501 matches
-
am reușit, în sfârșit, să mă găsesc față în față cu Laura. Am uitat pe loc de căldură și am zâmbit; mă tem că într-un mod pe care nu l-aș putea califica altfel decât idiot, deoarece eram foarte stingherit și, pe de altă parte, hotărât să trec peste orice reținere. Laura m-a fixat, curioasă, cu ochii ei oblici, apoi cu obișnuitul ton mușcător m-a întrebat dacă mă înțepase ceva. „Nu, domnișoară”. „Atunci?” Părul scurt îi dădea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sub pătură. Acum puteam să visez cu ochii deschiși, instalat comod într-un fotoliu de răchită, gustând din când în când limonada din carafă. Sub lumina scânteietoare a candelabrului spânzurat de tavan, nu mă mai limita nimic, nu mă mai stingherea nimic, puteam să cred despre mine orice, că eram genial și pregătit să devin nemuritor. Nu mă contrazicea nimeni. Îmi venea să mă scol în picioare și să mă salut eu însumi: „Bună seara, domnule Daniel Petric”. Păcatul meu originar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dinu mi-a interzis să...” Dar nu m-a lăsat să termin. A mai învârtit o dată roțile căruciorului și s-a apropiat și mai mult. „Domnule sculptor, să nu te încrezi niciodată în doctori. M-ai auzit?” Mă simțeam foarte stingherit în fața acelei femei care ar fi trebuit să fie, în mod normal, acră, înrăită de boală și posacă, dar care mi se arăta dintr-odată foarte volubilă, ba, mai mult, vorbea cu tonul impertinent pe care-l foloseam eu uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca luptător împotriva minciunii tocmai eu care nu pusesem niciodată preț pe adevăr și râsesem spunându-i într-o seară lui Dinu: „Adevărul are un defect grav, nu poate fi schimbat, e ca un bolovan care, dus în spinare, îți stingherește mișcările, te face să gâfâi, pe când minciuna, oho, poate fi modelată cum vrei. Dacă te pricepi, bineînțeles”. Poate că unii sunt atât de lași încât n-au încredere decât în cămașa de forță, au impresia că numai ea îi apără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
creată cu atât de mult timp în urmă, încât Dumnezeu a uitat. Să eliberezi sufletul de tot ceea ce se lipește Karmei tale. Să te decizi și să fii aceeași persoană, indiferent de ce nimerește prin jur, și nimic să nu-ți stingherească evoluția. Mă uit pe geam. Când se lasă seara, poți vedea și din încăpere și înăuntru. O claritate deosebită a vederii când oboseala apasă trupul. Până la urmă, eu vroiam să plec. Și? În altă parte e mai bine? Totul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cântat. Au venit de l-au luat într-o noapte, minunîndu-se de toate înclinațiile lui, niște domni foarte simpatici, într-o mașină... După patru ani, aceiași domni au revenit, în același mijloc de locomoție, și tot către seară. Au tropăit stingheriți în antreu și ne-au spus: - Doamnelor, sîntem de-a dreptul distruși! Va trebui să ne semnați niște acte. - Nu credem că vom semna nimic. - Trebuie să semnați! Și au scos, disperați, niște pistoale, dîndu-ne de înțeles că, dacă noi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gâturile pline, grase și oloage, curcani negri-albăstrii, cu pene bătând în roșu, porumbi pe acoperiș, iar lingă poartă gâfâia un porc creț. Casa, albă, spoită cu var și împodobită cu preșuri, totul lună, să nu te-atingi! La început fură stingheriți și unii, și alții. Aglaia vorbea pentru toți: c-o fi, c-o păți, că boul bălții. Se vedea bine că mai cununase oameni. - Da fata pe unde e? se miră ea prefăcută. - Dincolo, e cam sperioasă, nedusă-n lume
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lângă albia așezată cu grijă de gunoier. 43 Era vremea să plece. În curte, brutarul se răstea la lăutar: - Ce, mă, voi dormiți? Cântați marșul de plecare, că se duce mireasa! Țiganii se dezmeticiră. Lina, însoțită de maică-sa, călca stingherită lângă Stere, care o aștepta, vorbind cu nașul. Acesta îi opri la masă, să soarbă cu el o ciorbă de potroace, acră foc, gătită de soacră la repezeală, să-f scoale din osteneală, că era făcut zmeu și abia își mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
