964 matches
-
posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987) revine apoi asupra acestei păreri în cadrul aceleiași lucrări, încredințându-ne că „reprimarea prin formațiune reacțională (...) este cu siguranță o subspecie a sublimării”. „Dificultatea teoretică în a distinge formațiunea reacțională de sublimare în perioada copilăriei” este recunoscută de Chiland (1971), care oferă două exemple de copii a căror reacție la frică este greu de interpretat. Lui Henri, un băiețel pe care cercetătoarea l-a ținut sub observație, îi este teamă să înoate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
caracter compulsiv, deoarece este o „fugă fără odihnă”. După cum spune unul dintre pacienții săi: „Simt nevoia să muncesc”. El nu poate să se oprească, la fel ca funcționarul căruia i se întâmpla să lucreze până la ora 3 dimineața. În schimb, sublimarea este spontană și pune accentul pe rezultat, pe când în formațiunea reacțională esențial este faptul de a munci. Cel care sublimează se poate opri în orice moment și știe să se odihnească. Creația sa nu esteo obligație, ci îi procură plăcere
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sa nu esteo obligație, ci îi procură plăcere (1933/1971). Pe de altă parte, Reich admite pe bună dreptate că în acest contrast nu ar trebui să vedem o opoziție simplistă între patologie și normalitate. Individul nevrozat este capabil de sublimare, la fel cum omului sănătos i se poate întâmpla să recurgă la formațiunile reacționale. Această nevoie irepresibilă de a munci a fost studiată recent de mai mulți autori (în Charlot, 1994) sub denumirea de dependență de muncă, o „dependență respectabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de pildă, la un subiect la care se observă o abstinență absolută de la consumul de la alcool din cauza amintirii despre tatăl distrus de alcoolism. Activitatea psihică ce însoțește identificarea permite, de asemenea, stabilirea a diferite scopuri și deschiderea unor căi înspre sublimare (Freud, 1910/1987). În acest fel se arată, de fapt, cât de hotărâtor este rolul jucat de identificare în apariția celorlalte apărări. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Identificarea „ține de două funcții contradictorii: o funcție de instabilitate, de deplasare, de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o apărare periculoasă (Sandler, 1985/1989), ea putând conduce la obsesie și la reflecții sterile. Deutsch (1939/1970), care a întreprins un studiu dedicat „apărărilor intelectuale”, a evidențiat trei tipuri de persoane care recurg la intelectualizare: - intelectualii care, pornind de la sublimare, și-au construit rezistențe inatacabile; - nevrozații cu tulburări obsesive; - „pacienții cu afecte blocate sau perturbate, care, întrucât și-au refulat partea afectivă a vieții lor, au reținut latura intelectuală ca fiind singurul mijloc de exprimare a personalității lor psihice”. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în mod foarte oportun memoria, ținând la respect ceea ce am preferat să îngrop”. În acest exemplu, înlăturarea nu s-a exercitat deci „în gol”. Ea nu a funcționat izolat, ci a fost consecința fericită a unei activități de diversiune (aici, sublimarea). În timp ce ne dedicăm întrajutorării semenilor, căutăm sprijinul sau prietenia celorlalți, ne privim pe noi înșine cu umor, creăm o operă de artă sau facem o muncă intelectuală (recunoaștem, succesiv, patru asigurări de nivel ridicat: altruismul, afilierea, umorul și sublimarea), înlăturarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aici, sublimarea). În timp ce ne dedicăm întrajutorării semenilor, căutăm sprijinul sau prietenia celorlalți, ne privim pe noi înșine cu umor, creăm o operă de artă sau facem o muncă intelectuală (recunoaștem, succesiv, patru asigurări de nivel ridicat: altruismul, afilierea, umorul și sublimarea), înlăturarea nu intervine direct, ci se realizează ca un plus. În domeniul voinței conștiente, ne aflăm în fața unui fenomen comparabil cu cuplul refulare/contrainvestire, care funcționează ca o asociere a două mecanisme de apărare inconștiente. Relațiile cu alte mecanisme de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mecanismelor de apărare și evoluția lor în funcție de vârstă, el notează că acest mecanism - atât la copii, cât și la adulți - se situează pe locul al doilea, imediat după activism, și cu mult în fața unor mecanisme mai adaptate, cum sunt altruismul, sublimarea, anticiparea și umorul (în Amiel-Lebigre și Gognalons-Nicolet, 1993). Că reveria este un refugiu e lucru cert. Dar oare e numai atât și nimic mai mult? Da, răspunde Freud (1908b/1985), care afirmă că omul fericit nu cade niciodată în reverie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
