12,878 matches
-
coincidențe și că fiecare detaliu poate fi o trambulină către altul, semnificația profundă construindu-se în timpul acestui salt - de la mașina de spălat care sugerează tomograful, la bormașina care anticipează trepanația, la cuvântul Herculane. Ultimul e bun de test al atenției spectatorului: recunoașteți cele două contexte în care apare! Iar dacă faceți și ,racordurile" între ce bălmăjește Lăzărescu cufundându-se din ce în ce mai mult în afazie, și vorbele celor din jurul său, atunci chiar sunteți spectatorul ideal! Acestea find spuse, să mai adaug câteva cuvinte
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
cuvântul Herculane. Ultimul e bun de test al atenției spectatorului: recunoașteți cele două contexte în care apare! Iar dacă faceți și ,racordurile" între ce bălmăjește Lăzărescu cufundându-se din ce în ce mai mult în afazie, și vorbele celor din jurul său, atunci chiar sunteți spectatorul ideal! Acestea find spuse, să mai adaug câteva cuvinte despre mizanscenă. Jocul actorilor e motivat mai degrabă psihologic decât diegetic cu toate că nu e timp să construiești personaje (repet, chiar în contextul acestor crochiuri, prestația thespiană se apropie de perfecțiune). Alt
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
respectată strict. Nu e o practică prea liberă, așa că, în era regizorilor ,clipangii", combinația de lungmetraj și cinema direct reprezintă un plus de inedit, dar și unul de risc - poți să irosești din tensiune din cauza cadrelor lungi sau să obosești spectatorul prin mișcarea neostoită și pe undeva destabilizantă a camerei. Tocmai prin ea ți se comunică existența unei perspective mediatoare între tine și imagine (ceva ce vorbitorii de la ICR n-au sesizat, firește, în viziunea lor realitatea care îi înconjoară o
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
a părut lung. Pentru că durata cadrelor se repară prin adâncimea planului. În majoritatea cadrelor, acțiunea se petrece pe două planuri, cel prim plus fundalul, așa că lungimea unui cadru nu mai e doar o regulă în vânt, ci o necesitate, pentru ca spectatorul să aibă vreme să se acomodeze și să prindă ambele acțiuni. Mai mult, Cristi Puiu introduce o altă inovație prin omisiune: filmul nu are plan/contraplan (aici regizorul român e de acord cu Godard, care urăște și el această succesiune
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
nu au observat aceste lucruri denotă că sutura lor a fost completă (un compliment pentru regizor), nereușind să diferențieze filmul de realitate. Mai denotă însă și o maladie din ce în mai puțin răspândită la criticii români, dar preponderentă printre spectatori: uitatul exclusiv la actori și scenariu, faptul că lumea cinematografiei e privită doar printr-o lunetă ciuntită, care reduce filmul la o scenă de teatru, amputându-i calitatea esențială - aceea de mediu (la ora actuală) suprem sincretic.
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
ființe bizare devenind un balon, prins la celălalt capăt al cârligelor. O metaforă plastică sugestivă, pentru întregul moment ,coregrafic". Cum mult timp pe scenă nu se petrecea nimic, privirea mi-a alunecat, fără voie, în sală. Acolo era mișcare. Unii spectatori vorbeau între ei, alții căutau în programul de sală un text care să-i ajute la înțelegerea piesei, iar în prima lojă un spectator căsca copios și repetat, fără să ducă mâna la gură - aceasta fiind desigur problema lui personală
Explore Dance Festival by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/11547_a_12872]
-
nu se petrecea nimic, privirea mi-a alunecat, fără voie, în sală. Acolo era mișcare. Unii spectatori vorbeau între ei, alții căutau în programul de sală un text care să-i ajute la înțelegerea piesei, iar în prima lojă un spectator căsca copios și repetat, fără să ducă mâna la gură - aceasta fiind desigur problema lui personală. Problema creatorilor este însă aceea de a se defini mai clar pe ei înșiși. Dacă și-au găsit o altă formă de manifestare și
Explore Dance Festival by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/11547_a_12872]
-
a desfășurat un experiment, în sensul deplin al cuvântului, conceput și interpretat de Astrid Toledo, din Franța, și intitulat Madalenamagdalenamadeleine oů je ne sais pas ętre, pe muzica lui Franck Cavet și lumini, fotografii și instalație video de Nicolas Boudier. Spectatorii intrau, pe rând, în cele trei încăperi destinate experimentului. în prima vedeau fotografii ale artistei, pe stradă, în casă etc., văzută integral sau parțial pe fragmente corporale, fotografii în tehnici diferite și grupate diferit. Pe una dintre ele, ca să o
Explore Dance Festival by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/11547_a_12872]
-
