643 matches
-
nimic mai sexy decît un bărbat care gătește? — Habar n-am. Așa zic? Tu ești singură, așa că lămurește-mă. — OK, e adevărat că nu e nimic mai sexy decît un bărbat care știe să gătească. E rîndul meu să-l tachinez. Charlie Îmi susține privirea zîmbind. — Asta Înseamnă că nu mă găsești sexy pentru că nu știu să gătesc? Doamne Sfinte, că tot vorbeam despre a pune punctul pe „i“. Mă privește și așteaptă un răspuns, dar nu știu ce să zic. Planurile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
pare un mai degrabă un vehicol mare, cărunt, care transportă un ochi. O singură linie de forță, trasă prin lentila aparatului, ca o sârmă. Întotdeauna, chipul îi este încordat când îl ridică. Odată, o fată s-a apucat să-l tachineze. A început să se atingă intenționat, să pozeze. El s-a depărtat de obiectiv și s-a holbat la ea. Era consternat, incapabil să gândească. În cele din urmă, Bobby a scos-o din încăpere, de teamă că Macfarlane ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
niște pantofi albaștri ca de catifea din fundul dulapului. Mă gândesc tot timpul la Bruce, la cum ne jucăm unul cu celălalt, jocurile astea cu certatul și Împăcatul, la faptul că micile noastre despărțiri sunt un mod de a ne tachina reciproc, care nu ne fac decât să ne iubim cu și mai multă pasiune. Simt o dorință și un junghi dureros gândindu-mă la Bruce, În curând trebuie să mă Întorc la el. Îmi Încolăcesc brațele În jurul trupului meu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
strângându-i-o ca lumea pe a ei, sănătos și prelung. Îmi Întoarce zâmbetul. — Bruce, nu-i așa? Da, așa-i, curvă cu țâțe mari și pulpe cărnoase. — Da... Încep eu. — Cliff mi-a povestit totul despre tine, spune ea, tachinându-mă puțin. — A, nimic care să mă denigreze sper... mă răsucesc spre Bladesey, pentru binele avocatului tău, adică, fac eu mișto. — A, nu. Din contră, zice curva babană cu cercei gigantici. Apucă-i diun capăt și iațio la labă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
de încornorați, după cum spunea. O mână pierdută, ani de viață câștigați. Asta îmi tot repeta, fără încetare, arătându-mi mâna lipsă. Îi dăduse și-un nume mâinii absente: Gugusse. Îi vorbea întruna lui Gugusse, luându-l ca martor, apostrofându-l, tachinându-l. Fericirea nu depinde de cine știe ce. Uneori, atârnă de un fir, uneori de un braț. Războiul este lumea întoarsă cu fundul în sus: ajunge să facă dintr-un schilod cel mai fericit om. Se numea LĂon Castrie soldatul acela. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să precizeze. El zâmbi,ridicând paharul în sănătatea ei. -Nu mă duce în ispita!.. Lăură însă începuse deja să se dezbrace, lăsându-se deja pe spate cu brațul întins moale pe marginea canapelei. Avea o expresie veselă, amuzantă și îl tachina mereu. -Stii despre ce să scrii? Despre întâmplări din “culise”, despre iubitele tale, oricum altceva decât ceea ce ai scris până acum. -Mă dezamăgești, Lăură!...Sperăm să-mi ceri, dimpotrivă, cărți de specialitate. -De ce? -Fiindcă românele sunt cărți “ieftine”, care
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
urmat clipă adevărului. -S-a întâmplat ceva? -Da. -Pauză. -Lăură? Dumnezeu? Ce este, pentru numele lui -Nu știu cum să-ți spun. -Trebuie să-mi spui. -Va trebui să ne despărțim. El se distinse puțin, apoi zâmbind în sinea lui, o tachina: -Te-ai plictisit cumva? -Cum poți să spui asta? Haide, să dăm cărțile pe fata! Nu mă deranjează adevărul, oricât de crud ar fi el. A fost poate un simplu joc. Mi-l amintesc adesea din copilărie: -Țara, țara, vrem ostași
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
dar, de fapt, dacă ai să te uiți pe Internet ai să vezi că în ultimii ani, în fiecare interviu pe care îl dă, vorbește de mine ca și cum aș fi nu prietenul lui, ci tatăl lui. Iar eu îl mai tachinez uneori: „Ții minte că ai spus că e păcat să vorbești cu mine?” Da, toate relațiile mele au început într-un fel accidental. Eu n-am telefonat nimănui în viața mea ca să-i spun că vreau să-l întâlnesc sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
