649 matches
-
iute. Nu contează. Uită ce-am zis. — Hai, că acuma m-ai făcut curios, spune Jack. La ce fel de șmecherii anume te referi ? De ce-o fi trebuit să-mi deschid gura asta tembelă ? De ce ? — La nici una ! zic, din ce În ce mai stacojie. Asta-i toată poanta, că nu știu nici o șmecherie. — Nici eu, zice Jack, cît se poate de serios. Nu știu nici măcar o șmecherie. Mă abțin cu greu să nu izbucnesc Într-un rîs nebun. — Da, da, vezi să nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
am spus totul despre mine. După care ne-am Întîlnit de cîteva ori, și eu am crezut... Nu-mi mai pot ține În frîu vocea. Am crezut sincer că s-ar putea să fie... Înțelegi. Simt că m-am făcut stacojie la față. Adevărat. Dar adevărul e că nu l-a interesat niciodată persoana mea, nu ? Deloc. Tot ce voia era să afle cum e o fată obișnuită, de pe stradă. Pentru publicul țintă căruia voia să i se adreseze. Pentru noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
amestec ciudat de speranță și teamă. O clipă, nici unul dintre noi nu spune nimic. Respirația mi se precipită. Și, deodată, Jack se uită cu interes la mîna mea. „Jack nu mai există“, citește cu voce tare. Fuck. Mă fac instantaneu stacojie la față. N-am să-mi mai scriu În viața mea nimic pe mînă. Niciodată. — Asta e doar... Îmi dreg iar glasul. E doar o glumă... nu Înseamnă... SÎnt Întreruptă de trilul soneriei de la mobil. Slavă Cerului. Oricine e, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
și gingașe plante abia văzute cu microscopul; 967 {EminescuOpXIV 968} și această plantă se nutrește c-o cantitate foarte mică de apă a aerului atmosferic, încărcată cu acid carbonic și amoniac. Piatra viorelei se numește acest coperiș fin, prăfuit și stacojiu (ecarlate) al stîncei goale și e numit astfel din cauza curiosului miros de viorea pe care-l are daca-l freci. Prin descompunerea și putrezirea continuă a acestei mici plante se produce încet-încet o pătură foarte subțire de humus, care e
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
camera din față, plină de umezeală, care trăda o cabană de vînătoare provincială. Pătrunse În dormitor. Putoare de transpirație, pete de ruj pe pat. Goli pernele de fulgi, dădu jos salteaua și văzu o copertă din piele dedesubt. Erau „Literele stacojii“ ale lui Lynn, fără doar și poate - Îi citea din jurnalul ăla de ani de zile. Bud Îl Înhăță și se pregăti să-l rupă de la cotor - un truc pe care Îl făcea cu cartea de telefoane. Mirosul Îl opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ce nu puteau exista decît În vise. Ulterior, Jacinta nu mai știu să spună dacă vizita lui Zacarías fusese unul din visele ei sau dacă, realmente, Îngerul venise la ea În catedrala din Toledo, cu motanul și cu unghiile lui stacojii, proaspăt vopsite. Nu se Îndoi nici o clipă de veridicitatea acelor predicții. Chiar În după-amiaza aceea, vorbi cu diaconul parohiei, care era un bărbat citit și cutreierase mări și țări (se spunea că ajunsese pînă În Andorra și că o rupea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să-mi vinzi cartea aia cu ani În urmă, cînd ai avut ocazia. Am ajuns acasă cînd se crăpa de ziuă, tîrÎnd după mine costumul acela absurd de Împrumut și naufragiul unei nopți nesfîrșite, pe străzi umede și lucitoare de stacojiu. L-am găsit pe tata adormit În fotoliul din sufragerie, cu un pled peste picioare și cu cartea lui preferată deschisă În mînă, un exemplar din Candide al lui Voltaire pe care Îl recitea de două ori pe an, acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de minute. Voiam să simt de unul singur prezența casei, să o explorez Înainte ca Bea să apară și să pună stăpînire pe ea. M-am oprit o clipă să contemplu fîntîna și mîna Îngerului ridicîndu-se din apele cu tente stacojii. Degetul arătător, acuzator, părea ascuțit ca un pumnal. M-am apropiat de marginea bazinului. Chipul sculptat, fără privire și fără suflet, tremura sub suprafața apei. Am urcat treptele ce duceau spre intrare. Ușa principală era Întredeschisă cîțiva centimetri. Simții un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Într-o lacrimă de lumină. Am zîmbit. Am ascultat cum cheia de rotea În broască și am tras adînc aer În piept. 