1,367 matches
-
posibilitățile de creație și de invenție din noi”, poetul le opune tocmai poemul, - „neliniște”, „prevestire”, „așteptare” Încordată a „revelației”. Voronca e și el un „rêveur définitif” ca și omul lui Breton, și ar putea semna Împreună cu autorul Primului manifest al suprarealismului aceste rînduri: „Scumpă imaginație, ceea ce iubesc mai mult În tine este faptul că nu ierți. Doar cuvîntul libertate e tot ce mă mai exaltă. [...] Singură imaginația Îmi dă socoteală de ceea ce poate fi, și e destul pentru a ridica puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Întîlnirii unor poli tensionali capabili să dea naștere „fulgerului unei imagini”, „iluminării” tulburătoare, viziunii; loc mitic al coincidenței contrariilor, al interferenței dinamice dintre real și imaginar, dintre eu și univers, Într-o „incandescență sublimă”, - trimițînd spre ceea ce Breton numește, În Suprarealism și pictură (1928), „cîmpul psiho-fizic total”. Imaginea și, ca succesiune infinită de imagini, poemul se constituie astfel drept spațiu În perpetuă efervescență, În care amintirea realului destructurat, niciodată pierdută, coabitează cu aspirația spre un altceva, eliberator. Refuzînd cantonarea În real
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
al imaginarului, menținînd foarte vie conștiința rupturii („neantizării”), pe de o parte, iar pe de alta exaltînd promisiunile conținute În actul „depășirii” În imaginar a „existentului”. De aceea, ei se concentrează asupra relației dintre elemente cît mai Îndepărtate Între ele. „Suprarealismul - scrie Ferdinand Alquié - este semi-revelație sau, dacă preferați, revelație a unei nopți În care nu vrei să pătrunzi pe de-a-ntregul, În sînul unei zile a cărei lumină nu poate nici ea să ne satisfacă și care, de altfel, și-
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
aici, cultul mașinismului), ca și despre „orfismul” - ca variantă a cubismului - unui Robert Delaunay; apropieri relative, desigur, atîta vreme cît ne aflăm În spațiul limbajului poetic, cu legile-i specifice. Și nu se poate trece nici peste sugestiile reținute din suprarealism, cu al său dicteu automatic, prezent aici În forme oarecum mai moderate. E de notat, totuși, abandonul În voia hazardului asociativ, o anume estompare a contururilor obiectelor, fluența și transparența materiei, ușoară atmosferă onirică. Colomba, spuneam, e o suită imnică
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a visului În spațiul asociativ Îl situează pe autorul Brățării nopților În aceeași arie de rezonanță. Cu toate acestea, scrisul lui Voronca nu atinge decît rareori, În modul de construcție al imaginii, gradul de imprecizie și de stranietate pe care suprarealismul autentic Îl realizează (destul de rar, ce-i drept, chiar la promotorii săi francezi cei mai Înflăcărați!). Similaritatea (metaforei) și contiguitatea (metonimică) funcționează la el nu atît (sau aproape deloc) În sensul revelării unor obscure straturi ale inconștientului, cît În direcția
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
precis organizat, tutelar - fie și În chipul cel mai liber - de o, ca să spunem așa, temă-matrice, ca reper generator al luxuriantei vegetații imagistice. Poezia lui Voronca din Brățara nopților iese, așadar, din cadrele stricte (sau nu ajunge la ele) ale suprarealismului, pentru a se situa Între mai multe orizonturi ale liricii, individualizîndu-se Îndeosebi prin acel, numit de Perpessicius, „pointilism poetic”, - formulă ce trebuie corectată doar În sensul că nu e vorba de un adevărat „impresionism”, căci nu atît notația În sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
