1,669 matches
-
pictate cu maximă tandrețe. "Nimic nu este mai abstract decât realul" - spunea artistul la un moment dat. Nu este decât un pas de la conceptul de culoare neutră la cel de "non-culoare". Când, în ianuarie 1927, Juan Miró, obosit de elucubrații suprarealiste, începe o perioadă de experimente strigând "vreau să asasinez pictura", primul lucru la care renunță este iluzia culorii. Construcții abstracte, fără precedent, propun cuvinte și nori plutind direct pe cafeniul pânzei neprelucrate. Un an mai târziu, în ciclul de colaje
Nuanțe de cenușiu by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/7528_a_8853]
-
care căuta să se demonstreze că mișcarea Dada este depășită ca tendință modernă. Tot acum, francezul preconizează apariția unei noi mișcări ce-și va semna actul de naștere abia în 1924: Suprarealismul. Numai că avangardismul românesc, chiar în ipostaza lui suprarealistă, este "protocronic" celui european, prin scrierile lui Urmuz, care datează de prin 1908-1909, ca să nu mai vorbim de integralism, constructivism, cubism etc. O asemenea reformă radicală asupra limbajului, fu înfăptuită de Urmuz în premieră mondială și, apoi, de pre-avangardiști ca
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
masive conglomerate de imagini inospitaliere. Poetul mizează pe demonia unei anticreații, violentînd cu sistem valorile socotite pozitive, trecînd în zona abjectului, dejectului, infectului cu o înlesnire discursivă totuși, cu un gen de grație ce sugerează pe alocuri frăgezimea unor picturi suprarealiste. Ilogismul se echilibrează prin sine însuși: "Piramide de cranii în Eldorado latin / piramide în junglă / bătălii și inchiziții / galioane se întorc prin fibrele optice / cu inima smulsă din pieptul încă pulsînd - / broaște îmbrăcate în pielea broaștei învinse // aleargă girafe în
Ultimul optzecist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7292_a_8617]
-
punînd-o în contact cu un autor de mîna a doua. Una peste alta, heterogen și prolix, Bataille a fost suficient de inspirat ca să cînte melodia de succes a epocii postbelice: marxism împănat cu psihanaliză și cu un dampf de ifos suprarealist. Un autor a cărui actualitate nici măcar francezii nu se mai încumetă a o susține.
Autorul fără viitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7310_a_8635]
-
tema balului din baletul Romeo și Julieta a lui Prokofiev, a semnalului Radio Moscova din 1931 cu partea a treia din concertul nr. 2 al lui Sostakovici, fugile cîntate pe viu, la pian, îmbinările acestea muzicale și ele ciudate și suprarealiste - poate cea mai inspirată coloană sonoră pe care o gîndește și o realizează, impecabil, Gabriel Basarabescu - sînt alt plan al poveștii, "spus" prin muzică. Astfel, spectacolul este ca o temă cu variațiuni, ca o imagine-axă, rotită, privită și analizată din
Zoia Denisovna Pelț by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7347_a_8672]
-
film Fitzcarraldo (1988) al lui Werner Herzog. 1 Întrebarea "De ce nu ați plecat?" adresată în mod insistent de către povestitoare unchiului său în "Proiecte de trecut" este simbolică pentru încremenirea vieții din acea perioadă, paralizie care a dus la situații aproape suprarealiste. 2 Ana Blandiana, " Poezia între tăcere și păcat", Spaima de literatură. București: Humanitas 2004, 151. Cosecha de angeles, 164. 3 Pe linia tradiției filosofice idealiste, Blandiana semnalează importanța percepției în "Ochiul închis": "Nu îndrăznesc să închid o clipă ochii/ De
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
că The Ring (2002) al lui Gore Verbinski a venit cu ceva nou preluat apoi din mers de Hideo Nakata cu partea a doua în 2005. Mi s-a părut că The Ring a reușit să preia ceva din experimentul suprarealist, pentru că scurtmetrajul mortifer, meduzant intră în datele cinematografului experimentelor suprarealiste ale unui Bunuel și mai târziu David Lynch cu un accent morbid pronunțat. Lăsând la o parte story-ul cu suspansul cuvenit, filmulețul proiectat preț de câteva minute corespunde unui fotomontaj
