1,939 matches
-
oarbă palpita În urmă. Drumul ales fusese unul ce ducea În beznă. Oare mai exista și un altul, mai puțin bătătorit? Acum Între bărbat și femeie se căsca din nou aceeași veche și mereu nouă prăpastie de carne. Biciuindu-se, stomatologul Paul Încerca să-și treacă armata de costume peste hăul căscat Între un eu și alt eu... Rochia Mathildei se rotea În aer ca un carusel, Înghițind unul după altul mulțimea de costume ce se agățau de ea. Privindu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
De ce Îi era teamă să privească adevărul În față? De ce, de fiecare dată când dă pătura la o parte, descoperă sub ea un alt Noimann, din ce În ce mai lingușitor față de sine Însuși? A intuit oare Mathilda adevărul legat de persoana sa? În timp ce stomatologul Paul Își punea astfel de Întrebări, la Corso, savurându-și cafeaua, Satanovski făcea cărțile și, așezând asul lângă valet și valetul lângă dama de treflă, sufla fum peste ele. În acest timp, aflat În camera lui, În fața oglinzii, trupul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
partea lui de ghinion. Ce câștigi Într-o parte pierzi În alta. Dacă n-ar funcționa legea compensației, tot universul s-ar dezechilibra. Să vedem acum”, mai murmură el, ca pentru sine, „ce jertfă va trebui să facă distinsul nostru stomatolog Paul pentru a menține natura, inclusiv natura sa intimă, În stare de echilibru...” Mișcându-și bărbia, Satanovski se Întoarse la pagina de „Decese” și „Anunțuri matrimoniale”, mirându-se, În sinea sa, cât de puțini morți a secerat canicula. „Cincizeci și trei, patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
suspiciunea sa față de Mathilda se amplifica. Dacă făcuse el o astfel de orgie, era posibil ca, la rândul ei, Mathilda, văzând că Noimann a dispărut de acasă, să fi aranjat una și mai și... Gândindu-se la petrecerea de la cimitir, stomatologul se Întrebă dacă tigvele În care Își turnaseră șampanie, coniac și alte băuturi și pe care apoi le umpluseră cu mucuri de țigară rămăseseră la locul lor sau dacă Satanovski le luase la plecare, Îngrămădindu-le În geantă, cu intenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de pară aminteau de Satanovski. Apucându-l de nasturele de la uniformă, Noimann Își lipi fața de ciudatul personaj. Din nou, un damf de alcool amestecat cu parfum ieftin Îi gâdilă nările. Piciorul se Încruntă. Chipul său capătă o expresie zeflemitoare. Stomatologul dădu să se apropie de dulap, dar piciorul Îi bară trecerea. „Încă un dop de Alexandrion”, spuse, „și apoi fiecare Își poate vedea de drumul lui...” Turnându-i coniac În păhărelul Întins, Noimann Își aminti că În urmă cu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
joc pe care inginerul Edward le ținea ascunse În șosete, În mâneci, sub gulerul cămășii sau În buzunare. Acolo se amestecau iluziile, deziluziile și sentimentele lui Noimann. Apariția piciorului era poate un semn ca Noimann s-o ia din loc... ... Stomatologul făcu un pas spre dulap, dar piciorul Îi bară trecerea. „Încotro?” Îl Întrebă el. „Vreau să văd ce e acolo.” „Poftim”, făcu piciorul. Șchiopătînd ușor, medicul ajunse la dulap și deschise ușile, apoi se dădu În lături. Înăuntru se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Reclama citită cândva Într-o gazetă se scurgea acum pe tunica bine-cunoscută a piciorului postat În fața sa. Cine Îl pusese să-și vâre degetele În priză? Creierul său anesteziat de alcool mai avea oare nevoie și de-o altă anestezie? Stomatologul se forța să-și aducă aminte unde și când s-a derulat această scenă. Se jucase de-a terapeutul În cabinetul său În care intrase pe furiș noaptea, după ce poposise În prealabil pe la Corso și alte cârciumi din jur sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sus, ba crescând, ba micșorându-se, În funcție de gândurile lui Noimann. Încheindu-și, chipurile, halatul, medicul făcu o mișcare bruscă și Împunse arătarea cu degetul În burtă. Dinăuntrul pântecelui țâșni o dâră de coniac. Piciorul făcu o grimasă, scuturând din tricorn. Stomatologul Îl străpunse și cu celelalte degete, făcând, cum se spune, din picior strecurătoare. Lichidul arămiu, cu damf nu tocmai plăcut, țâșnea acum din toate părțile. Piciorul scădea În dimensiuni văzând cu ochii. Deodată, făcu fâs și se prăbuși pe dușumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dulap. Acum infinitul se scurtase. Îl puteai atinge cu mîna. Arăta ca o masă sau ca un perete, un pat sau un dulap... Dulapul se deschise ca la comandă, de la sine. Costumele, cu tot cu umerașe, fâlfâind din mâneci, Înaintau spre el. Stomatologul Însă nu mai avea timp pentru paradă sau alte scălămbăieli. Abordând un aer de superioritate, el desprinse de la locul său costumul alb și se Îmbrăcă pe fugă... Apoi, desprinzând din cuier pălăria și Îngrămădind În geanta de voiaj mașina de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