forțelor spirituale», și nu ca o disoluție... În sfârșit, Baudelaire se deosebește de romantism prin faptul că el transformă neliniștea În principiu operator”. Astfel, devenirea psihică la el nu poate fi decât rezultatul unei neîncetate lupte cu sine. A se stingheri, a se constrânge pentru a fi Întotdeauna În cel mai Înalt grad de disponibilitate: căci disponibilitatea nu este, la el, abandonul gidian În clipă, ci o poziție de luptă. Numai că aceste operații interioare nu pot avea drept scop să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
multe ori să-i aducă, așa cum aduci unui bolnav, mâncărurile pe care nu le putuse gusta în casa acestora. Salma se făcea mică-mică, neadresându-i-se decât pentru a-i răspunde la întrebări, împiedicându-mă și pe mine să-l stingheresc, ferindu-se să-i impună prezența ei, dar neîndepărtându-se niciodată, pentru ca el să nu fie silit să ceară de două ori același lucru. Dacă mama era îngrijorată, ea își păstra totuși cumpătul, căci era convinsă că timpul va vindeca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
iubești așa cum te iubește el? — Desigur, am zis. Însă acel „Desigur!“ a fost prea rapid, prea morocănos. Și încurcat. Mă temeam de ce va urma. Or, urmarea s-a lăsat așteptată. Am tras cu coada ochiului spre Mariam; tăcerea ei mă stingherea aproape la fel de mult ca întrebările ei. Nu se mai uita la mine, dar nu-și mai trăsese la loc vălul, în pofida prafului de pe drum. M-am întors spre ea și am privit-o îndelung, pentru prima dată de atâta timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în arabă, apoi continuase în ebraică, limbă pe care o știa mai bine. Un lucru era sigur: nu voia ca soldații care-l însoțeau să-și dea seama de îndoielile și de remușcările lui. Mi se părea chiar atât de stingherit în rolul lui de predicator lutheran, încât, atunci când am ajuns la Neapole, m-am simțit obligat să-i propun să mă însoțească la Tunis. A zâmbit amar. — Războiul ăsta este războiul meu. L-am dorit, mi-am târât în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aproape îngenuncheat; apare în ușă GUFI; gras și gâfâitor; leneș; se joacă tot timpul cu o codiță de iepuraș.) GUFI; Apă! Apă! (Consternare generală, cu excepția lui ARTUR; ARTUR îi întinde lui GUFI o ceașcă plină cu apă; ceilalți rămân înlemniți, stingheriți.) GUFI (Bea, se șterge de sudoare, plescăie.): Apa... nimic nu se compară cu ea... Apa e principiul vieții! ARTUR (Îi întinde găleata.): Poftim. Luați cât vă trebuie. GUFI: Mulțumesc, mulțumesc... Știți, mie niciodată nu-mi ajunge apa. Când eram mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
catifea era fixată cu un ac strălucitor. Din motive evidente, am hotărât că numele ei este Louise. Noaptea stăteam treaz imaginându-mi tot felul de situații romantice și mă gândeam la talia ei de salcie și la gâtul ei alb, stingherit de un bizar disconfort pe care-l asociasem Înainte doar cu chiloții care mă jenau. Într-o după-amiază, am zărit-o În holul ringului, unde cel mai chipeș dintre instructori, un ticălos sclivisit gen Calhoun, o ținea de Încheietura mâinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ruși din străinătate, erau primite cu Întristată uimire sau cu rânjete politicoase de către democrații englezi in situ, un alt grup, ultraconservatorii englezi, trecea entuziast de partea mea, dar o făcea determinat de o motivație reacționară atât de primitivă, Încât mă stingherea sprijinul lui vrednic de dispreț. Mă mândresc Într-adevăr că am detectat Încă de atunci simptomele fenomenului atât de clar astăzi, când s-a format treptat un fel de cerc de familie, care-i unește pe reprezentanții tuturor națiunilor, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu un rus care făcuse armata la Chișinău și pe care, când s-a liberat, l-au trimis telefonist în Osetia.“ Matvei aproba fiecare vorbă a mea. Apoi a mai cerut două ginuri. Le-am sorbit tăcuți, eu foindu-mă stingherit de privirea lui adâncă, gravă. A zâmbit, într-un târziu, cu sclipiri parșive. „Mă așteptam să fie așa. Voi, românii, când discutați cu noi, oricare ar fi subiectul tratativelor sau schimburilor de informații, oricum o dați, oricum o întoarceți, ajungeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
făcute sul: Vi le dau cu inima împăcată. Abia aștept să le văd la galeria națională. ― Nu mă îndoiesc... ― Cum să vă spun... Obrajii proaspeți deveniră roz... Știu că sânt o femeie bătrână și neinteresantă, dar, dacă n-o să vă stingheresc, mi-ar face mare plăcere să vă însoțesc când vă veți duce să le admirați la muzeu. Femeia cu evantai surâdea. Un surâs ciudat, puțin trist. ― Fascinant! exclamă Cristescu căutând lumina lămpii de pe birou. Nu mă prea pricep, dar după
