3,995 matches
-
începe toamna vieții și niciodată nu va mai avea șansa unei mari iubiri, ca o ploaie de vară, torențială, cînd se aude pămîntul crăpat sfîrîind. Te rog, mama, nu mai plînge... O să... Am să... Și copilul?! tresare femeia, ridicînd privirea speriată, aducînd pentru prima oară în discuție, cu glas tare, existența Doinei. Ră... rămîne aici, la orfelinat a răspuns fata și n-au mai discutat despre asta. Abia acum, cînd Săteanu pornea spre salon, cu Doina în brațe, copilul nechemat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Am venit! zice el victorios, cu glasul tremurat de frig. V-am zis doar c-o să cinăm... Și, vrînd să-și coloreze și mai mult gluma, răstoarnă sacul, din care cad patru găini și o rață. Găinile încep să fugă speriate, făcînd scandal; rața însă, cu gîtul rupt, zace însîngerată. Asta făcea pe nebuna o arată Mircea Emil. Așteaptă ca și cei din jur să rîdă. Toți însă tac. Își rotește privirea: pe multe mese, vede farfurii cu urme de friptură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și poșeta. Am presimțirea că binele ăsta, ce mi-l dorești, va fi legat de prezența ta conchide Mihai, retrăgîndu-se puțin, atît cît să sugereze că o lasă să plece. Cristina își aruncă ochii spre el, cu capul întors brusc, speriată aproape, și-l privește lung, cu urma durerii lăsată să-i crească vizibil pe față: De data asta chiar că regret venirea mea aici! înclină privirea, ca un rămas bun și iese, fără să se grăbească, ci cu un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Tăticu', impulsiv cum este, mai ales acum cînd tensiunea între ei... Atunci și mai simplu: ia telefonul și-l aruncă. Sînteți trei: tu, servitoarea și nenea Toader. Mama ta se va întreba cine l-a găsit. Va fi un timp speriată la gîndul că a fost găsit de tatăl tău, apoi, cînd va vedea că el nu reacționează, se va gîndi la tine, ori la servitoare... În timpul ăsta poate se mai îndulcesc și relațiile... Doina rămîne un timp pe gînduri, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pentru miezul fierbinte al vulcanului?!..." Noaptea pare cutremurată de rana albă a pomului frînt. Vîntul suflă cu putere dinspre munte și-l împinge pe Mihai înainte, către stația autobuzelor din centrul orașului. *** Ce-i? Cine-i! sare Aura în sus, speriată, răsturnînd pe spate, spre perete, fotoliul în care a dormit. Vîntul zgîlțîie din nou, cu aceeași putere fereastra. Doamne... murmură Aura, buimăcită încă de somn, cu capul greu de la durerea din ceafă, din cauza coniacului băut. "E trecut de zece noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cadrele tehnice în mijlocul producției nu la taclale!, și i-a avertizat că la viitoarea refacere a schemei de personal va avea el grijă, ceea ce, dealtfel, acum vreo lună, s-a și întîmplat. Numai că, între timp, mulți dintre cei tineri, speriați, și-au luat transferul. E drept, pentru cine a început-o cu hei-rup-ul e greu să admită perioadele neproductive ale acumulărilor cantitative, tăcerea unui birou plin, tensionat de cafea, învăluit în fumul țigărilor, obsedat de rezultatul ieșit din calcul, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
anume, apoi, numai în capot, desculță să nu facă zgomot, coboară spre magazie. Las' că te ucid eu, pușlamaua naibii șoptește ea aprinzînd lumina, repezindu-se spre cel acoperit cu pătura și-l lovește din plin cu lemnul în timp ce găinile, speriate, se tîrăsc, așa legate de picioare, sub lăzi. Mircea Emil sare ca ars și o imobilizează, răsucindu-i mîinile la spate. Aha, rîde el încet, înțelegînd că a fost confundat am zis eu că tremură carnea pe tine, și-ncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