Inadvertență a viziriului. De fapt turcii au suferit la Lepanto o mare înfrângere. * Iacopone Benedetti da Todi (1236-1306î - poet minor italian, de inspirație populară. A dus o viață de penitență și și-a împărțit averea săracilor. Adesea, spre a-l tachina, spătarul Vulture îl striga pe Broanteș așa. FILENAME \p E:\ 0 Irina\0 De Lucru\ O suta de ani de zile la portile orientului\Operat\Episodul 1.doc PAGE 204
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
astea mari. Mă gândeam dacă să investesc o parte din banii de la Mowbray Steiner într-un Transit sau ceva asemănător, dar sunt așa de greu de condus prin oraș, nu crezi? Îmi aruncă o privire, dându-și seama că îl tachinam. Unde anume în Farringdon te duc? întrebă blând. —Clădirea Herald, puțin mai sus de strada Clerkenwell. Mă întâlnesc cu un prieten care lucrează acolo. — La ziar? — Chiar acolo. Dar mă-ndoiesc că se citește așa ceva în cercul tău de prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pentru un moment, dar apoi m-a îndepărtat. — Ce este? am întrebat. A mormăit ceva ce n-am înțeles. Nu aveam de gând să-l las să scape atât de ușor. L-am sărutat din nou, mușcându-l de buze, tachinându-l cu atingeri scurte și cu mușcături, până când, cu un oftat, m-a lăsat în gura lui. M-am aruncat peste el pe canapea, capul scufundându-i-se între perne, cu ochii închiși, genele lungi atingându-i delicat obrajii, buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
12.3. Emma Zeicescu și Cosmin Stan sau cum să găsești echilibrul în echipa perfectă S-au învățat să vorbească despre ei ca despre o echipă. Când sunt la muncă, se completează perfect. Își termină propozițiile, își simt slăbiciunile, se tachinează în continuu și reușesc să aducă o atmosferă de veselie și bună înțelegere într-un mediu în general stresat. Au în spate împreună o carieră de 20 de ani de teren. În televiziuni diferite, pe domenii diferite, experiențe diferite care
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
încărcat în următoarele săptămâni. Personajul meu intră în tot felul de buclucuri. Cum ar fi? Ridic dintr-o sprânceană în timp ce chelnerul ne toarnă șampanie. —O, știi doar că nu am voie să vorbesc despre scenariu. E confidențial. Hai, continuă, îl tachinez în timp ce gust șampania. Spune-mi, îți ocupi timpul cu idile și cu femei care suferă după tine? Adam se preface uimit. Nu eu scriu scenariul. Eu doar citesc replicile. Nu e vina mea că scenariștii m-au distribuit în rol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
nu e deloc așa. —Ei, e ceva. Știi, probabil ai dreptate. Uneori e mai bine să nu informezi prea mulți oameni despre ce faci pe-aici. Pereții avionului au urechi. Și cu cine te-ai întâlnit aseară? Nu spun, o tachinez eu. Și eu țin totul secret. Și eu pot să joc așa, îmi spun în sinea mea. Hai, zi mai departe. E o persoană pe care s-ar putea s-o știu? — S-ar putea, spun eu băgând o boabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
lui. Deodată mă gândesc la părinții mei și mă simt vinovată. Probabil se întreabă pe unde naiba umblu. Îi spun lui Adam că o să-i sun să le spun că sunt bine. La ce oră trebuie să te întorci? mă tachinează el, jucându-se cu breteaua de la sutienul meu. —Păi... Mâine dimineață e prea târziu? Sun la mine acasă, dar din fericire nu răspunde nimeni, așa că doar las un mesaj. Le spun că sunt la Debbie și mă simt foarte prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
în special. Le probez inelele și-mi pun două dorințe. Una este ca scenariul meu să fie acceptat, cealaltă este ca eu și Adam să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Nu știu de ce, dar pari foarte mulțumită de tine, mă tachinează Tania în timp ce-mi toarnă un pahar de suc de portocale. Vreun bărbat la orizont? — Păi, cam așa ceva, spun eu înroșindu-mă discret. Nu dăm nume? se alătură și Tara discuției. Nici un nume deocamdată. E oarecum pe ascuns. —Hmm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
