3,225 matches
-
au văzut pe-afară) vine Th. Codreanu cu ultima carte Mitul Eminescu. Curajos, dar și pesimist de finețe, fără să fie ziarist în accepțiunea de astăzi a termenului, Th. Codreanu construiește un discurs tăios, bogat în informație, personalizat printr-o subiectivitate lucidă, departe de orice umbre ale mediocrității agresive. Descoperind la aproape toți contestatarii o deplasare a argumentelor spre boala lui Eminescu (spre "nebunia lui") Th. Codreanu argumentează serios o idee îndrăzneață: dubla sacrificare a lui Eminescu. Cei care caută cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
devotamentul față de principiile obiectivității și ale corectitudinii științifice, demonstrează că și o personalitate "considerată de prim-plan a literaturii române" e în stare să gafeze atunci când face abstracție de legitimitatea adevărului, unicul indiciu al obiectivității, și pune în față principiul subiectivității, aservit unor interese ideologice. Se prea poate că asemenea lucruri se întâmplă atunci când e vorba de niște personalități doar considerate și nu realmente situate în prim-planul unui oarecare domeniu social, cultural sau politic. "Metaliteratură", nr. 1-4, 2010 Constantin CUBLEȘAN
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
asupra faptului că la Kant nu avem "abandonarea" antinomiilor, cum se scrie în Eminescu incorect politic, ci asumarea lor și o năzuință, repede inhibată (cum ne spune Heidegger), de a ieși spre sfera întrebării "ce este omul?" făcând temă din "subiectivitatea subiectivității". Nu mă opresc nici asupra faptului că la Hegel, de fapt, în edificiul teoriei, "sinteza" a reușit, iar filosoful, potrivit unei relatări, a putut spune oarecum emfatic: este păcat pentru istorie dacă nu izbutește să facă "sinteza"! Aș sublinia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
faptului că la Kant nu avem "abandonarea" antinomiilor, cum se scrie în Eminescu incorect politic, ci asumarea lor și o năzuință, repede inhibată (cum ne spune Heidegger), de a ieși spre sfera întrebării "ce este omul?" făcând temă din "subiectivitatea subiectivității". Nu mă opresc nici asupra faptului că la Hegel, de fapt, în edificiul teoriei, "sinteza" a reușit, iar filosoful, potrivit unei relatări, a putut spune oarecum emfatic: este păcat pentru istorie dacă nu izbutește să facă "sinteza"! Aș sublinia că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
scrisă apelează la anumite suporturi scrise, concretizate în lucrări de control sau teze. Studenții au șansa să-și prezinte achizițiile educației fără intervenția profesorului, în absența unui contact direct cu acesta. Anonimatul lucrării, ușor de realizat, îngăduie o diminuare a subiectivității profesorului. Ca avantaje, mai consemnăm posibilitatea verificării unui număr mai mare de studenți într-un interval de timp determinat, raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare, constituit din conținutul lucrării scrise, avantajarea unor studenți timizi sau care se exprimă
Concepte moderne privind utilizarea tehnologiilor informaţionale în procesul de predare-învăţare-evaluare la disciplina "Bazele generale ale fotbalului" by Gheorghe Balint () [Corola-publishinghouse/Science/661_a_1278]
-
gradului de realizare a acestor obiective și în ultimă analiză, aprecierea rezultatelor. Prin urmare aprecierea presupune formarea unor judecăți de valoare asupra unui rezultat. Aceste judecăți pot fi mai mult sau mai puțin subiective. Pentru a reduce cât mai mult subiectivitatea aprecierile trebuie să se țină cont de următoarele cerințe: * stabilirea unor criterii, după care să se facă aprecierea, cât si mai concrete (cazul ideal ar fi ca aprecierea să se facă în funcție de anumite norme, bareme); * realizarea unei pregătiri superioare a
Concepte moderne privind utilizarea tehnologiilor informaţionale în procesul de predare-învăţare-evaluare la disciplina "Bazele generale ale fotbalului" by Gheorghe Balint () [Corola-publishinghouse/Science/661_a_1278]
-
fondurile necesare pentru derularea unui asemenea proiect la nivel național; 3. sunt asigurate condițiile de protecție a produselor (programelor) acreditate; 4. se schimbă radical concepția privind formele de predareînvățare-evaluare, acceptându-se formele noi, moderne si mult mai eficiente, în care subiectivitatea dascălului este adusă la limitele decenței; 5. există sau se formează specialiști calificați care au disponibilitatea să opereze cu astfel de programe; 6. tinerii acceptă forme noi, cu grad mare de imparțialitate, în evaluare și mai ales în efectuarea diferențierii
Concepte moderne privind utilizarea tehnologiilor informaţionale în procesul de predare-învăţare-evaluare la disciplina "Bazele generale ale fotbalului" by Gheorghe Balint () [Corola-publishinghouse/Science/661_a_1278]
-
din izvoarele gândirii psihologice și sociale moderne”, dar și în plan literar, cu consecințe esențiale asupra prozei franceze: „sobrietatea, tendința către generalizare, capacitatea de a găsi o imagine fulgurantă ce învie un gând abstract”. Eseista reliefează, în capitole monografice, profunda subiectivitate a naturii umane în confruntarea cu conceptele de libertate și fericire la René Descartes și la Montesquieu; reia tema discutabilei sincerități a lui Michel de Montaigne; studiază, pe fundalul jansenismului de la Port-Royal, „disoluția eului” la Blaise Pascal, patetismul moral între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290510_a_291839]
