497 matches
-
absurde, venind din partea unor indivizi confortabil încremeniți în bunăstare, ba chiar jignitoare. Despre cum să trăim spiritual, adică despre cum să nu trăim „bine“, despre cum să nu consumăm propaganda leșinată și adormitoare a familiștilor-filozofi numai niște nebuni precum cinicii, stoicii sau creștinii primelor veacuri ar mai putea să ne vorbească - și în general cineva care să ne deschidă ochii asupra filozofiei fără formulă a vagabonzilor, a rataților, a bețivilor, a tuturor acestor nebuni care nu mai au ce face cu
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
constatat că femeia avea ce avea și el, descoperire care l-a făcut să sară în sus ca ars și să țipe ca un apucat. 'Mnezeii mă-ti, țipa întruna și scuipa continuu. Bărbatul sare și el fript, primește scatoalcele stoic, se îmbracă și iese propulsat de cîteva șuturi, date cu o forță dementă. Daniel a făcut duș, s-a dezinfectat cu spirt, motiv să sară ars într-un picior și să zbiere ca un apucat. Camionul torcea în dimineața răcoroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
omniprezent și, din acest motiv, este acceptat, fie chiar și după o grimasă. Trăim printre oameni, flori, arbori, animale mai puțin evoluate, tramvaie, autobuze și alte chestii care ne țin companie, dar și printre bădărani. În ce mă privește, tolerez stoic bădăranii cu o educație precară. Sînt capabil chiar să le scuz felul de a fi și să-i compătimesc. Totuși, nu pot să accept bădăranul cultivat (cum mai găsești chiar la această pagină!) și bădăranul bogat. La omul cultivat bădărănia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
devenit inutilă. După teoriile astea ar Însemna că ghilotina și lagărele de exterminare să fie mereu reactualizate. Nu, prefer o pasivitate absolută, mi se pare oricum mai pașnică. Și apoi am impresia că uiți un lucru - indiferența nu este neutralitate. Stoicii sînt indiferenți, nu neutri, parcă așa spunea Noica. Păstrînd proporțiile, iată, sînt și eu indiferent În fața alternativei pentru că am credința că tot ce se Întîmplă În ultimă instanță e spre bine. — Păi, domnule, față de somnul matale suveran, claustrarea mea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din cînd În cînd la frunte și bolborosea ceva indistinct. Cred că se ruga. Parcă făcea penitență — Era disperat, nu-i așa? — Nu, mai curînd detașat. Avea aerul unui ins care Îndeplinește un ritual. Era În toată atitudinea lui ceva stoic și spartan În același timp. Mi-a atras atenția fiindcă semăna frapant cu mine după campania de la Termopile; eram comandant În armata lui Leonida... Stai, nu te Întoarce acum. Rămîi așa să nu mă vadă. E Xantipa. Cum mă zărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
reacție a fost de o stupiditate enormă: Nu voi petrece Paștele într-o cameră de spital". Abia ulterior am consimțit că nu mai sunt deloc "o stîncă". Iar acum mi se pare aproape ridicol că odinioară i-am studiat pe stoici cu pretenția de a învăța ceva de la ei. N-am învățat nimic! Stoicul își domină temerile. Și, în cele din urmă, se înalță deasupra lor. Nu mai e unealta lor oarbă, chiar dacă nu le înlătură. Pe când eu n-aș mai
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cameră de spital". Abia ulterior am consimțit că nu mai sunt deloc "o stîncă". Iar acum mi se pare aproape ridicol că odinioară i-am studiat pe stoici cu pretenția de a învăța ceva de la ei. N-am învățat nimic! Stoicul își domină temerile. Și, în cele din urmă, se înalță deasupra lor. Nu mai e unealta lor oarbă, chiar dacă nu le înlătură. Pe când eu n-aș mai putea zice decât cu o neîncredere jenată: tot ce se întîmplă se întîmplă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
sunt "cauze", ci "fundal". Decisive au fost, pe lângă unele "detalii", defectele sau contradicțiile caracterului meu. Ele au atârnat greu în balanță, transformând în fatalitate întîmplări ce puteau să rămână altminteri fără consecințe. 25. Ceva mi-a rămas, totuși, din lectura stoicilor. O anumită jenă. Până în acest an, nu vroiam să aud de bătrânețe. Puteam alerga după autobuz, dacă era cazul. Acum, încerc să accept că sfârșitul poate dura câteva clipe. O înțepătură fulgerătoare în piept, în dreptul inimii, cum am simțit adineauri
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pe tine. Ce rost are să-ți amintești în fața unui cer senin ce spune Eclesiastul, că totul e deșertăciune? Dar trebuie să consimt că liniștea cu care vorbește Marc Aureliu despre moarte mi se pare de neînțeles. Aproape inumană. De altfel, stoicii mi-au stârnit, mai degrabă, nedumeriri. De ce să ții, oare, să dormi ca tânărul Marc Aureliu, plăpând și bolnăvicios, pe pământul gol? Pentru mine, asceza nu e o virtute. Dumnezeu ne-a lăsat darurile vieții ca să ne bucurăm de ele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
