3,238 matches
-
nu este posibil a elimina viața. Aceasta nu supraviețuiește numai în interiorul științei ca negândit al acesteia, ci ea nu contenește să se înfăptuiască în determinările sale elementare care sunt pentru fiecare trăitor nevoile fundamentale ale subiectivității sale organice și ale subiectivității în general. Deoarece nevoia acesteia este nevoie de sine, sporirea, fiecare dintre nevoile sale de asemenea, am spus-o deja, se esențializează în acest fel, ca o ajungere primitivă în sine în măsura în care aceasta străbate încercarea suferirii pentru a fi, în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de cultură, ceea ce nu se mai înfăptuiește în lumea științei. Orice cultură poartă nevoia în sporire. Ea ordonează lumea în așa fel încât, în diversele sale aspecte, aceasta se înfățișează ca o imagine a acestei nevoi, adică ceea ce, pus în raport cu subiectivitatea și neexistând de altminteri decât în acest raport (de pildă văzutul în raportul său cu viziunea), pune subiectivitatea în raport cu sine, în sporire. Astfel orice construcție, prin faptul că nu mai face referire decât la nevoia fundamentală a habitatului, fiecare locuință
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lumea în așa fel încât, în diversele sale aspecte, aceasta se înfățișează ca o imagine a acestei nevoi, adică ceea ce, pus în raport cu subiectivitatea și neexistând de altminteri decât în acest raport (de pildă văzutul în raportul său cu viziunea), pune subiectivitatea în raport cu sine, în sporire. Astfel orice construcție, prin faptul că nu mai face referire decât la nevoia fundamentală a habitatului, fiecare locuință, fiecare mormânt, fiecare stelă, fiecare clădire publică, fiecare sat și orașele cu totul se ordonează în mod necesar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
locuință, fiecare mormânt, fiecare stelă, fiecare clădire publică, fiecare sat și orașele cu totul se ordonează în mod necesar, într-un univers de cultură, ca ansamblul propunerilor ce permit vieții, fiecăruia dintre simțurile omului și, mai general, fiecărei puteri a subiectivității să-și realizeze esența, să vadă mai mult, să simtă mai mult, să iubească mai mult, să acționeze mai mult, fie și numai sub forma unui exercițiu imaginar al puterilor subiectivității organice și astfel să realizeze esența subiectivității înseși. Dacă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dintre simțurile omului și, mai general, fiecărei puteri a subiectivității să-și realizeze esența, să vadă mai mult, să simtă mai mult, să iubească mai mult, să acționeze mai mult, fie și numai sub forma unui exercițiu imaginar al puterilor subiectivității organice și astfel să realizeze esența subiectivității înseși. Dacă spunem despre o fațadă barocă că este vie, este în măsura exactă în care ea suscită în corpul spectatorului trezirea mișcărilor virtuale care co-constituie corporeitatea sa originară și o definesc. Jocul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
puteri a subiectivității să-și realizeze esența, să vadă mai mult, să simtă mai mult, să iubească mai mult, să acționeze mai mult, fie și numai sub forma unui exercițiu imaginar al puterilor subiectivității organice și astfel să realizeze esența subiectivității înseși. Dacă spunem despre o fațadă barocă că este vie, este în măsura exactă în care ea suscită în corpul spectatorului trezirea mișcărilor virtuale care co-constituie corporeitatea sa originară și o definesc. Jocul pe această fațadă, potrivit orizontalei și verticalei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sale cele mai dificile și cele mai respingătoare, ea nu a fost la urma urmei suportabilă decât în măsura în care se opera în mod tainic în ea exorcismul insuportabilului. Însă ea nu era astfel decât ca praxis viu, ca expansiune a puterilor subiectivității organice și, astfel, ca realizare ultimă a subiectivității înseși și a Energiei sale. Să presupunem o lume în care nu mai există nici biserici, nici temple, în care edificiul cel mai modest și mai utilitar nu mai are deasupra un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea nu a fost la urma urmei suportabilă decât în măsura în care se opera în mod tainic în ea exorcismul insuportabilului. Însă ea nu era astfel decât ca praxis viu, ca expansiune a puterilor subiectivității organice și, astfel, ca realizare ultimă a subiectivității înseși și a Energiei sale. Să presupunem o lume în care nu mai există nici biserici, nici temple, în care edificiul cel mai modest și mai utilitar nu mai are deasupra un fronton, și nici nu mai este flancat sau