Fiori fioroși și groază îngrozitoare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7506_a_8831]
-
cu ceva nou preluat apoi din mers de Hideo Nakata cu partea a doua în 2005. Mi s-a părut că The Ring a reușit să preia ceva din experimentul suprarealist, pentru că scurtmetrajul mortifer, meduzant intră în datele cinematografului experimentelor suprarealiste ale unui Bunuel și mai târziu David Lynch cu un accent morbid pronunțat. Lăsând la o parte story-ul cu suspansul cuvenit, filmulețul proiectat preț de câteva minute corespunde unui fotomontaj similar dicteului automat și răspunzând unor recurențe malefice. Fiecare element
Fiori fioroși și groază îngrozitoare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7506_a_8831]
-
așa cum bine remarcă în alt comentariu același Cistelecan, pe urmele lui Gheorghe Grigurcu, saltul nu este chiar atât de spectaculos germenii inspirației din banalul cotidian dezvoltându-se în excelente condiții climatice chiar în sânul pretinselor (nu neapărat de autor) poeme suprarealiste. Altfel spus, în poemele mai vechi sau mai noi ale lui Constantin Abăluță, imaginarul existențial este același, viziunea artistică, sensibil diferită. Autorul (își) privește (propria) literatura(ă) cu ochii unui pictor. Marile (în cazul său, micile) teme rămân aceleași, modalitățile
Vernisaj liric by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7269_a_8594]
-
mesajului poetic, din reducerea unei revelații estetice la câteva trăsături de condei. În mod paradoxal, miza existențială a acestor poeme minuscule este mult mai bine pusă în evidență decât cea în care imaginile și obsesiile se aglomerează într-o dezordine suprarealistă. Ele lasă cititorului un spațiu de meditație, spun adesea mai mult decât cuvintele care le compun. Volumul Cineva care nu mă cunoaște umblă pe străzi este un soi de expoziție personală, definitorie pentru toată creația lui Constantin Abăluță. El reunește
Vernisaj liric by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7269_a_8594]
-
reunește eșantioane din toate perioadele artistului, dovedind prin aceasta că, în artă, există cale de dus și întors, niciun drum nu este definitiv închis. Poetul pune laolaltă în acest volum și versuri cu mai mult sau mai puțin legitime descendențe suprarealiste, și eșantioane bine filtrate, de puritatea compozițională a haiku-ului, dar și poeme ample din care răzbate răsuflarea artistică a lui Fernando Pessoa (unul dintre autorii de căpătâi ai poetului român). Totul se constituie într-un autoportret liric alcătuit din
Vernisaj liric by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7269_a_8594]
-
forări. Micșorarea omului sub inflație de obiecte inutile și informații incapabile să numească veritabile evenimente ale ființei se petrece într-un prezent monoton și, paradoxal, în nestăpânită metamorfozare. Scrisul exploatează liber rămășițe ale imaginarului debordant, neepuizat în exercițiul regizoral. Maniera suprarealistă de transcriere, cu devieri onirice, digresiuni parabolice și figuri ludice, îi este la îndemână, punerea în scenă fiind ea însăși recurs la suprarealitate. Rostirea devine prospectivă, fascinată de miraculoasa și extenuanta sa diversitate figurală. Opiniile..., povestirea care dă titlul volumului
(Auto)portret cu himere by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4928_a_6253]
-
Madame Joy...” Cântecul are, cu siguranță, yarragh: de la explozia vocii lui Van Morrison, rostind, aproape monosilabic, închis, siflant, primele cuvinte, dublată de intrarea intempestivă a bass-ului peste sunetul deliberat dulce al chitarei reci, ești propulsat într-o atmosferă aproape suprarealistă: un copil purtând uniformă soldățească, mimând maturitarea, bea vin, în timp ce strada e invadată de parfumul de Shalimar. E lumea în care, sub influența băuturii, a drogurilor și a sexului inocența trece brutal pragul maturității, al fricii și al singurătății. Greil