-
cât și una interioară. Să nu uităm că Immanuel Kant distinge un eu transcendental și un eu empiric, „o puternică cetățuie egoistă a sufletului nostru, preocupată numai de fericirea individuală”. Acest eu empiric trebuie „Împarantezat” fenomenologic, pentru a rămâne numai subiectivitatea transcendentală capabilă de a furniza principiile și normele etern valabile și universale ale moralei. Procesul suspendării ego ului empiric este concretizat În eliminarea rațiunii comune și a filosofiei populare În primele două secțiuni ale Întemeierii metafizicii moravurilor, intitulate expresiv: „Trecerea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cazul de apărare a propriei vieți puse În pericol, celui care nu mi-a provocat nici un rău Îi iau viața”. De fapt, această față a dreptului este legată de puternicul instinct de autoconservare. Dreptul de legitimă apărare intră În planul subiectivității, astfel, o nedreptate subiectivă nu se suprapune peste o nedreptate juridică obiectivă. De altfel, Immanuel Kant subliniază faptul că atât echitatea, cât și dreptul de legitimă apărare dau naștere la confuzii, deoarece nu se delimitează clar Între temeiurile obiective și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de a le anula pe celelalte. Scrutarea fondului naturii umane duce la constatarea că esența intimă, precum și legea ei supremă nu constau Într-una sau alta dintre tendințele conținute de observația empirică, ci tocmai În ceea ce constituie realitatea proprie a subiectivității, adică În calitatea unui principiu absolut care depășește orice realitate dată sau faptul constatat și pe care le marchează cu amprenta sa. Însă acel principiu absolut implică depășirea tuturor motivelor de natură empirică prin care ființa subiectivă poate părea subordonată
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Își găsește natura și regnul veritabile. Universul natural ni se Înfățișează din acest punct de vedere ca o imagine sau reflecție eronată din acest univers ideal pentru care eul constituie, Într-o anumită măsură, centrul. Ca formă și substanță absolută, subiectivitatea nu poate fi decât universală și ea nu se epuizează În diversitatea fără număr a subiecților particulari care aparțin În același timp lumii fenomenelor. De aceea, orice manifestare a personalității sau a subiectului empiric nu ar putea aspira la un
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ne determină să spunem din nou că antiteza (care nu există decât În lumea empirică) Între diversele personalități subiective trebuie să fie depășită: regula acțiunii trebuie să fie universală, adică aplicabilă la toți subiecții, pentru a fi adecvată la esența subiectivității și pentru a avea, prin urmare, o valoare etică. Iată ce constituie, de fapt, eternul adevăr al regulii evanghelice: „Ceea ce nu vrei să ți se facă, nu fă nici tu altuia!”, maximă care a fost exprimată În diferite moduri de către
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și veritabila noblețe morală. Principiul etic pe care tocmai l-am schițat Într un mod foarte sumar, implică un element despre care deja s-a vorbit, dar care trebuie și mai bine să fie evidențiat: obligația subiectului de a recunoaște subiectivitatea celuilalt. Această obligație constituie o necesitate deontologică, deoarece numai În funcție de această condiție devine posibilă surmontarea individualității empirice pentru ascensiunea la universalitate, element care este, de altfel, fundamentul Eticii. Lăsăm deoparte semnificația teoretică a atitudinii În cauză a conștiinței, lucru care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Stat. „Individul, ca ființă rațională, are caracterul de autonomie, adică el are În sine principiul absolut al unei ordini de determinații care depășește lumea experienței. Un sistem juridic care se Întemeiază pe recunoașterea acestui caracter meta empiric sau absolut al subiectivității În general, are prin aceasta chiar, Însuși principiul său, la fel de absolut și la fel de rațional. Subiectivitatea Statului care constituie tocmai acest sistem, se Întâlnește și se acordă astfel, În chip necesar, cu acelea ale indivizilor”. Dezvoltându și profunda argumentare, filosoful dreptului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
absolut al unei ordini de determinații care depășește lumea experienței. Un sistem juridic care se Întemeiază pe recunoașterea acestui caracter meta empiric sau absolut al subiectivității În general, are prin aceasta chiar, Însuși principiul său, la fel de absolut și la fel de rațional. Subiectivitatea Statului care constituie tocmai acest sistem, se Întâlnește și se acordă astfel, În chip necesar, cu acelea ale indivizilor”. Dezvoltându și profunda argumentare, filosoful dreptului scrie, În continuare: „Dar trebuie recunoscut că noi nu Înțelegem, aici, prin «Stat» centrul sau
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