38 — Daniel, șopti ea, cu zîmbetul În contralumină. Fumul albastru al țigării Îi Învăluia chipul. Buzele Îi străluceau stacojii, umede, sîngerînd urme pe filtrul pe care-l ținea Între arătător și inelar. Există oameni de care-ți amintești și oameni pe care Îi visezi. Pentru mine, Nuria Monfort avea consistența și credibilitatea unui miraj: nu-i pui veracitatea sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să las În plata Domnului? — Pe o anumită Penélope. Mi-am Închipuit că trebuie să fie iubita ta. Palacios Își coborî privirea și se topi În amurg. Am rămas deconcertat, privind luminile mașinii cum se pierdeau În tenebrele albastre și stacojii. În scurt timp, am apucat-o Înapoi spre promenada Colón, repetînd acele ultime cuvinte ale Nuriei Monfort, fără să le găsesc vreun sens. CÎnd am ajuns În piața Portal de la Paz, m-am oprit să contemplu cheiurile, lîngă debarcaderul șalupelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Toate celelalte uși de pe coridor - și din toată casa - erau deschise, lipsite de Încuietori și de clanțe. Cu excepția aceleia. O stavilă de cărămizi roșii ascunsă În fundul unui coridor lugubru și ocult. Julián și-a pus mîinile pe plăcile de argilă stacojie. — Julián, te rog, hai să plecăm... Impactul pumnului său asupra peretelui de cărămizi a smuls un ecou gol și cavernos de partea cealaltă. Mi s-a părut că mîinile Îi tremurau cînd a pus lampa jos și mi-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pantofii mei erau pe un scaun. O lumină purpurie pătrundea pe fereastră, Împodobită cu reflexe irizate. M-am Îndretat spre balcon și am văzut că ningea În continuare. Acoperișurile unei mari părți din Barcelona se zăreau Împestrițate cu alb și stacojiu. În zare se deslușeau turnurile școlii industriale, ca niște ace prin ceața aprinsă de ultimele raze de soare. Geamul era presărat cu promoroacă. Am scris pe sticlă, cu degetul arătător: Mă duc după Bea. Nu veni după mine. Mă Întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
după el pierdută în labirintul plăcerii, să nu cunoască drumul întoarcerii. Să nu-l mai părăsească niciodată. Observă cu o strângere de inimă că acum are capul acoperit cu un voal. Nu-i distinge bine nuanța. Să fie cumva roșul stacojiu al trandafirilor ce poate ajunge prin reflexele sale la purpurele tyriene? Nu. E culoarea cochiliei, dar nu nuanța florii-soarelui, ci mai atenuată sau mai intensă. Nici cu cea a nalbei, care duce către purpură, nu seamănă. Și nu este nici
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
șâșâi tu pe mine, îl repede ea. Se întoarce mânioasă spre Augustus: — Ai vrut să dai o lecție, nu-i așa, să lași impresia că ai răz bunat moralitatea jignită? Nici Iulia n-a fost mai vinovată decât Ovidius... Deși stacojiu la față, Tiberius Nero ascultă cu toată atenția. Nu i-a fost niciodată clar ce s-a întâmplat în timpul exilului său la Rhodos. Și de ce Ovidius a fost exilat abia anul trecut, odată cu fiica Iuliei? Marcia Medullina abandonează însă subiectul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Înjurând ca niște templieri”, zise Belbo. „Dumnezeul, numele, așa și pe dincolo, legea și sângele!” am dramatizat eu. „Fără Îndoială, omul nostru Își iese din pepeni, se... Cum dracu’ se face un templier când Își iese din pepeni?” „Se face stacojiu la față”, suflă Belbo. „Exact, cum zici tu, se face stacojiu la față, Își scoate veșmântul și dă cu el de pământ...” „Luați-vă tunica asta de rahat, la dracu’ cu voi și cu templul vostru!” am propus eu. „Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
dincolo, legea și sângele!” am dramatizat eu. „Fără Îndoială, omul nostru Își iese din pepeni, se... Cum dracu’ se face un templier când Își iese din pepeni?” „Se face stacojiu la față”, suflă Belbo. „Exact, cum zici tu, se face stacojiu la față, Își scoate veșmântul și dă cu el de pământ...” „Luați-vă tunica asta de rahat, la dracu’ cu voi și cu templul vostru!” am propus eu. „Ba mai mult, dă una cu spada-n sigiliu, Îl despică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
un amplificator lăsa să răzbată un sunet Îndepărtat de trompete, acesta de bună calitate, poate era ceva de Gabrieli, iar efectul sonor era de un gust mai sigur decât cel vizual. La dreapta, o altă figură feminină Îmbrăcată În catifea stacojie, cu o centură albă, iar pe cap o cunună de lauri, și alături o balanță aurită. Agliè ne explica Întruna diferitele referințe, dar aș minți dacă aș spune că i-am acordat toată atenția. Mă interesa expresia multora dintre invitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