se presupunea că-l însoțește zi și noapte în timpul războiului. „Era al meu, eram al lui”, scrie Cendrars (citat de Amado și Costes). Mai târziu, Moravagine devine eroul romanului cu același nume. Asistăm astfel la alunecarea refugiului în reverie spre sublimare. Aragon și Marie Noël ne trimit și ei cu gândul la un dublu. Tovarășul imaginar - care va fi numit în acest caz tovarăș tardiv - reapare în reveriile anumitor persoane în vârstă. El îndeplinește, spune Péruchon (1992), „aceleași funcții de protecție
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
timorați, ostili sau chiar ucigași. După această trecere în revistă, înțelegem bine afirmația lui Freud (1908c/1985) conform căreia basmele și miturile sunt „visele seculare ale tinerei umanități”. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Sublimarea și refugiul în reverie au în comun faptul că amândouă sunt sursa unor producții imaginare. Două diferențe esențiale trebuie însă relevate: - în timp ce sublimarea ține cont de existența celuilalt, reveria este o expresie a narcisismului; - efortul este prezent în creație, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
visele seculare ale tinerei umanități”. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Sublimarea și refugiul în reverie au în comun faptul că amândouă sunt sursa unor producții imaginare. Două diferențe esențiale trebuie însă relevate: - în timp ce sublimarea ține cont de existența celuilalt, reveria este o expresie a narcisismului; - efortul este prezent în creație, dar lipsește în reverie. Deși, așa cum afirmă Bachelard (1960), „sub orice poem găsim o reverie”, elementele acestei reverii trebuie să fie adesea îndelung prelucrate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fugă de realitate și să își satisfacă dorințele erotice și ambițioase în reverie. El părăsește însă lumea visului pentru a reveni în realitate atunci când dă formă creațiilor sale, grație talentului literar pe care-l posedă. În altă ordine de idei, sublimarea este o renunțare parțială la narcisismul și la magia ce caracterizează reveria. Sartre (1940/1986) subliniază acest aspect foarte primitiv al reveriei. „Actul de imaginare... este un act magic. Este o incantație menită să determine apariția obiectului la care ne
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să determine apariția obiectului la care ne gândim, a lucrului pe care-l dorim, astfel încât să-l putem lua în stăpânire. În acest act există întotdeauna ceva imperios și copilăresc, un refuz de a ține seama de distanță, de dificultăți.” Sublimarea ia în considerare existența celuilalt, prezent în mod virtualca eventual cititor. Ea depășește egocentrismul reveriei banale, pentru a se ridica până la statutul de operă care poate fi comunicată. Uneori însă, scriitorului nu-i reușește întru totul această distanțare. Ne vom
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
curentului kleinian au manifestat o atenție deosebită (Segal, 1981/1987). Întreaga funcție a creativității cu rol artistic sau terapeutic atât pentru pacienți, cât și pentru terapeuții lor ar putea fi astfel abordată prin prisma regresiei ce deschide numeroase căi spre sublimare... alt mecanism de apărare? Căci potrivit lui Freud (1916-1917/1981), „există un drum de întoarcere care duce de la fantezie la realitate: arta”. Retragere apaticătc "Retragere apatică" Definițietc "Definiție" Detașare cu rol de protecție, compusă din indiferență afectivă, din restricție în relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în special de educația englezească. Încă un grad, și ajungem la retragerea apatică - mecanism de apărare ce protejează individul, dar îl și separă de mediul înconjurător. Autismul schizofrenului îl exclude însă în mod absolut din lumea exterioară. Stc "S" Sublimaretc "Sublimare" Definițietc "Definiție" Termenul „sublimare” are în opera lui Freud două sensuri: - desexualizare a unei pulsiuni având drept țintă o persoană ce ar putea (sau a putut) fi dorită sexual. Transformată în tandrețe sau în prietenie, pulsiunea își schimbă scopul, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
englezească. Încă un grad, și ajungem la retragerea apatică - mecanism de apărare ce protejează individul, dar îl și separă de mediul înconjurător. Autismul schizofrenului îl exclude însă în mod absolut din lumea exterioară. Stc "S" Sublimaretc "Sublimare" Definițietc "Definiție" Termenul „sublimare” are în opera lui Freud două sensuri: - desexualizare a unei pulsiuni având drept țintă o persoană ce ar putea (sau a putut) fi dorită sexual. Transformată în tandrețe sau în prietenie, pulsiunea își schimbă scopul, dar obiectul rămâne același; - derivare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este aproape necunoscut majorității autorilor. Freud (1924/1985) evidențiază totuși transformarea în tandrețe a iubirii pentru părintele de sex opus, iubire desexualizată și sublimată după dispariția complexului oedipian. În mod simetric, K. Abraham (1908/1973) vede în refuzul incestului o sublimare a iubirii față de părinți. Freud atribuie în mai multe rânduri originea sentimentelor sociale unor pulsiuni sexuale sublimate (1915/1981, 1921/1981, 1922/1974). El precizează mai cu seamă (1911/1979) că tendințele homosexuale se află la baza prieteniei, camaraderiei, spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