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în care edificiul cel mai modest și mai utilitar nu mai are deasupra un fronton, și nici nu mai este flancat sau precedat de o colonadă (ca la Efes) o lume în care organizarea muncii nu se mai înrădăcinează în subiectivitatea organică, în care munca nu mai este actualizarea puterilor sale potrivit jocului imanent al ordonării lor interioare, venirea lor la ele însele și astfel "eliberarea" energiei lor: atunci, în locul sentimentului acestei eliberări, o profundă neliniște vine să afecteze existența și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu se mai depășește într-o bucurie. Într-o civilizație există neliniște de fiecare dată când energia vieții rămâne nefolosită, iar ea rămâne în această stare deoarece "plusul" care o constituie ca plus de sine, ca ajungere în sine a subiectivității absolute, nu mai are permisiunea de a se efectua pentru că nimic nu-i mai este propus omului, vederii sale sau acțiunii sale ca sarcină infinită la înălțimea și pe măsura Energiei sale. Iterația indefinită a sporirii de sine a Vieții
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu a avut altă resursă decât de a o atribui unei cauze somatice de altminteri necunoscute. Trebuia în orice caz să se iasă din sfera psihică, să se renunțe la a găsi în ea un principiu intern de inteligibilitate. Or subiectivitatea însăși în esența sa proprie este cea care se găsește la originea procesului pe care îl descriem. Nu un deficit incomprehensibil de energie, ci sporirea vieții și excesul său sunt cele care, din cauză că nu sunt asumate de individ, produc succesiunea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
un șuvoi de imagini, spunem de fapt că ea este fugă sub forma unei proiecții în exterioritate. Însă arta, artele plastice și, de asemenea, literatura, poezia nu ne pro-pun oare și ele imagini? Numai că imaginea estetică nu este, în subiectivitatea sa, decât auto-sporirea acesteia și, astfel, esența însăși a vieții în înfăptuirea sa: cultura. Așadar, imaginea televizată trebuie la rândul său apreciată în relația sa internă cu viața subiectivă și ca avându-și sălașul veritabil în aceasta: imaginea televizată purcede
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dată sub forma unui Sine, ca efectuare a acestui Sine și ca experiență efectivă a sa. Nu există prin urmare nici Istorie, nici Societate, ci numai "indivizi trăitori" al căror destin este cel al Absolutului, care nu survine niciodată, în calitate de subiectivitate absolută, decât prin intermediul multiplicității indefinite a monadelor, al căror unic fundament îl constituie. În ceea ce privește problema noastră, situația evocată mai sus se exprimă după cum urmează: în activitatea prin care produc bunurile necesare subzistenței lor și care îmbracă în fiecare epocă și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
istoria acestor forme tipice de producție, ci este cea a indivizilor, tocmai, este istoria lor, începută nu în secolul al XIV-lea și în secolul XX, ci odată cu nașterea lor nașterea lor transcendentală, se-nțelege, adică prima efectuare mută a subiectivității absolute în ei. Pornind de la acest punct zero al Parusiei inițiale se produce o dezvoltare extraordinară, dezvoltarea pură a vieții lăsate în voia esenței sale proprii și, astfel, a procesului continuat al conservării sale și al sporirii sale. Corpul de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
diversele sale faze constitutive, se construiește încetul cu încetul, astfel încât să poată să se exercite, și așa se întâmplă cu fiecare dintre puterile sufletului. La drept vorbind, o astfel de dezvoltare pare infinită. Ea constă în punerea în operă a subiectivității, fiind astfel dublă: este pe de o parte auto-activarea patosului în care se clădește interior ființa noastră. Există astfel o cultură a sentimentului nu a cutărui sau cutărui sentiment: al plăcerii, al urii, al sadismului etc., ci al sentimentului însuși
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Numai că intrăm într-o lume inumană. "Inumană" nu desemnează o oarecare judecată de valoare pronunțată de sus despre această lume și deplângându-i insensibilitatea. Nu vrem să spunem nici că societatea și-ar fi pierdut orice raport cu nevoile subiectivității vii, cu faptul de a mânca, de a bea: aceasta este, tocmai, imposibil. "Inumană" desemnează bulversarea ontologică sub efectul căreia principiul director și organizator al unei societăți care-și găsește substanța în viață nu mai este aceasta din urmă, ci
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
doua mască cu care se înzorzonează refuzul de a lua în considerare specificitatea culturală a îndatoririlor și condiției universitare este argumentul utilității, drag părinților. Nu este scopul studiilor dobândirea unei meserii? La drept vorbind, în calitate de dezvoltare a potențialităților constitutive ale subiectivității individuale, și aceasta prin exercițiul repetat și al transmiterii cunoștințelor, învățarea îl face pe cel care beneficiază de ea apt în mod imediat pentru un anumit număr de activități, pentru perfecționarea acestora precum și pentru dobândirea de dispoziții noi. Se înțelege