te ia Dracul de măgar ce ești! îi strigă femeia printre dinți cu o ciudă izvorîtă din tandrețe, în timp ce, cu un efort disperat, își aruncă mijlocul în sus, atît cît să-l simtă pe Mihai pornit în adîncul trupului său. Speriat că Maria ar putea țipa sub el, Mihai o cuprinde cu brațele și vrea să-i înăbușe orice sunet în sărutul lung, dar descoperă că ea l-a imobilizat deja, ținîndu-i picioarele încleștate între-ale sale, înlănțuindu-i umerii cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de ginecolog, spune adresîndu-se lui Mihai am avut parte de mulți plîngăcioși, agitați din prima clipă... Mulțumesc! șoptește, înapoindu-i barista lui Lazăr, apoi îl atenționează: Dar ca ai tăi, niciodată; mă dor timpanele... O clipă, cei doi bărbați tac, speriați. A născut?! strigă aproape isteric Lazăr. Ce am? Cred că destulă nesimțire, ca mai toți bărbații... Doamna doctor, o imploră Lazăr, gata să izbucnească în plîns ce face copilul, nevasta? Sunt sănătoși? Fratele meu omul, îl privește Maria cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ocazia drumului la Wood Green, Carol a făcut încă un lucru pe care și-l dorea de mult. S-a înscris la școala de șoferi. În sâmbăta aceea, în timp ce Dan schița dulăpiorul pe hârtie, cu un creion special, Carol bălmăjise speriată ceva și se dusese să se ascundă la etaj, în pat. O înspăimântase un interviu de la televizor, dat de tatăl lui Julio Iglesias, un ginecolog spaniol de renume. Fără să vrea, își desfăcuse șlițul și își scosese chestia. „Isuse! Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
trudi să-i năruim, să ne facem viața mai ușoară. Zhisou nu mai avu ce să răspundă. Dar vorbele lui Yugong rostite cu atâta îndârjire au ajuns la urechile Zeului Munților, care se afla atunci tocmai pe creasta unui nor. Speriat, a alergat să-l vestească pe Împăratul Cerului care, la rândul lui, înduioșat de voința și râvna lui Yugong, a poruncit pe dată celor doi flăcăi ai Zeului Puterii să mute cei doi munți din loc. Trimișii au luat fiecare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
dintre pitici: Am auzit, nu demult, de la Măria-Sa, că vrea să ucidă toți piticii ca voi, pentru că sunteți prea mici de statură, foarte slabi la muncile câmpului și în luptă cu dușmanii, consumând fără rost banii și hrana împărăției." Speriat, piticul a început să plângă. Atunci, Dongfang Shuo i-a spus: "Eu am, însă, o soluție." Recunoscător, piticul l-a rugat să-l învețe ce să facă. Dongfang Shuo i-a zis: "Să aduni toți piticii și să vă așezați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și umiliți. Apar tot mai mulți inși care nu se simt cu adevărat bine decât umilindu-i pe cei din jur, având ce nu au ei, permițându-și ce nu-și permit cei mulți. Umilitorii se hrănesc din privirile uneori speriate, uneori jignite, alteori jinduitoare ale celorlalți. Ei nu se simt mari decât dacă reușesc să-i facă pe alții să se simtă mici. Averea devine în primul rând un mijloc de a umili. Și, iată, de a ucide. Poate asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
un guguloi acru, care creștea, creștea, fiindcă mama n-a smuls valiza din portbagaj și nu le-a zis pa, nu i-a ocărât și nu i-a zgâriat cu unghiile pe față. Fifi a rămas în iarbă tărcată și speriată, eu mi-am turtit nasul de geamul portierei, l-am mânjit cu lacrimi și muci, pe urmă, tot ce-am mai putut să fac, am vărsat pe ceafa și pe haina unchiului, o vomă plină de jale și ură. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
un laș, nu, ca ultimul dintre lași, ca și când nu s-ar mai fi întâmplat nimic atunci: nimic despre mâna care a lovit-o, nu pe fetiță, ci pe ea, pe Uca, nimic despre plânsul ei de bătrânică bună, mică și speriată, nimic despre orele lungi pe care le-am petrecut apoi sub plapumă, nimic despre sărutul pe care mi l-a dat mai târziu pe frunte, gata, Pușiță, nu mai fi trist, n-ai făcut nimic, a trecut, a trecut, nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pe masă și m-am uitat aproape un minut la podea, mă gândeam c-o fi un șobolan sau un dihor, până când a ieșit un pui de câine cât un borcan, puțin mai închis la culoare ca mierea și la fel de speriat ca mine. Era puiul cu care mă jucasem trei zile, înnebunit, topit (fiindcă e o vârstă când nu te îndrăgostești de fete, ci de câini), puiul de lup alsacian al unor francezi care colindau cu rulota și care plecaseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de-a berbeleacul. După asta nu s-a mai auzit nimic, s-a așternut doar liniștea, ca o pătură. Am așteptat să aud cum toate ușile de pe palier sînt date de perete, vacarm de strigăte confuze și pași care aleargă speriați. Însă nu s-a Întîmplat nimic din toate astea. Zgomotul făcut de căderea lui Jerry a cutremurat clădirile din Revere și Belmont și, totuși, nu l-a auzit nimeni. CÎt despre mine, nu aveam cum să ies pe hol. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