Van the Man (4) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5953_a_7278]
-
de aici fiind rezultatul unor constante exerciții de dicteu automat. (Din același prospect reiese chiar că au fost înregistrate de-a lungul câtorva decenii pe bandă de magnetofon și transcrise apoi, selectiv, în urma unui examen critic riguros.) Intenția e clar suprarealistă. Doar că efectul e mai greu de catalogat conceptual. Nu numai epicul și corolarele sale, de altfel, sunt izgonite din poezie. Odată cu ele e dezavuat sentimentalismul: „exclude ca netrebnice povestirea/ anecdota comparația învățătura/ - le aflăm în altă parte// ferește-te
Veriga lipsă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5912_a_7237]
-
pe tulburător și neprevăzut și nu pe frumos. Ajutat și de costumele create de Cristina Barbu, în culori tranșante - negru, roșu, alb, uneori cafeniu - și cu linii bizare, care fac adesea să dispară capul, partiturile coregrafice au parfumul unor secvențe suprarealiste, întru totul adecvate temei. Coregraful este preocupat nu numai de raporturile care iau naștere între perechile care evoluează la sol, ci și între altele, în care unul dintre parteneri este urcat pe picioroange - procedeu folosit cu ingeniozitate și în alte
Vise cu ochii deschiși by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5922_a_7247]
-
privirea se schimbă, până la a deveni suspicioasă. La ultima întâlnire cu Gorbaciov, în contrast cu calmul liderului sovietic, Ceaușescu pare un om încolțit, incapabil să-și domine anxietatea, nevrotic, bântuit. Ultimele vizite de lucru la diverse alimentare de cartier oferă un spectacol suprarealist, femeile cu privirile stinse și un zâmbet strâmb se pregătesc să-l întâmpine cu standurile pline, falsificarea unei bunăstări inexistente, însă toți actorii sunt obosiți, inclusiv actorul principal care asigură demnitatea farsei. Aplauze anemice îl însoțesc, colective muncitorești aliniate ca
Ceaușescu par lui-même by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6250_a_7575]
-
ș.a. Absolvent de Litere și poet ratat la începutul anilor '90, Vavilen Tatarski, eroul romanului „Generația P", reușește să pătrundă în noua lume a publicității rusești prin intermediul celei mai mari agenții de publicitate din Moscova. Învârtindu-se într-o lume suprarealistă populată de mercenari PR, afaceri dubioase și budism Zen, Tatarski pornește, înarmat cu vodcă și stupefiante, în căutarea sensului acestei culturi definite prin posesiuni materiale și huzur. Ajutat de comunicarea cu spiritul lui Che Guevara, pe care îl surprindem producând
Viktor Pelevin - Generația P by Luana Schidu () [Corola-journal/Journalistic/6039_a_7364]
-
romanul lui Adolfo Bioy Casares, Invenția lui Morel, frații Quay recurg la recuzita și mijloacele expresionismului, dialogând astfel ca și Balabanov cu istoria cinematografului începând cu Le Voyage dans la Lune (1902) al lui Georges Méliès și trecând prin producțiile suprarealiste ale anilor '30, sintetizate de un fel de panopticum mirobolant. Tocmai acest dialog de la distanță conferă nu doar particularitatea postmodernă acestor filme, ci și un fel de nostalgie care le animă precum personajele animate de Morel, impunând filmul ca pe
Festivalul de la Wroclaw by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6142_a_7467]
-
doi poli ai operei lui Dorst, extremele, dacă vreți, care îl particularizează. Arta dialogului naște mici poeme, imagini ce zboară ca niște fluturi, ieșind din orice tipare. Ludicul se amestecă cu o tehnică specială a absurdului, iar desenul este perfect suprarealist. Poate că aici, în acest text, se simte cel mai tare, pe decupaje, structura absurdului, apropierile de Beckett sau de Ionesco. Poate că aici, în acest text, se simte cel mai tare că viața, agonia, moartea coexistă și joacă tare