piept, unde se afla sticluța plată de coniac, pe care o folosea, de obicei, În situațiile de criză. Dar se răzgândi: mahmureala Îi trecuse aproape cu totul. Noimann reînviase. Pe stradă pășea acum un alt Noimann. Prospăt ca un nou-născut. Stomatologul Își privi din nou umbra. Umbra sa degaja lumină. Bucurie de a umbla, dimineața, hai-hui, pe stradă. Un gând, totuși, nu-i dădea pace. În sufletul lui mai exista un lest. O urmă de neliniște ce trebuia eliminată. O picătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Înapoi În stomac, după care se rostogoliră În jos, răspândindu-se În mii de șuvițe luminoase În palme și În tălpi. Făcând câțiva pași, Noimann transpiră din plin. Bucuria de a trăi pe care o resimțea Îl potopi cu totul. Stomatologul, călcând peste interdicția pe care și-o fixase În minte, mai trase un gât. Și apoi Încă unul. Trupul Îi fu scuturat de un cutremur. Stropii de bucurie și lumină ce-i alergau prin vene se roteau acum și În afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
casele scurse Într-o rână, cu ferestre și uși pe acoperiș. Din care se scurg pălării, bastoane, cremă de săpun și pastă de dinți Orbit. Oare când și-a bărbierit obrajii ultima dată Noimann? Când s-a spălat pe dinți. Stomatologul Își pipăie fața. Pielea e totuși netedă. Perii n-au dat Încă În floare. Înseamnă că azi-noapte a avut grijă să-și treacă aparatul de ras peste obrajii buhăiți de alcool. Acum pielea obrajilor respiră prospețime, deși Noimann e obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se păru a fi o figură cunoscută. Cine știe dacă În vreuna din escapadele sale nocturne nu au stat la aceeași masă, privindu-se tăcuți din timp În timp, fiecare adâncit În propria sa lume... ...Nici el nu știa cum, stomatologul Paul se trezi umblând hai-hui prin gară. Capul Îi vuia Îngrozitor, urechile Îi zvâcneau, mâinile aveau un tremur ușor, iar cerul gurii Îi era amar și aspru ca o iască. De cât timp hălăduia aici, medicul nu-și dădea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
când totul Începuse să se rotească În jurul lui și când Noimann, sprijinindu-se de zidul unei clădiri, Își pierduse cunoștința, și până-n momentul când se trezise umbând de unul singur pe peron. Ce făcuse În tot acest interval de timp, stomatologul Paul nu-și dădu seama. Medicul Își studie cu grijă hainele. Costumul nu avea nici o pată. Iar pantofii, deși erau acoperiți de un strat destul de gros de praf, pătat pe alocuri de stropi de apă sau urină, păreau a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
piept. Portofelul era la locul lui. Îl scoase și numără bancnotele. Spre mirarea sa, nimeni nu-i atentase la averea mobilă. Sticluța plată se afla și ea, bine pitită, În celălalt buzunar. Noimann o cercetă din ochi. Sticluța era plină. Stomatologul făcu câțiva pași până la Pizzeria Piramida, unde Își comadă o plăcintă cu mere și o cafea. Cafeaua o bău turnând câteva picături de Alexandrion În ea, cu gândul să se dreagă. Cât despre plăcintă, simpla ei vedere Îi făcu rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
câteva picături de Alexandrion În ea, cu gândul să se dreagă. Cât despre plăcintă, simpla ei vedere Îi făcu rău, astfel că Noimann o aruncă unui câine jigărit ce-i da, nu se știe de ce, mereu târcoale. Ieșind din birt, stomatologul Paul, strângându-și geanta de voiaj la șold, trecu În sala de așteptare, plină de tot felul de boccele, de fum gros de țigară și de fețe obosite ce-și Întredeschiseră pleoapele, cercetându-l În treacăt, ca pe un obiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
