760 matches
-
și-mi șoptea la ureche „tată socrule”. Le-am spus și lor și spun oricui are cap pe umeri și-n cap minte, iar nu tărâțe. Nu pretind că n-am fost Însurat cu, Dumnezeu s-o ierte, mama nevestei tâmpitului de Coman. Dar Însurătoarea nu a durat decât o zi, cel mult. Erau, atunci, niște Împrejurări mai speciale În viața mea. Mă dovedeam bolnăvicios, cam suferind de o boală pe care doctorii nu știuseră s-o numească. Nu intru În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îi venea să urle de groază când, din pricina a cine știe ce buruieni, Îl scăpa din ochi. „Vere!” se pomeni strigând cu glas sugrumat, tocmai când ăla slobozea praștia. „Boule, ți-am spus doar să taci din gură. Mi-ai speriat guguștiucu’, tâmpitule!” „Găsim noi alții”, Îl Împăcă Blondul, bucuros că Îl ajunsese din urmă. „L-am aripat, l-am aripat!” - strigă ceva mai târziu - „du-te repede după el ca să n-o ia la goană, pe picioare. E căzut În cucută!” „Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
după Director și șofer. O vreme n-a răspuns nici dracu’. Pe urmă s-a auzit glasul lui Oaie, care vorbea de parcă În același timp se străduia să scuipe țărână din gură: „E vreunu’ mort, mă?”. „Nu, du-te dracului, tâmpitule care faci accidente și vorbești prostii! Ce e cu Directorul?” „Acuma e bine, i-am ras două palme, că la altceva nu m-am priceput, și s-a trezit din leșin. E lovit nițel la cap, da’ n-are nimica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Numai că nu știuse de obiceiul cu Înjuratul În timpul plutirii cu parașuta. Degeaba pusese la fereală bănuț peste bănuț, că nu se putea azvârli din vârful șirei care Împungea cerul. Dacă intra În joc, s-ar fi putut găsi vreun tâmpit care să se ia de el sau de familia lui. Ceilalți se Înjurau cu voioșie și stăteau cuminți să-și primească șuturile. Taxa suplimentară pentru ocări Începu să pară neînsemnată, căci băiatul plin de bani al speculantului cu butelii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de veacuri și pe care mulți nici n-o știu și nici nu le trece prin cap s-o afle - semn că Încrucișările genetice la care s-a dedat acel Urmaș nu au exclus cu totul, din păcate, nașterea de tâmpiți - s-a petrecut cu certitudine În negura timpurilor, iar proba ei materială așteaptă și astăzi să fie descoperită acolo unde cuminte zace, În burta unui deal ce s-a-ncăpățânat de mii de ani să nu-și nască taina. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gură, de-aia!” „Ție acasă tot așa-ți face?” „Eu nu vorbesc aiurea și nu-i Întorc vorba.” „Așa e”, păruse Baronu că-și amintește, „tu ești mai prost și taci din gură!” „Prost e cin’ te-mbracă de dimineață, tâmpitule!” Pentru că ridicase vocea prea tare, Ectoraș căpătase și el o legătură de chei. Zelul lui Vieru părea să nu aibă sfârșit. Deja, pentru neliniștea lui scormonitoare, Directorul Îi promisese două puncte În plus la următoarea notă. Vieru, Însă, era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
un mare sacrificiu, Baronu adusese și unul dintre lucrurile sale cele mai de preț: lanterna cu baterie pătrată pe care o folosea la vânătoarea pe Întuneric. Proptea sfoara de lumină În ochii guguștiucilor care stăteau pe cuib și clipeau ca tâmpiții, orbi, fără să aibă Îndrăzneala de a se mișca. Trăgea cu praștia În ei până Îi nimerea. Mamă-sa făcea pe urmă ciulama cu mămăligă din care se Întâmplase de câteva ori să mănânce și prietenii iscusitului vânător, sub un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să iasă, apucaseră să audă cum, În urma lor, azvârlit Înspre ei de muierea furioasă, microscopul se făcea zob pe poteca pietruită. Vieru Îi aștepta În Întuneric și se tăvălea prin troscot, cu cracii În sus, râzând Înfundat. „Râzi ca un tâmpit ce ești! De unde dracu’ luăm atâția bani ca să plătim microscopu’? Nu face tac-tu rost nici dacă vinde zece ca tine!” Ectoraș aproape că tremura de spaimă, cu gândul la bătaia pe care urma s-o primească de la Director care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dai o țigară!” Îi Întoarse Enin vorba. „Dau.” Se așezară pe marginea șanțului. Traseră adânc din țigări. Enin rupse tăcerea: „Care mai e treaba?”