509 matches
-
Acum la Brisbane, În 2009, am simțit ceva din căldura acelor vise, perle de lumină În șiragul Timpului Pierdut!!! 227 Gândurile se Învălmășesc anapoda, ca boabele de grâu Într-un căuș de lemn, și bucuria-mi dispare din priviri, cu tânguiri de buhă... Investim puțin și grăbit Într-o profesie, și gata, ne trezim angajați la locul de muncă. Nu slujba, sau profesia e rea, ci sentimentul care vine odată cu ea: acela că timpul destinat acumulării de răspunsuri la marile Întrebări
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
sunete, ca o emanație a divinității, cum ar fi ohm, în hinduism, rosicrucianism 73 și chiar cărți sacre precum Biblia, Coranul sau Adi Granth în sihism, în întregul lor. Cuvântul însă a fost întotdeauna rostit cu o anume intonație, o tânguire exprimând sentimente, trăiri afective și dorințe. Astfel el a fost parte din muzică. Și atunci, trebuie să acceptăm că simbolismul muzical include sunete, tonuri, armonii, muzica cu ajutorul instrumentelor muzicale, printre care se regăsește și vocea umană. Efectele muzicale au caracter
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
să mă ridic și fruntea udată de fulgii cerului să se-nalțe spre cea hărăzită. Iubito, e timpul ca pomii-n floare să ne ningă/ Prea mult în veac am așteptat această primăvară/ Când astrele coboară să ne-atingă/ Iar tânguirea noastră în lacrimi de bujor și tei dispară./ E visul, e speranța, iubirea venită să ne-ncingă/ Cu lină adiere, cu dor ce ne -mpresoară./ Iubito, e timpul ca pomii-n floare să ne ningă/ Prea mult în veac am
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
te rog eu pe tine,/ nici măcar nu mă atinge/ cu o privire/ Pielea mea toată e o meninge". (Operele imperfecte, ed. Albatros, 1979). Să nu uităm durerea aparține tocmai acestor învelișuri care suferă în locul creierului definindu-i ca un mesager tânguirea. "Durerea poate fi întruchiparea vitală a erorii. Ea stă în rădăcina cunoașterii și a revelației nașterea". Însăși inițierea e o durere, nașterea fiind o încercare și poetul în Epica Magna (Ed. Junimea, 1978) pătrunzând în interiorul fenomenului îl arată astfel prin
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
în ochi/ ... De aceea, te rog eu pe tine,/ nici măcar nu mă atinge/ cu o privire/ Pielea mea toată e o meninge 717. Să nu uităm, durerea aparține tocmai acestor învelișuri care suferă în locul creierului definindu-i ca un mesager tânguirea. Iar durerea e și ea o formă modificată de percepție. Așa cum oricine știe, simțurile noastre obiective sunt adesea înșelate de ceea ce oamenii de știință le numesc iluzii senzoriale. În acest domeniu, iluziile cele mai flagrante sunt iluziile optice. Printre cele
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de real iar poetul devine creator, magician al cuvântului într-o varietate copleșitoare a reflexelor unui singur și același arhetip de adevăr și frumusețe divină. Sunt nopți de-acele blânde și tainice de vară,/ Când singur glas de greieri și tânguirea rară/ A buciumelor triste pe dealul depărtat/ Mai tulbură măreața tăcere. Dinspre sat,/ Ce doarme-n fundul văii, sub umbră de stejari,/ Un zgomot nu se-nalță. Pe codrii solitari, / Pe țarinile-ntinse, cu palida ei rază/ A nopților duioasă
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
sori și probabil, lor li se închină alte populații, conștiente de importanța unui ecosistem bazat pe existența acestora. Ah, dulcea mea icoană, mi-ai dăruit din sorii altei lumi o scară ca sufletu-mi ce prin fântâni coboară să fie tânguire unui clopot 983. În clopote succesive nu e om să nu fi scris o poesie. Dar cei aleși au avut și harul artei transformând plumbul în aur - atât de mult mă doare/ când simt că soarele lumină/ un timp în
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
internă ci rămân dezinențe libere: multora -Ø multor studenți. SINTAXA ADJECTIVULUITC " SINTAXA ADJECTIVULUI" PRONOMINAL DE CUANTIFICARETC "PRONOMINAL DE CUANTIFICARE" Adjectivele de cuantificare realizează, ca și alte adjective pronominale, funcția de atribut: „În zadar boltita liră, ce din șapte coarde sună,/Tânguirea ta de moarte în cadențele-i adună.” (M. Eminescu, I, p. 160), „Cezara (...) se ținu cu amândouă mânile de spata băncei.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 94), „În multe forme-apare a vieții crudă taină.” (M. Eminescu, I, p. 64) De
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