atunci m-am dumirit că amestecul ei de cer divin și de rachiu prost se află în centrul destinului meu. N-aș fi în stare să mă imaginez născut în altă parte, din alți părinți. Aici judec, se pare, ca stoicii. Tot ce s-a întîmplat e bine că s-a întîmplat și sunt mulțumit că nici măcar zeii n-au puterea să schimbe ceva în trecut. Amănuntul că sunt primul din Lisa care visează deșerturi mă poate face, doar, să zâmbesc
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nu mă las prins în apele putrede ale fricii. E de ajuns că fac parte din specia celor care se consumă pentru orice fleac și pun totul la inimă. Din care pricină, poate, am clacat. Cum n-am însușiri de stoic, trebuie, măcar acum, să le suplinesc cu ce pot. În ultimul moment, mai arunc o privire în urmă spre zidul din fundul curții. Ca de obicei, moțăie pe el câteva ciori. E ultima imagine pe care o zăresc înainte de a
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Valerius când s-a născut. Crede-mă că nu va muri la Ludi. Nu va muri la Ludi, va muri în arenă, răspunse Antonius. Destinul tău, Proculus, destinul tău de bărbat faimos pentru înțelepciunea și omenia lui, destinul tău de stoic mai demn de respect chiar decât Seneca... Destinul tău nu prevede și mila? Eu nu cred în stele, dacă realitatea mă pune dinaintea unei morți sigure. Ai milă, oferă-i lui Valerius o șansă. Ajută-l, du-te la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
faptele comune, care doar imită vag Forma, sunt o copie sau imagine a ei”. Pentru Pierre Hadot, Socrate - prototipul de filosof prin excelență“este conștient de starea sa de ne-înțelepciune, dorește înțelepciunea, încearcă să înainteze spre înțelepciunea care, pentru stoici, este un fel de stare transcendentă pe care nu o putem atinge decăt printr-o mutație bruscă și neașteptată. El tinde spre înțelepciune, dar asimptotic, «fără a o putea întălni vreodată»”. În schimb, filosoful apare dezorientat și adeseori ridicol atunci
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian-Vladimir Costea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2275]
-
o succesiune de cauze și efecte, toate într-un șir nesfârșit, și indeterminismul ce pune omul în poziția privilegiată de a juca un rol în determinarea destinului său. Monismul de concepție este axiomă pentru teoriile deterministe. Parmenide, Socrate, Platon și Stoicii au încercat să impună legea unicității; potrivit teoriei lor, nimic nu se produce fără o cauză. Aristotel este adeptul indeterminismului, al unui neprevăzut și al unei incertitudini la care ființa nu răspunde printr-un gest sau o acțiune fatală, prescrise
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
în diferitele școli filozofice și îndeosebi cea stoică și epicuree. În aceste ambiente de mai multă vreme nu se mai credea în existența lumii zeilor lui Homer (secolele IX-VIII a.Chr.); locul acestora a fost luat de doctrina monistică a stoicilor care admiteau o providență divină și logosul ca rațiune a lumii, care pătrunde tot universul și îl organizează. O asemenea doctrină nu era orientată spre acceptarea unui Dumnezeu transcendent și personal, întrucât rațiunea stoică a lumii era supusă legii prescrise
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
violenței și al nedreptății, în scrierile sale ulterioare se poate observa o reevaluare crescândă a valorilor conținute în civilizația romană. În De mortibus persecutorum sunt condamnați toți împărații care au deviat de la principiile etice ale tradiției romane și îndeosebi ale stoicilor, cei mai apropiați de teologia creștină. Prin sosirea la putere în anul 306 a lui Constantin, Imperiul pare să răspundă pozitiv exigențelor creștinilor, fapt pentru care autorul începe să-l considere nu doar ca pe un mijloc util în vederea expansiunii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
gesturile care aveau, în viziunea sa, expresivitatea unui pietism resemnat și a unui fanatism vulgar. Acele gesturi creștine, considerate parte a teatralității și dulcegăriilor, condamnate în Memorii, erau interpretate drept vicii ale sufletelor fără demnitate, atitudini ce îi ostraciza de stoici, bărbații cu adevărat virili. Contrar acestei atitudini, a fost impresionat de rugăciunea profundă a soldaților creștini, astfel încât, atunci când îi sfătuia și îi învăța pe soldații săi modul demn de a se ruga, foarte probabil intenționa să se refere la scena