. Era cumva ușurat să vadă că Odraslă trăiește, deși știa că Îl urăște din toată inima. Tâmpiții de la Poliție Îl anchetaseră, vasăzică, pentru un omor care nici măcar nu avusese loc. Niște dobitoci. Bine, oricum, că se terminase așa. „Care treabă? Ce treabă să mai meargă?” se oțârî Odraslă și glasul lui tremura a Învinuire. „Ți-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu mai e ca-n vremurile vechi, când mureau oamenii din te miri ce...” „Ba o să coasă pe pizda mă-tii de bou!” izbucni Odraslă, apoi se ridică și-și continuă bombăneala În timp ce se Îndepărta. „Lua-te-ar dracu’ de tâmpit și de dobitoc! Huo, neputinciosule, să-mi porți păcatele pe lumea ailaltă, neisprăvitule!” După Încă vreo câțiva pași mormăi ca pentru el: „Mai vrea să meargă și la Război, nărodu’, să-i verse vreunuia creierii pe-acolo...!” Enin Îl lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sub frunticica cea teșită - mă sperie, zic, gândul de a fi băgat Într-un lădoi de scândură la doi metri sub nivelul solului, Înconjurat de pământ greu, umed și de neclintit. Da, știu... și totuși mi-e teamă. Nu ca tâmpitului de Foiște, adică să nu cumva să fiu Îngropat de viu, ci altfel, ca și cum aș putea, după marea plecare, să mă Întorc cumva la ciolanele mele, să le fac, așa, câte o scurtă vizită - și mi-ar fi nu știu cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a pâslarilor din picioare. Urlam, cântam, cuprins de o bucurie imbecilă, ieșisem dintr-o moarte pe care nu eu o chemasem și găsisem de cuviință să mă Împotrivesc. Când au venit să mă schimbe, În frunte cu locotenentul Băloi, un tâmpit fără pereche, sufeream Încă de veselia aia. I-am somat, le-am cerut parola, mi-au dat-o, Însă uitasem răspunsul. „Am zis «Doru»”, făcea Băloi, „dă-mi răspunsu’!” Habar n-aveam, uitasem complet și puțin Îmi păsa. Locotenentul mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de-acuma inutile și stinghere, căci echipele se strângeau la centrul terenului și priveau cu dezolare jumătățile mingii de cauciuc, despărțite de cuțitoiul bătăușului moșneag. Băieții Încercau să caute vinovatul, iar acela nu era niciodată cel care, șutând ca un tâmpit, trimisese mingea În via nebunului. Cu viclenie, vorbea câte unul către ceilalți: „De ce l-ați trimis, mă, pe Ectoraș? Nu știți că nu se descurcă? Trebuia să trimiteți om ca lumea! Acuma ce facem?”. De aici eu trebuia să pricep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
deși Directorul urla ca să te convingă: «Ieși de-acolo, lașule! O să ajungi un nenorocit În viață! O să fie vai de steaua ta! O să ajungi să cerșești, o să crăpi de foame și de mizerie! Ieși imediat, prostul planetei, boule ce ești, tâmpitule fără demnitate, ce stai acolo la fereală ca un limbric pe maț? Parazitule, vino imediat și pune mâna pe muncă!». Ai avut, ce-i drept, tăria de caracter de a nu-i da ascultare și ai rămas demn, În mijlocul canalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că tocmai acum la 20 de ani, de când tot bâjbâim în întunericul tot mai dens al distrugerii noastre latente, ca țară și popor, mai vin și cele două țări ca să ne dea un bobârnac și să ne arate cât de tâmpiți suntem, gândind ca proștii, că suntem un popor liber. Poate liber să crape! Asta da, o cred! Doamne și câtă dreptate a avut gânditorul acela american, când a spus: „De abia când tu crezi că ești liber, atunci nu mai
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
fii supus până-n vecii vecilor. Nicăieri în literatura veche, n-o să găsiți mai mult cinism și ipocrizie, decât în cuvântarea lui Isus de pe munte, în care expune el „fericirile”. Credeți că degeaba, îi pune el în capul listei fericiților pe tâmpiți, pe idioții din naștere, pe cei duși iremediabil cu pluta? Iată cum a glăsuit: „ Fericiți cei săraci cu duhul, că al lor este împărăția cerurilor”. Și pe atunci, ca și acum, s-a observat că proștii sunt foarte ușor de
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
știu cum îl cheamă (care cică ar fi filosof, alege-s-ar praful) vorbea cu bale la gură, ca în ultima fază a turbării, la televiziunea națională contra poetului. Oare dobitoaca aia de mamă, care l-a născut pe acest tâmpit, mamă despre care se spune că a siderat o ditamai adunare europeană când vorbea cu ură despre țara ei România, așa a educat ea pe avortonul acesta, ca să lovească într-un om tocmai când este băgat în mormânt? Se pare