spiritul limped e și foa rte ușor, își simți deodată picioarele de marmură. Prim i de la soțul său sărutarea de frăție cu oarecare neliniște; după aceea se veseli nespus, absolut fără nici o pricină. Fără îndemn, lăutarii își porniră din nou tânguirea lor bizară - ca un freamăt al pădurilor și ca un susur teluric. Dar beizade Alecu zvârli între ei oala, care se făcu țăndări, și ei amuțiră, plecându-și grumazurile. - O, prietinule al meu neprețuit - zise suspinând beizade Alecu, plecându-se
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
atitudine profund ironică atitudinea patetică a partenerului de discuție: „Orice vorbă este ridicolă dacă insiști asupra ei, și o analizezi. R... al meu e emoție transformată în literă. Ascultă ce frumos suna: r... și ce emoționată sunt! R... Acompaniază perfect tânguirile tale, o vioară și un fagot.” Femeia are o poziție rațională și logică prin dorința ei de stabilitate, însă bărbatul îi dă o palmă, atitudine prin care dispare aureola intelectualului inteligent. Naratorul îl trimite la moarte pe pisoiul Ahmed a
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
el ne-am odihnit și gustat mirosul parfumat în arșița de vară sub teiul plin de floare, cu el am cântat și jucat la horele și șezătorile noastre peste care se leagă de mii de ani dorul din doine și tânguirea fără leac a mioriței, cu el mamele ne-au cântat duios și șoptit într-o limbă frumoasă deasupra leagănelor copilăriei noastre. De un veac, el a trecut în nemurire, trăind permanent în noi, cei de azi și în toate generațiile
Frânturi din viaţa unui medic by Popescu Georgie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888]
-
un "mister" instaurat de Inanna, pentru a asigura ciclul fertilității universale. Se poate ghici o aluzie la acest "mister" în replica disprețuitoare a lui Ghilgameș, când Iștar îi cere să devină soțul ei. El îi reamintește că ea a decretat tânguirile anuale pentru Tammuz 22. Aceste tânguiri erau rituale: se plângea coborârea tânărului zeu în Infern, în ziua a 18-a a lunii Tammuz (iunie-iulie), știindu-se că avea să urce din nou la suprafață șase luni mai târziu. Cultul lui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a asigura ciclul fertilității universale. Se poate ghici o aluzie la acest "mister" în replica disprețuitoare a lui Ghilgameș, când Iștar îi cere să devină soțul ei. El îi reamintește că ea a decretat tânguirile anuale pentru Tammuz 22. Aceste tânguiri erau rituale: se plângea coborârea tânărului zeu în Infern, în ziua a 18-a a lunii Tammuz (iunie-iulie), știindu-se că avea să urce din nou la suprafață șase luni mai târziu. Cultul lui Tammuz se întinde aproape pretutindeni în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
A doua zi cade bolnav și se stinge după douăsprezece zile. O schimbare neașteptată pune stăpânire pe Ghilgameș și îl face de nerecunoscut. Timp de șapte zile și șapte nopți el își plânge prietenul și refuză să-1 înmormânteze, sperând că tânguirile sale vor sfârși prin a-1 învia. De-abia când corpul lui Enkidu începe să se descompună, Ghilgameș se înduplecă și Enkidu este îngropat cu mult fast. Regele părăsește cetatea și rătăcește în deșert, gemând: "Nici eu, murind, n-am
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Nebănuitele trepte, volum foarte apropiat ca tematică și expresie de celelalte poeme publicate în interbelic, nu același lucru se poate spune și despre ciclul de versuri Vârsta de fier, scris în această perioadă (1940-1944), dar publicat postum. Textele capătă aici tânguirea bocetului și tematica patriotică este mult mai evidentă. Vârsta de fier e o întoarcere spre tehnicile declamatorii, tranzitive ale poeziei Ardealului, spre tematica poemelor lui Goga, deși iese în evidență aspectul profund personal al lamentației ("Ia seama că mâine/ cocorii
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
lui Adrian Maniu, din Macedonski, din D. Iacobescu, din Bacovia (un text ca Maidanele galbene), chiar din Blaga (în viziunea apocaliptică a unui univers aflat în destrămare, cu îngeri cenușii, finalul din Pădurea împietrită, din Urechea lui Ulisse sau din Tânguire de noapte). Din existența sa fulgurantă, câteva date nu trebuie omise, astfel în 1945 participă (alături de Vladimir Streinu, Pavel Chihaia, Iordan Chimet și alții) la fondarea Asociației "Mihai Eminescu", pentru ajutorarea intelectualilor persecutați, asociație sprijinită și de Crucea Roșie Internațională
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Carmina juridice (era deja cuvântul latina carmina, text de lege: lex horrendi carminis erat, spunea Titus Livius), rugăciuni la plug, incantații funerare. Aceste poeme diverse se cântă sau se modulează la cobză, pe o muzică având ceva tainic, făcută din tânguire și dorință. Un puternic instinct al poeziei domină toate aceste cântece. Reveria și lirismul sunt calități înnăscute ale sufletului românesc. Inspirația abundentă a poeților a depășit adesea granițele Carpaților, iar poezia franceză s-a îmbogățit nu o dată cu armonii de carmina