continuă să-și conceapă universul ca suită de itinerarii, ca desfășurare a unor parcursuri revelatoare, ce-și iau drept termen de opoziție, manifest sau ascuns, obstacolul, limita, Închiderea. Însăși poetica avangardistă a lui Voronca gravitînd fie În jurul constructivismului, fie al suprarealismului, era de natură să Întrețină asemenea scheme de organizare a spațiului imaginar. În varianta sa constructivist-integralistă, exigența, de pildă, a de-subiectivizării poeziei (antisentimentalismul, repudierea retoricii, anecdoticului, cultul „obiectivității” și al sintezei intelectuale aplicate unei lumi a obiectelor ce miza
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de absolută disponibilitate asociativă, oferindu-și mereu noi pretexte de punere În ecuație a „impresiilor” și „stărilor” de spirit, - de unde senzația de dinamism și de imprevizibil, de unică supunere a rostirii la creșterile și descreșterile tensiunii lăuntrice. Relativa apropiere de suprarealism de mai tîrziu nu afectează, ci, dimpotrivă, sprijină perpetuarea principalelor tipare structurante ale universului imaginar. Toată poezia de după Punct și Integral rămîne obsedată, În fond, de dinamica metamorfozelor descoperite pe itinerarii multiple, căutînd acele - numite de André Breton - „afinități secrete
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sau Paul Păun. Lucru de Înțeles, atîta vreme cît sloganul racordării sensibilității la „pulsul epocii” intrate În „faza activistă industrială” invită la descoperirea de „mereu inedit” și exaltă „invenția”, iar mai apoi, - cu cît Înaintăm spre zonele de influență ale suprarealismului - exercițiul apropierii, În „lumina imaginii”, a unor „realități cît mai Îndepărtate Între ele” trebuie să asigure accesul la „iluminare” și „miraculos”. Or, nimic nu sugerează mai bine eliberarea de orice constrîngeri, absoluta libertate, decît jocul alimentat de imaginație, oferind prilejuri
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
care urma să le reia, aproape fără modificări, În Istoria literaturii române de la origini pînă În prezent: „Dl. Ilarie Voronca scrie un fel de poezie pentru care declararea școalei literare ar fi o ușurință făcută cititorului. E futurism, dadaism sau suprarealism? Sunt toate și nici una. Lipsa copulației obicinuite Între cuvinte, a ortografiei și arhitectura babilonică a paginei aparțin futurismului. Împerecherea Întîmplătoare a imaginilor (metoda scoaterii din pălărie) este dadaismul. Iar pretenția de ocultism mai semnificativ decît realitatea prin extragerea esenței lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
toate și nici una. Lipsa copulației obicinuite Între cuvinte, a ortografiei și arhitectura babilonică a paginei aparțin futurismului. Împerecherea Întîmplătoare a imaginilor (metoda scoaterii din pălărie) este dadaismul. Iar pretenția de ocultism mai semnificativ decît realitatea prin extragerea esenței lucrurilor aparține suprarealismului. // Dar nici ortografia nu-i așa de originală În absența sa, nici asociația imaginilor nu e lipsită de oarecare gînd, ca să fie vorba de dadaism și nici gîndul nu e așa de muzical și nestatornic ca să ne aflăm În fața unui
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pe rînd, În publicistica de la revistele 75 H.P., Punct și Integral, apoi de la unu, spații de confluență ale unor idei emanate fie dinspre dadaismul tîrziu, futurism și, mai ales, constructivism, fie - prin rapide ajustări și adaptări ale primelor adeziuni, dinspre suprarealism. Fapt remarcabil, atari remodelări n-au căpătat un aspect „dramatic”, realizîndu-se În genere prin contaminări progresive, pe temeiul mai degrabă al unor constante caracteristice pentru „starea de spirit” avangardistă, astfel că - așa cum am observat - Voronca ar putea acoperi aproape singur
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pentru libertatea cuvintelor din futurism. Și ni se pare că În multe pagini ale lui Voronca, luxuriant acoperite de „ecuatoriala floră” a imaginilor, putem descoperi urma fertilă a spuselor unui Louis Aragon din Le paysan de Paris despre „viciul numit suprarealism”, care ar consta - recitim - În „folosirea dereglată și pasională a stupefiantului imagine, sau mai degrabă a provocării fără control a imaginii pentru ea Însăși și pentru ceea ce atrage ea după sine În domeniul reprezentării ca perturbări imprevizibile și metamorfoze: căci