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Istoria, literatura, limbile clasice și moderne, filozofia pot foarte bine să vorbească despre una sau despre alta, dar nu o fac niciodată fără o referire implicită însă principială la modul de apariție a "uneia" sau a "alteia", adică la o subiectivitate care nu mai este aici un personaj inutil și stingheritor, ci "lucrul însuși" și acel ceva despre care este vorba la urma urmei. Când istoria pune în balanță iernile bune și pe cele rele, compară curbele demografice, productivitatea la hectar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dintre obiectele lor, adică diferența ontologică radicală care separă ființarea golită în ea însăși de capacitatea de a se încerca pe sine și, pe de altă parte, ceea ce poartă în sine o asemenea capacitate și se definește prin ea, adică subiectivitatea transcendentală sau, dacă preferăm, Ființa în calitate de Viață. Pe această capacitate se întemeiază acest humanitas al omului. Din această distincție între ființare și Ființă reiese că științele nu vorbesc niciodată despre om sau, ceea ce înseamnă același lucru, că ele vorbesc despre
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ale culturii, excluderea de către acesta a conținutului lor specific își găsește ilustrarea cea mai remarcabilă în cazul filozofiei. Filozofia are drept temă umanitatea transcendentală a omului, ea singură este capabilă să întemeieze un umanism veritabil. Acest humanitas al omului este subiectivitatea readusă la dimensiunea sa de imanență radicală, la auto-revelarea sa originară și proprie, diferită de cea a lumii. Filozofia nu este viața ci unul dintre efectele sale, acela în care, îmbătată de sine și încercându-se pe sine ca absolut
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
readusă la dimensiunea sa de imanență radicală, la auto-revelarea sa originară și proprie, diferită de cea a lumii. Filozofia nu este viața ci unul dintre efectele sale, acela în care, îmbătată de sine și încercându-se pe sine ca absolut, subiectivitatea vie pornește să se cunoască pe sine, propunându-se astfel ei înseși ca temă proprie a sa. Realizarea acestei sarcini ridică probleme considerabile, a căror soluționare presupune elucidarea formelor oricărei cunoașteri posibile și în ultimă instanță a esenței lor comune
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
tuturor formelor de experiențe imaginabile, a ierarhiei lor, a relației lor și, în ultimă instanță, o teorie a vieții înseși. Este limpede că nici una dintre aceste probleme nu poate fi analizată aici. Ne mulțumim a observa că scoțând din joc subiectivitatea, proiectul galilean îi retrage filozofiei obiectul său propriu. Imediat ce această scoatere din joc, care nu avea la Galilei decât o semnificație metodologică, vizând de altminteri cunoașterea unei ființări non-subiective în sine, primește, dimpotrivă, o semnificație dogmatică, așa cum se întâmplă odată cu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
la Galilei decât o semnificație metodologică, vizând de altminteri cunoașterea unei ființări non-subiective în sine, primește, dimpotrivă, o semnificație dogmatică, așa cum se întâmplă odată cu pozitivismul, filozofia este condamnată la moarte. Nu discutăm aici despre faptul că această eliminare dogmatică a subiectivității, și aceasta într-o problematică a cunoașterii a cărei esență este subiectivă, este absurdă, că ea conduce la fondatorul pozitivismului la o imensă contradicție care capătă forma revenirii masive a sentimentului în chiar acel loc de unde viața tocmai fusese alungată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
său deja amintit și comparabil cu cel al literaturii, al limbilor clasice, al artei și al culturii în general, filozofia este subminată din interior prin faptul că, încetând a se înfățișa ca o teorie generală a cunoașterii și, astfel, a subiectivității transcendentale ca atare și în structurile sale cele mai profunde, ea se pomenește redusă la o reflecție asupra cunoașterii științifice prezentate ca singura valabilă: ea a devenit epistemologie, sau, mai bine spus, dat fiind că știința care se face constituie
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
umanitatea transcendentală a omului. În punctul extrem al desăvârșirii sale, negarea dogmatică a vieții transcendentale nu doar pervertește filozofia; ea o suprimă în favoarea unei discipline noi: psihologia pozitivă sau științifică. În ceea ce privește psihologia, filozofia și-o asuma în măsura în care psukhę înseamnă suflet, subiectivitate, iar logos, o cunoaștere referitoare la aceasta. Psihologie este definiția filozofiei. Negarea radicală, ontologică a subiectivității se produce la începutul secolului XX odată cu instituirea behaviorismului, al cărui caracter contradictoriu a fost arătat. Odată eliminată conștiința, rămâne să i se găsească
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]