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
unde lumina strecurată prin vitralii, irizată, ca o pulbere, face să plutească în penumbră dungi de albastru, violet și auriu în fața iconostasului strălucitor și de-a lungul frescelor hieratice; iar ochiul caută locul blestemat unde Ana lui Manole își sugrumă tânguirea de soție și țipetele de mamă înspăimântată. Să constatăm, în trecere, că este vorba de o legendă, așa cum a arătat J. Brun, pe care o regăsim peste tot, a clădirii care se năruiește pe măsură ce este construită și care devine trainică
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
atunci toate acele stânci sunt triste, sterpe, pustii, înspăimântătoare. Noaptea, Cer Rău încinge hora sufletelor blestemate, ale celor care-u pierit de moarte rea pe munte; ele se cațără și sar de-a lungul stâncilor și se aud urletele prelungi ale tânguirilor lor; îl roagă pe domnul să le pună capăt chinului; dar Cel Rău, suit pe vârful cel mai înalt, schimbă rugăciunile în imprecații și suspinele în blasfemii și trimite asupra lor un fulger de foc albastru. La poarta cerului veghează
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
intitulată azi a „știrilor de la ora 5“ și în periodicele vechi. Diferă, firește, ponderea lor și meșteșugul cu care știriștii reconstituiau detaliile. „O crudă întâmplare“, „Omor înfiorător“, „Spaimă cumplită“, „Nelegiuiri“, „Omor întriit“, „Omul mort ce nu a viețuit“, „Tâlhar cinstit“, „Tânguirea hoților“, „Ucidere întreită“, „Vrednica de mirare viețuire a unui ungur“, „Nou metod de sinucidere“, „Trii fete împotriva unui lup“, „Cum se prind tâlharii pe drumul de fier“, „Un mort bătut de viu“, „Cruzia unui hoț“, „Un copil mâncat de guzgani
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
grămădit ohtat" (Călătoria), iar suspinurile vin totdeauna în valuri (Nemulțumire cu nădejdea) (E.S.). Nepotul Văcărescului practică un mixaj între discursurile lirice, altoind pe vechile trunchiuri noi vlăstare, rămînînd un poet al coexistenței între noua și vechea lirică. La Vasile Cîrlova tînguirea, lamentația sînt notele dominante ale poeziei sale, scufundată în marea vale a plîngerii literare, de multe ori în siajul liricii lui Lamartine. "O tristețe fundamentală, care n-atinge, totuși, proporțiile disperării, însoțește demersul său liric. O tristețe și o blîndețe
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
îmbogățit prin risipa desfătării ei.” Înciudatul satanist își îndeamnă urdiile fanatice să se răzbune cu vîrf și îndesat pentru că a sosit momentul lor de slavă scriind la 18,8-11: ,,Tocmai pentru aceea într-o singură zi vor veni urgiile: moartea, tînguirea și foametea. Și va fi arsă de tot în foc, pen-tru că Elohim care a judecat-o este tare. Și împărații pămîntului, care au curvit și s-au dezmierdat în risipă cu ea, cînd vor vedea fumul arderii ei, o
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
întrebările nu sunt de azi sau de ieri, ci au frământat inimile credincioșilor din cele mai îndepărtate timpuri: „Dumnezeule, Dumnezeule, strigă psalmistul, de ce m-ai părăsit”; „Pentru ce te depărtezi de la mine, fără să mă ajuți și fără să asculți tânguirea mea”. „Moise a dorit să intre în pământul făgăduinței și n-a intrat, ci a murit la hotarele lui. Apostolul Pavel s-a rugat să fie vindecat de o neputință trupească și na fost ajutat. Domnul Iisus Hristos, în grădina
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
a posibilului, pierde puterea vizibilă a cuvântului și totuși mai are ceva de spus. Poemul Adiere de vânt de Friedrich Michael 83 pune în scenă o astfel de posibilitate a manifestării absenței, elocventă abia în retragere: În vasul gol/ îndelungata tânguire/ a lipsei aromelor/ de flori campestre/ ce l-au umplut altădată/ se face simțită/ prin tăcerea sa". Ceea ce lipsește își arată lipsa, se manifestă în urma ce ia forma golului. Golul acesta însă nu e simpla absență a ceva ce nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
În urmărirea rușilor fugari, mongolii au mers până la Novgorodul Sviatopole, de pe Nipru, mai jos de Kiev. Letopisețul din Novgorod scrie clar: „A pierit atunci mulțime fără număr de oameni și se puteau auzi prin toate cetățiile și satele suspine și tânguiri și jale... Tătarii însă au făcut calea întoarsă de la fluviul Nipru. Și nu știm nici de unde au venit și nici încotro au plecat”. Lipsa unor mențiuni directe despre participarea românilor la această bătălie se datorează faptului că ei, fiind sub
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]