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
al revistei. . v. Punct, 1924, nr. 6-7. . Gramatică, ibidem. Pe marginea unui festin, În Integral, 1927, nr. 10. . Între mine și mine, În unu, 1929, nr. 19. . Gramatică, loc. cit. . 1924, În 75 H.P. . Arhitectura, În Punct, 1925, nr. 9. . Suprarealism și integralism, În Integral, 1925, nr. 1. . v. unu, 1929, nr. 19. . Tudor Arghezi - fierar al cuvîntului, În Integral, 1925, nr. 3. . Gramatică, loc. cit. . Ibidem. . Gramatică, loc. cit. . Cicatrizări (Poezia nouă), În Integral, 1925, nr. 1. . Marin Mincu notează
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
artelor plastice contemporane, II, București, Ed. Meridiane, 1971, p. 102. . G.C. Argan, Walter Gropius și Bauhaus-ul, București, Ed. Meridiane, 1976, pp. 62-63. . Cicatrizări..., loc. cit. . St. Bann, Op. cit., p. 1011. . v. articole ca Glasuri (În Punct, 1925, nr. 8) sau Suprarealism și integralism (În Integral, 1925, nr. 1). . Ora 10 dimineața, În unu, 1928, nr. 6. . Cicatrizări (Poezia nouă), În Integral, 1925, nr. 1. . v. Integral, 1927, nr. 13-14. . v. unu, 1930, nr. 25. . „Poeme În aer liber” de Stephan Roll
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
aspectele posibile ale problemei, stăruind asupra versului european (antecedente, origini, cronologieă, mai ales a celui francez, cu referiri bogate la versul liber românesc. Nu vom găsi referiri la poeții europeni ai secolului XX și nici la diversele mișcări poetice „revoluționare”: suprarealismul, dadaismul etc. Sfera de investigație cuprinde, așadar, versificația modernă europeană și o cercetare exhaustivă asupra versului românesc. Vladimir Streinu are permanent în vedere nu doar aspectele tehnice ale versificației ci și condiția estetică a versului liber, în legătură cu care nu exista
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
de certă altitudine ideatică, întrun limbaj academic-elevat. Aproape că nu există temă sau problemă literară în legătură cu care Streinu să nu aibă idei originale și incitante. El scrie cu egală competență despre stil critic, judecată literară, conceptul modern de poezie, romanul-roman, suprarealism, critică și metodă, tipologie literară, artă și existențialism, lingvistică și filologie, inovație și tradiție, național și universal, clasic și modern, tipare spirituale, artă și natură, spirit polemic, clasicismul folcloric. 1 Pagini de critică literară, vol. III, p. 278 127 X
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
Polonă (1984) la Universitatea din Poznan. Debutează publicistic în revista „Studia Romanica Poznaniensia”, în 1986, cu studiul Polska formula zolismu [Formula polonă a zolismului], și editorial, cu lucrarea Demetru Demetrescu-Urmuz. Mie¸dzy dadaizmem a surrealizmem [Demetru Demetrescu-Urmuz. Între dadaism și suprarealism], apărută în 1995. A obținut titlul de doctor în filologie în anul 1984, cu o teză privind literatura română: Al. Macedonski în limba franceză. Studiile publicate în revistele de specialitate din Polonia și România atestă o preocupare subliniată pentru poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287463_a_288792]
-
avizat, examinată cu diligență de exegeză, producția poetului rămâne oarecum greu de clasat sub raportul identității. Tocmai această relativă dificultate, ridicată de creația unui poet reticent, pare să o caracterizeze în primul rând. A putut fi considerat un continuator al suprarealismului, un neosuprarealist sau, în sens mai larg, un reprezentant al neoavangardei postbelice, emergentă de prin anii ’60. Așezarea lui în descendența suprarealistă a fost legitimată și de apartenența la grupul oniric, onirismul înnodând într-un fel cu suprarealismul, chiar dacă prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