fotografii în tehnici diferite și grupate diferit. Pe una dintre ele, ca să o poți vedea, trebuia să te culci pe podea sub un panou suspendat, iar între fotografii atârnau cutii cu lumini intermitente, divers colorate. în a doua încăpere, fiecare spectator intra singur și, preț de zece minute, intra în interacțiune cu artista, pentru ca, trecând în ultima cameră, să constate că, pentru cei de dinaintea sa, făcuse și el parte din ,sperctacolul" pe care ceilalți îl priviseră, pe niște mari ecrane, cât
Explore Dance Festival by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/11547_a_12872]
-
în primul rând din construcția discutabilă a personajelor. Există o tânără secretară, Traudl (Alexandra Maria Lara) recrutată în serviciul lui Hitler în ultimele sale zile, iar ea ar trebui să servească de intermediar al spectacolului din buncăr, de ,prelungitor" al spectatorului în peliculă. Filmul începe și se termină cu cuvintele acestei secretare - reale, cartea ei a fost publicată și în România, cred - la bătrânețe. Foarte important din punct de vedere istoric, e important să se priceapă o dată pentru totdeauna că lagărele
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
pe tema asta. Dar, deși ca decizie inserția acestui personaj mi se pare corectă, există și ceva necazuri legată de ea. Pentru început, Traudl știe foarte bine "who's who" în lumea nazistă, ceea ce nu te poți aștepta de la un spectator contemporan. Dacă nu cunoști perioada și actorii principali, ești pierdut de-a lungul scenelor în care Hitler și generalii săi își hotărăsc planurile de bătaie. Or, filmul se bazează pe tine să știi ce s-a petrecut ca să îl scutești
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
popii devreme, în captivitate la ruși. De ce?! Nu afli, firește. Mai mult, personajele nu prea au coeziune sau consecvență, iar cel mai zglobiu în luarea unor decizii incomprehensibile e tocmai protagonista care ar fi trebuit să fie lentila stabilă a spectatorului: Traudl. De la început, nu e clar de ce aplică pentru postul de secretară, neavând simpatii naziste. Și situația de atunci a Germaniei nu era tocmai una în care să îți permiți să te lași condus de capricii. Cu toate acestea, Traudl
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
lui Christian Bale e un plus, talentul lui pentru interpretarea unor indivizi cu consistente probleme psihice era deja evident în American Psycho. Da, s-a spus deja că scenariul e anorexic, dar poate va beneficia de mai multă înțelegere din partea spectatorului român obișnuit să citească printre rânduri și printre puncte de suspensie, care abundă în această peliculă. Miza ei va interesa cu siguranță un psiholog: se știe că, în cazul unei traume, memoria e automat amputată. Dar dacă adaugi la asta
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
s-au părut spectaculoase, am detectat chiar câteva tăieturi brutale, dar zilele acestea ai nevoie de un buget mare pentru așa ceva. Un amănunt interesant m-a intrigat: camera e mobilă, dar nu într-un mod ostentativ (și cumva agresiv față de spectator ca uneori la Florin Piersic jr.), ba chiar extrem de discret, te prinzi de asta uitându-te prin colțurile ecranului. Ceea ce are un efect binecuvântat de defamiliarizare - necesar, decorurile din film le știm cu toții din cotidian - și de destabilizare subversivă a
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
și sancționeze pe miniștrii (fantomă și ei) care au îndrăzneala să chiulească de la ,datorie": arbitru peste o echipă fără crampoane, el a început să împartă cartonașe galbene, ca într-un meci de fotbal la care nu mai vin de mult spectatorii. Dar nu simțul ridicolului a prisosit vreodată în lumea celor fascinați doar de propria imagine, a celor atrași ca de un magnet de fotoliile puterii. Încercând să speculeze momentele dificile prin care am trecut și trecem (criza ostatecilor din Irak
Fantomele nu au crampoane by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11576_a_12901]
-
Îl vor convinge zece zile de master-class să revină și să monteze un spectacol la Cluj? Îl va inspira frumoasa clădire barocă în curs de renovare, sau, poate, nici nu va lucra în ea? Ce impresie îi vor face oamenii, spectatorii celor două întâlniri anunțate pentru lecturarea unui capitol din memoriile sale, volum în curs de apariție la Editura ,Polirom", și a prezentării unui film, cu fragmente din recentele sale premiere, din această primăvară: Faust de Gounod, la Metropolitan Opera din
Atelier Teatral - Andrei Șerban by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/11567_a_12892]
-
trecut cu bine examenul de dimineață, de Teoria dramei, prof. Ion Vartic. Îmi răspund în cor fericiți: ,Da!". Îi întreb din nou ce fac ei acum în teatru. , Întreținem vie flacăra până la venirea domnului Andrei Șerban" Vrăjitorul Am reușit, ca spectator amabil acceptat, să asist la cîteva secvențe din atelierul teatral pe care l-a făcut Andrei Șerban la Cluj cu cei 80 de actori - unii actori profesioniști ai Naționalului clujean, alții, studenți ai Facultății de Teatru a Universității ,Babeș-Bolyai". Tot