fi, la vremea aceea, decât Leica." Dora scrutează din nou chipurile de pe cele două fotografii mărite. Cel al bărbatului marcat cu cruciuliță... Forma ochilor care privesc țintă spre aparatul de fotografiat o fac să tresară. : "Ochi de tătar..., așa îl tachina mama pe tata... Așa sunt și ochii mei, trași mult spre tâmple... Ritmul inimii Dorei se accelerează în timp ce gândește : "Deci... Deci, el, al treilea din dreapta este tata... ". Și fotografia femeii cu o fetiță de mână relevă, după mărire și retușare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și polițe care de care mai încărcate. Iată aici biblioteca mea, pe care am agonisit-o de o viață și care adăpostește și rezultatele studiilor mele. Studii etnografice, se grăbește el să precizeze cu mândrie nedisimulată. Frate-miu mă cam tachinează și mă poreclește "hârțogar", dar asta este pasiunea vieții mele, după cum a lui este muzica. Dora îl analizează. Are o înfățișare complet diferită de a lui Dragoș. Este, sau mai curând pare să fi fost blond, căci acum doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
între noi, oare numai atât? Cam atât și este. M-ai avut cu tine, sub ochii tăi, zi de zi și ce-ai făcut? Mi-ai dat cu piciorul. Acum ceea ce pretinzi tu ține de domeniul absurdului. Continuară să se tachineze, să-și spună cuvinte amare. Un joc instaurat între ei care îl înnebunea. Hărțuiala făcea parte integrantă din actul lor amoros, nici nu mai era firească, era căutată, provocată anume, era deja viciu. Carmina se lăsa de fiecare dată învinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gesturi, dar ezitam și, până la urmă, renunțam. Mi-era teamă să nu o jignesc. De aceea, nu făceam altceva decât să ne plimbăm pe străzile orașului Tokyo, iar Naoko î[i c\uta cuvintele în spațiu. Colegii de cămin mă tachinau întotdeauna când mă suna Naoko și când plecam duminica dimineața. Presupuneau - și mi se pare normal - că mi-am găsit o iubită. Nu le-am dat nici o explicație și nici nu simțeam nevoia să mă destăinuiesc, așa că i-am lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mic pe chipul sau în atitudinea ei. — De ce te uiți așa la mine? a întrebat ea. — Cred că e îndrăgostit, zise Reiko. — Ești îndrăgostit? mă întrebă Naoko. S-ar putea, am răspuns, zâmbind. Când cele două au început să mă tachineze și să facă glume pe seama mea, am renunțat să mă mai gândesc la cele întâmplate peste noapte, și mi-am văzut de pâine și de cafea. După micul dejun, Reiko și Naoko au zis că se duc să hrănească păsările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să-mi dau seama că era felul ei de a-și aminti când Îi venea ciclul. — De ce n-o lăsai să-și păstreze secretele? Dora părea cu adevărat surprinsă. — Păi tocmai, că nu mă interesau secretele ei. Niciodată n-am tachinat-o pentru ce scria, nici măcar o dată n-am dezvăluit ce citisem În jurnalul ei. Nu cred că mă atrăgea informația ca atare. — Atunci ce? Am așteptat ca absintul pe care Îl comandasem să-mi umple gura, rece și uleios cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de cele mai multe ori părea de neatins, fantomatică și misterioasă, de parcă ar fi vrut să mă inducă În eroare, sau mai bine zis, să mă Îmboldească. Ceva la care nu m-am gândit, ceva peste care am trecut cu vederea mă tachina și mă tortura. Întins pe Întuneric În patul lui Anton, mă frustra din ce În ce mai mult că eram așa de Încet la minte. Mă simțeam de parcă aș fi bâjbâit căutând o umbră care, În modul evident dar evaziv, caracteristic fenomenelor neclare, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
băiatul acela nefericit, Întins pe un pat imens, arătos de satin, cu o grămadă de cadouri În jur, așteptând să-i fie tăiată, Înconjurat de rude și vecini, unii pălăvrăgind, alții mâncând, alții dansând, În timp ce alții erau ocupați să-l tachineze; erau acolo șaptezeci de oameni care veniseră să sărbătorească inițierea lui, trecerea lui de la copilărie la maturitate. În ziua aceea, chiar după circumcizie, când se pusese pe un plâns Îngrozitor, tatăl se apropiase de el, Îl sărutase pe obraz și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Ri nu a avansat foarte mult. Am luat masa de cîteva ori împreună cu ei, pentru a încerca să le servesc de liant, de interpret, de stimulator. Ce comedie insipidă, prînzurile luate împreună cu ei ! Domnișoara Ri, scorpie cum o știm, îl tachinează mereu cu fraze care și pe mine mă crispează. „Domnule M, n-ați putea mînca fără să deschideți gura ? Cavitatea dumneavoastră bucală este cu totul și cu totul dezgustătoare cînd încercați să o umpleți cu salată.” La astfel de fraze
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]