670 matches
-
putut scuti de obligația de a se mai întoarce vreodată acolo. Dar mai ales, îi amintea de câteva dintre momentele cele mai speciale pe care le petrecuse împreună cu tatăl ei, uitându-se la curse la televizor, ea așezată pe un taburet de piele între genunchii lui, Ralph cu pachetul de Players’ Navy Cut mediu, de 20, lângă el. Chiar și acum, amestecul amețitor alcătuit din mirosul de tutun tare și de piele și din sunetul comentariilor la curse, cu crescendoul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
telefoane și nu i-a răspuns nimeni, a privit pe ușa-fereastră a camerei mari spre apartamentul vecinei, dar n-a zărit-o nici pe ea, s-a învârtit un timp ascultând ceasurile ticăind în contratimp. Apoi s-a așezat pe taburetul din fața oglinzii ușor tulbure a noptierei, privindu-se îndelung. S-a trezit cu un ruj în mână, și-a vopsit buzele, le-a șters, și le-a vopsit din nou, străduindu-se să le dea o formă oarecare. Cum va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-se până la bărbie. Agitată și tristă, l-a privit cum se ridică de pe scaunul biroului, din spatele teancului de reviste, manuscrise, hârtii, rămâne un timp în picioare, se apropie de bibliotecă, se răzgândește, vine spre ea și se așază pe un taburet care sâsâie sub greutatea lui. „Ce dracu’ am să fac acum?“, îi mai zice. „Întâi să-ți revii. Nu vezi în ce hal ești?“ „Lasă asta, dă-le-ncolo de frisoane, n-o să mor.“ „Bea-ți măcar ceaiul ăla, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a mai fost? N-o să te mai întrerup. Ce-a fost mai departe?“ Adică să continui, spui, și s-a răsucit cu o singură mișcare pe partea cealaltă, iar în vis s-a ridicat și s-a așezat iarăși pe taburetul care a sâsâit, însă acum uitându-se drept în față, și să aflăm cum a continuat sarabanda sau cum a început, pentru că abia cum începea cu adevărat. Ca și cum mi-ar face vreo plăcere să văd din nou toate astea - „Las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că n-a fost mai mult, cum are obiceiul, Patriciu, ăsta, să folosească neologisme și barbarisme, ar trebui să stau să-ți explic ce înseamnă vorbele alea. „Iar te dai mare?“ Vorbesc foarte serios, continuă Andrei Vlădescu, ridicându-se de pe taburetul sâsâitor și plimbându-se de colo-colo prin camera imensă, zvârcolindu-se, de fapt, pe o parte și din nou pe alta, în vis, sub privirile ei, ghemuită în fotoliul imens, cu pledul tras până sub bărbie. „Atunci a ieșit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care părea și mai absentă. „Bine, dar era musafir totuși“, zicea Andrei Vlădescu, cu ceva în voce care nu era al lui și m-a surprins și am întors capul spre el. Stăteam strânși roată în jurul unei măsuțe joase, pe taburete sau pe perne, cu picioarele adunate sub noi, ca Ileana Roman, sau întinse înainte, sub masă, ca Andrei Vlădescu. „Știam și eu ce mi-ai spus. Dar trebuia totuși“, insista Ileana Roman strângându-și halatul călduros peste bluză. „Cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
patului, slăbită, cu părul negru înfoiat, cu brațele pufoase ieșind din cămașa albăstriu vaporoasă întinse în fața sa pe pături. Lumina crepusculară inunda încăperea prin ferestrele înalte larg deschise și pictura abstractă atârnată deasupra patului strălucea. Andrei Vlădescu ședea pe un taburet, rezemat de perete și fumând. „Îmi zici că totul trece și că timpul vindecă sau alină orice și știu și eu asta“, continua Rodica Dumitrescu. „Dar vreau să-ți spun că se întâmplă cu mine ceva ce nu credeam mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca să ajung la sertarele de jos. — Am exact ceea ce trebuie pentru așa ceva, spuse domnul Gonzalez și se duse spre o mică boxă de lângă birou să aducă, își imagină Ignatius, vreun medicament. Dar se reîntoarse cu unul dintre cele mai mici taburete de metal pe care le văzuse Ignatius vreodată. Uite. Persoana care lucra mai înainte la registre obișnuia să se deplaseze pe taburetul acesta cu rotițe ca să umble la sertarele de jos. Încearcă-l. — Nu cred că structura trupului meu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de lângă birou să aducă, își imagină Ignatius, vreun medicament. Dar se reîntoarse cu unul dintre cele mai mici taburete de metal pe care le văzuse Ignatius vreodată. Uite. Persoana care lucra mai înainte la registre obișnuia să se deplaseze pe taburetul acesta cu rotițe ca să umble la sertarele de jos. Încearcă-l. — Nu cred că structura trupului meu se poate adapta cu ușurință acestui tip de dispozitiv. Ignatius aruncă o privire sfredelitoare spre scăunelul ruginit. Avusese întotdeauna un simț al echilibrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