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o bucată de mătase fucsia de pe masa de croit. Maaamă, ce batiste minunate ar ieși din asta. Bună la toată lumea, adăugă, făcând cu mâna unui grup de studenți În practică la noi, care brodau Într-un colț. Aceștia au dat stingheriți din cap și s-au holbat la Lauren, fără Îndoială și ei la fel de inspirați ca și Thack de tipul ei special de glamour. —Ce s-a Întâmplat? am Întrebat-o eu, ridicându-mă de la birou. Era acoperit cu o stivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
să se repună pe picioare. Ori de câte ori menționa noua slujbă, o descria în termeni stranii, aproape religioși, făcând speculații pe marginea unor chestiuni precum forța spirituală și importanța nevoii de a găsi calea prin răbdare și umilință, ceea ce pe ceilalți îi stingherea, făcându-i să se foiască pe scaune. Inteligența nu i se tocise odată cu slujba, dar nimeni nu mai era dispus să asculte ce avea de spus și, cu atât mai puțin, femeile cu care stătea de vorbă, care așteptau de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
-mi face un portret robot. După ce semnalmente, după ce mărturii? Ce fizionomie umană ar putea avea poemele unei fete Îndrăgostită În egală măsură de Stravinski, de Rimbaud și de Nietzsche și cum ar arăta uimirea acelor poeme și ochii lor clipind stingheriți sub reflectoare și-n ce cută a obrazului și-ar ascunde complicitățile? Iată, nici n-am Început Încă să mă gîndesc serios la posteritate că mă și apucă o lehamite și o plictiseală fără margini; cum se furișează viermele mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În sus, ca și cum ar fi auzit un murmur vag ce-i tulbura liniștea. Rowe vîrÎ mîna În buzunarul lui Hilfe și scoase revolverul, pe care-l puse apoi În buzunarul său. — Dacă doriți să fumați, prezența mea să nu vă stingherească, rosti bătrîna. Cred c-ar trebui să discutăm, zise Hilfe. Nu-i nimic de discutat. — Am impresia, totuși, că nu de mine ai nevoie, ci de film. — Filmul nu are o valoare În sine. E vorba de dumneata... Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fată este nefericită, căci pierde orice șansă de a fi iubită. Nimeni, la drept vorbind, n-o ia peste picior, nici n-o tratează cu cruzime; dar este ca și transparentă, nici o privire nu-i Însoțește pașii. Toți se simt stingheriți În prezența ei și preferă s-o ignore. La cealaltă extremă, o frumusețe excepțională, o frumusețe depășind cu mult obișnuita și atrăgătoarea prospețime a adolescentelor, produce un efect supranatural și totdeauna pare să prevestească un destin tragic. La cincisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
livadă, o pajiște; odată cu amețitorul val al amintirilor, mă împresura mireasma fînului cosit. Începeau a năvăli în mine imbolduri de dragoste. Venite la cursuri mai devreme decît băieții, colegele mele ocupau locuri în față. Pe noi graba asta nu ne stingherea căci, urmînd s ascultăm prelegeri monotone, puteam să ne zgîim la ele în voie. Pe pupitre mici „zgraffitti” prezentau inimi străpunse de săgeți. O studentă se așezase chiar în fața mea. Pînă atunci nici măcar nu știusem că există, cînd, în suflul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu tăblii de lemn și, cuprinzîndu-și genunchii în brațe, se sprijini pe pernele murdare de la căpătîi. Abia atunci am observat că, sub capot, era goală pușcă. Carnația sidefoasă a brațului masca, la subțioară, o dungă neagră, sclipitoare. Eram atât de stingherit încît am scos caietul. Numai din obișnuință am întins mîna s-o mîngîi. Vînătă de furie, fata scrîșni: - Lasă-mă. M-au mirat înfățișarea și glasul ei. Din lipsă de imaginație, am început să citesc notițele cu glasul tare. Deodată
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
fi sfârșitul? În odaie e frig și, după o vreme petrecută la masa de scris, trebuie să mă vîr în pat. E o lene în care, ca într-un regat al deliciului, mă retrag din fața a tot ce mă poate stingheri. Citind ori visînd, mă încălzesc sub oghealul umplut cu lînă. Planurile de grandoare cărora odinioară le jertfisem atîta timp erau acum înlocuite cu dialoguri aprinse, susținute mai ales cu Fărocoastă. Aceste dialoguri nu le port cu Costică cel adevărat, ci
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]