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ideal este cuprinsă de disperare. CÎnd vorbesc despre disperare, nu mă gîndesc numai la istorici literari sau, mai corect spus, astăzi, oameni de litere, ci și la scriitori Înșiși. Minimaliștii au o concepție „modestă” despre propria lor misiune - sînt niște stoici - În vreme ce un Houellebecq tinde să creadă că prin literatură Îi poate face pe oameni să evite pericolul propriei extincții - Houellebecq e un mistic pozitivist. Să vedem, așadar, de ce ar fi literatura În pericol. Prima consemnare referitoare la ultimul titlu din
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a nu fi singur. A te deschide și a primi În interiorul ființei tale ceva care te Îmbogățește, care te Înalță. A fi fericit este, pentru Socrate, același lucru cu a te descoperi pe tine Însuți, a te cunoaște. La aceasta, stoicii Seneca, Epictet, Marc Aureliu adăugau că fericirea Înseamnă a fi propriul tău stăpân: Maximum imperium, imperare simi est. Fericirea este mai mult decât eliberare. Ea este acel „a-fi-tu-Însuți”, a fi propriul tău stăpân, și astfel să nu mai depinzi de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și etic, Bacovia a aparținut seriei mici a celor cărora nu li se pot imputa intenții de parvenire și compromisuri. Opinia mi-e confirmată de aceste rînduri ale lui Gala Galaction: „Radu Rosetti a rămas o jumătate de veac filozof stoic, în fața chemătoarelor și mănoaselor fluctuații politice din țara noastră. Poate că au mai fost cîțiva care i-au semănat... Ștefan Petică, Bacovia, Dimitrie Nanu. A rezistat, a biruit și-l fericesc!” (Opere alese, vol. II, p. 323-324). Elogiul autorului Roxanei
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
plăcerea era o justificare insuficientă pentru existența umană, Lucrețiu a văzut condiția umană ca fiind tragică. De aici deseori citata lui sintagmă "lacrimile lucrurilor" (lacrimae rerum). Dar stoicismul reținut al lui Lucrețiu a fost doar o variantă printre altele. Alți stoici câțiva la fel de elocvenți și apoi influenți erau mai pesimiști în fața morții zeilor, răspunzând cu disperare, consternare și tristețe profundă. În secolul dintre scrisoarea lui Flaubert din 1861 și momentul în care Yourcenar și-a terminat Memoriile lui Hadrian, în 1951
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
În secolul dintre scrisoarea lui Flaubert din 1861 și momentul în care Yourcenar și-a terminat Memoriile lui Hadrian, în 1951, clasiciștii au completat lacunele, arătând cât de mare fusese gama de răspunsuri stoice în secolul al II-lea; cum stoicii au fost influențați de răspândirea creștinismului; și arătând rolurile jucate de magie și de ocultism. Unii au mers atât de departe încât să susțină că secolul al II-lea fusese epoca lui Saturn, în întregime aflată sub semnul disperării și
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
disputa del Sacramento, aflată pe peretele opus al celebrei Stanza della Segnatura de la Vatican. Reactivarea moștenirii grecești, virtute inițială a Renașterii, se va permanentiza. De acum înainte, gîndirea, poezia, arta europene rămîn fixate pe sursă. Filozofiile lui Platon, Aristotel, ale stoicilor și epicurienilor devin clasice, adică încorporate în mod generic în cultura oricărui literat european. Mai mult, cufundările succesive în profunzimile sursei scot de fiecare dată la suprafață roade noi. Cele mai prolifice dintre acestea s-au petrecut, la sfîrșitul secolului
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
toate locurile și timpurile, într-o divinitate ce creează întregul univers. În general, în Antichitatea greacă practicile divinatorii se bucurau de suportul filosofic al teoriilor stoice și neoplatoniciene. În esență, acestea se sprijineau pe ideea unei simpatii universale (sympátheia la stoici), a unei armonii universale care face ca lucrurile să interrelaționeze în mod natural. Reprezentanții Noii Academii vor aduce acuze divinației și, în special, celei caldeene. Aceștia încearcă să echilibreze puțin lucrurile, știut fiind faptul că grație unor filosofi precum Epicur
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
face ca lucrurile să interrelaționeze în mod natural. Reprezentanții Noii Academii vor aduce acuze divinației și, în special, celei caldeene. Aceștia încearcă să echilibreze puțin lucrurile, știut fiind faptul că grație unor filosofi precum Epicur, Socrate, Zenon, Pitagora, Democrit și stoicilor, precum și datorită unor întâmplări, dar nu pe cale rațională divinația a dobândit recunoaștere. În Antichitatea romană, divinația stârnește pasiuni și reacții dintre cele mai diverse. În tragedia Astyanax, Accius afirma: "Nu dau deloc crezare augurilor căci ei îmbogățesc urechile altora doar
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]