bună alegere azi. S-ar putea ca alții să nu fie de acord cu planurile tale. Ăsta-i domnul Harrow de adineauri... Unde-i al meu? Virgo. Fecioara: Atenție la vizitatori neașteptați. Asta vine ca și cum m-aș umple de păduchi! Stacojiul Îți poartă noroc. Se strîmbă. Nu-i decît o femeie care lucrează pe undeva, Într-un birou, nu-i așa? Mi-ar plăcea slujba ei... Mai dădu cîteva pagini, apoi ridică revista deasura capului. Ce-ai zice de-o pieptănătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Salut, zise el, dînd din cap spre Viv. Apoi se Întoarse spre Helen. Îmi pare rău, zise el, scuzîndu-se cu sinceritate, că v-am creat o impresie greșită. Nu caut o nevastă, ci doar pe domnișoara Pearce. Viv se făcu stacojie. O privi pe Helen, de parcă ar fi fost iritată. — DÎnsul e domnul Robert Fraser, Helen, un prieten de-al fratelui meu. Domnule Fraser, permiteți-mi să v-o prezint pe domnișoara Giniver... S-a Întîmplat ceva cu Duncan? — O, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de operație din filme; chiar și suprafețele albe și lise ale căzii și chiuvetei creau un anume aer clinic, un sentiment al eficienței, chiar al datoriei. Nu semăna deloc cu o fătucă isterică. Își revăzu fața În oglindă și culoarea stacojie Îi dispăruse; părea absolut rațională și calmă. Se apucă să lucreze, de parcă ar fi planificat Întreaga operație dinainte. Deschise trusa și scoase o cutie Îngustă de crom În care se afla aparatul de ras pe care ea și Julia Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o clipă, te rog. Se auzi un pufăit și apoi senzația de telefon mort. Kay acoperise receptorul cu palma și Începuse să tușească. Tusea continuă. Helen și-o imagină, așa cum o văzuse deseori - În convulsii, cu ochii apoși, cu fața stacojie, cu plămînii plini de fum și praf de cărămidă. — Kay? Ți-e bine? — Încă pe linie, zise Kay, revenind. Nu-i prea rău. — N-ar mai trebui să fumezi. Fumatul mă ajută, și faptul că-ți aud vocea contează. Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
acel moment. Încercă să-și imagineze drumul de Întoarcere al tatălui său și nu reuși. Apoi Încercă să vizualizeze camerele din apartamentul tatălui, dar brusc Îi apăru În minte imaginea bucătăriei așa cum o văzuse ultima oară, cu toată harababura și stacojiul de pe pereți și podea... Se ridică repede În capul oaselor. Îi căzu scruml din țigară. Îl Îndepărtă și apoi Își frecă fața care Încă Îl durea, fără să-și ridice privirea. Credeți c-o să mă descurc, după ce-o să ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să mă uit la viitor, dar și ăsta e un zid; nu văd cum o să-l trec. Încerc să mă gîndesc la ce-o să fac, unde-o să locuiesc. E casa tatei - și văzu din nou bucătăria acoperită de sîngele stacojiu - dar e la două străzi de - Își coborî vocea - de a lui Alec. Știți, Alec, băiatul acela, prietenul meu...? Tata mergea pe strada aia spre lucru. Acum ocolește vreun kilometru, mi-a spus soră-mea. Cum o să fie dac-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de transpirație. Tot ce se afla În Încăpere - mirosurile, aranjamentul obiectelor - părea să fi suferit o schimbare subtilă; avea senzația că timpul se Împleticise cumva, În vreme ce ea stătuse cu spatele, de parcă jucase Mersul moșneagului. Pe podea era o singură pată stacojie de mărimea unui șiling, dar restul era curat ca lacrima. Găleata din zinc fusese puțin mutată și acoperită. Își aduse picioarele la marginea canapelei, iar durerea din stomac și spate se transformă Într-una care o apăsa constant În interior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
superioară ude de sudoare, și se șterse cu mîneca. Trase lanțul toaletei din nou, apoi se Învîrti și ajunse la chiuvetă să se spele pe mîini, scoțîndu-și verigheta colorată auriu, pentru că era prea largă. Chiuveta arăta de parcă fusese vopsită În stacojiu; luă mai multe bucăți de hîrtie și Încercă s-o curețe, să curețe apoi și scaunul pe care stătea și marginea vasului de desubt. Apoi văzu o mică pată de sînge pe covor: se aplecă dar ameți - i se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]