urma ritualului de abolire a timpului profan
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
koleda", se mergea din casă în casă, cu un manechin, rostindu-se versuri incantatorii și imnuri, pentru ca, în final, manechinul să fie dus la cel mai apropiat râu și aruncat în apă, manechinul reprezentând un personaj simbolic, soarele "reînviat" la solstițiul de iarnă.91 Integrarea în Marele Timp și renașterea unei noi lumi, în urma sacrificiului mitic, reclădește temelia originară a universului tradițional. Perioada celor 12 zile, ca reprezentare mitică a Noului An, este învestită ca timp sacru, prin ritualul simbolic al
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se reînnoiesc periodic, fiind identificate cu razele soarelui. Animal totemic sau strămoș mitic, cerbul simbolizează renovarea ciclică și lumina.92 Un alt simbol solar, prezent în ceata de Anul Nou, este calul al cărui dans circular imită drumul soarelui, de la solstiții la echinocții. Grecii și romanii au consacrat calul în primul rând zeului Apollon, adică Soarelui, în mentalitatea originară, carul solar al zeului Hellios era tras de 4 cai Pyroeis, Eous, Ethon, Phlegon. Plecând de la această concepție, s-a explicat prezența
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Mithra, înlocuit, o dată cu creștinismul, de Isus, "soarele dreptății", prin nașterea sa ritualică desfășurată an de an, reclădește lumea, purificând-o de maleficiile de peste an. În trecut, Anul Nou era sărbătorit la 25 decembrie (mai mult de un mileniu), în apropierea solstițiului de iarnă la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franța până la sfârșitul secolului al XVI-LEA (1565), în Rusia până în timpul țarului Petru cel Mare, iar în Țările Române, până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tocmai din acest motiv
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
martie, când Dochia moare, devenind substanță primordială din care se naște pruncul Dochia, o dată cu Timpul și Universul, celebrându-se, acum, victoria soarelui, aflat în echilibru cosmic, la echinocțiul de primăvară, numit Târ Înainte-Târ Înapoi. Pentru a împiedica întoarcerea soarelui la solstițiul de iarnă se bătea pământul cu maiurile sau cu ciomegele din lemn ca să iasă căldura din Pântecul Mamă.96 Dihotomiile zi / noapte, iarnă / vară, lumină / frig erau anulate de prezența mărțișorului care, ca "funie a anului", era purtat 9 sau
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
purtată la gât de femei și fete, uneori copii, ca să fie feriți de "soare sec", dar și pentru noroc. După 12 zile, mărțișorul se lega în ramurile pomilor pentru rod.97 În calendarul popular, echilibrul dintre echinocțiul de primăvară și solstițiul de vară este realizat de Sfântul Gheorghe, erou solar, aidoma lui Perseu, Bellerophon sau Apollon, dar și stăpânul apelor. Sfântul Gheorghe este cel care drămuiește puterile soarelui, ca și furia apelor, încercând să controleze seceta sau umiditatea excesivă.98 La
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de vară este realizat de Sfântul Gheorghe, erou solar, aidoma lui Perseu, Bellerophon sau Apollon, dar și stăpânul apelor. Sfântul Gheorghe este cel care drămuiește puterile soarelui, ca și furia apelor, încercând să controleze seceta sau umiditatea excesivă.98 La solstițiul de vară, când soarele se odihnește, sunt celebrate "focurile cerului". Astfel, soarele se pregătește de "coborârea" spre solstițiul de iarnă, în următoarele 6 luni. "Bușteanul de Crăciun" devine focul viu al Sfântului Ioan, focul mocnit al iernii transformându-se în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
apelor. Sfântul Gheorghe este cel care drămuiește puterile soarelui, ca și furia apelor, încercând să controleze seceta sau umiditatea excesivă.98 La solstițiul de vară, când soarele se odihnește, sunt celebrate "focurile cerului". Astfel, soarele se pregătește de "coborârea" spre solstițiul de iarnă, în următoarele 6 luni. "Bușteanul de Crăciun" devine focul viu al Sfântului Ioan, focul mocnit al iernii transformându-se în flăcările care înghit ramuri și frunze. La solstițiul de vară, pentru a împiedica declinul soarelui, se fac roți
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
celebrate "focurile cerului". Astfel, soarele se pregătește de "coborârea" spre solstițiul de iarnă, în următoarele 6 luni. "Bușteanul de Crăciun" devine focul viu al Sfântului Ioan, focul mocnit al iernii transformându-se în flăcările care înghit ramuri și frunze. La solstițiul de vară, pentru a împiedica declinul soarelui, se fac roți din paie, imitând forma soarelui, apoi se aprind și se aruncă în aer sau se rostogolesc din vârful unui munte, tocmai pentru preamărirea zeului solar. Se spune că în această
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]