continuator al suprarealismului, un neosuprarealist sau, în sens mai larg, un reprezentant al neoavangardei postbelice, emergentă de prin anii ’60. Așezarea lui în descendența suprarealistă a fost legitimată și de apartenența la grupul oniric, onirismul înnodând într-un fel cu suprarealismul, chiar dacă prin negare. Totuși, diagnozele de acest gen erau de regulă însoțite de precizări atenuatoare: poetul utiliza doar procedee suprarealiste, fără radicalism, mai mult ca stratagemă de disimulare a unui subtext confesiv, melancolic și sentimental. S-a mai opinat, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
poetul se arată a fi un spirit elegiac, tulburat de „trecerea omului”. Altă lectură îi aparține lui Ion Negoițescu, care accentuează lirismul și sentimentalismul manifestate indirect, atribuindu-le „mai degrabă lucrurilor dimprejur decât fiorului lăuntric”, și relevă faptul că exemplul suprarealismului i-a dat poetului acea „libertate emotivă și expresivă necesară sondajelor speciale în zona de obscurități a sufletului uman”. În fine, Al. Cistelecan crede că în producția poetului nu există vreo originalitate fundamentală, frapant „revoluționară”, semnalează importanța retoricii, o retorică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
ilustrații de carte. În 1972 debutează la „Luceafărul”, iar editorial în 1990, cu volumul Imperiul simpatiei. Colaborează la „Orizont”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Echinox”, „Dilema veche”, „Academia Cațavencu”, „Poesis” ș.a. Critica l-a privit pe S. ca pe un continuator al suprarealismului, în linia lui Gellu Naum. El se îndepărtează însă de unele principii ale curentului, cum ar fi dicteul automat, visele sale sunt adesea lucrate, din nevoia de a evita clișeul, de a găsi alte căi sensurilor și cuvintelor. Imperiul simpatiei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289866_a_291195]
-
Visul, amintirea, alegoria creează o realitate fantasmagorică insolit criptată. Poemele din Simetria fierbinte (1994) induc impresia de coregrafie, în sensul că oniricul, mijloacele avangardiste par asamblate pentru a da rigoare construcției, chiar dacă adesea într-un stil ce ține de un „suprarealism de operetă” (Traian T. Coșovei). Uneori versurile cultivă prețiozitatea barochismului, ca în următorul portret poetic: „Aveam mantia ruptă în trei puncte La brâu îmi atârna un copăcel uns cu sirop de trefle. Ca pălărie purtam pe cap o tufă”. S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289866_a_291195]
-
București, 1990; Simetria fierbinte, București, 1994. Traduceri: André Boulanger, Orfeu (legături între orfism și creștinism), București, 1992; Max Kaltenmark, Lao Zi și daoismul, București, 1994. Repere bibliografice: Ioana Pârvulescu, De veghe în „Imperiul simpatiei”, CNP, 1990, 3; Eugen Simion, Prelungirile suprarealismului, RL, 1990, 28; Traian T. Coșovei, Darwin al mângâierilor, CNT, 1991, 17; Adriana Cean, Scindarea realității, ECH, 1991, 7-9; Alexandru Pintescu, „Imperiul simpatiei”, PSS, 1992, 7-8; Virgil Mihaiu, Între real și surreal, ST, 1995, 1-2; Bucur, Poeți optzeciști, 199-201; Dicț
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289866_a_291195]
-
minimă sistematizare este de regăsit la Mike Savage. Autorul, amintit deja în introducere, împarte scrierile urbane ale lui Benjamin în cinci categorii: scrieri scurte, cu caracter jurnalistic, redactate între 1924 și 1928, despre Napoli, Moscova și Marsilia; scrieri influențate de suprarealism și marxism, precum Einbahnstrasse (1925-1926); scrieri autobiografice, precum Berliner Kindheit um Neunzehnhundert (Copilărie berlineză la 1900, 1934) sau Moskauer Tagebuch (1927); proiectul grandios al Pa ssagen-Werk sau scrierile despre Baudelaire care se centrează pe imaginea Parisului începutului de secol XX
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]