să-și adune gîndurile și să-și pună frîu vorbelor. „Pune-mi, Doamne, lacăt la gură și pecetluiește-mi buzele...“ Auzi formîndu-se un număr În Încăperea vecină, și Întorcînd capul Îl văzu pe domnul Rennit vorbind la telefon: privirea lui speriată rătăcea de la Rowe la bucata de sendviș, ce i se părea a fi singura armă la Îndemînă. — Chemi cumva poliția? Îl Întrebă Rowe. Sau vreun medic? — Nu, telefonez la teatru, zise domnul Rennit cu durere În glas. Tocmai mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
care avusese probabil o altă culoare cu ani În urmă. În buzunarul de la piept avea prinse un creion și un stilou. CÎnd Îl priveai mai atent, Îți dădeai seama că e un tip cu experiență: ochii mici, șireți și parcă speriați, buzele subțiri, cu o expresie prudentă, fruntea Încrețită de prea multă Încordare vădeau o mare experiență dobîndită pe nenumărate coridoare de hotel, unde stătuse la pîndă, mituind o sumedenie de cameriste și Înfruntînd sute de directori de hotel furibunzi. Experiența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mai existe aievea... Unii scriu despre aceste lucruri ca și cum ar mai fi reale; dar ele au dispărut cu desăvîrșire, deși apar mereu În romanele la modă, Îndeosebi În cele scrise de femei“. Acum, maică-sa Îl asculta cu un zîmbet speriat, dar Îl lăsa să vorbească: de data asta el era stăpînul visului. „SÎnt căutat pentru o crimă pe care n-am făptuit-o, urmă el. Vor să mă omoare pentru că știu prea multe. De aceea m-am ascuns În acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un telefon public de lîngă stația Stockwell, dar nici de data asta nu auzi decît țîrÎitul din Încăperea pustie. La nouă și un sfert, cînd telefonă pentru a treia oară, auzi În sfîrșit vocea lui Rennit - o voce pițigăiată și speriată. — Alo, da! Cine-i acolo? — Rowe! — Ce-ai făcut cu Jones? Îl Întrebă domnul Rennit cu glas acuzator. — Păi, ieri l-am lăsat afară... — Nu s-a mai Întors! — Poate că urmărește vreo pistă... — Trebuia să treacă pe la birou aseară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un ziar se postase la intrarea magazinului. Ziarul era Daily Mirror, iar Rowe putu desluși, privind peste umăr, un desen umoristic care ocupa aproape Întreaga pagină. La una dintre ferestrele imobilului de peste drum apăru brusc fața domnului Rennit - o figură speriată care se retrase numaidecît. Pendula din sala de licitații indica zece fără cinci. Dimineața cenușie se tîra Încet, Îngreunată parcă de molozul jilav al dărîmăturilor din noaptea trecută. Faptul că și domnul Rennit Îl părăsise Îl făcea pe Rowe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În chip de voluntar la Starea Civilă: cînd nu era alarmă, lumea Își bătea desigur joc de el văzîndu-l În salopetă și cu cască - o cască, firește, prea mare pentru capul lui - dar el Își făcea datoria patrulînd, nițeluș cam speriat, pe străzile pustii, expuse bombardamentului... „La naiba, și eu am vrut să-mi fac datoria! Își spuse Rowe pe cînd dădea colțul unei străzi pline de ruine, din Holborn. Nu-i vina mea că nu m-au găsit apt pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
loviți de război. Pe tejgheaua magazinului se vedeau doar cîteva suluri de stofă ieftină, iar rafturile erau aproape goale. — Cu ce vă putem servi, domnule? Îl Întîmpină un individ În redingotă, cu o față obosită, plină de riduri și parcă speriată. — Mi-am dat Întîlnire cu un prieten, Îi răspunse Rowe, aruncînd o privire În lungul Îngustului coridor dintre cabinele cu oglinzi. Cred că e la probă acum, adăugă el. — Luați loc, vă rog, zise individul. Domnule Ford! Domnule Ford! Dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tinere și agitate în compartimentele zdrobite din spatele mașinilor abandonate în depozitele dezmembrărilor auto, și-mi amintesc fotografiile acestor femei surprinse în pozițiile unor acte sexuale incomode. Fețele lor crispate și coapsele încordate erau luminate de blițul polaroidului, ca niște supraviețuitori speriați ai unui dezastru submarin. Acele târfe aspirante, pe care Vaughan le întâlnea în cafenelele deschise toată noaptea și în supermagazinele de la aeroportul Londra, erau rudele primare ale pacienților care apăreau în manualele lui de chirurgie. În cursul curtării studiate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]