echilibru pe o pioneză. — Nu va merge. Nu stau comod deloc. — Încearcă, îl încurajă voios domnul Gonzalez. Sprijinindu-se bine în picioare, Ignatius se mișcă îngrijorat de-a lungul fișierelor până când una dintre roțile minuscule se înțepeni într-o crăpătură. Taburetul se clătină ușor și apoi se răsturnă, aruncându-l pe Ignatius cu toată greutatea lui pe podea. — O, Doamne! urlă el. Cred că mi-am rupt coloana vertebrală. — Dă-mi mâna, strigă domnul Gonzalez, cu teroare în vocea lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
așa ai rămas în urmă cu lucrările. — Vorbești despre înregistrări într-un moment ca acesta? Sunt gata să iau legătura cu avocații mei și să le cer să te dea în judecată pentru că m-ai făcut să mă așez pe taburetul acela obscen. — Te ajutăm să te ridici, Gloria. Domnișoara Trixie luă ceea ce părea să fie poziția ei când urma să se opintească. Desfăcu mult picioarele încălțate în tenișii îndreptați cu vârfurile spre exterior și se lăsă pe vine, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vitrină de magazin, inclusiv o poză mare a lui Allenby, căpitanul echipei de fotbal american, și fiind atras apoi de firma „Jigger Shop“ de pe vitrina unei cofetării. Cum numele Îi părea cunoscut, a intrat și s-a așezat pe un taburet Înalt. — O sundae de ciocolată, i-a spus el unui negru. — Jiggah dublu de ciocolată. Altceva? — Da, cred că da... — Chiflă cu șuncă? — Da... bine. A Înfulecat patru chifle, găsindu-le savuroase, și a consumat Încă un jigger dublu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a Însemnat pentru mine În ultimii ani reîncarnarea În tine... ciudat cât de asemănători suntem... ciudat cât de neasemănători. La revedere, băiat drag, Domnul THAYER DARCY fie cu tine. ÎMBARCARE, NOAPTEA Amory a Înaintat pe punte până când a găsit un taburet sub un bec electric. Și-a căutat În buzunar carnețelul și creionul și a Început să scrie Încet și laborios: „În seara asta pornim... Tăcuți, umplurăm strada pustie și mută, Coloană de-un gri argintat, Stafiile s-au deșteptat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a Yaelei. Își reveni imediat și fugi să-și caute paltonul. Cercetă fiecare cameră cu atenția unui somnambul, dar nu-l găsi nici pe Ted, nici paltonul, cu toate că verificase fiecare loc luminat. În cele din urmă se așeză pe un taburet din bucătărie și căută din ochi cuțitele cărora nu le găsise locul Înainte. Ted Tobias se ivi din Întuneric cu o riglă de calcul În mână și spuse Încet, accentuând fiecare cuvânt, ca un soldat care transmite un mesaj prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
maro ponosiți și o cămașă albă, nu prea curată, Închisă până la ultimul nasture, sub gât, dar fără cravată, cu pantofi maro scâlciați și cu o haină uzată, demodată, puțin prea mică pentru el. Acest creator somnola tot timpul pe un taburet din nuiele, cu fața spre soare, capul căzut pe piept și ochii aproape Închiși, În fața prăvăliei sale de galanterie din cartierul Zichron Moșe. Un muc de țigară stins Îi atârna de buza de jos. Un șirag de mătănii din chihlimbar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
l-ar fi ales după ce cercetase cu atenție viața lui, a lui Fima, la fel cum cerceta el viața lui Yoezer și a părinților lui, care nu se născuseră Încă. Și ce ar fi gândit acel señor sefard, moțăind pe taburetul său din nuiele, În fața prăvăliei sale de galanterie, despre rămășagul lui Pascal, În care, potrivit autorului, pariorul nu-și asumă nici un risc și nu poate pierde? Oare un pariu pe care Îl poți doar câștiga se poate numi pariu? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nu ne Înțelegem bine cu el. N-ai nimic nou să-mi spui. Nici tu nu ești tocmai În regulă. Fima Înțelese deci că trebuia să-și ia rămas-bun și s-o șteargă. Cu toate astea se așeză pe un taburet scund din bucătărie, Îi aruncă Yaelei o privire devotată, ca a unui câine, uitându-se În sus, clipind din ochii săi căprui și Începu să-i explice că era vorba de un copil nefericit, singur până la limita pericolului. Alaltăieri-seară, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Dimi nu l-ai vrut. Iartă-mă că am spus asta. N-am vrut. Mi-a scăpat. Iar pe Dimi eu Îl vreau și Îl iubesc mai mult decât viața mea. Stătea aplecată asupra lui Fima, care se strânsese pe taburetul său, Îmbrăcată În pantalonii uzați din catifea reiată și puloverul roșu, puțin lărgit, ca și cum se abținea din toate puterile să nu-i tragă o palmă peste obrazul grăsuț. Ochii Îi erau uscați, strălucitori, iar chipul ridat, Îmbătrânit, de parcă nu Yael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
s-au pus să fluiere. Aplauzele au sporit, unii băteau cu palmele În mese. Muzica abia se mai auzea. Fetele s-au grăbit să iasă, se Împingeau și dispăreau În culise. Luminile s-au stins, În afară de una, Îndreptată spre un taburet Înalt de lemn. A apărut o femeie Îmbrăcată aidoma celorlalte, Însă cu sânii acoperiți de brațele Încru cișate, cu degetele atingându-i delicat gâtul. S-a Întors cu spatele la public, a privit peste umăr, a zâmbit cu sfioșenie afectată, apoi și-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
foarfeca aia. Am eu, Aurele, sări, nevastă-sa, de dincolo de gardul care despărțea curtea casei de micul spațiu destinat magaziilor. Ei, ai, și, ce dacă ai? Că n-am nici pieptăn. Taci din gură. Că am, eu, și pieptăn. Dar taburet, că taburetul pe care-i așezam pe tunși, În fund, Îi În lada autocamionului, la piață. Și, cât ți-i a-l aduce, rosti, a Îndemn, clientul. Nu. N-am timp. Dacă ți-am spus că nam nici timp, apoi
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Am eu, Aurele, sări, nevastă-sa, de dincolo de gardul care despărțea curtea casei de micul spațiu destinat magaziilor. Ei, ai, și, ce dacă ai? Că n-am nici pieptăn. Taci din gură. Că am, eu, și pieptăn. Dar taburet, că taburetul pe care-i așezam pe tunși, În fund, Îi În lada autocamionului, la piață. Și, cât ți-i a-l aduce, rosti, a Îndemn, clientul. Nu. N-am timp. Dacă ți-am spus că nam nici timp, apoi, gata, n-
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
piață. Și, cât ți-i a-l aduce, rosti, a Îndemn, clientul. Nu. N-am timp. Dacă ți-am spus că nam nici timp, apoi, gata, n-am! Lasă că-ți dau eu ceva tare bun a ține loc de taburet. Și nevasta dispăru, rapid, În casă. Reveni, la fel de iute, ținând În brațe un fel de canapeluță, dreptunghiulară, ca, pentru a fi utilă copiilor care Încă nu pot merge pe picioare, spre a-i menține locului și a nu se Îndepărta
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
cu ochii de el babulea, altfel cine știe În ce bucluc ar mai fi intrat“, gândi ea. - Numai ceasuri și butoane, zise Extraterestrul, consultându-și o agendă cu coperți verzi, pe care o scoase din geanta sa diplomat așezată sub taburet. Câț, făcu el, alungând motanul negru care Încerca să se i urce din nou pe genunchi. Ia-l de aici, Mașa. Nu-mi plac motanii. Seamănă cu diavolii și au un caracter pervers. - Visarion, se răsti Mașa la motan, lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de beție tovarășul de afaceri al lui Ippolit... „Nu zic că n-ai pierdut nimic, dar ai și câștigat ceva, adăugă el. Banii aceia trebuie să recunoști că nu erau curați...“ Atunci, Ippolit nu se putu stăpâni și, apucând un taburet, i-l sfărâmă În cap. Lovitura s-a dovedit a fi mortală și Elizei Își dădu duhul În fața lui, muindu-se ca un pui de găină. Urmară cercetările și apoi procesul. În fața instanței, Ippolit Începu să bată câmpii, Înșirând povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ne certam, ne împăcam, că atfel nu se putea pentru niște chiriași într-o odaie cât un chibrit, cu patul de câteva scânduri aninate pe doi pari, aplecați și ei ca să fie loc și de-o masă. Mai era un taburet și un primus pentru mâncare, aceeași, veșnicul scrob. Mâncarea ca mâncarea dar făceam niște prăjiturele care adunau ca la iarmaroc musafiri din toate direcțiile: nalangâte. Rețeta era simplă: făină de grâu, sare, apă, ulei și, dacă era că nu prea
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]