deși provine dintr-o pulsiune sexuală, renunță la satisfacția erotică și câștigă astfel un caracter durabil (1933/1984). Al doilea sens al termenului, cel mai curent, a fost și rămâne o sursă de constante divergențe între cei care au studiat sublimarea. Prin urmare, legat de definiția sa, vom prezenta în special o serie de întrebări. Este sublimarea o apărare? Așa începe articolul de aproximativ zece pagini pe care Le Guen et al. (1985) îl consacră subiectului. Potrivit autorilor menționați, este imposibil
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1933/1984). Al doilea sens al termenului, cel mai curent, a fost și rămâne o sursă de constante divergențe între cei care au studiat sublimarea. Prin urmare, legat de definiția sa, vom prezenta în special o serie de întrebări. Este sublimarea o apărare? Așa începe articolul de aproximativ zece pagini pe care Le Guen et al. (1985) îl consacră subiectului. Potrivit autorilor menționați, este imposibil să reținem sublimarea printre tehnicile de apărare a eului, deoarece, în această situație, conflictul „se face
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
legat de definiția sa, vom prezenta în special o serie de întrebări. Este sublimarea o apărare? Așa începe articolul de aproximativ zece pagini pe care Le Guen et al. (1985) îl consacră subiectului. Potrivit autorilor menționați, este imposibil să reținem sublimarea printre tehnicile de apărare a eului, deoarece, în această situație, conflictul „se face țăndări” - totuși, sublimarea face parte dintre operațiile psihice care protejează eul fără a-i dăuna. A. Freud (1936/1993) adoptă o poziție apropiată, citând sublimarea imediat după
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Așa începe articolul de aproximativ zece pagini pe care Le Guen et al. (1985) îl consacră subiectului. Potrivit autorilor menționați, este imposibil să reținem sublimarea printre tehnicile de apărare a eului, deoarece, în această situație, conflictul „se face țăndări” - totuși, sublimarea face parte dintre operațiile psihice care protejează eul fără a-i dăuna. A. Freud (1936/1993) adoptă o poziție apropiată, citând sublimarea imediat după lista celor nouă apărări clasice și semnalând că aceasta aparține mai degrabă domeniului normalității decât aceluia
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să reținem sublimarea printre tehnicile de apărare a eului, deoarece, în această situație, conflictul „se face țăndări” - totuși, sublimarea face parte dintre operațiile psihice care protejează eul fără a-i dăuna. A. Freud (1936/1993) adoptă o poziție apropiată, citând sublimarea imediat după lista celor nouă apărări clasice și semnalând că aceasta aparține mai degrabă domeniului normalității decât aceluia al nevrozei. Ea concluzionează totuși, câțiva ani mai târziu (în Sandler, 1985/1989), că sublimarea este într-adevăr un mecanism de apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1936/1993) adoptă o poziție apropiată, citând sublimarea imediat după lista celor nouă apărări clasice și semnalând că aceasta aparține mai degrabă domeniului normalității decât aceluia al nevrozei. Ea concluzionează totuși, câțiva ani mai târziu (în Sandler, 1985/1989), că sublimarea este într-adevăr un mecanism de apărare, deoarece se constată o scădere a plăcerii în raport cu aceea pe care ar fi provocat-o satisfacerea instinctelor. Pe scurt, sublimarea este pentru ea o „târguială”, fiindcă individul caută să se îndepărteze cât mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nevrozei. Ea concluzionează totuși, câțiva ani mai târziu (în Sandler, 1985/1989), că sublimarea este într-adevăr un mecanism de apărare, deoarece se constată o scădere a plăcerii în raport cu aceea pe care ar fi provocat-o satisfacerea instinctelor. Pe scurt, sublimarea este pentru ea o „târguială”, fiindcă individul caută să se îndepărteze cât mai puțin posibil de scopul primitiv, evitând totodată la maxim sentimentele de interdicție, de dezaprobare, de culpabilitate. Fenichel (1945/1953) integrează sublimarea printre celelalte mecanisme de apărare, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
provocat-o satisfacerea instinctelor. Pe scurt, sublimarea este pentru ea o „târguială”, fiindcă individul caută să se îndepărteze cât mai puțin posibil de scopul primitiv, evitând totodată la maxim sentimentele de interdicție, de dezaprobare, de culpabilitate. Fenichel (1945/1953) integrează sublimarea printre celelalte mecanisme de apărare, dar cu o importantă rezervă. Sublimarea este, scrie el, o apărare reușită, spre deosebire de celelalte care eșuează în suprimarea pulsiunilor refulate și care sunt deci patogene, întrucât provoacă o stare de tensiune perpetuă. Această poziție este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]