Voluptatea detaliului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6263_a_7588]
-
ceva. Un strop de pornografie maghiară... sau Puțină Curvăsărie Maghiară, cum îmi spune Anamaria Pop că ar fi tradus ea titlul..., apărută în 1984, este o radiografie sumbră a socialismului, a comunismului. O carte în care umorul negru și accentele suprarealiste dau fiori reci cititorului. Nu realismul socialist descrie așa-numitul socialism, în domeniul ăsta nu poate să facă altceva decât să mintă, ci suprarealismul devine real. În timp ce o asemenea carte devine, în mod necesar, inclusiv cartea propriului său faliment, pentru că
Péter Esterhàzy - „La început, eram încă un om normal“ by Anamaria Pop () [Corola-journal/Journalistic/6273_a_7598]
-
de doi ani, din 1945 până în 1947, lucrează la o editură înființată de ocupantul sovietic, Cartea Rusă, destinată să fie mijloc de propagandă, dar și să difuzeze mari autori (între altele, îl traduce în română pe Lermontov). Frecventează activul cerc suprarealist din București, dar își concentrează atenția mai ales pentru a găsi posibilitatea de a fugi în Occident, pentru că, deși simpatizant al comunismului, în Bucovina a înțeles foarte bine realitatea sovietică și antisemitismul său. Pe fondul unei evocări a nefericirii condiției
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
și creația lui Arshile Gorky, emigrantul armean, a cărui influență în anii ’30 a fost decisivă pentru alegerea drumului artistic pe care îl va parcurge. Sub dublul semn al lui Picasso și Miró, Gorky a distilat fragmentarea cubistă și tensiunile suprarealiste într-un limbaj nou care a stat la baza inovațiilor expresionismului abstract. Atât de Kooning cât și Jackson Pollock îi datorează enorm, lucru încă nu pe deplin recunoscut. În anii ’40 de Kooning pictează prima dintre seriile sale de imagini
Între figurativ și abstract: Willem de Kooning by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4827_a_6152]
-
o noapte, în atelierul unui pictor a început o ceartă. Dominguez, pe jumătate beat, a aruncat într-unul din cei de față cu un pahar, care i-a scos ochiul drept lui Brauner. Uimitoarea întâmplare a fost analizată de cercul suprarealist și îmi amintesc eseul scris de Pierre Mabille într-unul din ultimele numere din Minotaure, revista lui Breton. În urma acestui incident, Dominguez a fost radiat o vreme din cercul suprarealist și tocmai atunci am intrat în relații cu el, în
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
drept lui Brauner. Uimitoarea întâmplare a fost analizată de cercul suprarealist și îmi amintesc eseul scris de Pierre Mabille într-unul din ultimele numere din Minotaure, revista lui Breton. În urma acestui incident, Dominguez a fost radiat o vreme din cercul suprarealist și tocmai atunci am intrat în relații cu el, în bătrână Dôme, cafeneaua din Montparnasse, unde își dădeau artiștii întâlnire pe atunci.” Dincolo de micile erori strecurate în text (e vorba despre ochiul stâng al pictorului și despre tabloul „Paysage méditerranéen
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
244 p.), vom descoperi uimitoarea serie de tablouri „Alchimistul” (1995), prin care Ernesto Sábato ne transmite mesaje misterioase și alarmante. Oarecum mai calm, simbolic și sofisticat, Victor Brauner o făcuse deja în celebrul sau „Alchimist” din 1947 (uneori intitulat și „Suprarealistul”). Totodată, pictorul de origine română referindu-se în notițele sale, deseori, la alchimie și proclamând funcția magică a artei (susținea că el nu face „tablouri” pur și simplu, ci „pentacle”, „amulete” etc.). Această orgolioasa așezare a creatorului în poziția de
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]