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
sloganul, cu mare priză mai ales la publicul, cu serioase îmbunătățiri de silicon, slogan care sună ca o întrebare muiată-n mierea dorințelor: „Cum să devii vedetă în 24 de ore?”. Și răspunsul, de obicei nu este chiar atât de tâmpit, ca de exemplu un enunț al guvernului Boc. Ba am putea spune din contra, numai cu condiția să te numești Nicoleta Luciu, Gina Pistol, sau măcar Johny Mitralieră (cine o fi ăsta, n-am de unde să știu, dar grădina lui
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
ridicat al tâmpeniei, afișate la rang de principiu, dar poate că dacă aceasta ar fi totul nu ar fi prea mare necazul acestei țări, fiindcă așa după cum orice proastă își are deșteptăciunea ei, potrivit celor spuse de Cehov, și orice tâmpit ar trebui să aibă demnitatea sa, fiindcă poate măcar a prins la timp de veste că face parte din specia umană care este neîndoielnic regele, sau regina (alegeți D-vs) naturii. Dar oamenii acestor meleaguri, mai au o tară moștenită și
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
foarte populară. Stalin a luat-o în brațe și a început să valseze cu ea prin cameră. Ah, drăguța mea, a oftat el. Clarence mi-a dat un cot. Nu-i așa că-i minunată? mi-a șoptit el ca un tâmpit ce era. Nu-i așa că are un păr superb? — Toată lumea la posturi, a spus Betty bătând din palme. Când tocmai eram pe punctul de a începe, a apărut doctorul Billings, care l-a țintuit cu degetul arătător pe Eamonn căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
suntem singura rudă unul pentru altul. Vă amintiți eșecul primei sale operații la creier, acum 9 ani? Chirurgul ăla faimos și sâsâit atinsese nervul de la care i s-a tras nenorocirea. Euforie! Euforie, cu tendință spre calambur, așa numeau boala tâmpiții ăia de doctori și chiar asta era. Continuă veselie, totală amnezie. Un circuit special, destul să-l atingă bisturiul că începem să fim în paradis, ca omul viitorului... Cutreiera toată ziua străzile, vorbea cu toată lumea, intra oriunde, cinematografe, magazine, stații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
timpurile astea! Și-a schimbat numele în Gafton, numele nevestei? Să arate ce, ce? Că gata, nu mai facem deosebiri, nu ne mai răzbunăm pe legionari, chiar daca suntem fostele lor victime, gata? Doar știa că e o minciună, doar știa, tâmpitul. Sau nu știa? Spune-i că proștii aleși sunt mai proști decât proștii. Sunt aleșii proștilor, spune-i asta, spune-i! Gata să facă o criză, sărăcuța Venera, tocmai acum, când mărturisise că știa de Mauriciu Gafton și dedoctorul Marga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
avea aceste plăceri, nici pe ea n-aș putea-o îngriji, nici dumneata n-ai putea face pe detectivul. Nu avem toți, simultan, aceleași interese. Nici aceleași plăceri. Sinuciderile colective sunt rarisime, băiatule. Voi, psihiatrii, la cine vă consultați? La tâmpiții voștri de colegi? Uite, îți ofer fantezia mea. Aiureală, cum vrei s-o numești. Gratis. — Bine, am luat notă. La primul impas, te solicit. Deocamdată, funcționez mulțumitor. — Avantajele sunt extreme. Atunci când imaginația scrutează zona interzisă, perimetrul de protecție, punctul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am mai gândit la câteva din lucrurile pe care le-ai spus atunci. Dacă-mi amintesc bine, am spus o groază de lucruri. Cele mai multe din ele tâmpite. Monumental de tâmpite. — Nu erai în apele tale. Dar n-ai spus nimic tâmpit. — Cred că erai tu prea beat ca să mai observi. — Beat sau nu, trebuie să știu ceva. Vorbeai serios când spuneai că vrei să te muți din oraș, sau nu erau decât vorbe în vânt? — Vorbeam serios, dar, în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
înmatriculare și s-a hotărât să vă dea o lecție. — E ridicol. Să nu vă mirați. Prin partea asta a Vermontului, sunt mulți ăia care nu-i înghit pe străini. Mai ales cei din New York și Boston, dar am văzut tâmpiți care căutau nod în papură unora din New Hampshire. Vine un tip din Keene, New Hampshire, care e practic la doi centimetri de granița cu Vermontul, și un bețivan din partea locului - nu dau nume - îi dă cu un scaun în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]