Atelier Teatral - Andrei Șerban by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/11567_a_12892]
-
este Orașul Păcatului (traducerea literală a lui Sin City, rog traducătorii de filme să nu se atingă de titlu, aici chiar merită lăsat în pace, ca să nu se mai ajungă la minunății de genul Even Cowgirls Get the Blues prezentat spectatorilor români sub numele de Fetele). Numai faptul că este coregizat a stârnit un ditamai scandalul. Filmul e făcut după - fără să fie o adaptare, voi reveni la subiect - după benzile desenate ale lui Frank Miller. Or, Robert Rodriguez a vrut
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
de benzile desenate ca de un storyboard, adică majoritatea cadrelor din film corespund unora din romanele grafice. Scenariul e luat din aceeași sursă. În loc de ,bule naratoare", fiecare dintre cei trei eroi i se aud gândurile, ba chiar unul vorbește către spectator. Faptul că Rodriguez urmează cu ferocitate storyboard-ul lui Miller îi conferă disciplina narativă de care avea atâta nevoie, comentează criticul american de film Roger Ebert. Nu sunt sută la sută de acord cu această informație dar, ca să explic de ce, trebuie
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
narativă de care avea atâta nevoie, comentează criticul american de film Roger Ebert. Nu sunt sută la sută de acord cu această informație dar, ca să explic de ce, trebuie să relatez un pic din film (fără să îl stric pentru viitorii spectatori). Există trei povești, cu trei eroi, încadrate de un prolog și un epilog conectate prin intermediul aceluiași personaj, ucigaș plătit. Prima este cea în care polițistul Hartigan (Bruce Willis) lasă la o parte obligațiile meseriei ca să împuște un pedofil și să
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
omul-struț, care își ascundea capul în nisip atunci cînd cineva îl lua în obiectiv. Femeia-păianjen cu șapte sîni și trei rînduri de picioare își făcea și ea simțită adeseori prezența printre călători. Rolul ei era de a atrage privirile, în spatele spectatorilor subtilizatorii de portofele își aveau numărul lor insolit". Papil Mazuru - un alt Bikinski din cealaltă lume - folosește plicul cu timbrul special pe care îl trimite ,cromozomilor" unor bătrîni ca să le aducă aminte ,de vremuri, vai, demult apuse"; pentru Noimann, alcoolul
Roman burlesc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/11587_a_12912]
-
Ne întîlnim așadar cu același personaj devitalizat ("un hedonist fără anvergură"), retractil, incomodat de dinamica și diversitatea realității, fugind de responsabilități, ferindu-se de orice angajament, evitînd "să dea socoteală", în fine, ahtiat după singurătatea socială. Deficient sentimental și apatic spectator al propriei vieți ("îmi place viața, nu-mi place s-o trăiesc" spunea într-o carte anterioară), trăind cu voluptate gratuitul, hazardul și lentoarea, nostalgic și avid după discreție, anonimat și insignifiant ("sînt fericit cînd pot să trăiesc estompat, cînd
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
Gabor de la Cluj. La multe, la foarte multe. Mi s-a părut, cînd n-a mai fost printre noi, că a dispărut un martor esențial - ochiul din afară - al celor mai minunate stări pe care le-am traversat, creatori și spectatori, după 1990. Visa scene întregi și le descria privind într-un punct fix, ca într-o transă. Poveștile lui au fost întotdeauna pline de detalii, de tolbe întregi ticsite cu amănunte, cu lumini și cu umbre, cu stop- cadre, cu
Povestea fotografului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11590_a_12915]
-
și în amintiri. Imagini proaspete care au trezit fragmente, chipuri, replici, costume, tăceri. Toate, la fel de proaspete. Fotografii care își poartă propria istorie, care poartă raportul creatorului - regizor, actor, scenograf - cu părți dintr-un întreg, spectacolul, care redefinesc poziționarea mea, ca spectator, față de o secvență sau alta, față de stările mele, de sentimentele mele, de percepția mea de atunci care se trezește imediat la vederea imaginii. Imediat și nealterată. Deodată, așadar, o imagine ridică în picioare un univers întreg. Ca sărutul prințului din
Povestea fotografului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11590_a_12915]
-
pe pagina din dreapta, fragmentele, frînturi de ritmuri și alcătuiri, tensiunea lor, a personajului, a actorului, detaliul stării, al costumului, al accesoriului, al machiajului, pe pagina din stînga. O mișcare în dreapta, descompunerea ei, gravă, dramatică, în stînga. Sean Hudson avea dreptate. Spectatorul nu poate vedea ce descoperă într-o fotografie. Și cred că nici regizorul, nici actorii, nici scenograful. Este un travaliu infinit, de laborator spiritual. Albumul acesta are un vibratto special, teatral, un soi de opulență și de consistență cromatică, de
Povestea fotografului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11590_a_12915]