disciplinelor fizice: s-ar submina și aneantiza, Într-un cuvânt, lumea lui «a trebui să fie» (Sollen, n.n. - V.V.) cu aceea a lui «a fi» (Sein, n.n. - V.V.)”. În consecință: Statul este - după Del Vecchio - „punctul ideal de convergență a subiectivității, În mod esențial, proprie tuturor indivizilor, care cooperează În chip unitar Într-un sistem de viață. Entitatea sa constă exact În acest necesar, prin care toate individualitățile se rezumă și se concentrează, adică reconfirmă ideal autonomia originară, care este comună
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ce i se aplică e valabilă, așadar, și pentru o categorie de mărturii nescrise - mărturiile orale Înregistrate 1. Cei care manifestă reticență față de acest tip de surse Își argumentează punctul de vedere prin limitele memoriei umane, lipsa de fiabilitate și subiectivitatea ei. Este recunoscut faptul că, pe măsură ce intervalul de timp care se scurge Între momentul desfășurării unui eveniment și cel al unei relatări despre acesta este mai mare, crește probabilitatea ca răspunsurile date să conțină unele lacune. În ceea ce privește subiectivitatea, nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
fiabilitate și subiectivitatea ei. Este recunoscut faptul că, pe măsură ce intervalul de timp care se scurge Între momentul desfășurării unui eveniment și cel al unei relatări despre acesta este mai mare, crește probabilitatea ca răspunsurile date să conțină unele lacune. În ceea ce privește subiectivitatea, nu se poate nega faptul că același eveniment este perceput diferit de mai mulți indivizi, În funcție de diverși factori. Aceste argumente, evocate de istoricii tradiționaliști, sunt cunoscute, dar, În opinia noastră, nu sunt suficient de puternice pentru a exclude sursele orale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
să fim prudenți în ceea ce privește logica precursorilor... - individualismul modern, întrucât afirmă și definește individul în termeni de antinomie radicală cu societatea, ceea ce arată că nu se poate avea în vedere nicio rezoluție conciliantă. Cel mai adesea, întregul triumfă în detrimentul părților, iar subiectivitățile sunt diluate în colectivitate. Filosoful sofist apără cauza individului, atacând comunitatea, vinovată că fabrică în serie subiecți docili și formatați pentru a se supune ordinii colective. Etica individualistă și antisocială presupune o opțiune net hedonistă. De altfel, ea generează situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și la etică, pe care o cheamă, o solicită și de care are nevoie. Colectivitatea se reduce la suma indivizilor care o compun. Nu există nicio transcendență făurită prin intermediul legăturii ori al relației și care s-ar naște din agregarea subiectivităților. Nu găsim nicio mistică comunitară la Antiphon, ci doar o imanență care recuză toate fabulele grecești bazate pe nomos: indexarea gândirii dominante asupra legii civile permite o diferențiere între cetățeni și sclavi, între ființe de prima categorie și indivizi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mize asemănătoare cu ale noastre, noi cei care trăim astăzi, formați de imaginarul dualist creștin. Astfel încât plăcerile sufletului și cele ale trupului, deosebite doar artificial, numesc jubilări similare, deoarece sunt resimțite, trăite și percepute de aceeași identitate corporală, de aceeași subiectivitate carnală. Pentru că, să nu uităm, Aristip nu încetează să facă din cele cinci simțuri modalitățile cunoașterii și căile de acces la certitudine -ea însăși conjecturală și relativă față de subiectul care percepe și își redă percepția. Această plăcere corporală dă măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
am văzut mai sus, nu-i aprecia cine știe ce... -, nu i-ar fi plăcut nici să facă școală cu discipoli fideli și zeloși. Căci hedonismul suportă greu cristalizarea dinamicii sale într-o învățătură rigidă, înțepenită, moartă. Vitalitatea acestei sensibilități care revendica subiectivitatea și relativismul obligă la recunoașterea posterității în infidelități, transformări, reajustări și reformulări, în utilizarea liberă a patronimului său și a anecdotelor sale. Aristip face școală dăinuind, citat în semn de complicitate și de bunăvoință în operele câtorva filosofi ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
unei vieți de armăsar sau de taur? Se va fi înflăcărat el cu definițiile plăcerii - catastematică, dinamică și pozitivă -, își va fi pus întrebări în legătură cu modalitățile cunoașterii - perspectivism și relativism -, se va fi aplecat oare asupra subiectului aparenței și adevărului - subiectivitate și individualitate - de vreme ce făcea din porc un model etic? Nu cred... Interzicându-le hedoniștilor să-și apere teza, atribuindu-le o inconsistență teoretică a priori, caricaturizându-i, prinzându-i în capcane retorice făcute pe măsură, nerecunoscând grandoarea, excelența și calitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
solicitați de gândire și convertiți la înțelepciune, performanța merită să ne oprim puțin asupra ei. Philodemos și ai săi aduc mărturie în acest sens. Iar tensiunea lor vizează o capodoperă ciudată: făurirea de sine, scrierea și confecționarea propriei identități, sculptarea subiectivității proprii ca și cum ar fi o operă de artă - o marmură asemeni Doriforului sau lui Heracle ale lui Polictet ori Amazoanei lui Phidias, trei dintre operele expuse în vila lui Piso. Pentru a atinge acest țel, mijlocul potrivit este buna întrebuințare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]