treacăt, ca pe un obiect oarecare. Intenția lui Noimann era să caute o bancă sau un scaun liber pe care să așeze, pentru câteva clipe, ca să-și adune gândurile. Privind trupurile sucite În poziții neobișnuite, dormind claie grămadă pe bagaje, stomatologul simți cum i se face rău, probabil din pricina nădușelii, și se Îndreptă grabnic spre ieșire. Călcând cu grijă printre șirurile de scaune de plastic de un verde fosforescent, tresări, având impresia că-l vede șezând În mijlocul salonului pe masterandul Oliver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se umpleau, ba se goleau instantaneu. Alergând pe coridor, Noimann vedea uneori cum i se perindă prin fața ochilor mereu același chip, mereu aceeași mască. Pe măsură ce Înainta spre primul sau poate că ultimul vagon, figurile Îi deveneau din ce În ce mai cunoscute. Tot alergând, stomatologul avu impresia că În tren se adunaseră aproape toți mușterii de la Corso. Un compartiment Întreg era ocupat de Bikinski, reprezentat În mai multe ipostaze. Și tânăr, și bătrân. Privit din față și din spate, cu și fără barbă. În chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
locomotivei, care gonea fără să oprească În vreo gară. Stâlpii de telegraf, orașele și satele ,mereu rotindu-se În fața lor, se pierdeau În urmă și În urmă. Alergând, Noimann se perinda dintr-un vagon În altul. După ce trecu de Oliver, stomatologul Paul dădu peste un cimitir. Cimitirul curse prin fața lui, cu tot cu cruci și cu morminte. Aceeași lună plină lumina acum un alt peisaj, În care locul câmpiei Îl luase marea. O lună imensă plutea În depărtări și o alta se cufunda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
părțile. Piciorul alerga În fața lui Noimann, oprindu-se din loc În loc, chipurile pentru a-și trage răsuflarea. De fapt, arătarea Își bătea joc de medic, lăsându-l să creadă că e atât de obosită, Încât, dacă va face un efort, stomatologul Paul va putea pune mâna pe el. Când Noimann se apropia la un pas de el, piciorul se smulgea din loc, mișcându-se cu o viteză incredibilă. Curând, tot sărind de pe un tampon pe altul, ajunseră la capătul garniturii. Fluturând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
depună plângere împotriva unui anchetator de la Procuratură, amenințându-l cu cu represalii și promițându-i că dacă era de acord, n-o să intervină în disputa asupra custodiei copilului. Avocatul acceptă. Nasul spart al Celestei a fost reparat, apoi doi chirurgi stomatologi au început să-i repare gingiile și dantura aproape distrusă. Plin de furie, Loew l-a sunat pe Mal la un telefon public unde acesta aștepta apelul și i-a spus: — Te descurci tu cu puștiul. Să nu mai îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ales la întâmplare și o conversație îndelungată cu unul dintre laboranți i-a furnizat următoarea informație: 349 era o cifră prea mică. L.A. era printre marii producători din industria protezelor dentare. Unele laboratoare nu apăreau în Paginile aurii, iar unii stomatologi aveau aparatură de producere a protezelor chiar în cabinetele lor. Dacă un individ știa să facă proteze dentare umane, atunci își putea folosi aceleași abilități pentru producerea protezelor cu dinți de plastic sau de animale. El, personal, nu auzise de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Simțeam că stătusem multă vreme departe de ea. Chestia asta m-a deranjat. Nu fusesem internată la Cloisters de nici două săptămâni și deja mă simțeam ca o prizonieră. Am mers în orașul cel mai apropiat, la dentistul O’Dowd, stomatologul pe care clinica Cloisters îl folosea de fiecare dată când dinții vreunui pacient începeau să-și facă de cap. Ceea ce, conform spuselor lui Margot, se întâmpla cam tot timpul. Pe drumul de la mașină până la cabinet, am simțit că toți oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
unui tratament a cărui finalitate să o constituie restabilirea “ad integrum” a echilibrului morfofuncțional al sistemului stomatognat, abordând bolnavul în contextul bio-psiho-social în care este integrat. Este o gândire pe baza concepției structuralist integraționiste prin care înțelegem că menirea medicului stomatolog nu este numai de a reface integritatea morfologică a arcadelor dentare, ci și restabilirea funcțiilor sistemului stomatognat. În concluzie, este necesară restaurarea homeostaziei întregului sistem și prevenirea apariției de noi dezechilibre. Deci, în stabilirea diagnosticului și executării tratamentului trebuie abordată
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
probleme. Aici în zonă este foarte răspândită prelucrarea cărnii, ceea ce-mi deschide din nou apetitul pentru cârnații de casă pe care i-am savurat la Arles. In sat nu prea sunt străini stabiliți definitiv, însă este un medic român stomatolog și este și un mic grup de muncitori slovaci ce lucrează la prelucrarea cărnii, căci francezii, tineri sau în vârstă, nu vor această muncă, părându- li-se prea grea pentru ei; iar apoi, se lamentează că nu au locuri de
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]